ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2020

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu Măgurele, la 9 februarie 2015, sub dosarul nr. x/2015, reclamantul A., decedat pe parcursul soluționării cauzei, a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând, în principal, anularea contractului de întreținere autentificat sub nr. x/02.12.2013 la Biroul Notarului Public D., încheiat de reclamant și soția acestuia, E. cu pârâții; în subsidiar, s-a solicitat rezoluțiunea contractului de întreținere, deoarece pârâții nu au respectat clauzele contractuale așa cum s-au obligat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1204-1205 și urm. C. civ., art. 2254 și urm. C. civ.

Prin încheierea nr. 275 din 21 aprilie 2015, Judecătoria Turnu Măgurele a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare Judecătoriei Sectorului 6 București, ca urmare a admiterii cererii formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii, prin încheierea din 14 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la 30 aprilie 2015.

Prin sentința civilă nr. 4435 din 9 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 10 iulie 2015, sub dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 266 din 3 martie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. A fost constatat ivit conflictul negativ de competență, fiind trimis spre soluționare Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 67 din 5 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 7 iunie 2016, sub dosarul nr. x/2015, iar la 18 octombrie 2015 reclamantul A. a decedat, fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. x/17.12.2015, și, totodată, a fost dispusă citarea moștenitorilor legali ai reclamantului decedat F., G. și H..

Prin sentința civilă nr. 140 din 2 februarie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului pentru lipsa consimțământului lui E. și a respins ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamanții F., H., G., în contradictoriu cu pârâții B. și C., având ca obiect constatarea nulității contractului nr. x/02.12.2013 și rezoluțiunea contractului nr. x/2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul F., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, sub dosarul nr. x/2017, care prin decizia civilă nr. 729/A pronunțată la 26 septembrie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul F. împotriva sentinței civile nr. 140 din 2 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat sentința civilă apelată și în rejudecare a respins capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului în privința creditoarei E., pentru lipsa calității procesuale active; a respins capetele de cerere având ca obiect nulitatea contractului și rezoluțiunea contractului, privind pe creditorul A., ca neîntemeiate; a respins cererea intimaților cu privire la cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul F., cât și pârâții B. și C., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub dosar nr. x/2017.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant F. a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Recurentul-reclamant F. a susținut că nu a creat nicio confuzie între lipsa de consimțământ a defunctei E. și viciile de consimțământ (dol, eroare și violență psihică) exercitate de intimații-pârâți asupra ambilor soți, iar criticile referitoare la viciile de consimțământ se referă la ambii soți și nu doar la E., cum eronat a reținut instanța de apel.

S-a mai susținut că în mod eronat instanța de apel a apreciat că pretinsul caracter neserios al consimțământului este un motiv nou de nulitate invocat direct în apel, contrar prevederilor art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dovadă fiind cererea de chemare în judecată, cererea modificatoare și completatoare a acțiunii.

O altă critică se referă la aplicarea prevederilor art. 2247 și art. 2256 C. civ., în opinia recurentului-reclamant F. acesta fiind un motiv de nulitate absolută și nu un motiv de nulitate relativă, cum greșit a constatat instanța de apel.

Totodată, recurentul-reclamant F. a mai arătat că, pe fondul cauzei, în mod greșit i-au fost înlăturate apărările prin martorul I..

Pentru argumentele expuse, a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate, precum și trimiterea cauzei unei alte instanțe egale în grad, în baza art. 496-497 C. proc. civ.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți B. și C. au invocat încălcarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât considerentele instanței de apel privitoare la respingerea solicitării de obligare a apelantului-reclamant F. la cheltuielile de judecată sunt eronate.

Concluzionând, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor de fond.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la 19 aprilie 2018, recurenții-pârâți B. și C. au invocat excepția nulității recursului reclamantului F., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același cod.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 RON, potrivit chitanței depuse la dosar, la fila x.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurentul-reclamant F. a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentul-reclamant F. a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a susținut că recursul său este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constituită în Completul de filtru, a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant F., excepție invocată de recurenții-pârâți B. și C., a admis în principiu recursurile și a acordat termen în ședință publică.

