ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la data de 23.06.2015 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.05.2015 emis de pârâtă.

Prin sentința nr. 29 din 03 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat în parte Raportul de evaluare emis de pârâtă, nr. x/29.05.2015, în ceea ce privește constatarea încălcării prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, respingând în rest acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin raportul de evaluare contestat în cauză, s-a constatat că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, rezultând totodată și indicii cu privire la incidența dispozițiilor art. 301 alin. (1) C. pen., deoarece aceasta s-a aflat în conflict de interese cu privire la următoarele fapte:

În calitate de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal a semnat contracte de execuție lucrări și a aprobat achiziționarea de bunuri și servicii de la societățile B. S.R.L. și C. S.R.L., societăți în cadrul cărora soțul reclamantei, numitul D., deține calitatea de asociat și administrator.

De asemenea, a semnat contracte de execuție lucrări și a aprobat achiziționarea de bunuri și servicii de la societățile E. S.R.L. și F. S.R.L., societăți în cadrul cărora reclamanta a îndeplinit funcția de contabil în perioada 01.04.2008-01.04.2013, iar în perioada exercitării funcției de manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal a semnat mai multe acte adiționale la contracte individuale de muncă avându-i ca titulari pe soțul său, G. și fiul său, H..

A reținut instanța de fond că dispozițiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 definesc drept conflict de interese deținerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți comerciale ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații comerciale cu spitalul la care persoana în cauză exercită sau intenționează să exercite funcția de manager. Dispoziția de mai sus se aplică și în cazurile în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauză.

Prin probatoriul administrat în cauză se confirmă susținerile reclamantei, în sensul că nicio rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv nu a deținut calitatea de asociat sau administrator în cele două societăți, ci soțul său, D., a deținut o astfel de calitate, însă potrivit dispozițiilor legale, soții nu sunt rude între ei, relevante fiind dispozițiile art. 406 și 407 din Noul C. civ., care prevăd că sunt rude doar descendenții în linie directă, sau frații, surorile, mătușele și unchii în linie colaterală, situația fiind similară și în cazul afinilor.

Ca urmare, a constatat că sub acest aspect, în ceea ce privește constatarea încălcării prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, susținerile reclamantei sunt întemeiate, astfel că va fi anulat în parte Raportul de evaluare emis de pârâtă, nr. x/29.05.2015.

Sub un alt aspect, instanța constată că prin raportul de evaluare contestat, pârâta a dispus sesizarea parchetului pentru efectuarea cercetărilor față de reclamantă cu privire la existența cu privire la incidența dispozițiilor art. 301, alin. (1) C. pen.

A constatat instanța că nu poate constitui obiect al analizei instanței verificarea dispoziției unei instituții publice de sesizare a organului de urmărire penală, această prerogativă neputând fi cenzurată de instanță, deoarece poate fi obiect al verificării instanței doar raportul privind evaluarea conflictului de interese sau incompatibilității și nu sesizarea organelor de cercetare penală.

Pentru aceste considerente, capătul de cerere privind anularea raportului de evaluare nr. x, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 301, alin. (1) C. pen. a fost respins.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au formulat recursuri reclamanta A. și pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin cererea sa, recurenta reclamantă A. a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești sub aspectul punctelor 2 și 3, așa cum au fost indicate prin acțiunea introductivă, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Sub aspectul primului motiv de casare invocat, a arătat în esență că, prin raportul de evaluare contestat, Agenția Naționala de Integritate a constatat existenta a trei situații de conflict de interese cu privire la recurenta reclamantă și a dispus prin raport sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia cu privire la toate faptele.

Instanța a admis cererea și a dispus anularea doar in parte a raportului, in ceea ce privește prima faptă, iar cu privire la restul nu a mai cercetat acțiunea pe fond, ci a dispus respingerea acesteia, pe motiv ca dispoziția de sesizare a parchetului nu poate face obiectul criticilor în fața instanței de contencios administrativ.

Contradicția evidenta a motivării sentinței atacate face ca hotărârea sa fie nelegala și netemeinic, întrucât soluția instanței, cel puțin pe admisibilitate, trebuia sa fie identica pentru faptele respective. Diferența de tratament nu poate fi justificata in niciun fel, atât timp cat soluția din raportul contestat a fost identica pentru toate trei fapte, respectiv, constatarea unor situații de conflict de interese și, ca urmare, sesizarea parchetului.

