ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3487/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se aprecieze asupra calității acestuia de lucrător al Securității.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2030 din 9 iulie 2015, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, constatând că pârâtul A. a fost lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale în materie.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că nu sunt întrunite cele două condiții cumulative pentru constatarea calității de lucrător al Securității, prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

Astfel, recurentul a arătat că în perioada anilor 1988 - 1989, supusă analizei, calitatea sa de militar impunea, un regim de viață mult mai restrictiv, cât și relații de subordonare a gradelor militare inferioare față de cele superioare, conduită valabilă și astăzi.

A apreciat că activitatea din prezenta cauză s-a desfășurat în limite legale, iar potrivit jurisprudenței CEDO o astfel de activitate nu încalcă drepturile omului.

Recurentul a susținut că, în cauză, activitatea de supraveghere, cu privire la care a întocmit două rapoarte, primul cu propunerea de atenționare și al doilea cu propunerea de avertizare, a intervenit ca urmare a activităților considerate ostile regimului socialist, desfășurate de numitul B., în perioada stagiului militar, privind elogierea modul de viață occidental, ascultarea și colportarea știrilor auzite la posturile de radio străine, introducerea de reviste străine în unitatea militară, comentarea tendenționasă a articolelor și imaginilor din aceste publicații.

Totodată, a arătat că atât atenționarea, cât și avertizarea s-au efectuat în limite legale, într-un mod civilizat, fără umilințe, fără adresarea de cuvinte injurioase, fără violențe fizice sau verbale, fără măsuri coercitive ulterioare, așa cum rezultă din actele depuse la dosar.

Așa fiind, a apreciat că militarului B. nu i s-a adus atingere niciunuia din drepturile fundamentale, reținute de prima instanță, respectiv dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață privată.

În opinia recurentului, a acționat în limite legale, pentru menținerea ordinii și disciplinei în unitatea militară în care soldatul își satisfăcea stagiul militar.

În acest context, recurentul a apreciat că măsurile de atenționare și avertizare, luate cu privire la persoana urmărită, au fost pe deplin justificate, sub aspect obiectiv, în condițiile în care conduita oricărui militar este restricționată și supravegheată, din motive de siguranță națională și nu din motive politice, persoana în cauză având statutul de militar, nu de civil.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică, răspunzând criticilor formulate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător a recurentului-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul B., prin cererea nr. x, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, în dosarul nr. x (cotă C.N.S.A.S.) recurentul-pârât figurează la filele x.

Recurentul-pârât a fost angajat al fostei Securități, având gradul de căpitan în cadrul Direcției IV, UM 02651 Focșani, Serviciul Contrainformații (1988,1989).

În această calitate, recurentul a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului x, domnul B., militar în termen, deoarece "a fost semnalat, înaintea încorporării în relații cu cetățeni străini, corespondent, ascultător și colportor al emisiunilor postului de radio «D.», fapt pentru care a fost atenționat de către IJ al Ml Mureș în 1983. După încorporare, militarul a fost mutat la UM 01425 Râmnicu-Sărat la UM 02651 Focșani, ocazie cu care au fost transferate și materialele ce se dețin despre obiectiv/./unde s-au intensificat măsurile informativ-operative în scopul continuării supravegherii informative a obiectivului în cazul «ISELA»".

Se arată în raportul întocmit de pârât la data de 10.06.1989 că: «În procesul supravegherii informative, folosind rețeaua informativă, investigația, verificări în evidența C. au rezultat următoarele:

- militarul a elogiat nivelul de viață și civilizație din Occident, afirmând că rudele sale din Germania "ar trăi mai bine decât el, este mai multă civilizație, iar la noi nu ai avea ce vedea"

- în permisiile și concediile acordate, obiectivul a continuat să asculte postul de radio "D.", iar la întoarcerea în subunitate a colportat știrile transmise de acest post de radio în rândul celorlalți militari;

- obiectivul a întreținut relații cu rudele din străinătate prin corespondența primită pe adresa părinților, precum și cu alți cetățeni străini care au sosit în comuna sa natală pe timpul cât acesta se afla în permisii și concediu de odihnă;

- deseori militarul a introdus în unitate o serie de publicații străine, pe care le traducea în limba română în subunitate, comentând tendențios imaginile și articolele din aceste publicații;

- pe fondul propagandei posturilor de radio străine și a relațiilor întreținute de obiectiv cu cetățeni străini, acesta și-a manifestat dorința ca după trecerea în rezervă să emigreze în R.F. Germania».

Se mai arată în raportul menționat și următoarele:

«Pentru manifestările și atitudinea avută pe timpul executării serviciului militar, soldatul B. a fost atenționat la 28.12.1988 de către organul de contrainformații militare al U.M. 02651 Focșani, măsură în urma căreia obiectivul s-a angajat că va respecta legile țării și nu va mai continua să desfășoare activitate ostilă, regretând faptele comise până la acea dată.

