ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2018

HOTĂRÂRE
27.04.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1711/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Olt a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei 39/17.02.2015 și a Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.11.2014.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 872 din data de 15 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Județului Olt și, în consecință, a anulat Decizia nr. 39/17.02.2015 și nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.11.2014.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 872 din data de 15 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii formulate de UAT Olt, ca neîntemeiată, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că a acționat în conformitate cu recomandarea formulată în proiectul de Raport de Audit de operațiuni elaborat de Autoritatea de Audit pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria nr. 51647/AP/26.09.2014, argumentând, în esență, că cerința privind obligativitatea prezentării atestatului în management de proiect este restrictivă, disproporționată și nu are relevanță în raport cu natura atribuțiilor ce îi reveneau șefului de șantier pentru îndeplinirea contractului de execuție de lucrări, încălcându-se astfel prevederile art. 177 alin. (2) și art. 178 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și ale art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

Prin introducerea acestei cerințe li se restrânge operatorilor economici accesul la procedură și se limitează participarea la procedura de achiziție publică a ofertanților care nu dețin acest atestat, fiind încălcate principiile tratamentului egal și al nediscriminării.

Faptul că nicio persoană nu a formulat solicitare de clarificări și nici nu s-au înregistrat contestații cu privire la această cerință nu reprezintă o împrejurare de natură a duce la concluzia că abaterea de la legalitate ar fi exclusă, întrucât existența neregulii nu este condiționată de eventualele contestații și nici de dovedirea unei vătămări. Excluderea participării de la procedura de atribuire pentru orice posibil ofertant interesat a generat implicit un posibil prejudiciu, deoarece se prezumă că nu a fost respectat principiul concurenței și al tratamentului egal, cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor publice, atât timp cât participarea mai multor ofertanți s-ar fi putut materializa în oferte mai avantajoase față de cea atribuită.

1.4. Apărările intimatei

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul Olt a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, argumentând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Cerința privind atestatul de manager de proiect pentru șeful de șantier a fost justificată prin Nota nr. x/09.01.2012, în cuprinsul căreia au fost detaliate considerentele care au impus inserarea acestei cerințe în documentația de atribuire. Cerința nu este restrictivă raportat la obiectul contractului, poziția pentru care s-a solicitat un asemenea atestat și responsabilitățile șefului de șantier în cadrul proiectului.

Lipsa caracterului restrictiv al cerinței este confirmată și de faptul că la procedură au participat un număr de 8 ofertanți dintre care doar o ofertă a fost respinsă.

Deoarece în cauză nu s-a făcut dovada impactului financiar produs de neregula constatată, nu poate fi aplicată vreo corecție de natura celei reținute prin actele administrative contestate.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 28 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând hotărârea recurată din perspectiva criticilor recurentului, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia 39/17.02.2015 și Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/11.11.2014, prin care s-a aplicat reclamantei o corecție de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/29.05.2012, apreciindu-se că reclamanta nu a respectat principiul egalității de tratament prin impunerea unei cerințe de calificare nelegale cu caracter restrictiv în fișa de date a achiziției, la capacitatea tehnică și/sau profesională, respectiv cerința privind atestatul în domeniul managementului de proiect solicitat pentru șeful de șantier.

Prima instanță a anulat actele contestate, apreciind că acțiunea este întemeiată, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Potrivit art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Mai mult, prin art. 8 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data derulării procedurilor de achiziție, se prevede că:

"(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

(2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției."

Astfel, în acord cu concluziile primei instanțe, Înalta Curte constată că autoritatea contractantă a acționat în limitele marjei sale de apreciere stabilite de dispozițiile legale aplicabile, în cauză fiind depusă o notă justificativă corespunzătoare în acest sens, iar reținerile și constatările autorității intimate sunt neîntemeiate.

Nu se poate aprecia că cerința ca șeful de șantier să dețină un atestat de manager de proiect, cerință, de altfel, motivată în mod corespunzător de autoritatea contractantă prin nota justificativă nr. x/09.01.2012, ar fi străină de atribuțiile acestuia, disproporționată sau lipsită de relevanță în raport cu obiectul contractului de lucrări.

Lipsa caracterului restrictiv al cerinței este confirmat și de faptul că la procedură au participat un număr de 8 ofertanți, dintre care doar o ofertă a fost respinsă pentru neîndeplinirea unui alt criteriu, afirmațiile recurentei privind faptul că, în absența acestei cerințe, numărul de participanți ar fi fost mai mare, iar oferta mai avantajoasă din punct de vedere economic reprezentând doar speculații fără un fundament credibil.

În consecință, reținându-se că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței civile nr. 872 din data de 15.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3073/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contenci
ÎCCJ 2019-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 490/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2018-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2010/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII
ÎCCJ 2017-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2604/2017
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data
Sursă