ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2768/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat: - anularea actelor administrative individuale constând în Informare privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P., înregistrată sub nr. x/2014, referitor la proiectul cod SMIS 11206, și a adresei nr. x/2014, emisă de aceeași autoritate pârâtă, prin care s-a respins contestația depusă de reclamantă; - anularea actelor de asigurare efectuate de către pârât în ceea ce privește măsura de excludere de la rambursare a cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiar, în temeiul Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 184 din 30 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește cererea de anulare a măsurii de constatare ca fiind neeligibilă a sumei de 250.000 RON și TVA aferentă capitolului 4/4.3, invocată de pârât prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, invocată de pârât prin întâmpinare; a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a adresei nr. x/2014, invocată de reclamantă în cererea principală; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 184 din 30 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării actelor administrative contestate. În esență, recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici: a) Referitor la excepția de tardivitate a adresei nr. x/2014, conținând răspunsul la plângerea prealabilă, în mod eronat instanța de fond a apreciat că Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, nu reprezintă titlu de creanță, și că nu se poate reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, iar pe de altă parte, că a fost promovată și soluționată contestația reclamantei în acord cu dispozițiile art. 7 raportat la art. 2 din Legea nr. 554/2004. Astfel, instanța de fond a omis a constata că ziua de 14.11.2014 nu intră în calcul termenului de 30 de zile, iar ziua când se împlinește acest termen este în data de 14.12.2014, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște luând cunoștință de decizia de respingere a contestației la data înregistrării sub nr. x/2014, a adresei nr. x/2014. Rezultă că pârâtul, prin nerespectarea dreptului reclamantei vătămate la bună administrație, a încălcat cerința securității juridice prin nesoluționarea în termenul legal a plângerii prealabile, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. b) În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate a adresei nr. x/2014, în mod eronat prima instanță a reținut că pârâtul a respectat întocmai prevederile Regulamentului și ale manualului intern de soluționare a contestațiilor, concluzionând că excepția este lipsită de temei. Astfel, instanța de fond a ignorat susținerile reclamantei, conform cărora singura structură organizatorică din cadrul ministerului pârât care emite decizii de soluționare a contestațiilor este Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene, potrivit H.G. nr. 1/2013 și a actelor cu caracter intern privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. De asemenea, potrivit art. 154 din Regulamentul de organizare și funcționare al ministerului, aprobat prin Ordinul M.D.R.A.P. nr. 3258/23.10.2013, Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene are în atribuții soluționarea contestațiilor și era singura structură organizatorică a pârâtului care avea competența de a soluționa contestația administrativă depusă de reclamantă. A fost ignorată de către instanța de fond și jurisprudența în materie în litigii similare, soluții care se opun cu autoritate de lucru judecat în ceea ce privește structura responsabilă în soluționarea contestațiilor. Prin urmare, este evidentă încălcarea autorității de lucru judecat prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, conform art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat. c) În ceea ce privește fondul cauzei, întreaga motivare a primei instanțe se întemeiază exclusiv pe susținerile nejustificate și neîntemeiate ale pârâtului, argumentele reclamantei fiind ignorate deliberat. Astfel au fost invocate în mod neîntemeiat prevederile art. 18 alin. (1) din contractul de finanțare nr. x, întrucât aceste clauze contractuale prevăd dreptul și nu obligativitatea părților de a conveni modificarea clauzelor și/sau anexelor, prin act adițional. Instanța de fond a omis să rețină prevederile art. 18 alin. (14) din contractul de finanțare care precizează excepțiile de la prevederile alin. (1), iar prin raportare la acestea, reclamanta a adus la cunoștința AMPOR achiziționarea de echipamente IT mai performante, pentru care s-a primit acordul prin adresa nr. x/2012. Totodată, hotărârea atacată este lipsită de motivare în ceea ce privește pretinsa nerespectare de către reclamantă în procesul de verificare a cheltuielilor, a regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar ori nerespectarea condițiilor de legalitate, regularitate și conformitate stabilite prin normele naționale și comunitare în vigoare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat excepția