ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2259/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, a solicitat sancționarea pârâtului pentru refuzul nejustificat de a executa sentința civilă nr. 871/23.09.1998 pronunțată de Curtea de Apel București, precum și obligarea acestuia la plata de daune morale și materiale. Prin încheierea de ședință din 30.01.2015, Curtea de Apel București a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de care pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat

Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 918 din 18 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În memoriul de recurs, olograf, întocmit într-o manieră confuză, recurentul-reclamant a arătat că prima instanță a modificat,,ad-hoc" înțelesul excepției autorității de lucru judecat, refuzând cu rea credință punerea în executare a sentinței civile nr. 871/23.09.1998, ceea ce reprezintă o atingere adusă dreptului său de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental și o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București a invocat excepția nulității recursului, apreciind că susținerile recurentului nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța a aplicat în mod corect prevederile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., respingând acțiunea ca inadmisibilă, pentru existența autorității de lucru judecat, în raport de sentința nr. 2769/24.09.2013 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia nr. 3555/11.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere tripla identitate de obiect, părți și cauză între cele două litigii.

Procedura de soluționare a recursului Prin încheierea din 19 aprilie 2018, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București, apreciind că susținerile din cererea de recurs fac posibilă încadrarea lor în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamând încălcarea unor principii ce guvernează procesul civil, de natură să atragă sancțiunea nulității hotărârii atacate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., ținând cont și de apărările din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este nefondat. Potrivit art. 431 C. proc. civ.: "1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. 2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii de lucru judecat, anume exclusivitatea, care impune ca un nou litigiu între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză să nu mai poată fi promovat. În cauza dedusă judecății, recurentul-reclamant A. a solicitat, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, sancționarea pârâtului Consiliul General al Municipiului București pentru refuzul de a pune în executarea sentința civilă nr. 871/23.09.1998, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ în dosarul nr. x/1998 și obligarea la plata de despăgubiri materiale și morale. Prima instanță a reținut că între prezentul dosar și dosarul nr. x/2013, soluționat prin sentința nr. 2769/24.09.2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliul General al Municipiului București, admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii, ca fiind prescris dreptul la acțiune, rămasă definitivă prin decizia nr. 3555/11.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma respingerii recursului, ca nefondat, există identitate de obiect, părți și cauză, împrejurare în raport de care a reținut existența autorității de lucru judecat și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Din analiza celor două acțiuni formulate de reclamant, rezultă, în mod evident, identitatea de obiect, părți și cauză, ambele cereri de chemare în judecată vizând refuzul pârâtului Consiliul General al Municipiului București de punerea în executare a sentinței civile nr. 871/1998 a Curții de Apel București și obligarea la plata unor daune materiale și morale, în temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004. Ca atare, instanța de fond nu a schimbat,, ad-hoc" înțelesul excepției autorității de lucru judecat, ci a sesizat în mod corect că, în raport de sentința nr. 2769/24.09.2013 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia nr. 3555/11.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, există autoritate de lucru judecat, aplicând corect dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. În mod neîntemeiat susține recurentul că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dreptului său de acces liber la justiție. Este adevărat că dreptul de acces la justiție este recunoscut și protejat conform dispozițiilor art. 21 din Constituția României, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, însă nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. În speță, principiul autorității de lucru judecat căruia i s-a dat eficiență corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă repunerea în discuție în fața instanțelor a chestiunii litigioase tranșate. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.