A apreciat recurenta reclamantă că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 176/2010, in special cele ale art. 10, 21 și 22, tot prin aceea că a dispus respingerea cererii fără a cerceta fondul acesteia cu motivarea greșită că dispoziția de sesizare a organului de urmărire penală nu poate face obiectul cenzurii instanței de contencios administrativ.

La rândul său, recurenta pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat, prin cererea de recurs, casarea în tot a sentinței și, în rejudecare, respingerea contestației, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut că hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Părțile au formulat întâmpinări în cauză, fiecare solicitând respingerea ca nefondat a recursului advers, reiterând apărările prezentate în fața instanței de fond, iar recurenta reclamantă a depus și răspuns la întâmpinarea recurentei pârâte.

Prin încheierea de ședință din 03.05.2018, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursurile au fost admise în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurenta reclamantă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanța de fond a analizat raportul de evaluare contestat în cauză numai din perspectiva conflictului de interese de natură administrativă identificat, iar nu și din perspectiva infracțiunii de conflict de interese pentru care a fost sesizat parchetul nu poate constitui o motivare contradictorie în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate.

În acest context, este de observat că din concluziile raportului de evaluare rezultă că - distinct de constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. și dispunerea sesizării parchetului competent - s-a constatat și existența unui conflict de interese de natură administrativă, conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, motiv pentru care s-a dispus - potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative ("Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.") - comunicarea raportului către persoana evaluată și către Ministerul Sănătății.

Or, în mod corect controlul judiciar s-a limitat la examinarea temeiniciei și legalității raportului de evaluare doar sub acest aspect, pentru care reclamanta avea deschisă, conform prevederilor exprese ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, calea acțiunii în anulare, în timp ce pentru aspectele ce fac obiectul sesizării parchetului, acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă, așa cum s-a statuat constant în jurisprudența instanței supreme.

În consecință, nici invocarea de către recurenta reclamantă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este justificată.

Cât privește recursul declarat de recurenta pârâtă Agenția Națională de Integritate, se reține că aceasta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material) prin raportare la dispozițiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003.

Acest motiv este întemeiat.

Judecătorul fondului a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, considerând că legiuitorul a intenționat să excepteze actele încheiate cu societățile în care soțul persoanei evaluate are calitate de asociat unic și administrator de la constatarea conflictului de interese.

Astfel, conform textului legal menționat, "(2) Constituie conflict de interese deținerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți comerciale ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații comerciale cu spitalul la care persoana în cauză exercită sau intenționează să exercite funcția de manager. Dispoziția de mai sus se aplică și în cazurile în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauză."

Conflictul de interese de natură administrativă este reglementat de drept comun în art. 70 din Legea nr. 161 din 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, astfel::"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

De asemenea, evaluarea conflictelor de interese este reglementată de art. 20 și urm. din Legea nr. 176/2010.

Or, potrivit art. 32 din acest din urmă act normativ, dispozițiile legii "se completează cu cele ale Legii nr. 115/1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, (...), precum și cu dispozițiile altor acte normative, inclusiv ale celor care reglementează alte incompatibilități sau conflicte de interese, dacă acestea nu sunt contrare prezentei legi și Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare."

Din coroborarea acestor prevederi legale, reiese că rațiunea legiuitorului a fost în toate aceste acte normative aceea de a asigura imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, prin prevenirea intervenirii unor situații care le-ar putea afecta prin existența unui interes patrimonial al persoanei evaluate.

Or, nu se poate pretinde în mod rezonabil că un astfel de interes ar exista în cazul actelor încheiate cu societăți în care dețin acțiuni afinii (rudele soțului) până la gradul al IV-lea inclusiv, iar nu și soțul însuși.

De altfel, și art. 13 din Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei definește conflictul de interese arătând că acesta "apare atunci când funcționarul public sau demnitarul are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public sau demnitarul le are față de persoanele enumerate mai sus."

Într-o astfel de situație, demnitarul sau funcționarul public are obligația de a nu participa la decizia în care interesul personal este de natură să-i afecteze obiectivitatea:

"ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor" legale.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut, în parte, o greșită aplicare a prevederilor legale mai sus menționate la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate cu consecința respingerii în tot a acțiunii.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, casând sentința recurată și, pe fond, respingând acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Va respinge totodată ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 29 din 03 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 29 din 03 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2018.