ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2019

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 260/PI din data de 11 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 1 iulie 2019 în dosarul x de către Procuratura St. Poelten din Austria;

S-a refuzat executarea mandatului european de arestare emis la data de 1 iulie 2019 în dosarul x de către Procuratura St. Poelten din Austria, pe numele persoanei solicitate A.;

S-a refuzat predarea persoanei solicitate A., către organele judiciare din Austria.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 cu aplicarea art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 s-a dispus ca Biroul SIRENE național să întreprindă demersurile necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de Austria, de la data rămânerii definitive a soluției de refuz a executării mandatului european de arestare emis la data de 1 iulie 2019 în dosarul x de către Procuratura St. Poelten din Austria.

În baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 cu aplicarea art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura controlului judiciar dispusă în cauză prin încheierea din 14 august 2019 față de persoana solicitată A..

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a luat act că în vederea executării mandatului european de arestare, persoana solicitată A. a fost reținută în cauză pe o durată de 24 ore prin Ordonanța de reținere din data de 13 august 2019 emisă de procuror în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, începând cu ora 12

35

.

În baza art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 13 august 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat instanței executarea mandatului european de arestare emis la data de 1 iulie 2019, în dosarul nr. x St. 133/19t, de către Procuratura St. Poelten, Austria, împotriva persoanei urmărite internațional A., precum și arestarea persoanei urmărite internațional pe o perioadă de 30 de zile și predarea acesteia către autoritățile judiciare din Austria.

Curtea de Apel Timișoara a reținut că mandatul european de arestare solicitat a fi pus în executare are ca autoritate judiciară emitentă Procuratura St. Poelten din Austria.

S-a arătat că din interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sintagmei "autoritate judiciară emitentă" prin Hotărârea din 27 mai 2019 pronunțată în cauzele conexate C-508/18 și C-82/19 PPU, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Supreme Court (Curtea Supremă, Irlanda), în procedurile privind executarea unor mandate europene de arestare emise împotriva O.G. (C-508/18) și PI (C-82/19 PPU); rezultă că în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, această sintagmă "nu vizează parchetele dintr-un stat membru care sunt expuse riscului de a fi supuse, direct sau indirect, unor ordine sau unor instrucțiuni individuale din partea puterii executive, cum este un ministru al justiției, în cadrul adoptării unei decizii referitoare la emiterea unui mandat european de arestare."

Judecătorul fondului a reținut că din corespondența EUROJUST, în analiza efectelor hotărârilor CJUE în cauzele conexate C-508/18 & C-82/19 PPU și C-509/18, Austria, respectiv statul emitent în cazul de față a arătat că:

"Procurorul este cel care emite MEA, dar doar în ipoteza în care emiterea mandatului a fost autorizată de instanță. Instanța este cea care decide emiterea sau nu a unui MEA. Există dispoziții legale care permit formularea de instrucții de către Ministrul Justiției către procurori în cauze concrete."

S-a reținut că din răspunsul Procuraturii ST. Poelten, la solicitarea instanței, rezultă că "în Austria, deși un mandat european de arestare este emis de parchetul public, acesta necesită, înainte de a putea fi valabil, o autorizație judiciară (§ 29 (1) EU JZG). Acesta reprezintă un demers de control judiciar (ex ante). Prin urmare, un mandat european de arestare emis de parchet și (anterior) aprobat de o instanță este considerat a fi emis de o "autoritate judiciară" (în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2012, (2002/584/JAI) și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene (C-508/18 și 0-82/19PPU; 0-509/18). Mandatul european de arestare emis pe numele A. a fost admis în mod judiciar la data de 2 iulie 2019.

S-a arătat că Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 prevede la art. 6 că: "(1) Autoritatea judiciară emitentă este autoritatea judiciară a statului membru emitent care este competentă să emită un mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.

(2) Autoritatea judiciară de executare este autoritatea judiciară a statului membru de executare, care este competentă să execute mandatul european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.

(3) Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului despre autoritatea judiciară competentă, în conformitate cu dreptul intern."

Se reține că în condițiile art. 267 din Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: interpretarea tratatelor; respectiv validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune.

Răspunsul Curții de Justiție a Uniunii Europene nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanțe motivate. Instanța națională destinatară este ținută de interpretarea dată atunci când soluționează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curții de Justiție este în aceeași măsură obligatorie pentru celelalte instanțe naționale sesizate cu o problemă identică.