nulității recursului (pentru nemotivare), iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. În cuprinsul raportului s-a apreciat că este neîntemeiată excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, reținându-se că argumentele recurentei-reclamante se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu preliminar, se constată că, deși a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., republicat, recurenta-reclamantă a expus critici care se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., republicat, drept pentru care, hotărârea atacată va fi analizată numai din perspectiva acestor din urmă motive de nelegalitate. Examinând sentința recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate actele administrative individuale constând în Informare privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, înregistrată la acest minister sub nr. x/2014 și adresa nr. x/2014, prin care aceeași autoritate publică pârâtă a respins contestația formulată de reclamantă împotriva actului administrativ mai sus-menționat. Prin Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, depusă în cadrul implementării proiectului având ca obiect reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale la un liceu din municipiul Târgoviște, reclamantei i s-a adus la cunoștință faptul că a fost autorizată cererea de rambursare nr. 8, în valoare totală autorizată de 76.049,00 RON, la care se adaugă TVA aferentă în valoare de 18.251,76 RON. Prin același act administrativ, s-a comunicat reclamantei că, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, au fost constatate ca fiind neeligibile următoarele sume: 250 RON și TVA aferentă de 60 RON, corespunzătoare facturii nr. x/10.02.2014, emisă de A. S.R.L., reprezentând contravaloare dotări neeligibile conform cererii de finanțare (mingi de baschet, handbal, fotbal, palete de tenis de masă și mingi, set palete tenis de câmp și mingi); 124.125,73 RON și TVA aferentă de 29.790,19 RON, corespunzătoare facturii nr. x/15.11.2013, emisă de B. S.R.L., reprezentând cheltuială neeligibilă conform adresei nr. x/2014 privind achiziționarea de echipamente IT cu specificații tehnice diferite față de cele existente în cererea de finanțare, fără a se întocmi un act adițional/alt document între beneficiar și AMPOR în vederea aprobării noilor specificații. Parcurgând considerentele sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că hotărârea explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că este neîntemeiată acțiunea cu care a fost învestit. Împrejurarea că în cuprinsul considerentelor s-a preluat din susținerile pârâtului, redate în actele administrative contestate și în întâmpinare, nu reprezintă o necercetare în fond a cauzei în sensul celor afirmate de recurentă, în condițiile în care, argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea sentinței, fiind astfel respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat. În contextul arătat, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința atacată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Criticile recurentei-reclamante vizând modul de soluționare de către prima instanță a excepției de tardivitate invocată cu privire la adresa nr. x/2014, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, sunt neîntemeiate. În mod corect judecătorul fondului a înlăturat susținerile reclamantei privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, constatând că, în raport de temeiul de drept reținut de pârât pentru excluderea de la rambursare a cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiar, pentru care s-a constatat nerespectarea regulilor de eligibilitate, în privința acestor cheltuieli se poate formula plângere prealabilă, în temeiul dispozițiilor art. 7 raportat la art. 2 din Legea nr. 554/2004. În speță, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 8, a fost înregistrată la autoritatea publică emitentă sub nr. x/2014, fiind soluționată la data de 16.12.2014, prin întocmirea adresei nr. x/2014. Procedând la calculul termenului de 30 de zile în care autoritatea pârâtă avea obligația de a soluționa plângerea prealabilă depusă de reclamantă, se reține că în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, plângerea prealabilă a fost soluționată cu depășirea termenului indicat anterior, care, în cauză, se împlinea la data de 14.12.2014, astfel încât, ultima zi în care autoritatea emitentă putea să răspundă plângerii era 15.12.2014. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, se constată că în cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu sunt prevăzute sancțiuni exprese pentru depășirea termenului de soluționare a plângerii prealabile, dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din legea menționată stabilind dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanței de judecată pentru anularea actului administrativ individual într-un termen de 6 luni de data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile. Prin urmare, nerespectarea în speță a termenului de 30 zile în care intimatul-pârât trebuia să soluționeze plângerea prealabilă, nu constituie o cauză de nulitate absolută a adresei nr. x/2014, conținând răspunsul la plângerea prealabilă, întocmirea acestei adrese cu depășirea termenului mai sus-indicat atrăgând nulitatea actului administrativ numai condiționat de producerea unei vătămări, care în cauză, nu a fost dovedită de către reclamantă, aceasta având posibilitatea să conteste răspunsul emis în soluționarea plângerii prealabile în condițiile Legii nr. 554/2004, măsură la care a recurs, de altfel, prin cererea dedusă judecății. Instanța de control judiciar apreciază neîntemeiate și criticile recurentei-reclamante vizând soluția dată de către prima instanță excepției de nelegalitate a adresei nr. x/2014. În acord cu judecătorul fondului de reține că, la emiterea adresei a cărei nelegalitate se invocă, intimatul-pârât a respectat prevederile art. 211 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, precum și ale pct. 10.2.2 din Manualul de soluționare a contestațiilor/litigiilor privind autorizarea cererilor de prefinanțare/rambursare, emis la nivel intern de către minister, care reglementează procedura de soluționare a contestației în cazul în care Direcția AMPOR constată că anumite cheltuieli efectuate în cadrul proiectului și incluse în cererea de rambursare, sunt neeligibile. Prevederile regulamentare citate anterior stabilesc competența Direcției Generale Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva informării emise de către Direcția AMPOR, prin care s-a constatat neeligibilitatea anumitor cheltuieli, din moment ce această direcție face parte din structura organizatorică a autorității publice emitente a actului administrativ atacat. Înalta Curte apreciază că jurisprudența la care face trimitere recurenta, nu este incidentă și nu are relevanță în prezenta cauză, în condițiile în care nu se contestă niciunul dintre actele enumerate de art. 154 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a ministerului pârât, motiv pentru care, nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat, în raport cu hotărârile judecătorești invocate de către recurentă și pe cale de consecință, nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., republicat. Pe fondul cauzei, criticile recurentei-reclamante privind suma de 124.125,73 RON și TVA aferentă în cuantum de 29.790,19 RON, incluse la capitolul bugetar 4/4.4. echipamente IT, sunt neîntemeiate. În mod judicios prima instanță a înlăturat susținerile reclamantei potrivit cărora cheltuielile în discuție sunt legale, întrucât ar exista acordul pârâtului pentru achiziționarea unor echipamente IT mai performante decât cele asumate prin caracteristicile tehnice menționate în cererea de finanțare. În condițiile în care echipamentele achiziționate de către recurenta-reclamantă sunt caracterizate de specificații tehnice diferite față de cele indicate în cererea de finanțare, fapt necontestat de către niciuna dintre părțile în litigiu, în speță sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (1) din contractul de finanțare nr. x, care instituie în sarcina reclamantei obligația ca ulterior stabilirii noilor specificații tehnice, să solicite modificarea clauzelor contractului de finanțare privitoare la aceste specificații, urmând să se încheie un act adițional la contract, prin care să se stabilească noile criterii. Aceasta deoarece condițiile în care s-a semnat contractul de finanțare trebuie respectate de către reclamantă, întrucât neregulile constatate privesc raporturile dintre beneficiar și ministerul pârât, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, iar art. 18 alin. (1) din contract prevede condițiile în care se pot modifica clauzele și/sau anexele acestuia, respectiv prin act adițional, încheiat în aceleași condiții ca și contractul. Acordul exprimat de către pârât prin adresa nr. x/2012, pentru achiziționarea unor echipamente superioare tehnic, este un acord de principiu, dat cu condiția respectării indicatorilor prevăzuți în cererea de finanțare, și un asemenea acord nu echivalează cu un act adițional la contractul de finanțare, astfel încât, nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor art. 18 alin. (14) din contractul de finanțare. Pe de altă parte, așa cum a reținut și prima instanță, recurenta-reclamantă avea cunoștință de procedura încheierii actelor adiționale la contractul de finanțare, în condițiile în care, între părți au fost încheiate un număr de 7 acte adiționale la contractul nr. x/28.04.2011. În contextul arătat, trimiterea recurentei-reclamante la caietul de sarcini, în care se specifică că se admit caracteristici tehnice superioare celor prezentate, nu prezintă relevanță în speță, deoarece privește raporturile dintre reclamantă și ofertant, născute în procedura de atribuire a contractului încheiat cu acest operator economic, dar nu înlătură obligația reclamantei de a respecta prevederile art. 18 alin. (1) din contractul de finanțare. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, ca nefondat.