ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2019

HOTĂRÂRE

30.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 8 mai 2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat instanței de judecată să constate faptul că este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului reprezentat de apartamentul nr. x situat în București, Calea x, înscris în Cartea funciară nr. x-C1-U36 București.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat, raportat la prevederile art. 107 C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale, având în vedere ca domiciliul pârâților este în Alba Iulia, Județul Alba, așa cum reiese și din Certificatul de moștenitor nr. x/22.01.2018 întocmit de către Notar Public E. din cadrul F.

Prin Sentința nr. 1974/08.11.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de pârâți prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Reclamantul a formulat demersul judiciar urmărind, prin intermediul unei acțiuni în realizare, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea imobilului apartament nr. x situat în București, Calea x, prin predarea cheilor și a actelor autentice de proprietate, precum și a posesiei asupra acestui imobil, ca urmare a existenței unui acord ferm de voință în acest sens între părți.

Instanța a reținut că, potrivit Deciziei nr. 8/10.06.2013 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, natura juridică a acțiunii în pronunțarea unui hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil este o acțiune personală imobiliară, iar competența aparține, la alegerea reclamantului, fie instanței de la domiciliul ori sediul pârâtului, fie instanței de la locul stabilit prin convenție pentru executarea, chiar în parte, a obligației.

Prin prisma acestor considerații, în lipsa stabilirii, prin convenție, a locului pentru executarea, chiar în parte, a obligației de încheiere a actului autentic de vânzare-cumpărare, rezultă că reclamantul este ținut să se adreseze instanței de la domiciliul pârâților, iar nerespectarea normei de competență teritorială de ordine privată, instituită, în mod alternativ, potrivit Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii nr. 8/10.06.2013, având caracter relativ, a fost invocată în mod corespunzător doar de către pârâți prin întâmpinare, sub forma excepției procesuale, și sancționată de Tribunal, prin admiterea ei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Alba, secția I civilă, a pronunțat Sentința civilă nr. 329/06.03.2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, Tribunalul Alba a avut în vedere prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, precum și cele ale art. 125 C. proc. civ., care prevăd că, în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

Reclamantul din prezenta cauză pe calea unei acțiuni în constatare, dorește valorificarea unui drept de proprietate asupra unui imobil reprezentat de apartamentul nr. x situat în București, Calea x, înscris în Cartea funciară nr. x-C1-U36 București, aspect care reiese din chiar modul de formulare a actului de sesizare al instanței și temeiul de drept invocat, respectiv art. 35 C. proc. civ.

Reclamantul nu a învestit instanța cu o acțiune în realizare, de pronunțare a unei hotărâri judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea imobilului apartament nr. x situat în București, Calea x, prin predarea cheilor și a actelor autentice de proprietate, precum și a posesiei asupra acestui imobil, ca urmare a existenței unui acord ferm de voință în acest sens între părți, ci cu o acțiune în constatare, prin care se urmărește dobândirea unui drept de proprietate asupra unui apartament în baza unui acord de voință din anul 1992, convenit între reclamant, pârâtul B. și soția acestuia.

În această situație, relevantă este natura dreptului ce se dorește a fi valorificat prin cerere, și anume aceea de drept real, astfel că, din interpretarea, per a contrario, a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., competența teritorială nu poate aparține decât, exclusiv, instanței de la locul situării imobilului.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauza pendinte, prin acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul solicită valorificarea dreptului de proprietate cu privire la un imobil situat în București, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 35 C. proc. civ., care reglementează acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, sub aspectul interesului și a caracterului său subsidiar.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Textul legal menționat reglementează competența teritorială exclusivă a instanței în circumscripția căreia se află imobilul.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 125 C. proc. civ., în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

În speță, nu este incidentă Decizia nr. 8/10.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care statuează cu privire la natura juridică a acțiunii în pronunțarea unui hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, în sensul că aceasta este o acțiune personală imobiliară, întrucât reclamantul nu a învestit instanța cu o asemenea acțiune, de pronunțare a unei hotărâri judecătorești care să constate vânzarea-cumpărarea unui imobil, ca urmare a existenței unui acord ferm de voință în acest sens între părți, ci o acțiune în constatare, prin care se urmărește recunoașterea unui drept de proprietate asupra unui apartament situat în București.

Așa fiind, având în vedere că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în constatare, iar imobilul asupra căruia se solicită constatarea dreptului de proprietate se află situat în București, în aplicarea prevederilor 117 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 125 din același cod, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze pricina este Tribunalul București.