ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2630/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată. Prima instanță investită.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Biroul Vamal de Interior Sibiu, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea integrală a Deciziei nr. 98/22 martie 2017 privind soluționarea contestației, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/30 decembrie 2016 emise de Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, și exonerarea societății de obligația de a plăti suma de 18.146 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere taxe+taxe antidumping, 9.072 RON, pretins datorată cu titlu de penalități de întârziere taxe+taxe antidumping, 4.355 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere TVA și 2.178 RON, pretins datorată cu titlu de penalități de întârziere TVA.
Prin sentința nr. 831/2018 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu de către instanță și a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Biroul Vamal Interior Sibiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, spre soluționare Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevăd că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul/sediul său sau celei de la domiciliul/sediul pârâtului.
Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că reclamantul are facultatea de a opta pentru alegerea instanței doar între instanța locului de la domiciliul său și instanța de drept comun, care este instanța de la domiciliul/sediul pârâtului.
În speță, instanța a fost sesizată în condițiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu solicitarea de anulare a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/30 decembrie 2016 emise de Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov și a Deciziei nr. 98/22 martie 2017 de soluționare a contestației administrative formulate de reclamantă, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
Reținând că actul administrativ fiscal vătămător este reprezentat de decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, Tribunalul constată că indiferent de criteriul ales - sediul reclamantei sau sediul pârâtei, instanța competentă este Tribunalul Sibiu, având în vedere că atât sediul reclamantei, cât și cel al autorității pârâte Biroul Vamal de Interior Sibiu, este situat în județul Sibiu.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ în favoarea Tribunalului Sibiu, secția contencios administrativ și fiscal.
A doua instanță investită, după declinare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub același număr de dosar, la data de 15.03.2018.
Prin sentința nr. 360 din data de 08 mai 2018, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Biroul Vamal Interior Sibiu, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Sibiu analizând obiectul cererii, a reținut că în primul rând s-a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației prealabile, decizie emisă de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București.
În al doilea rând a reținut ca potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscală, este decizia de soluționare a contestației și că doar împreună cu aceasta se pot ataca și actele administrative la care se referă.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția de necompetență.
Tribunalul a mai reținut și că potrivit dispozițiilor de drept comun, în speță art. 112 alin. (1) C. proc. civ., în cazul mai multor pârâți, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia și că în cauză reclamanta a introdus cererea la sediul unuia dintre pârâți, facultatea de alegere a instanței competente teritorial aparținând exclusiv reclamantei care și-a și exercitat acest drept în momentul în care a sesizat Tribunalul București.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.
În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în anularea deciziei nr. 98/22 martie 2017 privind soluționarea contestației prealabile, decizie emisă de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/30 decembrie 2016 emise de Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, și exonerarea societății de obligația de a plăti suma de 18.146 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere taxe+taxe antidumping, 9.072 RON, pretins datorată cu titlu de penalități de întârziere taxe+taxe antidumping, 4.355 RON, pretins datorată cu titlu de dobânzi de întârziere TVA și 2.178 RON, pretins datorată cu titlu de penalități de întârziere TVA.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Textul de lege menționat instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.
Constatând că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), Înalta Curte dă prevalență criteriului rangului autorității emitente, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată și la cadrul procesual pasiv.
Așa cum s-a reținut și de către instanțele aflate în conflict negativ de competență, reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, autoritate publică locală, cât și pârâtul Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, autoritate publică locală.
În situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată două autorități publice locale, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ principal contestat, iar în cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare Deciziei nr. 98/22 martie 2017 privind soluționarea contestației, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată relevante dispozițiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației și că doar împreună cu aceasta se pot ataca și actele administrative la care se referă.
Or, cu privire la competența teritorială, relevante sunt prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care:
"reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția de necompetență teritorială".
Având în vedere că raportat la capătul principal al cererii deduse judecății și sediul pârâtului de rang 1, reclamanta s-a adresat Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestui tribunal.
Faptul că reclamanta a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu Biroul Vamal de Interior Sibiu din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, nu este de natură a atrage competența materială a tribunalului în raza căruia acesta își are sediul deoarece, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția de necompetență.
Relevante sunt și dispozițiile de drept comun, în speță art. 112 alin. (1) C. proc. civ. care statuează în mod expres că, în cazul mai multor pârâți, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia și că în cauză reclamanta a introdus cererea la sediul unuia dintre pârâți, facultatea de alegere a instanței competente teritorial aparținând exclusiv reclamantei care și-a și exercitat acest drept în momentul în care a sesizat Tribunalul București.
Soluția Înaltei Curți
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Biroul Vamal de Interior Sibiu și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2018.