CASE OF DIMON v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Access to court)
CASE OF DIMON v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2012)
Tradus și revizuit de IER (www.ier.ro)
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
CAUZA DIMON ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 29117/05)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
27 noiembrie 2012
DEFINIT
IVĂ
la 27.02.2013
Hotărârea a rămas definitivă în temeiul art.
44 §
2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de
formă.
În cauza Dimon împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într
-
o cameră compusă din
:
Josep Casadevall,
președinte,
Alvina Gyulumyan
,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
judecători,
și Santiago Quesada,
grefier de se
cție
,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 noiembrie 2012,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dat
ă:
PROCEDUR
A
La originea cauzei se află o cerere (nr. 29117/05) îndreptată împotriva României, prin care
un resortisant al acestui stat, domnul Constantin Dimon („reclamantul”), a sesizat Curtea la 1
5
iulie 2005, în temeiul art.
34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale („Convenția”)
.
Reclamantul este reprezentat de domnul Helmut Blum, avocat în Linz. Guvernul român
(„Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe.
Reclamantul invocă o atingere adusă dreptului său de acces la o instanță.
La 23 iunie 2011, cererea a
fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art.
29 § 1 din
Convenție, s
-
a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate
împreună.
În urma abținerii domnului Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art.
2
8
din Regulament), președintele camerei a desemnat
-o pe dna Kristina Pardalos în calitate de
judecător
ad-hoc
(art.
26 § 4 din Convenție și art.
29 § 1 din Regulament).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acțiune în justiție împotriva comisiei
locale de aplicare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și celor forestiere care au fost naționalizate în timpul regimului comunist.
Acesta a solicitat anularea deciziei administrative a comisiei din 8 septembrie 2003.
Prin sentința din 16 decembrie 2003, Judecătoria Brașov a admis în parte acțiunea
reclamantului și a obl
igat comisia la acordarea dreptului de proprietate asupra mai multor
hectare de pădure pe două amplasamente identifica
te.
Comisia a declarat apel împotriva sentinței. Apelul a fost admis prin decizia din 21
septembrie 2004 a Judecătoriei Brașov, care a respins pretențiile reclamantului
.
Reclamantul, reprezentat de un avocat, a declarat recurs împotriva deciziei din 21
septembrie 2004. Pasajele relevante din recurs erau formulate după cum urmează
:
„Subsemnatul, Dimon Constantin, domiciliat în Predeal, str. [...], intimat în dosar civil nr. [...], împotriva
deciziei civile nr. 348/A/2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, în acest dosar, formulez următorul:
RECURS CIVIL
considerând-
o nelegală și netemeinică pentru motivele pe care le voi releva mai jos.
În baza disp. art. 302 C.
P.C. [Codul de procedură civilă], solicit admiterea în principiu a acestui recurs și
acordarea unui termen pentru judecarea sa pe fond.
Prin admiterea recursului în baza disp. art. 304 C.
P.C. punctele 7, 8, 9 și 10, solicit modificarea hotărârii
atacate, în sensul respingerii apelului Comisiei Locale de Aplicare a L.
1/2000 de pe lângă Primăria Predeal
și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 11247/2003, pronunțată de Judecătoria Brașov, în
dosar civil nr. [...].
[...]
”
Pârâta, respectiv comisia locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă primăria
orașului Predeal, a fost citată să se prezinte și a fost reprezentată la ședințele din fața curții de
apel. Reclamantul a fost de asemenea prezent.
Prin deci
zia din 24 februarie 2005, Curtea de Apel Brașov a constatat nulitatea recursului
declarat de reclamant, motivând că acesta nu a indicat denumirea pârâtei și adresa acesteia. În
consecință, nu a îndeplinit una dintre cerințele fundamentale de formă ale recursului, prevăzute
de Codul de procedură civilă
.
II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
Art. 302
1
alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă (C.
proc. civ.)
în vigoare la
momentul respectiv, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de Urgență
a Guvernului nr.
58/2003, prevedea că, sub sancțiunea nulității, cererea de recurs va cuprinde, printre altele,
următoarele mențiuni: denumirea persoanei juridice și sediul acesteia.
Prin Decizia nr. 176/2005 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul
Oficial nr. 356 din
27 aprilie 2005, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională această dispoziție din Codul
de procedură civilă, motivând că apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să
restrângă nejustificat accesul liber la justi
ț
ie.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.
6 §
1 DIN CONVENȚIE
Reclamantul pretinde încălcarea dreptului său de acces la o instanță, astfel cum este
prevăzut de art.
6 §
1 din Convenție, care prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [.
..], care va
hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]”
Guvernul contestă acest argument.
A. Cu privire la admisibilitat
e
16.
Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art.
35 § 3 lit. a) di
n
Convenție. De asemenea, Curtea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de
inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.
B. Cu privire la fond
Argumentele părților
Reclamantul invocă o atingere adusă dreptului său de acces la o instanță, având în vedere
anularea recursului său pe motivul nerespectării unei cerințe procedurale, pe care o consideră
excesivă.
Făcând trimitere la hotărârea
Brualla Gómez de la Torre împotriva Spaniei
(19
decembrie 1997, pct. 33,
Culegere de hotărâri și decizii
1997-
VIII), Guvernul subliniază că
condițiile de admisibilitate a unui recurs pot fi mai rigide decât cele aplicabile apelului și
reamin
tește că Curtea a recunoscut, în acest sens, o marjă de apreciere care este în favoarea
statelor.
În ceea ce privește prezenta cauză, Guvernul constată că restrângerea dreptului de acces
la o instanță a fost prevăzută de legea în vigoare la momentul faptelor, a urmărit un scop legitim
și a fost proporțională cu acesta. În plus, Guvernul afirmă că această dispoziție legislativă nu
era lipsită de claritate și previzibilitate
.
În acest sens, Guvernul susține că recursul reclamantului nu menționa denumirea și adresa
pârâtei, cu toate că acesta a fost formulat cu ajutorul unui avocat.
În fine, Guvernul subliniază că, din punctul de vedere al legislației, prezenta cerere are doar
un interes istoric, deoarece, în prezent, această dispoziție nu mai este în vigoa
re.
Motivarea Curții
Curtea reamintește că „dreptul la o instanță”, un aspect al acestuia fiind dreptul de acces,
nu este absolut și se pretează unor limitări admise în mod implicit, mai ales în ceea ce privește
condițiile de admisibilitate a unui recurs, deoarece necesită prin însăși natura sa o reglementare
a statului, care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere. Totuși, limitările
nu pot restrânge accesul unui justițiabil într
-
atât încât dreptul său de acces la instanță să
fie
afectat în însăși esența lui; în fine, acestea nu sunt compatibile cu art.
6 §
1 din Convenție decât
dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între
mijloacele folosite și scopul urmărit (a se vedea în speci
al
Edificaciones March Gallego S.A.
împotriva Spaniei
, 19 februarie 1998, pct. 34,
Culegere
1998
-
I; și
Rodríguez Valín împotriva
Spaniei
, nr. 47792/99, pct. 22, 11 octombrie 2001).
De asemenea, Curtea reamintește că nu are competența de a se substitui instanțelor
interne.
Autoritățile naționale, în special instanțele judecătorești, sunt cele cărora le revine, în
primul rând, sarcina de a interpreta legislația internă (
Brualla Gómez de la Torre
, citată anterior,
pct. 31).
Rolul Curții se limitează la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei
astfel de interpretări. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește interpretarea de c
ătre
instanțe a normelor de natură procedurală (
Tejedor García împotriva Spaniei
, 16 decembrie
1997, pct. 31,
Culegere
1997-VIII).
Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea
acesteia nu trebuie să împiedice în mod arbitrar justițiabilul să se prevaleze de o cale de atac
disponibilă [
Aepi S.A. împotriva Greciei
, nr. 48679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002
].
22.
În prezenta cauză, Curtea observă că, în decizia din 24 februarie 2005, Curtea de Apel
Brașov a constatat nulitatea recursului declarat de reclamant pe motiv că acesta a omis să
menționeze denumirea pârâtei și adresa acesteia.
Curtea observă că, în recursul său, reclamantul a solicitat „modificarea hotărârii
atacate,
în sensul respingerii apelului Comisiei Locale de Aplicare a L.
1/2000 de pe lângă Primăria
Predeal și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 11247/2003, pronunțată de
Judecătoria Brașov”. Rezultă că reclamantul a menționat în mod clar cine era pârâta, respectiv
comisia locală de aplicare a Legii nr. 1/2000 de pe lângă primăria orașului Predeal, incluzând
astfel și o mențiune privind adresa acesteia. Pe de altă parte, comisia a fost citată și chiar s
-a
prezentat la ședințele din fața curții de apel.
Recunoscând rolul principal al instanțelor naționale în interpretarea normelor de
procedură, Curtea consideră că, prin faptul că nu a luat în considerare conținutul efectiv al
recursului reclamantului, Curtea de Apel Brașov l
-
a privat pe acesta din urmă de accesul la o
instanță (a se vedea
Virgil Ionescu împotriva României
, nr. 53037/99, pct. 45-46, 28 iunie 2005;
și,
mutatis mutandis
,
Șega împotriva Românie
i
, nr. 29022/04, pct. 40, 13 martie 2012).
Pe de altă parte, Curtea observă că ulterior, prin Decizia nr. 176/2005 din 24 martie 2005,
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională această dispoziție din Codul
de
procedură civilă,
motivând că apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să
restrângă nejustificat accesul liber la justiție. Totuși, această decizie nu a avut niciun efect
asupra situației reclamantului, în absența unei căi de atac împotriva deciziei definitive a curții
de apel.
Ținând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că a fost încălcat art. 6 § 1 sub aspectul
dreptului de acces la o instanță.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.
41 DIN CONVENȚIE
În conformitate cu art. 41 din Convenție:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern
al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea
acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.
”
A. Prejudiciu
Reclamantul solicită 4
400 000
euro (EUR), respectiv valoarea terenurilor care
constituiau obiectul litigiului, pentru prejudiciul material pe care l-
a suferit. Acesta nu solicită
nicio reparație pentru prejudiciul moral.
Guvernul c
onsideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între obiectul prezentei
cauze și prejudiciul material pretins.
Întrucât nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul
material pretins, Curtea respinge această c
erere.
B. Cheltuieli de judecată
De asemenea, reclamantul solicită 15
000
EUR pentru cheltuielile suportate în fața
instanțelor interne și a Curți
i.
Guvernul subliniază că reclamantul nu a prezentat documente justificative în acest sens.
Curtea
observă că reclamantul nu a anexat documentele justificative necesare
corespunzătoare pretențiilor sale. În consecință, Curtea respinge cererea sa
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA
1.
declară
cererea admisibilă
;
2.
hotărăște
că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție;
3.
respinge
cererea de acordare a unei reparații echitabile.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 27 noiembrie 2012, în temeiul
art. 77 §
2 și art. 77
din Regulament.
Santiago Quesada
Grefier
Josep Casadevall
Președinte