ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2700/2018

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 22.12.2014, pe rolul Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, în principal, obligarea pârâtului la comunicarea unui răspuns la cererea formulată în luna septembrie 2014 pentru acordarea de credite pentru work-shopul de formare continuă cu tema Asistarea psihologică a militarilor participanți la misiuni în teatrele de război. în subsidiar, a solicitat, anularea în parte a proceselor-verbale ale comisiilor de specialitate și a răspunsului nr. xC/19.12.2014 și acordarea de 8 credite profesionale din partea Comisiei de Psihologie Clinică și Psihoterapie și 8 credite din partea Comisiei de Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. Prin sentința nr. 4671 din 18 iunie 2015, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a în considerarea rangului autorității pârâte.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3362 din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel București a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantei de acordare a creditelor pentru work-shopul de formare continuă cu tema "Asistarea psihologică a militarilor participanți la misiuni în teatrele de război" prin act scris al Comitetului director, în conformitate cu considerentele sentinței, și a respins, în rest, acțiunea, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Comitetul Psihologilor din România, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei. În ceea ce privește depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de judecată (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), recurentul susține că instanța de fond s-a substituit practic Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România, indicând modalitatea de aducere la îndeplinire a acestei obligații prin efectuarea unei analize calitative de conținut pentru o solicitare de ordin profesional. Cu alte cuvinte, prin sintagma "în conformitate cu considerentele prezentei hotărâri", aflate în dispozitivul sentinței recurate, instanța obligă Colegiul Psihologilor din România atât la remiterea unui răspuns la cererea formulată, cât și la respectarea analizei realizate de către însăși instanța de judecată, în considerentele hotărârii judecătorești. Recurentul susține că au fost încălcate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, a dispozițiilor art. 45 și 52 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, aprobate prin H.G. nr. 788/2005, a prevederilor art. 20 din Regulamentul de organizare și funcționare internă a Colegiului Medicilor din România nr. 1/2003 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Judecătorul fondului a constatat în mod eronat că "refuzul de acordare a creditelor s-a întemeiat pe aspecte de natură legală (necesitatea existenței unui act juridic încheiat cu o structură din cadrul Ministerului Apărării Naționale, nu pe aspecte ce țin de specializarea comisiilor. Însă, furnizorul de formare profesională a psihologilor, A., nu numai că nu poate cunoaște conținutul procedurilor de gestionare a asistenței psihologice în cazul militarilor, dar nici nu poate asigura formarea profesională a unor specialiști în acest domeniu, fără un protocol de colaborare cu instituțiile militare specializate în gestionarea informațiilor clasificate, fapt confirmat prin răspunsul MApN înregistrat sub nr. x/14.01.2015.

Apărările intimatei Asociația A. Prin întâmpinarea depusă la data de 11.03.2016, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, răspunzând punctual criticilor invocate. Arată intimata că este o asociație civilă profesională independentă, care nu se află în relații de subordonare, coordonare sau colaborare cu MApN și, drept urmare, nu se supune reglementărilor interne ale acestei autorități pentru a fi obligată să încheie contracte de colaborare în vederea organizării cursurilor de formare continuă.

