ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3569/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.07.2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, obligarea pârâtei la aplicarea unei amenzi contravenționale de 2000 de RON numitei C., managerul Spitalului Clinic de Urgență Oftalmologie București, precum și la demararea din oficiu a procedurii de evaluare a aceleiași persoane și la înștiințarea Ministrului Sănătății despre amendarea numitei C. A solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 896 din 30.03.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă cererea reclamantei A., ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat greșit că cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la Legea nr. 176/2010. Solicitarea de aplicare a amenzii este justificată întrucât numita C. se face vinovată de încălcarea art. 187 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prin faptul că nu a depus, în termenul de 15 zile de la numirea în funcție, declarațiile de avere și de interese.

Se susține că se încalcă dreptul constituțional la muncă al recurentei, întrucât în postul de manager al spitalului este menținută o persoană care refuză soluționarea conflictului de muncă al recurentei-reclamante cu spitalul, producându-i un prejudiciu în acest mod.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate nu a depus întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

În cauză, recurenta-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea autorității pârâte la aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 2.000 de RON în sarcina lui C., managerul Spitalului Clinic de Urgență Oftalmologie București și la demararea din oficiu a procedurii de evaluare a aceleiași persoane, cu înștiințarea Ministrului Sănătății despre amendarea managerului de spital.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că deși cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu vizează împrejurarea că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanța de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că argumentele recurentei se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs urmând a le analiza din acest punct de vedere.

Legea nr. 554/2004 definește noțiunea de "contencios administrativ" ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Conform legii contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", legea asimilând refuzului nejustificat și "nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

De asemenea, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită ca fiind "faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".

Interpretând coroborat dispozițiile legale anterior evocate, instanța de recurs constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că cererea reclamantei, prin care aceasta a solicitat obligarea autorității pârâte la aplicarea unei amenzi contravenționale unei terțe persoane și declanșarea din oficiu a procedurii de evaluare a acestei persoane, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, nu se încadrează în dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Scopul acțiunii în contencios administrativ îl constituie protejarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor în raport cu autoritățile publice, când acestea sunt vătămate printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Recurenta-reclamantă, însă, nu este titulara unui drept sau a unui interes legitim, care să fi fost vătămate prin acțiunea sau inacțiunea autorității publice.

În speță, nu există un act administrativ care să o prejudicieze pe recurenta-reclamantă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nici nu se poate poate reține că o asemenea prejudiciere ar fi intervenit prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, deoarece pentru a fi în prezența acestei ipoteze, se impune cu necesitate, ca cererea respectivă să fie aptă a produce efecte juridice.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010:

"Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002."

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 176/2010:

"Nedepunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum și nedeclararea, în declarația întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 RON la 2.000 RON. Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare."

De asemenea, conform art. 30 din același act normativ:

"Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Agenției (...)."

Din cuprinsul dispozițiilor legale citate, rezultă că persoanele fizice pot să adreseze Agenției Naționale de Integritate o petiție care să privească declanșarea procedurilor de evaluare sau sancționarea contravențională, însă decizia de a proceda în acest sens este atributul autorității publice, care are ca scop asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, în condițiile Legii nr. 176/2010.

Astfel fiind, se constată că sancțiunile contravenționale prevăzute în această materie nu se aplică la solicitarea unor terțe persoane, actul normativ incident în speță, și anume Legea nr. 176/2010 neprevăzând o asemenea posibilitate.

Prin urmare, criticile formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluției instanței de fond în sensul solicitat de către aceasta, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată cu o corectă interpretare și aplicare a legii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 896 din 30 martie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 896 din 30 martie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.