Judecătorul fondului a reținut că potrivit doctrinei o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene are autoritatea de lucru interpretat, fiind asemănătoare deciziilor de principiu, care este dată pentru rezolvarea unui caz concret, dar ea este susceptibilă să influențeze în viitor deciziile în spețele similare; ea nu este un precedent obligatoriu, dar are calitatea de sursă persuasivă a dreptului. Totodată în doctrină s-a arătat că pornind de la aceste premise, se poate afirma că autoritatea de lucru interpretat este noțiunea prin care este desemnat efectul atașat hotărârilor CJUE cu privire la interpretarea dată unor anumite norme, potrivit competenței sale. Necesitatea existenței unei autorități de lucru interpretat este justificată prin faptul că normele existente la nivel suprastatal trebuie să aibă o forță juridică similară și să beneficieze de o aplicare unitară în toate statele, existența unor discrepanțe nefiind de dorit, chiar dacă "tensiunea dintre unitate și diversitate este caracteristică pentru cultura europeană".

Constatând forța obligatorie a interpretărilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, normelor de drept comunitar, s-a apreciat în cauză sunt relevante paragrafele 26 - 30, 39, 52, 53 și 56 și dispozitivul Hotărârii din 27 mai 2019 a CJUE în cauza C-509/18, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Supreme Court (Curtea Supremă, Irlanda), în procedura referitoare la executarea unui mandat european de arestare.

Totodată s-a apreciat că în cauză sunt relevante și paragrafele 67, 69, 70 - 75 și dispozitivul Hotărârii CJUE din 27 mai 2019 pronunțată în cauzele conexate C-508/18 și C-82/19 PPU, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Supreme Court (Curtea Supremă, Irlanda), în procedurile privind executarea unor mandate europene de arestare emise împotriva O.G. (C-508/18) și PI (C-82/19 PPU):

Curtea de Apel Timișoara a reținut în acest caz, că are obligația respectării jurisprudenței CJUE de a verifica chiar din oficiu condițiile de validitate esențiale ale mandatului european de arestare. Totodată s-a arătat că instanța are obligația de a verifica în caz de îndoieli rezonabile dacă autoritatea judiciară emitentă respectă standardele de obiectivitate și independență așa cum rezultă din jurisprudența CJUE și dacă în situația în care mandatul nu este emis de o instanță de judecată decizia de emitere a mandatului de arestare european și în special caracterul proporțional al unei astfel de decizii poate fi supusă în Austria unei căi de atac jurisdicționale care îndeplinește pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective.

În cazul de față s-a arătat că mandatul european este emis de Procuratura St. Poelten din Austria care are calitatea de participant la administrarea justiției, nefiind însărcinat cu administrarea acesteia la fel ca judecătorul sau instanța de judecată. Totodată din corespondența EUROJUST rezultă că în Austria procurorii pot primi instrucțiuni de la Ministerul Justiție (care face parte din puterea executivă) în cauze concrete, fapt ce face ca parchetele din Austria să nu îndeplinească exigențele de "autoritate judiciară emitentă", în sensul art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002, așa cum au fost stabilite în jurisprudența CJUE.

S-a mai reținut că, în cauză, din corespondența cu Procuratura St. Poelten din Austria a rezultat că decizia de a emite mandatul european de arestare a revenit Procuraturii St. Poelten din Austria, mandatul fiind emis în data de 1 iulie 2019, mandatul fiind "admis judiciar în data de 2 iulie 2019".

Judecătorul fondului a arătat că din jurisprudența CJUE rezultă că la momentul emiterii mandatului european de arestare autoritatea judiciară emitentă în mod imperativ trebuie să acționeze în mod independent în exercitarea funcțiilor sale inerente emiterii unui mandat european de arestare; această independență impunând existența unor norme în măsură să garanteze că autoritatea judiciară emitentă nu este expusă, în cadrul adoptării deciziei, niciunui risc de a fi supusă în special unei instrucțiuni individuale din partea puterii executive; ori în cazul de față autoritatea judiciară emitentă nu respectă această exigență. Această exigență trebuie îndeplinită chiar dacă, dreptul statului membru emitent atribuie competența de emitere a mandatului unui parchet și decizia de emitere poate fi supusă ulterior în respectivul stat membru unei căi de atac jurisdicționale care îndeplinește pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective.

