ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 492/2019

HOTĂRÂRE
06.03.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 492/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 6 martie 2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.10.2014 pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în București, compus din două camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 49,41 mp, împreună cu o cotă indiviză de 34,55% din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc.

Prin Sentința nr. 13966/24.11.2016, Judecătoria Sector 2 București a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât reclamantele nu au făcut dovada calității de moștenitor a pârâtului D. al defunctei C.

Prin Decizia nr. 569/A/15.02.2018 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantelor împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A., B., înregistrat la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la data de 21.06.2018.

Prin adresa din 21.06.2018, Tribunalul București a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 554/30.10.2018 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că față de dispozițiile art. 97 și art. 483 C. proc. civ., raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, curtea de apel este instanță specială în privința căii de atac a recursului, instanța de drept comun în materie fiind Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra competenței sale materiale în soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Hotărârea de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel București nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului într-o cauză în care valoarea bunului în raport de care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare indicată în cererea de chemare în judecată este de 160.000 RON, valoare ce se situează sub valoarea de 200.000 RON, iar cauza fiind soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal.

Astfel, dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispoziția procedurală menționată nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor ci dimpotrivă, folosește două criterii ale circumscrierii acestei competențe - unul care vizează ierarhia instanțelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curților de apel) și celălalt indicația expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competențe de drept comun, posibilă doar în situația în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conținutului expres al normei și extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugarea la lege și încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, indiferent care este instanța de recurs învestită.

Se constată, în mod determinant, și că prin Decizia în interesul legii nr. 18/01.10.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale, revine curților de apel.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curții de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menționate anterior.

În consecință, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel București, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamantele A. și B. împotriva Deciziei nr. 569/A din 15 februarie 2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2019
revine moștenitorilor lui D., H. și I.; s-a dispus, de asemenea, înlăturarea din considerentele încheierii a mențiunii privind dobândirea de către reclamanta A. a cotei de 1/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului menționat mai sus d
ÎCCJ 2018-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4138/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 13.11.2015, astfel cum a fost modificată și precizată ulterior, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradicto
ÎCCJ 2019-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1326/2019
RON. 5. Cererea de recurs: Împotriva Deciziei nr. 482 A din 11 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au formulat recurs, în termen legal, reclamanții A. și B., fiind invocate moti
ÎCCJ 2020-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1196/2020
. x și prăvălie aflate la parterul imobilului situat în București str. x, Sector 6 și să se stabilească cotele legale ce revin fiecărui moștenitor în parte din masa bunurilor succesorale. 2. Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sent
ÎCCJ 2019-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1076/2019
lalți moștenitori ai vânzătorilor imobilului, surorilor lui D. În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea considerentelor și casarea parțiala a hotărârii recurate, în privința soluției de respingere a apelu
Sursă