ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1549/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1549/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Are în vedere următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 octombrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Președintele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, domnul B., Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului București, S.C. C. S.A. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâtei S.C. C. S.A.:

- la restituirea produsului D., ridicat la 10 august 2018, aflat în garanție la reparat și nerestituit nici până la data de 22.10.2018, la o legală despăgubire morală și materială în cuantum de 10.000 RON pentru lipsa de folosință și prejudicierea stării sale de sănătate prin stresul provocat intenționat prin discriminare,

- la formulare răspuns în scris la notificarea înregistrată la S.C. C. S.A. cu nr. x/16.09.2018;

- obligarea pârâtului Președintele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, domnul B., la o despăgubire morală de 10.000 RON pentru discriminare prin nesoluționare și răspuns în termenul legal prevăzut de lege la petiția înregistrată la A.N.P.C. cu nr. x/30.08.2018;

- obligarea pârâtului Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului București la 10.000 RON daune morale discriminatorii pentru nesoluționarea lucrării remise de A.N.P.C., cât și pentru neformularea răspunsului în termenul legal prevăzut de lege, precum și față de provocarea de daune prin nefolosință și stres, cu degradarea intenționată a stării sale de sănătate.

În drept, reclamantul a invocat art. 27 din O.G. nr. 137/2000, art. 9-16 din O.G. nr. 21/1992 și dispozițiile art. 1-21 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 850 din 6 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității cererii de disjungere, ca neîntemeiată, și a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtului B., președintele ANPC, la o despăgubire morală de 10.000 RON pentru discriminare și nesoluționare în termen legal a petiției, înregistrate la ANPC cu nr. x/30.08.2018, de celelalte capete ale cererii de chemare în judecată.

A dispus formarea unui nou dosar în privința capătului de cerere privind obligarea pârâtului B., președintele A.N.P.C., la o despăgubire morală de 10000 RON pentru discriminare și nesoluționare în termen legal a petiției înregistrate la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului cu nr. x/30.08.2018.

A admis excepția de necompetență materială în privința celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii de disjungere, Curtea a constatat că această excepție este neîntemeiată deoarece, potrivit art. 139 alin. (5) C. proc. civ., solicitarea disjungerii unor capete de cerere nu este de ordine privată și, spre deosebire de excepția conexității, nu trebuie formulată într-un anume termen, singura condiție impusă de lege fiind aceea ca numai unul (sau unele) dintre acestea să fie în stare de judecată or, în prezenta cauză, s-a invocat excepția de necompetență materială doar în privința unora dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ., chestiunea competenței trebuie soluționată la primele două termene de judecată, astfel că, în situația prezentă, în care cauza se afla la al doilea termen de judecată, numai capetele de cerere vizate de excepția de necompetență se aflau în stare de judecată (pe excepție), rezultând că era îndeplinită cerința prevăzută de lege pentru a se lua în discuție operațiunea juridică a disjungerii.

Curtea a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtului B., președintele ANPC, la o despăgubire morală și nesoluționarea în termen legal a petiției, de celelalte capete ale cererii de chemare în judecată în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) și art. 139 alin. (5) C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, competența instanței de contencios administrativ este atrasă numai de pretențiile aferente pretinsei nesoluționări în termen legal a petiției înregistrate la ANPC cu nr. x/30.08.2018, inclusiv solicitarea de obligare a președintelui ANPC la o despăgubire morală de 10000 RON pentru discriminare și nesoluționare în termen legal a petiției menționate, iar, pe de altă parte, celelalte capete de cerere (1, 2 și 4) au o cauză juridică relativ autonomă și sunt de competența altor instanțe (primele două capete, dintre care unul are caracter principal, fiind, fără echivoc, de competența instanței civile.

În privința capetelor 1, 2 și 4 ale cererii de chemare în judecată, Curtea a observat că reclamantul formulează pretenții având ca obiect o obligație de a face sau, după caz, o valoare mai mică de 200000 RON, de competența judecătoriei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) și k), art. 107 alin. (1) și art. 112 din noul C. proc. civ., motiv pentru care a admis excepția de necompetență materială a sa și a declinat competența materială de soluționare a acestor capete ale cererii către Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin Sentința civilă nr. 4451/19.06.2019, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, instanța a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că scopul principal urmărit de reclamant este acela de obligare atât a pârâtei C., cât și a autorităților publice indicate: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului București, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și a pârâtului B., Președintele ANPC, fiecare la plata unor despăgubiri în valoare de 10.000 RON pentru prejudicierea stării sale de sănătate prin stresul provocat intenționat prin discriminare prin nesoluționare în termen legal a cererilor sale. În cazul pârâtei C., plata despăgubirii materiale și morale solicitate include și prejudiciul pentru lipsa de folosință a blender-ului.

Cererile privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor au deci aceeași cauză, decurgând din prejudicierea stării de sănătate ca urmare a stresului provocat prin nesoluționarea în termen legal a cererilor formulate în fața autorităților publice împotriva comerciantului C. pentru lipsa de folosință a aparatului achiziționat și a discriminării astfel produse, ceea ce atrage incidența art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul cărora "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Având în vedere că instanța de grad mai înalt, Curtea de Apel București, a păstrat competenta de soluționare a cererii de obligare la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin stresul discriminării în raport de președintele ANPC, B., și cum soluția ce va fi dată în acest dosar va fi determinantă pentru soluționarea celorlalte capete de cerere prin care se cer despăgubiri având același izvor, instanța a reținut că aceeași instanță trebuie să păstreze competența de soluționare unitară a tuturor capetelor de cerere deduse judecății.

Analizând conflictul de competență ivit între Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și Judecătoria Sector 6 București, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul a învestit instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere aflate în strânsă legătură, dar care se întemeiază pe temeiuri juridice diferite.

Astfel, capătul 3 al cererii de chemare în judecată, care a fost reținut de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare, a fost întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar restul cererilor, care au fost disjunse și declinate spre competentă soluționare la Judecătoria Sector 6 București, au fost întemeiate în drept pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Cu toate că sunt reglementate distinct, prin norme de contencios- administrativ, respectiv prin norme de drept civil, toate capetele de cerere au fost formulate în același scop, anume repararea prejudiciului produs prin pretinsa degradare a stării de sănătate a reclamantului, ca urmare a stresului provocat mai întâi prin lipsa de folosință a aparatului achiziționat, determinată de comportamentul comerciantului C., iar, mai apoi, prin nesoluționarea în termen legal a cererilor formulate în fața autorităților publice.

Prin urmare, toate capetele cererii se întemeiază pe aceeași cauză, în sensul de cauză a acțiunii, astfel că valorificarea dreptului la repararea pretinsului prejudiciu prin mai multe capete de cerere întemeiate pe temeiuri juridice distincte nu înseamnă că acestea se bazează pe fapte sau cauze juridice diferite.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu a motivat de ce capetele de cerere disjunse s-ar întemeia pe fapte sau cauze diferite, în sensul art. 99 alin. (1) C. proc. civ. a cărui aplicare a făcut-o, observând însă existența unei legături între toate capetele de cerere atunci când a reținut că există o "cauză juridică relativ autonomă" cu privire la capetele de cerere nr. x, 2 și 4 ale acțiunii.

Făcând aplicarea art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., Judecătoria Sector 6 București a constatat o strânsă legătură între capetele de cerere deduse judecății, argumentată prin existența aceleiași cauze, în sensul de cauză a acțiunii, decurgând din pretinsa prejudiciere a stării de sănătate a reclamantului.

Înalta Curte constată că divergența de opinie asupra normelor de competență aplicabile în speță a fost dată de raportarea diferită a instanțelor la temeiul juridic al acțiunii și la cauza acțiunii, din perspectiva incidenței alin. (1) sau a alin. (2) al art. 99 din C. proc. civ.

Astfel, în timp ce temeiul juridic este specific fiecărui capăt de cerere și are natură civilă sau de contencios-administrativ, cauza acțiunii, văzută ca scop spre care se îndreaptă un subiect de drept, este unică.

Înalta Curte consideră că unicitatea cauzei determină o strânsă legătură între capetele de cerere principale și atrage incidența art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., sens în care competența de soluționare a întregii cereri de chemare în judecată revine Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Față de toate cele ce preced, văzând și prevederile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., competența de soluționare a prezentei cauze se va stabili în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.