În cazul de față, s-a arătat că din elementele mandatului european de arestare trebuiau să rezulte condițiile formale de legalitate ale acestuia, iar dacă decizia de emitere a mandatului european de arestare a aparținut unei instanțe de judecată, acest aspect trebuia să se reiasă din conținutul mandatului.

Curtea de Apel a reținut că și în situația în care era reală susținerea autorității judiciare emitente că în data de 2 iulie 2019 decizia de emitere a mandatului european a fost confirmată de o instanță (aspect nedovedit însă cu înscrisuri) totuși nulitatea mandatului tot nu poate fi înlăturată dat fiind că această decizie de emitere a mandatului a fost luată de o autoritate judiciară emitentă care nu satisface standardele de independență și obiectivitate fixate în jurisprudența CJUE; condiție imperativ necesară a fi îndeplinită pentru legalitatea mandatului chiar dacă există un control ulterior jurisdicțional, după emiterea mandatului european de arestare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat contestația de față, solicitând desființarea sentinței, iar în rejudecare, admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 1 iulie 2019 în dosarul x de către Procuratura St. Poelten din Austria, executarea mandatului european de arestare, arestarea și predarea persoanei solicitate A., către organele judiciare din Austria.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 260/PI din data de 11 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., în raport cu susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului, precum și cu actele și lucrările din dosar constată că acesta este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială - art. 97 și urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Potrivit articolului 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, autoritatea judiciară emitentă este autoritatea judiciară a statului membru emitent care este competentă să emită un mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.

Este adevărat că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 27 mai 2019, pronunțată în cauzele conexate C-508/18 și C-82/19 PPU, s-a statuat că "noțiunea de autoritate judiciară emitentă, în sensul art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că nu vizează parchetele dintr-un stat membru care sunt expuse riscului de a fi supuse, direct sau indirect, unor ordine sau unor instrucțiuni individuale din partea puterii executive, cum este un ministru al justiției, în cadrul adoptării unei decizii referitoare la emiterea unui mandat european de arestare."

De asemenea, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 27 mai 2019, pronunțată în cauza C-509/18, s-a stabilit că "noțiunea de autoritate judiciară emitentă, în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că vizează procurorul general al unui stat membru care, deși din punct de vedere structural este independent de puterea judecătorească, este competent să efectueze urmărirea penală și care are, în acest stat membru, un statut care îi conferă o garanție de independență în raport cu puterea executivă în cadrul emiterii mandatului european de arestare."

În analiza aspectului dacă procurorul poate fi considerat "autoritate judiciară emitentă" în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, Curtea a avut în vedere următoarele elemente: participarea la administrarea justiției penale (competența de a efectua urmărirea penală față de o persoană bănuită că a săvârșit o infracțiune cu scopul de a o aduce în fața unei instanțe; și/sau are un rol esențial în desfășurarea procedurii penale; și/sau are competența de a dispune trimiterea în judecată); obiectivitatea (statutul național al procurorului consfințește obiectivitatea în realizarea instrucției penale, impunându-i-se să țină seama de toate elementele incriminatoare și dezincriminatoare); independența (poziția legală a procurorului în ordinea juridică a statului membru emitent îi conferă garanții de independență față de executiv în ceea ce privește emiterea unui mandat european de arestare; procurorul nu este expus, în cadrul adoptării unei decizii de emitere a unui astfel de mandat de arestare, niciunui risc de a fi supus în special unei instrucțiuni individuale din partea puterii executive); calea de atac (decizia procurorului de emitere a mandatului european de arestare trebuie să poată fi supusă în respectivul stat membru unei căi de atac jurisdicționale care îndeplinește pe deplin cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective).

În cauza de față, din actele dosarului (dosar parchet și dosar instanță) rezultă că mandatul european de arestare emis la data de 1 iulie 2019, în dosarul nr. x St. 133/19t, de către Procuratura St. Poelten, Austria, în scopul urmăririi penale împotriva persoanei urmărite internațional A., a fost aprobat de o instanță la data de 2 iulie 2019.