Prin încheierea din 19 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2017*, care, prin încheierea din 4 iunie 2019, a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea secției a II-a Civile, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul, spre competentă soluționare, Completului de 5 judecători.

Prin decizia nr. 214 din 7 octombrie 2019, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secției a II-a Civile a Înaltei Curți, sub nr. x/2017**.

Analizând recursurile declarate de reclamantul F. și de pârâții B. și C., în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente:

I. Recurentul F. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (6) din C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri, când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Motivul de casare este o consecință de sancționare a nerespectării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătorești, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, menționându-se argumentele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Criticile formulate de recurent sunt doar formal încadrate în motivul de casare menționat anterior, întrucât nu vizează, în realitate, deficiențele motivării, ci modul în care instanța de apel a soluționat chestiunile litigioase și raționamentele juridice din conținutul considerentelor.

Recurentul critică răspunsul instanței de apel la solicitarea de înlăturare din materialul probatoriu a expertizei psihiatrice privind defuncta E., care ar privi dovedirea unui fapt ce nu forma obiectul judecății.

Contrar susținerilor din recurs, se observă că pe lângă vicierea consimțământului, a fost invocată și lipsa discernământului. Prin acțiunea introductivă din 9 februarie 2015, prin care reclamantul A. (decedat în cursul judecății), al cărui succesor este recurentul, a chemat în judecată pârâții B. și C. și a solicitat anularea contractului de întreținere autentificat la BNP D. sub nr. x din 12 decembrie 2013, încheiat de reclamant și soția acestuia E. (decedată), precum și rezoluțiunea aceleiași convenții.

Potrivit dispozițiilor art. 9 și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, obiectul stabilit de părți neputând fi schimbat.

În același timp, părțile pot dispune și de mijloacele procesuale de apărare în legătură cu temeiurile juridice ale pretențiilor deduse judecății. Disponibilitatea nu este însă absolută, fiind condiționată de legitimarea procesuală activă, condiție de fond a acțiunii.

Or, capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului de întreținere în privința creditoarei E. a fost respins pentru lipsa calității procesuale active, potrivit art. 36 din C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de nelegalitate în legătură cu aspectele privind fondul cauzei ar fi putut fi valorificat doar în măsura în care s-ar fi demonstrat și legitimarea procesuală, aceste critici privind încălcarea principiului disponibilității fiind înlăturate.

Recurentul invocă și nelegalitatea completului care ar fi încuviințat proba cu expertiza, fără a se susține că hotărârea atacată cu recurs ar fi fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbateri, de către un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere ar fi fost schimbată cu încălcarea legii, nefiind motive care să atragă casarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

Principiul continuității completului de judecată înseamnă că judecătorul învestit cu soluționarea unui dosar nu poate să fie înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice potrivit legii. Prin urmare, în cazurile în care un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei din motive obiective, este înlocuit.

Schimbarea compunerii completului, în această situație, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate.

Astfel cum a fost configurată acțiunea introductivă prin care au fost stabilite limitele judecății, nulitatea contractului de întreținere a fost motivată prin nevalabilitatea consimțământului potrivit art. 1204 C. civ., în legătură cu vicierea acestuia și din lipsa caracterului conștient al actului juridic încheiat.

Deși formal a fost invocat art. 1204 C. civ., care include printre condițiile de validitate a consimțământului și caracterul serios, din situația de fapt expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată și din precizările ulterioare, se desprinde concluzia că nu s-a urmărit invocarea nevalidității pentru exprimare a declarației de voință din prietenie sau pură complezență (jocandi causa), sub condiția potestativă, printr-o manifestare de voință, vagă, imprecisă ori sub o rezervă cunoscută de cocontractant, ipoteze care caracterizează lipsa acestei condiții generale a consimțământului.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel, în aplicarea regulii instituite prin dispozițiile art. 478 din C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, a reținut că recurentul nu se putea folosi de alte motive decât cele invocate în fața primei instanțe, neputând fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată în calea de atac.

În legătură cu invocarea dispozițiilor art. 2247 și art. 2256 C. civ. privind nulitatea contractului de întreținere constituit pe durata vieții unei persoane afectate de o boală letală, instanța de apel a motivat că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care dovedește un interes legitim, condiție pe care reclamantul, al cărui succesor este recurentul, nu o îndeplinea, urmare a renunțării la moștenirea soției sale, E..

Acesta a fost motivul pentru care instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale active a recurentului care, astfel, nu putea obține mai multe drepturi decât autorul său.

În legătură cu invocarea nulității de către instanță, potrivit art. 1247 alin. (3) C. civ., instanța nu poate din oficiu să invoce nulitatea atunci când reclamantul a acționat el însuși pentru a obține nulitatea contractului.

Obligativitatea instanței instituită prin aceste dispoziții legale nu se confundă cu posibilitatea de a se autosesiza cu o acțiune în nulitate, după cum nici nu trebuie înțeleasă în sensul că ar putea să pronunțe nulitatea cu încălcarea principiului disponibilității.

Afirmațiile recurentului în legătură cu existența unor incertitudini asupra legalității actului juridic de renunțare la succesiune, efectuat prin constrângeri ale intimaților asupra reclamantului (decedat), la același notar public, nu pot constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, nefiind verificate jurisdicțional printr-o acțiune și nici deduse judecății, în limitele procedurale, pe calea unei excepții de drept substanțial.

Recurentul formulează critici și asupra modului în care instanța de apel, în rejudecarea cauzei, după anularea sentinței primei instanțe a interpretat probatoriul cu referire la declarația testimonială a martorei I., conținutul contractului de întreținere, precum și efectele sentinței nr. 810 din 8 decembrie 2014 a Judecătoriei Turnu Măgurele, prin care a fost admisă acțiunea intimaților împotriva reclamantului A. și s-a dispus înlocuirea întreținerii în natură stabilite prin contractul autentificat sub nr. x din 12 decembrie 2013 de BNP D., cu renta viageră în sumă de 500 RON lunar, fiind respinsă cererea subsidiară de rezoluțiune a contractului de întreținere.

Se impune precizarea că în calea extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului, astfel încât ceea ce poate constitui obiectul judecății este exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, potrivit motivelor de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, aceste critici care vizează aprecierea și interpretarea probatoriului, privind situația de fapt, nu ar putea fi supuse analizei instanței de recurs, în lipsa precizării asupra greșitei aplicări a legii, neputându-se încadra în motivele de recurs ce nu permit verificarea temeiniciei hotărârii.

În fine, criticile privind nerespectarea obligațiilor contractuale ale intimaților privind suportarea cheltuielilor de înmormântare și a celor ulterioare, pentru pomenirea defunctului reclamant până la șapte ani, asupra cărora instanțele devolutive nu s-ar fi pronunțat, se reține că se referă la modul de executare a obligațiilor contractuale după sesizarea instanței prin acțiunea introductivă, fiind depășite limitele învestirii instanței, în virtutea cadrului procedural asupra motivelor de rezoluțiune, stabilit prin cererea de chemare în judecată, neputând fi primite.

Prin urmare, recurentul nu a demonstrat existența unor motive de nelegalitate, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recursul neputând fi admis.

II. Recurenții-pârâți B. și C. au atacat decizia civilă nr. 729 din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în legătură cu respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată aferente procesului, invocându-se dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Cheltuielile de judecată au o natură juridică bivalentă, acestea reprezentând, pe de o parte prejudiciul cauzat de culpa procesuală, iar pe de altă parte, despăgubirile pe care partea căzută în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți.

Prin urmare, dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată este un drept patrimonial de creanță, recurenții-pârâți având obligația de a formula cerere și de a dovedi existența creanței constituite din onorariul avocatului de la judecata în primă instanță, în limitele procedurale instituite prin dispozițiile art. 452 C. proc. civ., respectiv până la închiderea dezbaterilor în fond. Nu puteau fi, deci, solicitate direct în apel, cu încălcarea regulii instituite prin dispozițiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în legătură cu limitele judecății, soluția fiind recuperarea acestora pe cale separată.

Temeiul cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală decurgând din pierderea procesului, astfel încât nici cheltuielile aferente apelului, astfel cum au fost precizate de pârâți în cadrul apelului declarat de reclamant, care a fost admis, nu puteau fi acordate pârâților, nefiind îndeplinite condițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocate de recurenții-pârâți.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul F. și de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 729/A din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.