ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1902/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.06.2016, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București, solicitând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/05.10.2015, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București.

Prin Sentința civilă nr. 2547 din 09.09.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - AFP Sector 3 și a dispus suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. x - S3 167/05.10.2015, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva Sentinței civile nr. 2547 din 09.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 3, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii suspendării executării deciziei de impunere nr. x/05.10.2015.

În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) alin. (8) C. proc. civ.

Consideră că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 278 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune, după cum urmează: (...) d) de 14.500 RON plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 RON. Astfel, având în vedere că obiectul cererii este evaluabil în bani, instanța de fond trebuia să oblige reclamantul la achitarea unei cauțiuni, calculată la valoarea obiectului contestației.

De asemenea, susține că reclamantul nu a făcut dovada existenței cazului bine justificat, instanța de fond reținând doar că nu s-a realizat în mod efectiv o reverificare a reclamantei, conform dispozițiilor exprese ale deciziei de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, susține că în conturarea cazului bine justificat nu pot fi invocate aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare, iar până la anularea de către o instanța judecătorească a actului administrativ, acesta se bucură de prezumția de legalitate.

Astfel, consideră că instanța de fond învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării, trebuie sa pipăie fondul cauzei, evitând a se pronunța asupra acestuia, pentru a constata dacă cererea vizează un act administrativ fiscal vădit nelegal.

În ceea ce privește condiția privind prevenirea unei pagube iminente, arată că suspendarea executării este o măsură de excepție și cum executarea actului administrativ nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, nici faptul ca a început executarea silită nu înseamnă că a fost dovedită vătămarea ori că aceasta ar fi ireparabilă, fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute prin acțiunea formulată.

Astfel, recurenta-pârâtă consideră că argumentele reclamantei, aduse în susținerea cererii de suspendare, nu sunt de natura să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă A. SRL nu a formulat întâmpinare.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamanta A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/05.10.2015, emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București.

Ca urmare a admiterii de către instanța de fond a acțiunii, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a formulat recurs, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică formulată de către recurentă prin motivele de recurs vizează neachitarea cauțiunii aferente cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere că intimata-reclamantă a achitat la B. cu recipisa de consemnare Seria x nr. x din data de 07.06.2016 suma de 25.703,42 RON cu titlu de cauțiune, originalul acesteia fiind depus la Registrul de valori al Curții de Apel București, astfel cum reiese din înscrisul de la dosar fond.

De asemenea, se constată că suma depusă cu titlu de cauțiune respectă cerințele art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care prevede că:

"Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune, după cum urmează: (...) d) de 14.500 RON plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 RON."

Astfel, în speță, creanța ce face obiectul deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită este în cuantum de 12.203.415 RON, pentru care se calculează, în conformitate cu textul de lege mai sus redat, o cauțiune în cuantum de 25.703,415 RON.

Pe fondul cererii de suspendare, se reține că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu privire la existența cazului bine justificat de suspendare, Înalta Curte constată că prin Sentința civilă nr. 639 din data de 16 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în anulare formulată și a anulat parțial, în limita sumei contestate, decizia de impunere nr. x/2015 precum și Decizia nr. 207/2016 emisă de ANAF în ceea ce privește soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/2015.

De asemenea, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea deciziilor nr. 168/2015 și 596/2016 emise de pârâte și a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 2756 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În consecință, dincolo de considerentele arătate de instanța de fond în cuprinsul hotărârii recurate, criticile recurentei vor fi respinse, deoarece anularea actelor administrative fiscale creează o îndoială suficient de serioasă privind legalitatea acestora.

În ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se observă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reține că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, având în vedere faptul că, față de societatea reclamantă a fost demarată procedura de executare silită, în baza actului a cărei suspendare s-a solicitat, prin poprirea conturilor, fiind emise în acest sens somația nr. 402818/02.12.2015 precum și Titlul executoriu nr. x/01.12.2015, în baza cărora a început executarea silită pentru suma de 11.992.594 RON.

Astfel fiind, executarea unei asemenea creanțe prin poprirea conturilor societății, în cuantumul anterior arătat, este aptă să genereze o îngreunare a activității reclamantei, în sensul avut în vedere de către legiuitor ca premisă pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în speță, este întrunită și condiția pagubei iminente, așa cum este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reține că o astfel de soluție se impune și prin prima Recomandării nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri din 13 septembrie 1989, care face vorbire despre posibilitatea adoptării unor măsuri de protecție provizorii în măsura în care executarea actului administrativ este susceptibilă de a provoca anumite daune severe și dacă există un caz prima-facie împotriva valabilității actului, elemente care își găsesc reflectarea și în legislația internă, respectiv în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, analizate în speța de față.

De altfel motivele de recurs nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind temeinică și legală în raport cu natura cauzei și probatoriul administrat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 3 împotriva Sentinței civile nr. 2547 din 09.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 3 împotriva Sentinței civile nr. 2547 din 09.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2018.

Procesat de GGC - GV