ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2013

Prin Sentința civilă nr. 1723 din 15 decembrie 2011, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Municipal Arad și a dispus radierea din Registrul Comerțului a punctului de lucru al pârâtei SC G.T. SRL, ca urmare a rezilierii din vina acesteia a contractului de prestări servicii nr. 182 din 30 septembrie 2003 și a contractului de închiriere nr. 183 din 30 septembrie 2003. Totodată tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 8,3 RON.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între părți au intervenit două contracte, respectiv - contractul de prestări servicii nr. 182 din 30 septembrie 2003, încheiat de reclamant în aplicarea dispozițiilor Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1025/2000, privind serviciile de spălătorie, și, respectiv contractul de închiriere nr. 183 din 30 septembrie 2003, între părți existând o bogată corespondență care probează neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor contractuale. Ca atare, a reținut prima instanță de fond, tribunalul a notificat pârâtei rezilierea celor două contracte, din culpa pârâtei, începând cu data de 21 octombrie 2010, în baza art. 14 și 15 din contractul de închiriere, și, respectiv, în baza art. 29 din contractul de prestări servicii.

În plus, prima instanță de fond a reținut că reclamantul a sesizat Ministerul Sănătății, care i-a comunicat acestuia încălcarea Ordinului nr. 1025/2000 de către pârâtă și neîndeplinirea de către aceasta a condițiilor legale pentru prestarea activităților de spălătorie pentru unitățile la care s-a obligat. Drept urmare, autoritatea centrală i-a solicitat reclamantului rezilierea de urgență a contractelor încheiate cu pârâta. Totodată, prima instanță de fond a apreciat că, față de dispozițiile H.G. nr. 359/2011, privind desființarea și reorganizarea unor unități sanitare publice cu paturi din județul Arad, contractele ce fac obiectul prezentei cauze sunt reziliate de drept odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Cât privește capătul de cerere privind radierea punctului de lucru al pârâtei, tribunalul a apreciat că, odată cu rezilierea celor două contracte, din vina pârâtei, pârâta nu mai poate justifica un interes legitim privind folosința acestui spațiu. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta, aceasta criticând soluția instanței de fond, întrucât clauzele reținute de tribunal ca având valoare de pact comisoriu, clauze în puterea cărora reclamantul a notificat rezilierea contractelor, nu permiteau rezilierea contractelor decât pentru neîndeplinirea anumitor obligații contractuale, care nu a făcut obiectul prezentei cauze. Prin Decizia nr. 76/A din 22 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a admis apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința atacată, respingând acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Totodată, instanța de apel a obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nu există nicio clauză contractuală care să permită de plin drept a contractului, fără altă formalitate prealabilă și fără punerea în întârziere. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că art. 14 și 15 din contractul de închiriere privesc rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor specifice contractului de închiriere detaliate în aceste clauze, astfel încât reclamantul nu putea să invoce aceste clauze ca temei al rezilierii, față de obligațiile invocate ca neexecutate. Cât privește art. 29 din contractul de prestări servicii, curtea de apel a reținut că acest contract nu are valoare de pact comisoriu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, recurentul-reclamant, invocând mai multe motive de nelegalitate circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. 1) Recurentul-reclamant arată că decizia instanței de apel nu cuprinde niciun motiv relativ la soluționarea cererii precizate a reclamantului, rezilierea celor două contracte producându-se cu acordul pârâtei care a înțeles să-și execute toate obligațiile față de recurentul-reclamant. În plus, față de dispozițiile legale care au impus reorganizarea Spitalului Clinic Municipal Arad, cele două contracte au încetat oricum, noua entitate - Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad neînțelegând să continue activitatea.

Instanța de apel nu a motivat faptul că pârâta nu a înțeles să conteste măsura rezilierii, retrăgându-se din spațiul deținut și stingându-se toate obligațiile față de reclamant. Totodată, instanța de apel nu a motivat de ce a înlăturat toate probele care atestă încălcarea obligațiilor de către pârâtă, și nici de ce a respins capătul de cerere privind rezilierea. Totodată, a arătat recurentul, curtea de apel și-a motivat decizia prin analizarea condițiilor de reziliere a contractelor, față de clauzele considerate pacte comisorii sau a analizat îndeplinirea de către pârâtă a obligației de autorizare, aceste motive fiind străine de natura cauzei, nefiind invocate în acțiunea reclamantului. 2) Recurentul a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, conform art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., întrucât nu a soluționat cererea reclamantului astfel cum aceasta a fost formulată, în speță nefiind vorba despre o cerere de reziliere contestată, atâta timp cât intimata-pârâtă s-a retras din spațiul reclamantului, aceasta reintrând în circuitul activității medicale. 3) Decizia instanței de apel a fost dată cu interpretarea și aplicare greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut abstracție de faptul că activitatea pârâtei se desfășura în domeniul sanitar, în incinta unei unități medicale, astfel încât devenea incidență legislația specială în domeniu, respectiv Legea nr. 95/2006 și Ordinul Ministrului Sănătății nr. 261/2007, care trebuiau respectate de pârâta reclamantă pentru a putea presta activitate de spălătorie în incinta spitalului.