Astfel, la solicitarea Curții de Apel Timișoara, Procuratura ST. Poelten, a comunicat faptul că "în Austria, deși un mandat european de arestare este emis de parchetul public, acesta necesită, înainte de a putea fi valabil, o autorizație judiciară (§ 29 (1) EU JZG). Acesta reprezintă un demers de control judiciar (ex ante).

Prin urmare, un mandat european de arestare emis de parchet și (anterior) aprobat de o instanță este considerat a fi emis de o "autoritate judiciară" (în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie2012, (2002/584/JAI) și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene (C-508/18 și 0-82/19PPU; 0-509/18). Mandatul european de arestare emis pe numele A. a fost autorizat în mod judiciar la data de 2 iulie 2019."

În același sens sunt și mențiunile Eurojust, depuse la dosar, vizând natura autorităților judiciare emitente ale mandatelor europene de arestare potrivit legislațiilor statelor membre ale Uniunii Europene, din care rezultă că în Austria procurorul este cel care emite mandatul european de arestare, dar instanța este cea care autorizează și decide emiterea sau nu a acestuia.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că mandatul european de arestare având referința dosarului nr. x St. 133/19t, emis de către Procuratura St. Poelten din Austria la data de 1 iulie 2019 și autorizat de judecător la data de 2 iulie 2019, îndeplinește cerința de legalitate prevăzută în art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002, referitoare la autoritatea judiciară competentă să emită un mandat european de arestare, astfel cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 27 mai 2019.

Nu poate fi primită drept argument nici reținerea primei instanțe în sensul că "susținerea autorității judiciare emitente că în data de 2 iulie 2019 decizia de emitere a mandatului european a fost confirmată de o instanță nu a fost dovedită cu înscrisuri", întrucât, pe de o parte, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, iar, pe de altă parte, instanța nu a solicitat autorităților judiciare din Austria comunicarea deciziei din 2 iulie 2019. În măsura în care aprecia că informațiile comunicate de statul membru emitent sunt insuficiente, neclare, lapidare, avea obligația să solicite informații suplimentare care să permită lămurirea cauzei.

Înalta Curte apreciază că, în aplicarea principiului anterior enunțat, al recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, răspunsul comunicat de Procuratura ST. Poelten la data de 21 august 2019 (care de altfel reiterează cele comunicate Parchetului la 18 iulie 2019) este suficient pentru a concluziona că mandatul european de arestare emis la data de 1 iulie 2019 de procuror și aprobat de instanță la data de 2 iulie 2019 îndeplinește cerința de legalitate prevăzută în articolul 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002, referitoare la autoritatea judiciară competentă să emită un mandat european de arestare, astfel cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârile din 27 mai 2019.

Pentru toate considerentele ce precedă, instanța de control judiciar consideră că este fondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 260/PI din data de 11 septembrie 2019, vizând nelegalitatea respingerii sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 1 iulie 2019 în Dosarul x de către Procuratura St. Poelten din Austria.

În ceea ce privește solicitarea Ministerului Public de a se dispune rejudecarea cererii de executare a mandatului european de arestare emis pe numele intimatului persoană solicitată A. direct de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că această cerere este nefondată.

Înalta Curte reamintește că este necesar ca judecata să parcurgă toate etapele procesuale, pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicție. Dacă s-ar proceda în modul solicitat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin soluționarea cauzei direct de instanța de control judiciar, o astfel de soluție ar determina eliminarea unui grad de jurisdicție în defavoarea intereselor procesuale ale persoanei solicitate A. și imposibilitatea efectuării unui control de legalitate cu privire la fondul cererii de către instanța ierarhic superioară.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 260/PI din data de 11 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.

Se va desființa, în parte, sentința penală contestată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Curții de Apel Timișoara.

Având în vedere faptul că se va proceda la rejudecarea cauzei, conform dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 302/2004 iar anterior, prin încheierea de ședință din 13 august 2019 prima instanță a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de persoana solicitată A., Înalta Curte consideră că în scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare este necesară menținerea acestei măsuri .Pentru aceste motive, se va menține din hotărârea atacată numai dispoziția referitoare la menținerea măsurii preventive a controlului judiciar dispuse față de persoana solicitată A..

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 260/PI din data de 11 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.

Desființează, în parte, sentința penală contestată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Curții de Apel Timișoara.

Menține numai dispoziția referitoare la menținerea măsurii preventive a controlului judiciar dispuse față de persoana solicitată A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM