ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2020

HOTĂRÂRE

16.01.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 20.02.2019, reclamanta A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea care se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Cluj-Napoca, să dispună radierea înscrierii la Biroul de Credit S.A. a mențiunilor privind persoana reclamantei, cu transformarea datelor în date anonime.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul UE. nr. 679/2016.

La data de 03.04.2019, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureș.

Prin Sentința civilă nr. 2599/01.07.2019 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivare, s-a arătat că sunt incidente dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., față de împrejurarea că sediul părții pârâte este situat în Cluj-Napoca, așa cum a arătat și reclamanta.

Instanța a arătat și că excepția necompetenței teritoriale de ordine privată a fost invocată de pârâtă in limine litis.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat Sentința nr. 8427 din 28 noiembrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Cluj-Napoca și Judecătoria Târgu Mureș, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare, a reținut că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect apărarea drepturilor garantate de legislația în materia datelor cu caracter personal.

Astfel, sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 120/2005, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 129/2018, întrucât litigiul având ca obiect atragerea răspunderii operatorului de date cu caracter personal pentru încălcarea legislației specifice.

Judecătoria a arătat că art. 24 alin. (4) din legea menționată instituie un caz de competență teritorială exclusivă alternativă, reclamantul având alegerea numai între cele două instanțe deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, instanța de la sediul operatorului și instanța de la reședința obișnuită a persoanei vizate.

Reședința obișnuită în contextul legislației europene nu semnifică neapărat locul în care o persoană își are stabilit în mod oficial domiciliul sau reședința, ci locul în care aceasta își petrece majoritatea timpului cu continuitate și cu care are o legătură suficientă, în același sens fiind și dispozițiile art. 2570 C. civ.

În speță, deși instanța a acordat un termen de judecată în baza art. 131 alin. (2) C. proc. civ. pentru care reclamanta să indice locul unde are reședința obișnuită, în lipsa indicării de către instanță și a semnificației acestei noțiuni, reclamanta a înțeles să indice adresa unde își are stabilită în mod oficial reședința.

Față de aceste considerente, instanța a prezumat că reședința obișnuită a reclamantei este în Târgu Mureș, cât timp aceasta și-a ales domiciliul procesual în această localitate și primește personal sub semnătură comunicările în legătură cu prezenta cauză la adresa din Târgu Mureș.

Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat să se dispună radierea înscrierii la Biroul de Credit S.A. a mențiunilor privind persoana reclamantei, cu transformarea datelor în date anonime, fără daune morale și fără cheltuieli de judecată, invocând, în drept, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul UE. nr. 679/2016.

Înalta Curte reține că la data sesizării instanței, respectiv 20.02.2019, acest regulament fusese transpus în legislația națională prin Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), în vigoare de la 31 iulie 2018.

Prin Legea nr. 102/2005 a fost înființată Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ce are rolul de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață intimă, familială și privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera circulație a acestor date.

Atribuțiile acestei autorități au fost reglementate prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.

Prin Legea nr. 102/2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 129/2018, care a intrat în vigoare la data de 24 iunie 2018, se prevede o procedură specială administrativă, prin care Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal constată încălcate oricare dintre drepturile persoanelor vizate garantate de reglementările legale din domeniul protecției datelor personale.

Această constatare se face printr-o decizie, a cărei anulare se solicită la instanța prevăzută de art. 1411 alin. (4) Legea nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date "cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reședința obișnuită a persoanei vizate".

În raport de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, de conținutul acesteia, Înalta Curte reține că cererii pendinte îi sunt aplicabile prevederile mai sus citate, în ceea ce privește determinarea competenței instanței.

Actele normative mai sus citate prevăd o competență teritorială alternativă, ceea ce, în aplicarea prevederilor art. 116 C. proc. civ., va însemna că sunt competente deopotrivă atât instanța de la sediul operatorului, cât și cea de la reședința obișnuită a persoanei.

Din actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamanta A. are domiciliul în Mureș, iar pârâta are sediul în Cluj-Napoca, așadar atât Judecătoria Târgu Mureș, cât și Judecătoria Cluj-Napoca sunt deopotrivă competente.

Înalta Curte constată că, prin depunerea cererii la Judecătoria Târgu Mureș, reclamanta A. a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența de soluționare a cererii în favoarea sa. Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, nici din oficiu, nici la cererea vreunei părți, declinarea competenței.

Față de cele anterior arătate, Înalta Curte, în baza art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și art. 116 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, ca primă instanță legal sesizată.