ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1026/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 34/R/din 19.08.2020 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul A., împotriva încheierii de ședință din 06 iulie 2020 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosarul nr. x/2019, pe care a menținut-o în întregime.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul A., ce a fost înregistrată cu pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2020.

Prin cererea formulată de reclamantul A. la data de 10.11.2020, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 693 din Legea nr. 95/2006 care încalcă art. 102 alin. (1), (3), art. 32 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituția României, iar prin notele scrise depuse la data de 08.12.2020 contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a pct. 18, 19 și 20 din O.U.G. nr. 8 din 22 februarie 2018 privind reglementarea unor măsuri din domeniul sănătății care încalcă art. 115 alin. (4) din Constituție datorită invocării excepției lipsei calității de reprezentant.

Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale prin încheierea din data de 8 decembrie a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 693 din Legea nr. 95/2006, pct. 18, 19, 20 din O.U.G. nr. 8 din 22 februarie 2018.

Împotriva acestei încheieri A. a declarat recurs, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, susținând, în esență, că în minuta ședinței din 08.12.2020 este precizat că nu a fost sesizată Curtea Constituțională datorită inadmisibilității.

Totodată, a susținut că excepțiile de neconstituționalitate formulate întrunesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, impunându-se admiterea recursului și dispunerea sesizării Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul Spitalul Orășenesc "Dr. B." a invocat excepția nulității recursului solicitând respingerea recursului.

Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția nulității recursului, se reține că potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte reține că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul adoptat de curtea de apel vizând respingerea ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 693 din Legea nr. 95/2006, pct. 18, 19, 20 din O.U.G. nr. 8 din 22 februarie 2018.

Astfel, recurentul nu a formulat critici la adresa încheierii pronunțate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Fără să combată raționamentul instanței de apel și să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a menționat doar că excepțiile de neconstituționalitate formulate întrunesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, impunându-se admiterea recursului și dispunerea sesizării Curții Constituționale.

Or, calea de atac a recursului poate fi exercitată doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

Astfel, recurentul A. avea obligația de a prezenta motivele de recurs pentru care înțelege să critice hotărârea instanței de apel, să demonstreze de ce raționamentul juridic al acestei instanțe nu era legal și care sunt argumentele de nelegalitate ale hotărârii recurate, respectiv care sunt textele de lege încălcate de instanță în soluționarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să aplice sancțiunea nulității cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2021.