ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 76/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen.

S-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuentul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 571 din 3 aprilie 2019 a Tribunalului București, pronunțate în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul - inculpat la plata către stat a sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 315 RON rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile MJ.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. pen. din cuprinsul Deciziei penale nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală revizuentul A. a formulat recurs.

Curtea de apel a reținut că primele patru condiții prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite.

Cu privire la ultima condiție, existența legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a reținut că aceasta presupune întrunirea, cumulativă, a următoarelor condiții: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea și Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 712 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 24 noiembrie 2015, paragraful 19).

Curtea a subliniat în jurisprudența sa că, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract.[...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016).

Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat (a se vedea Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 397 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015).

Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, paragraful 20, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). S-a apreciat că aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, unde eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate ar sluji doar unui interes general, iar nu și cauzelor în care a fost ridicată, unde nu ar mai produce nicio consecință. Ori de câte ori o excepție de neconstituționalitate este invocată într-o procedură inadmisibilă, excepția devine la rândul ei inadmisibilă. Chiar dacă s-ar admite excepția de neconstituționalitate a art. 432 alin. (4) C. proc. pen., o astfel de situație nu ar produce niciun efect asupra situației petentului deoarece Decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2018 a Curții de Apel Brașov este definitivă, modalitatea prin care acesta a contestat soluția dispusă nefiind prevăzută de lege. Contestatorul ar fi trebuit să invoce respectiva excepție la momentul soluționării respectivului dosar, ulterior rămânerii definitive a hotărârii fiind exclusă orice verificare a instanței de contencios constituțional.

Curtea de apel a apreciat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen. nu are legătură cu cauza, cererea de revizuire formulată nefiind respinsă pentru că nu ar fost respectat termenul impus de legiuitor, ci pentru că nu există o decizie a Curții Constituționale prin care a fost admisă o excepție de neconstituționalitate după rămânerea definitivă a hotărârii.

În cauză, s-a acordat posibilitatea revizuentului A. să beneficieze de o apărare efectivă, dosarul fiind amânat prin încheierea din data de 21 ianuarie 2020 și înlocuit avocatul desemnat din oficiu inițial.

Cu ocazia dezbaterilor, revizuentul A., beneficiind de asistența juridică a unui apărător din oficiu, a susținut că prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. pen. încalcă dispozițiile art. 16, 20, 21, 24 din Constituție, dar și dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la egalitatea în fața legii. În opinia apărării, excepția invocată are legătură cu cauza, prin urmare s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Examinând recursul formulat cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen., invocată de revizuentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Legat de admisibilitatea sesizării instanței de contencios constituțional, se constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de A. într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată, autorul invocând neconstituționalitatea art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. pen. arată că cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată ori după moartea condamnatului, cu excepția cazului prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. f), când cererea de revizuire poate fi formulată în termen de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță (Încheierea nr. 128 din 23 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014). Într-o jurisprudență constantă, instanța supremă a statuat că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

În fond, cauza pendinte a avut ca obiect apelul declarat de către apelantul-revizuent A., împotriva Sentinței penale nr. 571 din 3 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală, care a fost examinat și respins, ca nefondat prin Decizia penală nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, nefiind incident cazul de revizuire invocat de revizuent.

În cadrul apelului, revizuentul a solicitat sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa fiind respinsă, întrucât nu are legătură cu cauza.

Examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret. În speță, criticile autorului excepției nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, întrucât nu există vreo decizie a Curții Constituționale care să nu fi putut fi invocată de acesta în cererea de revizuire și care să fi creat pentru revizuentul începutul termenului la care face referire art. 457 alin. (1) C. proc. pen.. Deciziile Curții Constituționale invocate de parte în cadrul soluționării cererii de revizuire au vizat infracțiunea de abuz în serviciu și au fost pronunțate înainte de soluționarea cauzei și examinate de instanța de apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 975/A din 9 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2020.

Procesat de GGC - LM