ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 306/2020

Deliberând, asupra cererii de față, constată următoarele:

La data de 20 mai 2019, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2019, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cauza fiind repartizată aleatoriu completului filtru CF x.

Prin rezoluția din 27 mai 2019, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. (b) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina petentului obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

La 7 iunie 2019 petentul a transmis, prin e-mail, cerere de ajutor public judiciar, solicitând asistență prin avocat și scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, care a fost soluționată prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul respingerii acesteia.

Împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, la data de 28 iunie 2019, petentul a formulat cerere de reexaminare.

Prin încheierea din data de 24 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1.a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 24 iunie 2019, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019.1, a formulat cerere de revizuire A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28.10.2019.

Prin rezoluția din 01 noiembrie 2019, a fost fixat termen de judecată la 05 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea revizuentului.

Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, astfel că, potrivit acestui text de lege, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 509 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., având denumirea marginală Obiectul și motivele revizuirii, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută (...)".

Reiese, așadar, că pentru a putea face obiect al unei cereri de revizuire, legiuitorul a impus condiția ca hotărârea să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul.

Este adevărat că încheierea prin care a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva soluției de respingere a cererii de ajutor public judiciar este o hotărâre judecătorească, în sensul celor statuate de art. 424 din C. proc. civ., însă aceasta nu reprezintă o hotărâre judecătorească pronunțată asupra fondului sau care să evoce fondul, așa cum impun dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a putea face obiect al cererii de revizuire.

Astfel, se poate susține despre o hotărâre judecătorească că evocă fondul în situația în care prin aceasta este antamată, pe fond, cererea de chemare în judecată, iar în situația căilor de atac, atunci când instanța a analizat, pe fond, calea de atac. Nu se poate reține că evocă fondul încheierile pronunțate de către instanță cu privire la cererile incidentale sau cu privire la căile de atac exercitate împotriva acestora, cum ar fi cereri de acordare a ajutorului public judiciar sau cereri de reexaminare.

În cauza de față, prin încheierea din 24 septembrie 2019, a cărei revizuire se solicită, instanța a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din 24 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.

Prin urmare, se reține că cererea de revizuire pendinte vizează o încheiere prin care a fost soluționată o cerere de reexaminare formulată în condițiile art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Așadar, fiind o hotărâre judecătorească care nu evocă fondul, în sensul celor mai sus reținute, încheierea din 24 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2019.1, nu poate fi supusă analizei din perspectiva dispozițiilor invocate de către revizuent, respectiv a art. 509 din C. proc. civ.

Analizând pricina și din perspectiva legalității căii de atac exercitate și a dreptului de acces la justiție, astfel cum acesta este reglementat și garantat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în numeroase cauze, Curtea Europeană a drepturilor omului a reținut că "dreptul la o instanță, un aspect al acestuia fiind dreptul de acces, nu este absolut și se pretează unor limitări admise în mod implicit, mai ales în ceea ce privește condițiile de admisibilitate, deoarece necesită prin însăși natura sa o reglementare a statului, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere" (cauza Dimon împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 469 din 07 iunie 2018, paragraful 20).

Înalta Curte mai reține că potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutor public judiciar în materie civilă "Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă".

Rezultă, deci, că împotriva soluției pronunțate de instanță cu privire la cererea de reexaminare, nu se mai poate exercita nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Înalta Curte reține că principiul legalității căilor de atac, reglementat de art. 457 C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În aceste condiții, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că împotriva încheierii din 24 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1 nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv cerere de revizuire.

Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii din 24 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1, ca inadmisibilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2020.

Procesat de GGC - GV