În procesul de verificare a reacției, după aplicarea măsurii preventive de securitate, obiectivul a continuat să elogieze nivelul de viață și civilizație din Occident, să corespondeze și să întrețină relații cu cetățenii străini, manifestându-și în rândul militarilor din subunitate intențiile ca după trecerea în rezervă să emigreze în R.F. Germania deoarece "ar dori să se realizeze mai repede profesional decât ar putea să o facă în România".

Față de situația operativă creată în urma atenționării, în vederea curmării acțiunilor ostile desfășurate de soldatul B. în cadrul subunității, cu aprobarea conducerii profesionale și avizul ofițerului cu cercetarea penală din cadrul securității județene Vrancea, la 17.03.1989, în prezența comandantului unității și a secretarului comitetului de partid s-a aplicat măsura preventivă de securitate - avertizarea. Cu această ocazie, din nou obiectivul a recunoscut și regretat faptele comise, angajându-se ca pe viitor să renunțe definitiv la astfel de manifestări, fiind conștient de pericolul social pe care-l prezintă activitatea sa și aprecierile denigratoare pe care le-a făcut referitor la realitățile social economice și politice din țara noastră.

De asemenea, obiectivul s-a angajat să renunțe la intențiile sale de emigrare și la relațiile cu cetățenii străini ».

S-a mai reținut că pârâtul A. întocmise la 28.12.1988 Raport cu propunerea de atenționare a soldatului B., respectiv la data de 15.03.1989 Raport cu propunerea de avertizare a soldatului B., precum și Rapoarte asupra modului cum a decurs atenționarea (25.12.1988) și avertizarea (17.03.1989).

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod corect, că prin activitatea sa, recurentul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de intimatul-reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent și rapoarte întocmite de acesta în perioada în care era ofițer de Securitate.

Recurentul-pârât a formulat întâmpinare, prin care însă nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susținut că activitatea desfășurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit și prin activitățile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al

Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate se încadrau în atribuțiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer al Securității, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

În speță, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer al Securității, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul (cota x), avându-l ca titular pe B. și, așa cum se menționează în Nota de Constatare nr. x/23.09.2014, s-a solicitat să se stabilească, în privința pârâtului, calitatea de lucrător al fostei Securități.

Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul-pârât a aprobat notele de activitate din care rezultă că persoana urmărită se află în atenția organelor Securității.

Astfel, a participat activ la supravegherea numitului B., întocmind la 28.12.1988 Raport cu propunerea de atenționare a soldatului B., respectiv la data de 15.03.1989 Raport cu propunerea de avertizare a soldatului B., precum și Rapoarte asupra modului cum a decurs atenționarea (25.12.1988) și avertizarea (17.03.1989).

În speță, din actele depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul-pârât a instrumentat dosarul persoanei care a cerut verificarea, acesta având dosarul cota x.

Înalta Curte observă astfel că în cauza de față există dovezi că recurentul, prin activitatea sa, a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel cum bine a reținut judecătorul fondului.

În speță, se constată că recurentul nu contestă realitatea activităților desfășurate, reținute atât în nota de constatare cât și de prima instanță, ci invocă faptul că aceste activități au avut loc în considerarea calității de ofițer în cadrul Departamentul Securității Statului.

Planul de măsuri, cât și acțiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția de la acea dată și de normele internaționale la care România era parte, precum dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață privată.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conținut este descris pe larg în sentința recurată, demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, prevăzute de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, respectiv art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Susținerea recurentului că demersurile sale ar fi avut un caracter justificat nu are suport, câtă vreme în motivarea Raportului din 28.12.1988 s-a arătat că «Pentru manifestările și atitudinea avută pe timpul executării serviciului militar, soldatul B. a fost atenționat la 28.12.1988 de către organul de contrainformații militare al U.M. 02651 Focșani,,, măsură în urma căreia obiectivul s-a angajat că va respecta legile țării și nu va mai continua să desfășoare activitate ostilă, regretând faptele comise până la acea dată, iar ulterior, la data de 15.03.1989 recurentul a întocmit un alt Raport, cu propunerea de avertizare a respectivului soldat, rezultând astfel că, prin activitățile desfășurate, s-au îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale solicitantului în cauză.

Măsurile de «atenționare» și «avertizare» luate astfel de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menționate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze.

În plus, contrar celor afirmate de recurent, pentru a se reține întrunirea cerințelor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu era necesară o manifestare violentă împotriva persoanei, iar impunerea în sarcina acesteia a obligațiilor de a «recunoaște» și «regreta faptele comise», respectiv de a «renunța definitiv la astfel de manifestări» erau de natură a aduce atingere demnității sale ca ființă umană.

De altfel, pentru atribuirea calității de lucrător al Securității este suficientă dovedirea unei singure situații în care sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanța de urgență, or, în privința actelor întocmite de recurent ipoteza normativă se regăsește cu evidență.

Conchizând, Înalta Curte reține că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori ordinele superiorilor întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist"care a desfășurat, în special prin intermediul Securității "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor… contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că

"scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 2030 din 9 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2017.