ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 432/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 432/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 05.11.2019, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 147 din 10.11.2008, pronunțată în Dosar nr. x/2007 de Curtea de Apel Bacău, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 469/27.04.2009 și încheierea din 08.04.2019 a Curții de Apel Bacău, privind pe creditorii B. și C., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Judecătoria Târgu Mureș, prin încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunțată în Dosar nr. x/2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, reținând în motivarea soluției sale dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Cum debitorul este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu sediul în Bacău, s-a decis declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Astfel învestită, Judecătoria Bacău, prin Sentința civilă nr. 6807 din 29 noiembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Bacău a reținut că, din coroborarea art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. cu art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (1) teza a II-a din același cod, rezultă că aceste dispoziții legale stabilesc o competență teritorială exclusivă de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, în favoarea instanței alese de creditor (reclamant - titular al acțiunii care are ca obiect executarea silită a debitorului - și care are calitate de procuror - prin raportare și la considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19/2018 pct. 52 -54).
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Târgu Mureș pentru considerentele ce succed:
Prin acțiunea cu care a învestit instanța, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 147/10.11.2008 pronunțată în Dosar nr. x/2007 de Curtea de Apel Bacău, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 469/27.04.2009 și încheierea din 08.04.2019 ale Curții de Apel Bacău, privind pe creditorii B. și C., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Conform art. 651 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.
Instanțele aflate în conflict au considerat în mod corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., ce instituie o competență teritorială în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul/sediul debitorul, conflictul negativ de competență fiind determinat de aplicarea/neaplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Dispozițiile alin. (3) prevăd că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Așadar, art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma prevăzând o prorogare legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate.
În speță, calitatea de reclamanți o dețin B. și C., având calitatea de procurori, cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc A., au solicitat încuviințarea executării silite a titlului lor executoriu împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Cum reclamanții au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, operează prorogarea de competență prevăzută de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș, învecinată Curții de Apel Bacău, în circumscripția căreia se află domiciliul reclamanților.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2020.