ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2019

ÎCCJ, Decizia nr. 214/2019

HOTĂRÂRE
07.10.2019
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 214/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Turnu Măgurele, la 9 februarie 2015, sub Dosarul nr. x/2015, reclamantul A. - decedat pe parcursul soluționării cauzei - a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând, în principal, anularea Contractului de întreținere autentificat sub nr. x din 2 decembrie 2013 la B.N.P. D., încheiat de reclamant și soția acestuia E. cu pârâții, iar, în subsidiar, rezoluțiunea contractului de întreținere, deoarece pârâții nu au respectat clauzele contractuale, așa cum s-au obligat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1204 - 1205 și urm. din C. civ., art. 2254 și urm. din C. civ.

Prin Încheierea nr. 275 din 21 aprilie 2015, Judecătoria Turnu Măgurele a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Sectorului 6 București, ca urmare a admiterii cererii formulate de petentul A. privind strămutarea pricinii, prin încheierea din 14 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Judecătoria Sector 6 București, prin Sentința civilă nr. 4435 din 9 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 10 iulie 2015, sub nr. x/2015, iar prin Sentința civilă nr. 266 din 3 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a admis excepția de necompetență materială a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București și s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, care a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința civilă nr. 67 din 5 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă nr. 140 din 2 februarie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului pentru lipsa consimțământului lui E. și a respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanții F., G., H., în contradictoriu cu pârâții B. și C., având ca obiect constatarea nulității contractului nr. x/2013, respectiv rezoluțiunea Contractului nr. x/2013.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia nr. 729/A din 26 septembrie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul F. împotriva Sentinței civile nr. 140 din 2 februarie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, fiind anulată hotărârea apelată și, reținând cauza spre rejudecare, a respins capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului în privința creditoarei E., pentru lipsa calității procesuale active și a respins capetele de cerere având ca obiect nulitatea contractului și rezoluțiunea contractului, privind pe creditorul A., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamantul F., cât și pârâții B. și C., înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 20 martie 2018.

Prin Încheierea nr. 539 din 19 martie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamantul F. și de pârâții C. și B. în favoarea secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatându-se că, în cauză, sunt invocate o serie de împrejurări privitoare la lipsa de consimțământ a semnatarei E. și a viciilor de consimțământ la încheierea contractului în care s-au aflat cei doi soți, E. și A., reprezentate de dol, eroare și violență psihică, astfel încât secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este instanța competentă să soluționeze litigiile în care se pun în discuție împrejurări care afectează caracterul conștient și liber al voinței de a face un act juridic, încheiat între persoane fizice, situându-se în limitele unei acțiuni civile față de obiectul și natura cauzei.

Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 1113 din 4 iunie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a admis excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declinat competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamantul F. și de pârâții B. și C. în favoarea secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata cauzei, înaintând dosarul, spre competentă soluționare, Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, s-a reținut că litigiul de față care are ca obiect o acțiune în anulare nu se situează în sfera jurisdicțională a completurilor specializate din cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, înființate prin Hotărârea nr. 8/2012 a Colegiului de conducere a acesteia.

De asemenea, se reține că recursurile declarate de reclamantul F. și de pârâții B. și C. împotriva Deciziei nr. 729A din 26 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost înregistrate anterior adoptării Hotărârii nr. 99 din 20 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Or, față de obiectul cauzei pe care se grefează cererea de recurs (acțiune în anulare), de data înregistrării acesteia pe rolul instanței supreme (20 martie 2018) și de data la care, prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit o altă repartizare între cele două secții ale instanței a cauzelor în funcție de lista de obiecte, cu I.D.-urile corespunzătoare, grupate pe materii juridice, conform Nomenclatorului Ecris, anume 1 octombrie 2018, se constată că litigiul având ca obiect acțiunea în anulare (ID 3240) se circumscrie competenței alocate secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Anexa la Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, acestei instanțe revenindu-i competența de soluționare a recursurilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la 10 iulie 2019, sub nr. x/2019.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Completul de 5 judecători - legal sesizat, în temeiul art. 136 alin. (3) din C. proc. civ., cu conflictul negativ de competență ivit între două secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - analizând normele incidente în privința competenței în această materie, constată și stabilește că aceasta revine secției a II-a civile, pentru următoarele considerente.

Regula în materie de competență este aceea că ea se determină prin raportare la normele incidente la data învestirii instanței, stabilite în funcție de obiectul cauzei deduse judecății.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul a fost înregistrat la 20 martie 2018; raportat la data înregistrării cauzei pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, partajarea competenței funcționale între secția I civilă și secția a II-a civilă ale instanței supreme este instituită, în principal, prin dispozițiile art. 224 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, prin cele ale art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Anexa la Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă în aplicarea acestor norme, modificată prin Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La pct. 2 al Anexei nr. 1 a Hotărârii anterior menționate, s-a stabilit că în cadrul secției a II-a civile funcționează 7 complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect: [...] - acțiune în constatarea nulității și în anulabilitate (ID 3240, ID 3415, ID 4120, ID 4340 și ID 4520), precum și [...] rezoluțiune contract (ID 4730 și ID 4000).

În cauză, așa cum s-a arătat anterior, reclamantul a solicitat, în principal, anularea unui contract de întreținere, iar, în subsidiar, rezoluțiunea acestuia.

Așadar, litigiul are ca obiect o acțiune în constatarea nulității/anulabilitate/rezoluțiune contract, care nu se situează în sfera jurisdicțională a completurilor specializate din cadrul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, înființate prin Hotărârea nr. 8/2012 a Colegiului de conducere.

Întrucât cauzele având acest obiect sunt date în jurisdicția secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a și fost inițial învestită cu soluționarea dosarului prin repartizare aleatorie, Completul de 5 judecători va stabili competența în favoarea secției menționate.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-28
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2020
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020 Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele, la 9 februarie 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclamantul A., decedat pe p
ÎCCJ 2019-06-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1177/2019
Ședința publică din data de 4 iunie 2019 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani la data de 16 aprilie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat in judecată pârâta S.C. B. S.
ÎCCJ 2021-03-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 597/2021
ă în dosarul nr. x/2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 12407/30.06.2016 instanța a ad
ÎCCJ 2020-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2538/2020
are calitate de unic moștenitor al acesteia; (v) să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin prescripție achizitivă și joncțiunea posesiilor asupra terenului situat în București, str. x, în suprafață de 606 mp (620 mp din măsu
ÎCCJ 2019-10-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1582/2019
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea dedusă judecății și înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 05.03.2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamanții A. și B.
Sursă