ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2013

Prin Sentința civilă

nr. 1723 din 15 decembrie 2011, Tribunalul Arad, secția civilă, a admis acțiunea

precizată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Municipal Arad și a dispus

radierea din Registrul Comerțului a punctului de lucru al pârâtei SC G.T. SRL,

ca urmare a rezilierii din vina acesteia a contractului de prestări servicii

nr. 182 din 30 septembrie 2003 și a contractului de închiriere nr. 183 din 30

septembrie 2003. Totodată tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de

judecată către reclamant, în cuantum de 8,3 RON.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că între părți au intervenit două

contracte, respectiv - contractul de prestări servicii nr. 182 din 30

septembrie 2003, încheiat de reclamant în aplicarea dispozițiilor Ordinului

Ministerului Sănătății nr. 1025/2000, privind serviciile de spălătorie, și, respectiv

contractul de închiriere nr. 183 din 30 septembrie 2003, între părți existând o

bogată corespondență care probează neîndeplinirea de către pârâtă a

obligațiilor contractuale.

Ca atare, a reținut

prima instanță de fond, tribunalul a notificat pârâtei rezilierea celor două

contracte, din culpa pârâtei, începând cu data de 21 octombrie 2010, în baza

art. 14 și 15 din contractul de închiriere, și, respectiv, în baza art. 29 din

contractul de prestări servicii.

În plus, prima

instanță de fond a reținut că reclamantul a sesizat Ministerul Sănătății, care

i-a comunicat acestuia încălcarea Ordinului nr. 1025/2000 de către pârâtă și

neîndeplinirea de către aceasta a condițiilor legale pentru prestarea

activităților de spălătorie pentru unitățile la care s-a obligat. Drept urmare,

autoritatea centrală i-a solicitat reclamantului rezilierea de urgență a

contractelor încheiate cu pârâta.

Totodată, prima

instanță de fond a apreciat că, față de dispozițiile H.G. nr. 359/2011, privind

desființarea și reorganizarea unor unități sanitare publice cu paturi din

județul Arad, contractele ce fac obiectul prezentei cauze sunt reziliate de

drept odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Cât privește capătul

de cerere privind radierea punctului de lucru al pârâtei, tribunalul a apreciat

că, odată cu rezilierea celor două contracte, din vina pârâtei, pârâta nu mai

poate justifica un interes legitim privind folosința acestui spațiu.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel pârâta, aceasta criticând soluția instanței de fond,

întrucât clauzele reținute de tribunal ca având valoare de pact comisoriu,

clauze în puterea cărora reclamantul a notificat rezilierea contractelor, nu

permiteau rezilierea contractelor decât pentru neîndeplinirea anumitor

obligații contractuale, care nu a făcut obiectul prezentei cauze.

Prin Decizia nr. 76/A

din 22 martie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a admis

apelul pârâtei și a schimbat în tot sentința atacată, respingând acțiunea

reclamantului ca neîntemeiată.

Totodată, instanța de

apel a obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că nu există nicio clauză contractuală care

să permită de plin drept a contractului, fără altă formalitate prealabilă și

fără punerea în întârziere. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că

art. 14 și 15 din contractul de închiriere privesc rezilierea contractului

pentru neîndeplinirea obligațiilor specifice contractului de închiriere

detaliate în aceste clauze, astfel încât reclamantul nu putea să invoce aceste

clauze ca temei al rezilierii, față de obligațiile invocate ca neexecutate.

Cât privește art. 29

din contractul de prestări servicii, curtea de apel a reținut că acest contract

nu are valoare de pact comisoriu.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, recurentul-reclamant, invocând mai multe motive de

nelegalitate circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.

1)

Recurentul-reclamant arată că decizia instanței de apel nu cuprinde niciun

motiv relativ la soluționarea cererii precizate a reclamantului, rezilierea

celor două contracte producându-se cu acordul pârâtei care a înțeles să-și

execute toate obligațiile față de recurentul-reclamant. În plus, față de

dispozițiile legale care au impus reorganizarea Spitalului Clinic Municipal

Arad, cele două contracte au încetat oricum, noua entitate - Spitalul Clinic

Județean de Urgență Arad neînțelegând să continue activitatea.

Instanța de apel nu a

motivat faptul că pârâta nu a înțeles să conteste măsura rezilierii,

retrăgându-se din spațiul deținut și stingându-se toate obligațiile față de

reclamant. Totodată, instanța de apel nu a motivat de ce a înlăturat toate

probele care atestă încălcarea obligațiilor de către pârâtă, și nici de ce a

respins capătul de cerere privind rezilierea.

Totodată, a arătat

recurentul, curtea de apel și-a motivat decizia prin analizarea condițiilor de

reziliere a contractelor, față de clauzele considerate pacte comisorii sau a

analizat îndeplinirea de către pârâtă a obligației de autorizare, aceste motive

fiind străine de natura cauzei, nefiind invocate în acțiunea reclamantului.

2) Recurentul a

arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu a soluționat cererea

reclamantului astfel cum aceasta a fost formulată, în speță nefiind vorba

despre o cerere de reziliere contestată, atâta timp cât intimata-pârâtă s-a

retras din spațiul reclamantului, aceasta reintrând în circuitul activității

medicale.

3) Decizia instanței

de apel a fost dată cu interpretarea și aplicare greșită a legii, conform art.

304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut abstracție de

faptul că activitatea pârâtei se desfășura în domeniul sanitar, în incinta unei

unități medicale, astfel încât devenea incidență legislația specială în

domeniu, respectiv Legea nr. 95/2006 și Ordinul Ministrului Sănătății nr.