Procedura derulată în recurs Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul declarat de pârâtul Colegiul Psihologilor din România este admisibil în principiu, fiind comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 14.02.2018. Părțile nu au depus punct de vedere, iar prin încheierea din data de 28.03.2018 a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se ca soluționarea cauzei să se realizeze în condițiile art. 493 alin. (79 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Intimata-reclamantă a înregistrat la data de 16.09.2014 cerere pentru acordarea de credite pentru work-shopul de formare profesională cu tema "Asistare psihologică a militarilor participanți la misiuni în teatrele de război", primind inițial un număr de 8 credite, conform punctul de vedere al Comisiei de Psihologie Clinică. Întrucât Comisia de Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a condiționat acordarea creditelor de existența unui protocol încheiat de reclamantă cu MApN, Comisia de Psihologie Clinică a revenit asupra deciziei inițiale adoptând punctul de vedere anterior menționat. Reclamanta a formulat contestație, iar prin adresa nr. x i s-a adus la cunoștință faptul că avizele negative sunt întemeiate, conform dispozițiilor Ordinelor nr. 105/2014 și nr. 9/2013. Instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâtul să soluționeze cererea reclamantei, prin act scris al Comitetului Director, în conformitate cu considerentele sentinței. A respins în rest acțiunea ca inadmisibilă. Soluția instanței de fond este împărtășită de instanța de control judiciar pentru următoarele considerente. Judecătorul fondului a reținut în mod judicios că soluționarea cererii reclamantei se impunea a fi făcută printr-un act oficial care să emane de la Colegiul Director, act care să îmbrace forma scrisă și să cuprindă motivarea soluției, astfel încât petiționarul să fie în măsură să cunoască temeiurile avute în vedere de autoritatea publică pârâtă. Pe de altă parte, a reținut instanța de fond că atâta timp cât militarul poate să opteze pentru asigurarea asistenței psihologice în mediul privat este firesc să fie permisă perfecționarea psihologilor pe această tematică fără ca MApN să poată interveni în programele de perfecționare a psihologilor din mediul privat,întrucât dispozițiile legale aplicabile în materie nu limitează opțiunea militarului în ceea ce privește nevoia de consilier psihologică. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) Hotărârea Comitetului Director al Colegiului Psihologilor din România nr. 3/2010 "creditarea se realizează de către Comitetul Director pe baza propunerilor comisiilor aplicative sau de către Comisia de formare profesională continuă interdisciplinară". Este adevărat că au existat puncte de vedere aparținând unor astfel de comisii de specialitate, însă în cauză nu există, așa cum cer dispozițiile legale aplicabile, un act scris emis de Colegiul Director din care să rezulte soluția emisă de autoritatea pârâtă cu privire la cererea formulată de reclamantă, precum și motivarea în fapt și în drept a acesteia. Prin motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. recurentul pârât susține că prin obligația sa la emiterea unui act scris, în conformitate cu considerentele sentinței atacate, instanța de fond s-a substituit autorității administrative depășind atribuțiile puterii judecătorești. Critica este lipsită de fundament, pentru că refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate forma obiectul controlului exercitat de instanța de contencios administrativ conform art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar instanța soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Legea organică reglementează un contencios de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța poate să dispună măsuri pentru recunoașterea și restabilirea dreptului sau a interesului legitim vătămat, și, în acest scop, atunci când constată, pe baza probelor administrate, că sunt îndeplinite condițiile legii, poate obliga autoritatea publică să emită un act cu conținutul solicitat, iar nu doar să reevalueze cererea adresată. O atare măsură se încadrează în soluțiile pe care este îndrituită să le pronunțe instanța, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, și nu poate fi calificată drept o ingerință în atribuțiile administrației publice, interpretarea contrară propusă de recurentul-pârât fiind de natură să lipsească de efectivitate mecanismul contenciosului administrativ. Însă, în cauza de față, judecătorul fondului a reținut în motivarea soluției pronunțate, faptul că refuzul autorității pârâte de acordare a creditelor s-a întemeiat pe aspecte de natură legală (necesitatea existenței unui act juridic încheiat cu o structură din cadrul MApN) și nicidecum pe aspecte care țin de specializarea comisiilor și care ar putea eventual conduce la concluzia că instanța s-a substituit competenței de specialitate a acestora. De altfel, prin considerentele sentinței recurate, judecătorul fondului reține că singurul aspect care se poate tranșa în acest stadiu al procedurii se referă la posibilitatea acordării de credite pentru un work-shop cu tematica abordată de cel în discuție, fără existența unui protocol încheiat cu MApN, ceea ce contrazice teza recurentului în sensul că instanța de fond a efectuat o analiză de conținut, calitativă ce încalcă prevederile legale cu privire la atribuțiile Comitetului Director. Nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog și ale art. 45 și art. 52 din H.G. nr. 788/2005, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar. În mod evident, Colegiul Psihologilor din România este asimilat unei autorități publice centrale și se bucură de autonomie decizională în îndeplinirea atribuțiilor sale, printre care se numără și aceea privind avizarea tuturor tipurilor de formare profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, în baza propunerilor comisiilor de specialitate din care acesta este format. De asemenea, este real că în ceea ce privește analiza profesională specializată, comisiile de specialitate ale Colegiului Psihologilor din România sunt suverane, aspect subliniat de judecătorul fondului, care a arătat că nu se poate substitui organului administrativ în ceea ce privește creditele efectiv cuvenite pentru proiectul derulat de reclamantă. Singurul aspect cenzurat de prima instanță est cel legat de necesitatea existenței unui protocol încheiat de reclamantă cu MApN, pentru a-i fi acordate credite în vederea participării la work-shopul de formare continuă cu tema "Asistarea psihologică a militarilor participanți la misiuni în teatrele de război". Așadar, în cauză nu au fost încălcate dispozițiile legale menționate de recurentul-pârât, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.