Instanța de apel nu a analizat incidența în speță a acestor reglementări speciale, nemotivând cui revine obligația de a suporta consecințele nerespectării normelor sanitare. Examinând motivele de recurs formulate de recurentul-pârât, prin raportare la conținutul dosarului, Înalta Curte reține că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte retine că recurentul-reclamant a învestit instanța, în cauza pendinte, cu o acțiune având două capete de cerere, respectiv constatarea rezilierii contractelor încheiate cu pârâta, reziliere care s-a produs din culpa intimatei-pârâte constând în nerespectarea obligațiilor impuse de legislația specială în domeniu și, respectiv, radierea punctului de lucru al intimatei conform art. 25 din Legea nr. 26/1990, din incinta recurentului-reclamant.

Se mai reține că, în motivarea acțiunii precizate la mai multe termene de judecată, recurentul-reclamant a invocat o bogată legislație specială de a căror încălcare s-ar face culpabilă intimata-pârâtă, precum și atitudinea acesteia care a înțeles să se retragă din spațiul închiriat de reclamant și să-și achite toate obligațiile fată de acesta. Ca atare, prin raportare la acțiunea reclamantului, la motivele invocate și la atitudinea pârâtei, s-a solicitat instanței să dispună desființarea contractelor încheiate de părți, dată fiind situația de fapt constând în părăsirea spațiului închiriat de către pârâtă, în mod amiabil. Dincolo de ambiguitatea cererii introductive de instanță și a cererilor precizatoare depuse pe parcursul judecății, în primă instanță, Înalta Curte reține că instanțele sunt datoare în virtutea art. 84 C. proc.

civ. raportat la art. 129 C. proc. civ., să clarifice și să lămurească problema de drept dedusă judecății. Spre deosebire de prima instanță de fond care a analizat chiar dacă nu riguros, rezilierea din culpa pârâtei prin raportare la nerespectarea obligațiilor impuse pârâtei de legislația sanitară, pronunțându-se astfel pe cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită, reținându-se implicit încetarea de drept a contractelor conform H.G. nr. 359/2011, act normativ care a prevăzut modificarea implicită a entității deținătoare a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor, curtea de apel s-a rezumat la analizarea clauzelor inserate în cele două contracte, din perspectiva naturii acestora de pact comisoriu.

În aplicarea principiului tantum devolutum, quantum appelatum, instanța de apel era obligată să analizeze motivele de apel ale intimatei-pârâte motive ce vizau tocmai problema rezilierii contractului prin raportare la cererea de chemare în judecată a reclamantului, singurul act de procedură ce fixează limitele procesului sub aspectul obiectului dedus judecății, prin raportare la considerentele instanței de fond și, implicit, dată fiind natura devolutivă a căii de atac a apelului, prin raportare la probele administrate pe aspectul culpei pârâtei în executare. Limitându-se la analizarea caracterului de pact comisoriu al unor clauze contractuale, instanța de apel a făcut o analiză superficială a cauzei, ignorând toate susținerile recurentului-reclamant relative la încălcarea legislației speciale și toate probele câștigate după casare, în primă instanță.

De altfel, faptul că în contractul sinalagmatic încheiat de două părți contractante, nu se regăsește un pact comisoriu de ultim grad, nu poate duce la respingerea de plano a acțiunii reclamantului, în condițiile în care în cauză se probează o neexecutare culpabilă a contractului de către debitor, întrucât o atare soluție echivalează cu o necercetare pe fond a pricinii și afectează dreptul părții de acces la justiție. O atare soluție este impusă tocmai de natura contractuală a pactelor comisorii, a căror interpretare se face doar de instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei, singura în măsură să aprecieze asupra gradului pactului prevăzut de părți, apreciere în funcție de care își stabilește și limitele intervenției sale în acțiunea de desființare a contractului pentru neexecutare.

Prin urmare, Înalta Curte reține ca întemeiate motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant relative la nemotivarea hotărârii instanței de apel, hotărâre care vine în contradicție cu principiul disponibilității, schimbând cauza cererii de chemare în judecată, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reține că nemotivarea deciziei din apel prin raportare la acțiunea dedusă judecății și la considerentele sentinței de fond care reține culpa pârâtei rezultată din nerespectarea legislației sanitare, echivalează cu necercetarea pe fond a cauzei, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut doar susținerile formale ale pârâtei relative la absența caracterului de pact comisoriu al unor clauze fără să fie analizată atitudinea acesteia, care a înțeles să elibereze spațiul închiriat încă din anul 2010. Înalta Curte reține ca întemeiat și motivul de recurs relativ la nelegalitatea și nemotivarea deciziei de apel, pe respingerea capătului de cerere privind radierea spațiului social, soluția dată nefiind practic susținută de considerente.

Sub acest aspect, Înalta Curte pune în vedere instanței de apel ca, în rejudecare, să analizeze și să pună în discuția părților, incidența în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte, în recursul în interesul legii relativ la interpretarea și aplicarea art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată. Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reținând că instanța de apel nu a cercetat și motivat fondul pricinii, Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia atacată, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad împotriva Deciziei civile nr. 76/A din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2013. Procesat de GGC - DG