ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1384/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării parțiale a Deciziei de impunere nr. x/24.04.2018, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.04.2018, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în cuantum total de 9.005.604 RON, din care suma de 3.664.510 RON reprezentând impozit pe profit și suma de 5.341.094 RON reprezentând TVA, până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios administrativ pe care o va promova împotriva acestui act administrativ-fiscal.

Ulterior, printr-o cerere de modificare a acțiunii, a solicitat suspendarea și a Deciziei nr. 19964 din 08.05.2018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite în sarcina societății în cuantum de 4.705.712 RON (3.077.880 RON cu titlu de dobânzi și 1.657.080 RON cu titlu de penalități de întârziere).

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2823 din 15 iunie 2018, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării parțiale a Deciziei de Impunere nr. x/24.04.2018, privind obligațiile fiscale în sumă de 9.005.604 RON, respectiv a Deciziei de impunere nr. x/08.05.2018, privind obligațiile fiscale accesorii în sumă de 4.705.712 RON, până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 8.000 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pentru care a respins toate apărările formulate de către organul fiscal și conține motive contradictorii, nefiind astfel motivată conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Totodată, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit recurentei, reclamanta nu face dovada unor aspecte care să conducă la ideea că actul administrativ este nelegal, ci supune analizei motive care vizează interpretarea unor dispoziții legale, ceea ce presupune o analiză temeinică a actelor administrative.

Cu privire la cea de-a doua condiție, a arătat, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada unei pagube iminente, prima instanță reținând îndeplinirea acestei cerințe doar prin prisma cuantumului mare al sumei datorate, or, așa cum a ignorat și practica acestei instanțe, prin care s-a reținut că "simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea ca exista o pagubă iminentă".

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea cererii de suspendare, inclusiv a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată sau aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/24.04.2018 și Deciziei nr. 19964 din 08.05.2018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii, emite de pârâtă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

În cauză, se constată că, prin Decizia nr. 50 din 11 februarie 2019, de soluționare a contestației administrative, Agenția Națională de Administrare Fiscală a desființat parțial Decizia de impunere nr. x/24.04.2018, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.04.2018, respectiv a fost admisă contestația pentru suma de 9.005.520 RON și a fost respinsă ca nemotivată contestația pentru suma de 84 RON, reprezentând impozit pe profit, urmând ca organul de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a operațiunilor pentru respectivul tip de obligație fiscală, ținând cont de prevederile legale aplicabile în cauză să emită, dacă se impune, un alt act administrativ.

Totodată, prin Decizia nr. 63 din 13 februarie 2019, de soluționare a contestației administrative, Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins ca nemotivată contestația împotriva Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 19964/08.05.2018, pentru accesoriile în sumă de 167 RON, și a desființat parțial această decizie, pentru accesoriile în sumă de 4.702.551 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere.

Instanța de control judiciar apreciază că admiterea contestației administrative, ce face dovada inconsecvenței de raționament a organului emitent, se circumscrie situațiilor reținute de jurisprudență, această soluție a organului fiscal reprezentând astfel o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor față de care societatea reclamantă a solicitat dispunerea măsurii de suspendare a executării, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Așadar, modificarea actului administrativ fiscal în ce privește sumele impuse de însuși organul fiscal constituie un motiv suficient care să contureze existența unui caz bine justificat.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, având în vedere cuantumul mare al creanței stabilite se apreciază că executarea actelor administrativ-fiscale sunt de natură să-i producă societății recurente o diminuare a patrimoniului societății intimate, care se va produce în baza unui act administrativ-fiscal în privința legalității căruia există o îndoială serioasă, ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor legale citate, așa încât și această condiție este îndeplinită.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar judecătorul fondului a explicat raționamentul care a condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și așa zisele motive contradictorii reprezintă contextul faptic al speței, hotărârea atacată respectând astfel cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței nr. 2823 din 15 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - NN