261/2007, care trebuiau respectate de pârâta reclamantă pentru a putea presta

activitate de spălătorie în incinta spitalului.

Instanța de apel nu a

analizat incidența în speță a acestor reglementări speciale, nemotivând cui

revine obligația de a suporta consecințele nerespectării normelor sanitare.

Examinând motivele de

recurs formulate de recurentul-pârât, prin raportare la conținutul dosarului,

Înalta Curte reține că recursul declarat este fondat pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte retine

că recurentul-reclamant a învestit instanța, în cauza pendinte, cu o acțiune

având două capete de cerere, respectiv constatarea rezilierii contractelor

încheiate cu pârâta, reziliere care s-a produs din culpa intimatei-pârâte

constând în nerespectarea obligațiilor impuse de legislația specială în domeniu

și, respectiv, radierea punctului de lucru al intimatei conform art. 25 din

Legea nr. 26/1990, din incinta recurentului-reclamant. Se mai reține că, în

motivarea acțiunii precizate la mai multe termene de judecată,

recurentul-reclamant a invocat o bogată legislație specială de a căror

încălcare s-ar face culpabilă intimata-pârâtă, precum și atitudinea acesteia

care a înțeles să se retragă din spațiul închiriat de reclamant și să-și achite

toate obligațiile fată de acesta.

Ca atare, prin

raportare la acțiunea reclamantului, la motivele invocate și la atitudinea

pârâtei, s-a solicitat instanței să dispună desființarea contractelor încheiate

de părți, dată fiind situația de fapt constând în părăsirea spațiului închiriat

de către pârâtă, în mod amiabil.

Dincolo de

ambiguitatea cererii introductive de instanță și a cererilor precizatoare

depuse pe parcursul judecății, în primă instanță, Înalta Curte reține că

instanțele sunt datoare în virtutea art. 84 C. proc. civ. raportat la art. 129

C. proc. civ., să clarifice și să lămurească problema de drept dedusă judecății.

Spre deosebire de

prima instanță de fond care a analizat chiar dacă nu riguros, rezilierea din

culpa pârâtei prin raportare la nerespectarea obligațiilor impuse pârâtei de

legislația sanitară, pronunțându-se astfel pe cererea de chemare în judecată cu

care a fost învestită, reținându-se implicit încetarea de drept a contractelor

conform H.G. nr. 359/2011, act normativ care a prevăzut modificarea implicită a

entității deținătoare a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor, curtea de

apel s-a rezumat la analizarea clauzelor inserate în cele două contracte, din

perspectiva naturii acestora de pact comisoriu.

În aplicarea

principiului tantum devolutum, quantum appelatum, instanța de apel era obligată

să analizeze motivele de apel ale intimatei-pârâte motive ce vizau tocmai

problema rezilierii contractului prin raportare la cererea de chemare în

judecată a reclamantului, singurul act de procedură ce fixează limitele

procesului sub aspectul obiectului dedus judecății, prin raportare la

considerentele instanței de fond și, implicit, dată fiind natura devolutivă a

căii de atac a apelului, prin raportare la probele administrate pe aspectul

culpei pârâtei în executare.

Limitându-se la

analizarea caracterului de pact comisoriu al unor clauze contractuale, instanța

de apel a făcut o analiză superficială a cauzei, ignorând toate susținerile

recurentului-reclamant relative la încălcarea legislației speciale și toate

probele câștigate după casare, în primă instanță.

De altfel, faptul că

în contractul sinalagmatic încheiat de două părți contractante, nu se regăsește

un pact comisoriu de ultim grad, nu poate duce la respingerea de plano a

acțiunii reclamantului, în condițiile în care în cauză se probează o

neexecutare culpabilă a contractului de către debitor, întrucât o atare soluție

echivalează cu o necercetare pe fond a pricinii și afectează dreptul părții de

acces la justiție. O atare soluție este impusă tocmai de natura contractuală a

pactelor comisorii, a căror interpretare se face doar de instanța de judecată

învestită cu soluționarea cauzei, singura în măsură să aprecieze asupra

gradului pactului prevăzut de părți, apreciere în funcție de care își

stabilește și limitele intervenției sale în acțiunea de desființare a

contractului pentru neexecutare.

Prin urmare, Înalta

Curte reține ca întemeiate motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant

relative la nemotivarea hotărârii instanței de apel, hotărâre care vine în

contradicție cu principiul disponibilității, schimbând cauza cererii de chemare

în judecată, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, Înalta

Curte reține că nemotivarea deciziei din apel prin raportare la acțiunea dedusă

judecății și la considerentele sentinței de fond care reține culpa pârâtei

rezultată din nerespectarea legislației sanitare, echivalează cu necercetarea

pe fond a cauzei, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut doar

susținerile formale ale pârâtei relative la absența caracterului de pact

comisoriu al unor clauze fără să fie analizată atitudinea acesteia, care a

înțeles să elibereze spațiul închiriat încă din anul 2010.

Înalta Curte reține

ca întemeiat și motivul de recurs relativ la nelegalitatea și nemotivarea

deciziei de apel, pe respingerea capătului de cerere privind radierea spațiului

social, soluția dată nefiind practic susținută de considerente.

Sub acest aspect,

Înalta Curte pune în vedere instanței de apel ca, în rejudecare, să analizeze

și să pună în discuția părților, incidența în cauză a deciziei pronunțate de

Înalta Curte, în recursul în interesul legii relativ la interpretarea și

aplicarea art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată.

Pentru considerentele

mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., reținând că instanța de apel nu a cercetat și motivat

fondul pricinii, Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia atacată,

dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

împotriva Deciziei civile nr. 76/A din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG