CASE OF CATALAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF CATALAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus

ș

i revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)

CURTEA

EUROPEANĂ

A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA

A PATRA

CAUZA CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 13003/04)

HOTĂRÂRE

Strasbourg

9 ianuarie 2018

DEFINITI

VĂ

09.04.

2018

Hotărârea

a devenit

definitivă

în temeiul art.

44 §

2 din

Convenție.

Poate suferi

modificări

de

formă.

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza Catalan împotriva României,

Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului

(Secția

a patra),

reunită

într-o

cameră compusă

din:

Ganna Yudkivska,

președint

e

,

Vincent A. De Gaetano,

Faris

Vehabović,

Egidijus

Kūris,

Iulia Motoc,

Georges Ravarani

,

Marko

Bošnjak,

judecători

,

și

Marialena Tsirli,

grefier de

secție

,

după

ce a deliberat în camera de consiliu la 5 decembrie 2017,

pronunță

prezenta

hotărâre, adoptată

la

aceeași dată:

PROCEDU

RA

află

cererea nr.

13003/04

îndreptată

împotriva

României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Gabriel Catalan

(„reclamantul”),

a sesizat Curtea la 29 decembrie 2003, în temeiul art. 34 din

Convenția

pentru

apărarea

drepturilor omului

ș

i a

libertăților

fundamentale

(„Convenția”)

.

avocată

în

București.

Guvernul României

(„Guvernul”)

a fost reprezentat de agentul

guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe.

capătul

de cerere referitor la pretinsa

încălcare

a art. 10 din

Convenție ș

i a

declarat cererea

inadmisibilă

pentru celelalte capete de cerere.

către

un comitet.

După

examinarea acestei

obiecții,

Curtea a admis-o.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE

CAUZEI

născut

în 1970

ș

i

locuiește

în

București

.

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

A.

Sancțiunile

disciplinare aplicate reclamantului

în

Direcția

Cercetare-

Arhivă

din cadrul Consiliului

Național

pentru Studierea

Arhivelor

Securității („C.N.S.A.S.”),

fosta

poliție politică

din timpul

regimului comunist. La 15 septembrie 2000, a semnat un angajament de

co

nfidențialitate,

având

următorul

cuprins:

„1.

Toate

informațiile

pe care le

obține

angajatul, potrivit prezentului angajament de

confidențialitate,

ca efect a

l

executării

contractului individual d

e

muncă

intervenit între

părți,

sunt strict

confidențiale

.

confidențiale următoarele informații,

date

ș

i documente de care angajatul a

luat

cunoștință

direct sau incidental:

a) documentele

ș

i

informațiile conținute

în dosarele ce fac obiectul

activității

de

cercetare

;

b) structura

băncii

de date de care dispune C.N.S.A.S.;

c) proiectele

ș

i programele de lucru;

d) drepturile salariale individuale.

dezvălui informații

sau date, ori poate pune la

dispoziție

documen

te

din domeniile

menționate

la pct. 2 numai persoanelor

îndreptățite

sau acelor persoane

pentru care

primește

aprobare, în scris, de la membrii Colegiului Consiliului.

obligă

ca din momentul

încetării calității

sale de angajat al C.N.S.A.S.

să păstreze confidențialitatea

asupra tuturor aspectelor legate de activitatea acestui

organism, conform art.

20* din Regulamentul de organizare

ș

i

funcționare

a

C.N.S.A.S., publicat în M.O.

244/02.06.2000

.”

de C.N.S.A.S. pentru ocuparea a trei posturi, inclusiv cel de director

Direcția

Cercetare-

Arhivă.

Interviul a avut loc la 20 februarie 2001, în fa

ț

a Colegiului

C.N.S.A.S.

Din procesul-verbal întocmit cu

această

ocazie

rezultă următoarele.

Pe

parcursul interviului, reclamantul a avut atitudini

ireverențioase.

Nu a dat

nicio

indicație clară

privind postul pentru care a candidat. La

întrebările

d

e

ordin profesional puse cu privire la

relațiile

sale cu

ceilalți angajați

ai

C.N.S.A.S., reclamantul a refuzat

să răspundă

invocând diverse pretexte. De

asemenea, l-a acuzat pe

președintele

Colegiului

că

a dat

dovadă

de rea-

credință

prin faptul

că

a omis

să răspundă

la o cerere

formulată

de o

organizație neguvernamentală

pentru a verifica

dacă ș

efii Bisericii Ortodoxe

Române au fost sau nu colaboratori ai

Securității.

Membrii Colegiului au

considerat

că

reclamantul a

depășit

limitele de curtoazie

ș

i au pus

capăt

interviului. L-au descalificat pe reclamant din concurs.

contestație

la

această

decizie la C.N.S.A.S. Un nou

interviu a avut loc la 22 februarie 2001. Reclamantul a fost informat

că

atitudinile sale

ireverențioase față

de superiorii

săi

ierarhici

ș

i

susceptibilitatea sa în

relațiile

cu

ceilalți angajați

ai C.N.S.A.S. erau

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

incompatibile cu o

relație

de

muncă normală ș

i prejudiciau buna

funcționare

a

instituției.

Reclamantul a

reproșat

Colegiului

dorința

de a-l reduce la

tăcere

cu privire la presupusa colaborare a

ș

efilor Bisericii Ortodoxe Române cu

Securitatea. Reclamantul a fost

sancționat

cu

„avertisment”

pentru

„atitudini

ireverențioase

în timpul

exercitării atribuțiilor

de serviciu.

nouă sancțiune disciplinară,

constând în diminuarea drepturilor salariale cu 10 % pentru o

perioadă

de 3

luni, pentru

absențe

nemotivate de la serviciu

.

național „de senzație”

Libertatea

a

publicat, sub

semnătura

fratelui reclamantului, un articol cu titlul

„În tinerețe,

Patriarhul Teoctist ar fi fost

homosexual” („articolul

în

litigiu”).

Pe prima

pagină apărea

titlul

„Arhiva

fostei

Securități

îl

acuză

pe liderul Bisericii

Ortodoxe de practici contra firii

ș

i de

colaboraționism

cu fosta

poliție

politică”.

Articolul a reprodus, printre altele, în facsimil, extrase din

două

documente nepublicate din 1949

ș

i 1957, provenite din arhiva

Securității.

În

articol se preciza

că

acele documente au fost puse la

dispoziția

ziarului de

către

reclamant, în calitatea sa de istoric. Primul document era

o

notă internă

în care se afirma

că

T. a fost legionar (membru al

Legiunii

, o

mișcare fascistă

antisemită activă

între cele

două războaie

mondiale),

că

a participat la

distrugerea unei sinagogi

ș

i

că

a practicat homosexualitatea. A doua

notă

era

o transcriere a unui interviu între un

ofițer

de Securitate

ș

i un informator, care

a raportat

că

T. era homosexual.

precizat

că obținuse

aceste documente în mod legal, studiind arhivele

Serviciului Român de

Informații („S.R.I.”).

Potrivit acestui articol,

reclamantul a declarat

următoarele:

„În

cazul [lui T.], Securitatea s-a folosit de

informațiile

pe care le avea despre

înclinaț

i

ile sale homosexuale, trecutul legionar

ș

i

dorința

sa de carierism pentru a-l

utiliza

după

bunul

plac.

”

dimineața

zilei de 22 martie 2001, C.N.S.A.S. a emis un comunica

t

de

presă

în care preciza

că

se

delimitează

de

acțiunea personală

a

reclamantului

ș

i

că

acesta

ș

i-a

încălcat

statutul de

funcționar

public, implicând

indirect numele

instituției

în

această acțiune.

În comunicat se preciza

că

reclamantul s-a bazat pe

informații obținute

anterior

înființării instituției ș

i

că

C.N.S.A.S. a demarat

acțiun

ea de verificare a

înalților

ierarhi. S-a mai

precizat

că operațiunea

este în derulare

ș

i orice luare de

poziție

este

prematură

până

la

anunțarea

deciziei finale a C.N.S.A.S.

aceeași

zi, reclamantul a fost invitat de superiorii

săi să

dea

explicații

privind

împrejurările publicării

articolului în litigiu. I s-a solicitat

să

precizeze

în ce calitate a

făcut

respectivele

declarații

din

presă ș

i modul în care a avut

acces la

informațiile

publicate, precum

ș

i

dacă

aprecia

că ș

i-a

încălcat

obligațiile

ce îi reveneau prin lege.

să răspundă

la aceste

întrebări ș

i a solicitat

clarificări

cu privire la

acuzațiile

aduse împotriva sa

ș

i la cadrul legal pentru

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

audierea

respectivă.

În

aceeași

zi, a fost chemat în

fața

Colegiului C.N.S.A.S.,

întrunit în comisie de

disciplină.

disciplină clarificări

cu

privire la faptele imputate

ș

i la cadrul legal al procedurii. Comisia de

disciplină

l-a informat

că

motivul

chemării

sale era publicarea articolului în

litigiu.

Președintele

Colegiului C.N.S.A.S. a precizat

că instituția

a demarat o

acțiune

de verificare a trecutului

ș

efilor cultelor religioase

ș

i

că,

în acest

context, luarea de

poziție

a reclamantului în

presă

cu privire la presupusa

colaborare a lui T. a cauzat un prejudiciu grav imaginii C.N.S.A.S., întrucât

publicul putea

să creadă că

aceasta era

poziția oficială

a

instituției.

Reclamantul a precizat

că

nu s-a exprimat în calitatea sa de

funcționar

publi

c

ș

i

că

nu i se putea imputa eventuala

percepție

de

către

public a acestei

calități.

Comisia de

disciplină

l-a informat apoi

că

faptele care i se imputau erau, în

primul rând, contrare

dispozițiilor

art. 45

lit. g)

din Regulamentul de

organizare

ș

i

funcționare

a C.N.S.A.S., care

sancționează

acele

„manifestări

care aduc atingere prestigiului

autorității

sau

instituției”,

fapt pe care

reclamantul l-a contestat. Reclamantului i s-a comunicat, de asemenea,

că

dezvăluirea

anumitor documente ar putea atrage

răspunderea

sa

penală ș

i

că

ar fi trebuit s

ă

predea acele documente angajatorulu

i

său,

nu presei.

să răspundă

pe loc la

întrebările

sus-

menționate

(supra, pct.

13). Reclamantul a refuzat,

susținând că

nu se

respectase procedura, iar

președintele

Colegiului C.N.S.A.S. a încheiat

interviul.

răspunde

la

întrebări;

a precizat

că

nu a avut timpul necesar

să răspundă ș

i

că

trebuia

să facă cercetări

în acest scop. În

aceeași

zi, comisia de

disciplină

a

decis, cu majoritate

ș

i în

absența

reclamantului, destituirea sa din

funcție

pentru

manifestări

care aduc atingere prestigiului

ș

i

autorității

C.N.S.A.S.

președintele

Colegiului C.N.S.A.S. a semnat

ordinul de concediere a reclamantului, care a intrat în vigoare în

aceeași

zi. În

ordin se

făcea

trimitere, printre altele, la procesul-verbal din 23 martie 2001,

în care reclamantul a solicitat amânarea

predării

notei explicative

către

comisia de

disciplină,

precum

ș

i la referatul C.N.S.A.S. din 26 martie 2001,

din care

reieșea

refuzul reclamantului de a prezenta nota

explicativă.

În ordin

se precizau, ca

bază legală,

articolele aplicabile din Regulamentul de

organizare

ș

i

funcționare

a C.N.S.A.S., Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor

publici

(„Legea

nr.

188/1999”) ș

i Legea nr. 187/1999 privind

accesul la propriul dosar

ș

i deconspirarea

securității

ca

poliție politică

(„Legea

nr.

187/1999”).

ș

i concedierea reclamantului au fost intens

mediatizate.

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

B. Plângerea împotriva ordinului de concediere

depusă

la Curtea de Apel

București,

reclamantul a

contestat ordinul de concediere din 26 martie 2001

ș

i a solicitat anularea

acestuia, repunerea sa în

funcție ș

i plata unor

despăgubiri.

Acesta a

susținut

că

procedura

disciplinară

a fost

sumară ș

i în parte

secretă,

precum

ș

i

că

nu s-

au

arătat

faptele concrete care i se imputau. Invocând, printre altele, art. 9

ș

i

10 din

Convenție,

acesta a

susținut că

destituirea sa din

funcție

a

încălcat

libertatea de opinie

ș

i libertatea sa

academică,

precizând

că

articolul nu

menționase

angajarea sa la C.N.S.A.S.

ș

i

că

se exprimase în calitate de istoric

despre documente pe care pretindea

că

le-a

obținut

în mod legal din arhivele

S.R.I. înainte de angajarea sa la C.N.S.A.S.

21.

Deși

a recunoscut

că

reclamantul a avut acces la documentele

menționate

în articolul în litigiu înainte de angajarea sa, C.N.S.A.S. s-a referit

la interesul mediatic ridicat

față

de verificarea trecutului

înalților

ierarhi, cee

a

ce, în opinia sa, ar fi trebuit

să impună

reclamantului

să

dea

dovadă

de

rezervă.

Considera

că

opinia

publică

ar fi putut

să perceapă declarațiile

acestuia din

urmă

ca provenind de la organele C.N.S.A.S., iar comunicatul

său

de

presă

nu a putut

să

repare pretinsa

încălcare

a imaginii sale

provocată

astfel.

București

a respins

acțiunea

reclamantului printr-o

decizie din 12 noiembrie 2001, având

următorul

cuprins în

părțile

relevante

în prezenta

cauză:

„Prin

comportamentul

ș

i

declarațiile

sale, reclamantul a

încălcat dispozițiile

legale

ș

i

regulamentul de organizare

ș

i

funcționare

al angajatorului, motiv pentru care a fost

destituit din

funcție

.

Pârâtul a respectat pe deplin procedura

disciplinară

de destituire din

funcție prevăzut

ă

în Legea nr. 188/1999 procedând la efectuarea unei

cercetări

interne preliminare.

Afirmațiile

[...] potrivit

cărora

C.N.S.A.S. a adus atingere

libertății

de opinie [a

reclamantului] nu sunt justificate deoarece, în calitate de angajat al C.N.S.A.S., acesta

ar fi trebuit

să

respecte

obligațiile

care decurg din statutul de fu

ncționar

public

ș

i

să își

cenzureze

afirmațiile

publice care, în plus, nu se întemeiau pe niciun element faptic

[...].

”

susținut,

în

special,

că

a fost destituit din

funcție

ca represalii pentru exprimarea, în

public, a opiniilor sale privind trecutul lui T. A

susținut că obligația

sa de

confidențialitate

se limita la

informațiile obținute

ca urmare a contractului

său

de

muncă

cu C.N.S.A.S.

ș

i a

adăugat că

s-a exprimat, în articolul în litigiu, în

calitatea sa de istoric

ș

i

că

a comunicat

informații obținute

înainte de

angajarea sa. În plus, a

susținut că

publicul avea interes

să cunoască

informațiile

publicate.

răspuns că

destituirea din

funcție

a reclamantului a fost

motivată

de nerespectarea

obligației

de

rezervă

de care orice angajat trebuia

să

dea

dovadă ș

i a concluzionat

că

opiniile reclamantului exprimate în

articolul în litigiu ar fi putut

lăsa

impresia

că

reclamantul comunica

informații

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

la care a avut acces la locul

său

de

muncă.

Potrivit C.N.S.A.S., aceste opin

ii

au avut un efect negativ asupra imaginii

ș

i prestigiului

instituției.

Tot potrivit

C.N.S.A.S., reclamantul nu respectase

obligația

de

rezervă impusă

funcționarilor

publici, care, în opinia sa, trebuia

respectată

chiar

ș

i în afara

programului de lucru.

definitivă

din 27 iunie 2003, Curtea

Supremă

de

Justiție

a

respins recursul acestuia. Potrivit

instanței,

nu erau justificate argumentele

reclamantului întemeiate pe neregulile procedurii de destituire din

funcție.

Cu

privire la fond, aceasta s-a exprimat

după

cum

urmează:

„Pretenția întemeiată

pe pretinsa

lipsă

de motivare a deciziei nu poate fi

admisă

deoarece curtea de apel a

răspuns

la întrebarea

principală

în

cauză, ș

i anume

dacă

destituirea din

funcție

a fost

precedată

de o cercetare

internă ș

i

dacă

decizia a fost

legală.

Întrucât reclamantul nu a demonstrat în mod clar un abuz din partea

angajatorului

său

sau

nevinovăția

sa, recursul este

nefondat.

”

C. Proceduri ulterioar

e

național

de

învățământ

în septembrie 2001 într-un post de profesor. A depus

la C.N.S.A.S. cerere pentru permis de acces la arhive în vederea

continuării

cercetărilor

sale, dar i-a fost

respinsă.

A continuat

să

publice articole polemice

despre trecutul

înalților

ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române

ș

i ai Bisericii

Catolice.

altă

parte, C.N.S.A.S. l-a informat pe reclamant

că

S.R.I. îi

transferase, la 27 mai 2002, dosarul referitor la T. Acest dosar nu a fost

publicat sub nicio

formă până

la abrogarea, în 2008, a Legii nr. 187/1999

ș

i

înlocuirea acesteia cu o

ordonanță

de

urgență

a Guvernului prin care se

restricționa

accesul publicului la

informațiile

referitoare la trecutul

ș

efilor

cultelor religioase

.

altă

parte, litigiul dintre reclamant

ș

i directorul S.R.I., având ca

obiect pretinsele

afirmații

calomnioase formulate de acesta din

urmă,

ulterior

publicării

articolului în litigiu, în cadrul unei emisiuni difuzate de primul post

naționa

l de televiziune, precum

ș

i cel dintre reclamant

ș

i societatea

națională

de televiziune, având ca obiect accesul la înregistrarea acestei emisiuni, sunt

descrise în

Catalan împotriva României

[(dec.), nr.

43826/05

ș

i 837/06,

pct. 4-32, 7 februarie 2017].

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

29.

Dispozițiile

relevante în

speță

din Legea nr. 187/1999, în vigoare la

momentul faptelor, aveau

următorul conținut:

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

Preambu

l

„Puterea comunistă instaurată

în România începând cu data de 6 martie 1945 a

exercitat, în special prin organele

securității

statului, ca

poliție politică,

o

permanent

ă

teroare împotriva

cetățenilor țării,

drepturilor

ș

i

libertăților

lor fundamentale.

Aceasta

îndreptățește

accesul la propriul dosar

ș

i deconspirarea

securității

ca

poliție

politică,

în

condițiile

prezentei

legi.”

Art. 1

„(1)

Orice

cetățean

român sau

cetățean străin

care

după

1945 a avut

cetățenie română

are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele

securității

[...]. Acest drept

se

exercită

la cerere

ș

i

constă

în studiere

a

nemijlocită

a dosarului, eliberarea de cop

ii de

pe actele dosarului

ș

i de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.

(2)

Totodată

persoana, subiect al unui dosar din care

rezultă că

a fost

urmărită

de

organele

securității

statului, are dreptul, la cerere,

să

afle identitatea ag

enților

de

securitate

ș

i a colaboratorilor, care au contribuit cu

informații

la completarea acestui

dosar

.

(3) De drepturile

prevăzute

la alin. (1

)

ș

i (2)

beneficiază soțul supraviețuitor ș

i rudele

până

la gradul al doilea inclusiv ale persoanei decedate, în

afară

de cazul în care aceasta

a dispus

altfel.”

Art. 2

„(1)

Pentru a asigura dreptul de acces la

informațiile

de interes public, orice

cetățean

român [...], precum

ș

i presa

scrisă ș

i

audiovizuală,

partidele politice,

organizațiile

neguvernamentale legal constituite [...] au dreptul de a fi informate [...] în

legătură

cu

calitatea de agent sau de colaborator al organelor

securității

[...] a persoanelor care

ocupă

sau

candidează

pentru a fi alese ori num

ite în

următoarele demnități

sau

funcții:

a)

Președi

ntele României;

b) deputat sau senator;

c) membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general,

secretar general adjunct din Guvern

ș

i din ministere, director în minister

ș

i

asimilați

ai

acestor

funcții

;

[...]

ț

) ierarhii

ș

i

ș

efii cultelor religioase recunoscute de lege,

până

la nivel de preot

inclusiv, precum

ș

i

asimilații

lor de la parohiile din

țară ș

i din

străinătate;

[...].

”

Art. 5

„(1)

Prin

poliție politică

se

înțelege

toate acele structuri ale

securității,

create pentru

instaurarea

ș

i

menținerea

puterii totalitar-comuniste, precum

ș

i pentru suprimarea sau

îngrădirea

drepturilor

ș

i

libertăților

fundamentale ale omului.

(2) Este agent al organelor de securitate, ca

poliție politică,

în sensul prezentei legi,

orice

persoană

care a îndeplinit calitatea de

lucrător

operativ, inclusiv acoperit, al

organelor de securitate în perioada 1945-1989.

(3) Este colaborator al organelor de securitate, ca

poliție politică,

în sensul prezentei

legi, persoana care:

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

a) a fost

retribuită

sau recom

pensată

în alt mod pentru activitatea

desfășurată

în

această

calitate;

b) a fos

t

deținător

de

locuință conspirativă

sau de

casă

de întâlnire;

c) a fost rezident a

l

securității,

în sensul prezentei legi;

d) orice

altă persoană

care a dat

informații securităț

ii, prin care s-a adus atingere,

nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor

ș

i

libertăților

fundamentale ale omului.

[...]

(4) Se

consideră

colaborator al organelor de securitate

, ca

poliție politică, ș

i persoana

care a transmis sau a înlesnit transmiterea de

informații,

note, rapoarte sau alte acte, prin

care se

denunțau

activitatea sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de

natură să aducă

atingere drepturilor

ș

i

libertăților

fundamentale ale omului.

[...]

(6) Implicarea în activitatea de

poliție politică

a persoanelor

prevăzute

la art.

2 se

stabilește

pe baza datelor, probelor

ș

i indiciilor existente în dosarele care fac obiectul

cercetării,

precum

ș

i prin orice înscrisuri prezentate de orice

persoană interesată

în cazul

lipsei,

alteră

rii sau

descompletării dosarului.”

Art. 7

„(1)

Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi se

înființează

Consiliul

Naționa

l

pentru Studierea Arhivelor

Securității,

ca

poliție politică,

cu sediul în municipiul

București,

denumit în continuare Consiliu.

(2) Consiliul este un organism autonom cu personalitate

juridică,

supus controlului

Parlamentului.

[...].”

Art. 8

„(1)

Consiliul este condus de un colegiu compus din 11 membri.

(2) Membrii Colegiului Consiliului sunt

numiți

de Parlament, la propunerea grupurilor

parlamentare, potrivit

configurației

politice a celor

două

Camere [...] pentru un mandat

de 6 ani. Mandatul poate fi reînnoit o

singură dată.”

Art. 13

„(1)

Persoanele înd

reptățite

pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile

art. 1 alin. (1), în

condițiile

prezentei legi,

următoarele

:

a) consultarea dosarelor [...] întoc

mite

până

la data de 22 decembrie 1989 de o

rganele

de securitate;

b) eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale;

c) eliberarea unor

adeverințe

privind

apartenența

sau

neapartenența,

colaborarea ori

necolaborarea cu organele de securitate.

[...].

”

Art. 14

„(1) Conținutul adeverinț

elor

eliberate potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) poate fi

contestat

la Colegiul Consiliului în termen de 30 de zile de la comunicare.

[...].”

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

Art. 15

„(1)

Dreptul de acces la

informațiile

de interes public

prevăzute

la art. 2 se

exercită

de

către

persoana

fizică

sau persoana juridi

că îndreptățită,

printr-o cerere

adresată

Consiliului.

[...]

(4) Pe baza cererilor primite potrivit alin.

(1) Consiliul

verifică

probele

deținute

,

indiferent de forma lor,

ș

i

înștiințează

de

îndată

persoana, în vederea

exercitării

drepturilor

prevăzute

la art. 3

.

(5) Calitatea de agent sau de colaborator al organelor de securitate se

stabilește

de

către

Consiliu prin probele aflate în

evidențele

organelor de securitate, coroborate cu

probe cum ar fi: angajamentul scris

ș

i semnat de cel în

cauză,

rapoarte, sinteze

informative, înscrisuri olografe

ș

i dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar afla, din

arhivele

securității.

[...]

(7)

După

finalizarea

verificărilor,

care nu pot dura mai mult de 60 de zile de la data

primirii cererii, Consiliul

comunică

în scris solicitantului

dacă

persoana cu privire la

care s-a cerut verificarea a fost sau nu a fost agent ori colaborator al organelor

securității,

în sensul prezentei

legi.”

Art. 16

(1) Împotriva

comunicării

eliberate potrivit art. 15 alin. (4) solicitantul sau persoana

cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o

contestație

[...]

.

Decizia Colegiului Consiliului poate fi

atacată

[...] la curtea de apel [...]

.

[...].

”

săvârșirii

de abateri disciplinare,

funcționarilor

C.N.S.A.S. li

se poate aplica o

sancțiune disciplinară. Competența disciplinară aparține

Colegiului C.N.S.A.S., constituit în comisie de

disciplină.

Abateril

e

disciplinare sunt definite la art.

45 din Regulamentul de organizare

ș

i

funcționare

a Consiliului, care le reia pe cele

menționate

în Legea

nr. 188/1999, în forma în vigoare la momentul faptelor:

„a)

nerespectarea secretului profesional sau a

confidențialității lucrărilor;

b)

intervențiile

sau

stăruințele

pentru

soluționarea

unor cereri în afara cadrului legal;

c) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile

ș

i

atribuțiile

de serviciu;

d)

neglijența repetată

în rezolvarea

lucrărilo

r;

e) întârzierea

sistematică

în efectuarea

lucrărilor;

f)

absențe

nemotivate de la serviciu;

g)

manifestări

care aduc atingere prestigiului

autorității

sau

instituției;

h) exprimarea opiniei sau

desfășurarea

de

activități

cu caracter politic, în public;

i) atitudini

ireverențioase

în timpul

exercitării atribuțiilor

de serviciu;

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10

j)

încălcarea,

sub orice

formă,

a

dispozițiilor

art. 1

9

din prezentul regulament

[incompatib

ili

tăți ș

i

interdicții

privind

funcționarii publici].”

ș

i

funcționare

a C.N.S.A.S. prevede

următoarele sancțiuni

disciplinare: avertismentul, diminuarea drepturilor

salariale cu 10

–

15 % pe o

durată

de 3

–

6 luni, retrogradarea pe o

durată

de 12

luni

ș

i destituirea din

funcție.

26 alin.

(1) din Legea nr.

188/1999 se prevede

că

dreptul la

opinie al

funcționarilor

publici este garantat. În art.

41 se prevede

că

funcționarii

publici sunt datori

să își îndeplinească

cu profesionalism,

loialitate, corectitudine

ș

i în mod

conștiincios

îndatoririle de serviciu

ș

i

să

se

abțină

de la orice

faptă

care ar putea

să aducă

prejudicii

autorității

sau

instituției

publice în care

își desfășoară

activitatea. În art. 45 din

aceeași

lege

se prevede

că funcționarii

publici trebuie

să păstreze confidențialitatea

în

legătura

cu faptele,

informațiile

sau documentele de care iau

cunoștință

în

exercitarea

funcției.

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA

ÎNCĂLCARE

A ART. 10 DIN

CONVENȚI

E

susține că

destituirea sa din

funcție

din cauza opiniilor

sale exprimate în articolul publicat la 22 martie 2001 (supra, pct. 10-11) a

încălcat

dreptul

său

la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de

art. 10 din

Convenție. Această dispoziție

este

redactată după

cum

urmează:

„1.

Orice

persoană

are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie

ș

i libertatea de a primi sau de a transmite

informații

sau idei

fără

amestecul

autorităților

publice

ș

i

fără

a

ț

ine seama de frontiere. Prezentul articol nu

împiedică

statele

să impună societăților

de radiodifuziune, de cinematografie sau de

televiziune unui regim de autorizare.

libertăți,

inclusiv

obligații ș

i

responsabilități,

poate fi

supusă

anumitor

formalități, condiții, restricții

sau

sancțiuni prevăzute

de lege, care constituie

măsuri

necesare, într-o societate

democratică,

pentru securitatea

națională,

integritate

a

teritorială

sau

siguranța publică,

pentru

apărarea

ordinii

ș

i pentru prevenirea

cri

minalității,

pentru

protecția sănătății

sau a

moralității,

pentru protejarea

reputației

sau

a drepturilor altora, în scopul prevenirii

divulgării informațiilor confidențiale

sau pentru

protecția autorității judiciare.”

A. Cu privire la admisibilitate

invocă

neepuizarea

căilor

de recurs interne, cu motivarea

că

reclamantul nu a

făcut

plângere la

instanțele naționale

cu privire la pretinsa

încălcare

a dreptului

său

la libertatea de exprimare

.

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

susține că ș

i-a întemeiat

acțiunea

în

fața instanțelor

naționale,

printre altele, pe

dispozițiile

art. 10 din

Convenție.

constată că

reclamantul a invocat în mod explicit art. 10 din

Convenție

în cererea de chemare în

judecată

în

fața Curții

de Apel

Bucureșt

i

(supra, pct. 20)

ș

i

că,

în recursul

său

la Curtea

Supremă

de

Justiție,

a

susținut

că

a fost destituit din

funcție

ca represalii pentru opiniile sale privind trecutul

lui T. (supra, pct. 23). Prin urmare, este necesar

să respingă excepția ridicată

de Guvern.

că

cererea nu este

vădit nefondată

în sensul art. 35

Convenție ș

i

că

nu

prezintă

niciun alt motiv de inadmisibilitate,

Curtea o

declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

părților

susține că ingerința

în exercitarea

libertății

sale de

exprimare a fost

lipsită

de temei legal

ș

i nu a

urmărit

un scop legitim.

Destituirea sa din

funcție

nu a

urmărit

protejarea

autorității

C.N.S.A.S.,

scopul

său

fiind în realitate acela de a-l proteja pe T.

ș

i de a evita aflarea

adevărului

istoric despre pretinsa colaborare a acestuia din

urmă

cu regimul

comunist. În

această privință,

reclamantul

susține că obținuse

în mod legal

documentele din care au fost reproduse extrase în articolul în litigiu înainte

de angajarea sa în C.N.S.A.S.

ș

i, prin urmare,

consideră că

angajamentul de

confidențialitate

nu era aplicabil acestora.

39.

Totodată,

reclamantul

contestă

necesitatea

ingerinței. Afirmă,

printre

altele,

că informațiile

publicate erau de mare interes pentru opinia

publică ș

i

că

acestea nu constituiau în niciun fel insulte sau calomnii la adresa lui T.

Consideră că

a exprimat

judecăți

de valoare bazate pe

cercetări

istorice

amănunțite

care, în opinia sa, au fost rezultatul unei munci academice de

lungă durată.

consideră că sancțiunea

care i-a fost

aplicată

era

disproporționată,

cu atât mai mult cu cât s-a exprimat

fără

a

menționa

statutul

său

de angajat al C.N.S.A.S.

Susține că

destituirea sa din

funcție

constituie o

dovadă, coroborată

în opinia sa de refuzul C.N.S.A.S. de a

răspunde

solicitărilor societății

civile cu privire la dosarul lui T., a

dorinței

acestei

instituții

de a ascunde dezbaterea privind trecutul ierarhilor.

precizează că ingerința

în libertatea de exprimare a

reclamantului a avut ca temei legal

dispozițiile

care

sancționează

acele

„manifestări

care aduc atingere prestigiului

autorității

sau

instituției”,

prevăzute

în Legea privind Statutul

funcționarilor

publici

ș

i reiterate la art. 45

lit. g) din Regulamentul de organizare

ș

i

funcționare

a C.N.S.A.S. (supra,

pct. 30).

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

12

consideră că ingerința

a

urmărit

scopurile legitime

de protejare a drepturilor altora

ș

i de împiedicare a

dezvăluirii

de

informați

i

confidențiale.

În

consecință,

acesta

susține că

demersul reclamantului a adus

atingere

credibilității ș

i

autorității funcționarilor

publici

ș

i

că, permițând

publicarea unor extrase din documente provenite din arhivele S.R.I.,

reclamantul a

încălcat

angajamentul de

confidențialitate

semnat cu

C.N.S.A.S.

susține că ingerința

era

totodată

o

măsură necesară

într-o societate

democratică.

Având în vedere

obligația

de

rezervă

a

funcționarilor

publici,

susține că

reclamantul a

încălcat această obligație

făcând posibilă

publicarea unor extrase din documente

confidențiale ș

i

exprimând opinii pe care publicul le-ar fi putut interpreta cu

ușurință

ca

reprezentând

poziția oficială

a C.N.S.A.S. În plus, Guvernul

contestă

faptul

că

demersul reclamantului ar fi contribuit la o dezbatere de interes general

ș

i

că

acesta din

urmă

ar fi exprimat

judecăți

de valoare. Guvernul

consideră că

reclamantul a proferat insulte la adresa

ș

efului Bisericii Ortodoxe Române

ș

i

că

formularea acestor opinii, pe care le descrie ca

acuzații

grave, nu era

justificată

de niciun extras din documentele publicate. În opinia Guvernului,

ordinul de concediere în litigiu se încadra astfel în marja de apreciere de car

e

dispuneau

autoritățile naționale.

Curții

constată că părțile

sunt de acord

că

destituirea reclamantului din

funcția publică

a constituit o

ingerință

în exercitarea de

către

reclamant a

dreptului

său

la libertatea de exprimare, astfel cum este garantat de art. 10 § 1

din

Convenție.

ingerință implică încălcarea

art. 10

din

Convenție,

cu

e

xcepția

cazului în care aceasta este

„prevăzută

de

lege”, urmărește

unul sau

mai multe scopuri legitime în raport cu § 2

ș

i este

necesară

într-o societate

democratică

pentru atingerea acestora [

Pedersen

ș

i Baadsgaard împotriva

Danemarcei

(MC), nr. 49017/99, pct. 67, CEDO 2004-XI;

ș

i

Ricci împotriv

a

Italiei

, nr. 30210/06, pct. 43, 8 octombrie 2013].

a) Cu privire la chestiunea

dacă ingerința

a fost

„prevăzută

de

lege”

reamintește că

nivelul de precizie impus de

legislația internă –

care nu poate fi evitat în nicio

situație –

depinde în mare

măsură

de textul luat

în considerare, de domeniul pe care acesta îl

acoperă ș

i de calitatea

destinatarilor

săi.

Pe de

altă

parte, sarcina de a interpreta

ș

i de a aplica dreptul

intern le revine în primul rând

autorităților naționale

(

Vogt împotriva

Germaniei

, 26 septembrie 1995, pct.

48, seria A nr.

323). De asemenea,

reamintește că

o

dispoziție legală

nu

intră

în conflict cu c

erința

pe care o

impune

noțiunea „prevăzută

de

lege”

doar pentru

că

se

pretează

la mai mul

te

interpretări

[

Heinisch împotriva Germaniei

, nr.

28274/08, pct.

48

in fine

,

CEDO 2011 (extrase)].

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

13

cauză,

Curtea

constată că părțile

nu sunt de acord cu privire

la chestiunea

dacă

destituirea din

funcție

a reclamantului a avut o

bază legală

conformă

cu

cerințele Convenției.

Cu toate acestea,

constată că

ordinul de

concediere se baza, printre altele, pe art.

45 lit.

g) din Regulamentul de

organizare

ș

i

funcționare

a C.N.S.A.S.,

dispoziție

care

urmărea să mențină

raporturile de loialitate

ș

i încredere dintre

instituție ș

i

agenții săi

(supra,

pct. 15,

17

ș

i 30). De asemenea,

subliniază că

în art.

41 din Legea

nr. 188/1999 se prevede

că funcționarii

publici sunt datori

să își îndeplinească

cu profesionalism, loialitate, corectitudine

ș

i în mod

conștiincios

îndatoririle

de serviciu

ș

i

să

se

abțină

de la orice

faptă

care ar putea

să aducă

prejudici

i

autorității

sau

instituției

publice în care

își desfășoară

activitatea (supra,

pct. 32).

cauză,

Curtea

consideră că,

având în vedere contextul

intern

ș

i momentul

publicării

articolului în litigiu, era rezonabil ca

reclamantul

să

se

aștepte

ca

afirmațiile

sale privind presupusa colaborare a lui

T. cu Securitatea

să aibă

un impact negativ asupra imaginii angajatorului

său

ș

i, prin urmare, ca acestea

să

intre sub

incidența

art. 45

lit. g)

din

Regulamentul de organizare

ș

i

funcționare

a C.N.S.A.S.

consideră că ingerința

în libertatea de exprimare

a

reclamantului era

„prevăzută

de

lege”.

b) Cu privire la legitimitatea scopurilor

urmărit

e

notă

de argumentele divergente ale

părților

cu

privire la chestiunea

dacă ingerința urmărea

un scop legitim. Reclamantul

consideră că ingerința suferită

de el nu

urmărea

niciun scop legitim (supra,

pct. 38),

în timp ce Guvernul

precizează că ingerința

îndeplinea scopurile

legitime de protejare a drepturilor altora

ș

i de împiedicare a

dezvăluirii

d

e

informații confidențiale

(supra, pct. 42).

amintește că,

în cauza

Stoll împotriva

Elveției

[(MC),

nr. 69698/01,

pct. 58-61,

CEDO 2007-V, referitor la condamnarea

reclamantului, de profesie ziarist, pentru publicarea de

„dezbateri

oficiale

secrete”

privind negocierile purtate în

legătură

cu

despăgubirile

datorat

e

victimelor Holocaustului pentru activele abandonate în conturi bancare

elvețiene],

a precizat care este interpretarea care trebuie

dată

textului art. 10

Convenție

în ceea ce

privește măsurile

necesare

„p

entru împiedicarea

dezvăluirii

de

informații confidențiale”.

Astfel, aceasta a remarcat

că

textul

în limba

engleză

se referea la

măsurile

necesare

„

for preventing the disclosure

of information received in confidence

” ș

i, prin prisma

Convenției

de la Vie

na

privind dreptul tratatelor din 1969

ș

i având în vedere lipsa

oricărei dispoziții

contrare în

lucrările pregătitoare,

a precizat

următoarele

(ibidem, pct. 61):

„[...]

este

necesară

adoptarea unei

interpretări

a sintagmei «împiedicarea

dezvăluir

ii

de informa

ț

ii

confidențiale»,

care

să includă informații confidențiale dezvăluite

atât de

către

o

persoană supusă obligației

de

confidențialitate,

cât

ș

i de

către

o

terță persoană,

în special, precum în preze

nta

cauză,

de

către

un

jurnalist.”

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

14

cauză,

Curtea

constată că părțile

nu

contestă

faptul

că

reclamantul

obținuse

înainte de angajarea sa ca

funcționar

public la

C.N.S.A.S.

informațiile dezvăluite

în articolul în litigiu, în special cele

privind colaborarea, cu fosta

poliție politică,

a Patriarhului Bisericii Ortodox

e

Române în

funcție

la momentul respectiv. Cu toate acestea,

constată că,

în

conformitate cu Legea nr.

187/1999, C.N.S.A.S. era

instituția

care avea

sarcina de a se

pronunța

în

legătură

cu statutul de colaborator al

Securității

cu

privire la mai multe categorii de persoane care îndeplinesc

funcții

publice,

inclusiv

ș

efii cultelor religioase recunoscute de lege. Conform Legii

nr. 187/1999, C.N.S.A.S. se

pronunța

cu privire la statutul de colaborator al

unei persoane pe baza

informațiilor

co

nținute

în dosarele întocmite de

Securitate în timpul regimului comunist (supra, pct. 29).

consideră că

Guvernul a fost

îndreptățit să

invoce

scopul legitim de împiedicare a

„dezvăluirii

de

informații confidențiale”

(a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Dammann împotriva

Elveției

, nr. 77551/01, pct. 38,

25 aprilie 2006, cu privire la un reclamant, de profesie jurnalist, care a fost

condamnat pentru

„instigare

la

încălcarea

secretului de

serviciu”

de

către

o

asistentă administrativă

din cadrul Parchetului, care i-a furnizat reclamantului

informații

privind

condamnările

anterioare ale unor

terți).

constată că funcționarii

publici sunt

supuși,

în temeiul

statutului lor, unei

obligații

de loialitate. De altfel, Curtea de Apel

Bucureșt

i

a

hotărât că

reclamantul nu

ș

i-a respectat

obligația

de

rezervă

care decurge

din statutul

său

de

funcționar

public

ș

i

că

ar fi trebuit

să

dea

dovadă

de

rezervă

atunci când face

afirmații

în public (supra, pct. 22). Prin urmare, ar putea fi

legitim ca

autoritățile

interne

să sancționeze

comportamentele care, în opini

a

lor, pot

să aducă

atingere

autorității instituțiilor

publice. De asemenea, în

prezenta

cauză,

Curtea este de

părere că ingerința

poate fi

considerată

ca

urmărind totodată

un alt scop legitim

prevăzut

de art. 10 § 2 din

Convenție,

ș

i anume

protecția

drepturilor altora

–

în acest caz C.N.S.A.S.

concluzionează că,

în prezenta

cauză, ingerința

a

urmărit

scopurile legitime de a împiedica

dezvăluirea

de

informații confidențiale

ș

i

de a proteja drepturile altora.

c) Cu privire la necesitate

a

măsurii

în litigiu

„într

-o societate

democratică”

i. Principii generale

amintește că protecția conferită

de art.

10 din

Convenție

se

extinde la sfera

profesională

în general

ș

i la fu

ncționari

în special [

Vogt

,

citată

anterior, pct.

53;

Wille împotriva Liechtensteinului

(MC), nr.

28396/95

,

pct. 41, CEDO 1999-VII;

ș

i

Guja împotriva Moldovei

(MC), nr. 14277/04,

pct. 70, CEDO 2008]. Astfel, aceasta nu

uită

faptul

că angajații

au o

obligaț

ie

de loialitate,

rezervă ș

i

discreție față

de angajatorul lor. Acest lucru este

valabil în special pentru

funcționarii

publici, deoarece

însăși

natura

funcției

publice impune membrilor

săi

o

obligație

de loialitate

ș

i de

rezervă

(

Vogt

,

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

15

citată

anterior, pct. 53;

Ahmed

ș

i

alții

împotriva Regatului Uni

t

, 2 septembrie

1998, pct. 55,

Culegere de

hotărâri ș

i decizii

1998-VI;

ș

i

De Diego Nafría

împotriva Spaniei

, nr. 46833/99, pct. 37, 14 martie 2002).

Această obligație

poate fi mai

extinsă

pentru

funcționarii ș

i

agenții

publici decât pentru

angajați

i

care

lucrează

în regim de drept privat. Natura

ș

i amploarea acestei

obligați

i

de loialitate într-o

anumită cauză afectează

punerea în

balanță

a drepturilor

angajaților ș

i a intereselor concurente ale angajatorului lor (

Heinisch

,

citată

anterior, pct. 64).

57.

Curții

îi revine sarcina,

ț

inând seama de

circumstanțele fiecărei

cauze,

să

cerceteze

dacă

s-a respectat un just echilibru între dreptul fundamental al

persoanei la libertatea de exprimare

ș

i interesul legitim al unui stat democratic

de a veghea ca

funcția publică să

se conformeze scopurilor

enunțate

la art. 1

0

Convenție.

Cu toate acestea, din momentul în care este în joc dreptul

la libertatea de exprimare a

funcționarilor,

acele

„îndatoriri ș

i

responsabil

ități” menționate

la art. 10 § 2, citat anterior, au un sens special

care

justifică

acordarea unei anumite marje de apreciere

autorităților

statulu

i

pârât pentru a stabili

proporționalitatea ingerinței

în

cauză

în raport cu

scopurile

enunțate

(

Vogt

,

citată

anterior, pct.

53;

ș

i

Ahmed

ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 61).

că, deși relația

de

muncă

nu

implică

o

obligație

de loialitate

absolută față

de angajator

ș

i nici o

obligație

de

rezervă

care

implică

supunerea

lucrătorului față

de interesele angajatorului, anumite

manifestări

ale dreptului la libertatea de exprimare, care ar putea fi legitime

în alte contexte, nu mai sunt legitime în cadrul

relației

de

muncă

[

Palomo

Sánchez

ș

i

alții

împotriva Spaniei

(MC), nr. 28955/06, 28957/06, 28959/06

ș

i

28964/06, pct. 76, CEDO 2011].

ii. Aplicarea acestor principii în prezenta

cauză

Curții,

la aplicarea acestor principii în prezenta

cauză, constă

așadar

în a stabili

dacă

motivele destituirii din

funcție,

confirmate de

instan

ț

ele

naționale,

au fost relevante

ș

i suficiente

ș

i

dacă sancțiunea aplicată

a fost

proporțională

cu scopurile legitime

urmărite.

α)

Cu privire la

existența

unor motive relevante

ș

i suficiente

amintește că

Curtea de Apel

București

a

reținut,

în decizia din

12 noiembrie 2001,

că

reclamantul nu

ș

i-a respectat

obligația

de

rezervă

care

decurge din calitatea sa de

funcționar

public

ș

i

că

ar fi trebuit

să

dea

dovadă

de

rezervă

în

afirmațiile

sale publice (supra, pct.

22). Curtea

Supremă

d

e

Justiție

a confirmat acest

raționament

în decizia sa

definitivă

din 27 iunie

2003 (supra, pct. 25). Curtea

își

va baza examinarea pe aceste elemente, luând

în considerare concluzia sa

anterioară

potrivit

căr

e

ia

ingerința suferită

d

e

reclamant în prezenta

cauză

a îndeplinit scopurile legitime de a împiedica

dezvăluirea

de

informații confidențiale ș

i de a proteja drepturile altora (supra,

pct. 55).

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16

– Obligația

de

rezervă

a

funcționarilor ș

i riscul

dezvăluirii

de

informați

i

confidenția

le

arată că jurisprudența

sa

relevantă

în materie de publicare de

informații confidențiale vizează

mai

degrabă jurnaliștii

[a se vedea, în acest

sens,

Stoll

,

citată

anterior, pct. 108-111;

ș

i

Dammann

,

citată

anterior, pct. 50-

51; a se vedea, de asemenea,

Fressoz

ș

i Roire împotriva

Franței

(MC)

,

nr. 29183/95, pct. 53, CEDO 1999-I, privind publicarea de

către reclamanți,

de profesie

jurnaliști,

a unor documente ale

administrației

financiare car

e

arătau

salariul

ș

efului unei mari firme franceze]. Curtea

arată că,

în aceste

cauze,

obligația

de a respecta caracterul

confidențial

al

informațiilor

în

discuție

le revenea

terților,

nu

jurnaliștilor

care le-au

făcut

publice. Aceasta

arată că

reclamantul din prezenta

cauză

era

funcțion

ar public

ș

i

că,

în

această

calitate, avea un statut diferit de cel al unui jurnalist,

căruia

îi revine

obligația

de a comunica, în conformitate cu îndatoririle

ș

i

responsabilitățile

sale,

informații ș

i idei cu privire la toate chestiunile de interes general [

Béda

t

împotriva

Elveției

(MC), nr.

56925/08, pct. 50, CEDO 2016, cu trimiterile

citate acolo]. Aceasta

amintește că funcția publică

impune

reprezentanților

ei

o

obligație

de loialitate

ș

i de

rezervă ș

i

că

anumite

manifestări

ale dreptului la

libertatea de exprimare care ar putea fi legitime în alte contexte nu mai sunt

legitime în contextul

relației

de

muncă

(a se vedea

jurisprudența citată

supra,

pct. 56

ș

i 58).

consideră că

prezenta

cauză ridică

o

problemă

diferită

de cele referitoare la

denunțarea,

de

către salariați,

a unor

comportamente sau fapte ilicite constatate la locul de

muncă,

efectuate sub

forma

dezvăluirii

de

informații

sau documente de care au luat

cunoștință

în

exercitarea

atribuțiilor

lor (a se vedea,

a contrario

,

G

uja

,

citată

anterior,

pct. 72-78; a se vedea, de asemenea,

Matúz împotriva Ungariei

, nr. 73571/10,

pct. 46-47,

21 octombrie 2014;

ș

i

Aurelian Oprea împotriva Românie

i

,

nr. 12138/08, pct. 61-64

ș

i 69, 19 ianuarie 2016). În

această privință,

aceasta

consta

tă că afirmațiile făcute

de reclamant în articolul în litigiu nu au vizat în

niciun fel activitatea C.N.S.A.S.

degrabă,

se pare

că

reclamantul a încercat

să

furnizeze publicului

informații

privind colaborarea

ș

efilor cultelor religioase cu Securitatea,

informații

pe care le-a furnizat în calitatea sa de istoric (supra, pct. 39). Curtea

consideră că

destituirea din

funcție

a reclamantului trebuie

examinată

în acest

context specific

ș

i, pentru a stabili

dacă această măsură

a fost

necesară

în

prezenta

cauză,

va lua în considerare

circumstanțele

specifice ale cauzei,

inclusiv, printre altele, interesele implicate, controlul exercitat de

instanțele

naționale ș

i comportamentul reclamantului (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Stoll

,

citată

anterior, pct

.

112; pentru alte

situații

care

implică

exercitarea

dreptului la libertatea de exprimare în contextul dreptului muncii, a se vedea,

de asemenea,

Palomo Sánchez

ș

i

alții

, supra, pct.

70;

Rubins împotriva

Letoniei

, nr.

79040/12, pct.

82, 13 ianuarie 2015;

ș

i

Langner împotriv

a

Germaniei

, nr. 14464/11, pct. 45, 17 septembrie 2015).

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17

observă că,

potrivit reclamantului,

informațiile

publicate erau de mare interes pentru opinia

publică

(supra, pct. 39), în timp

ce, potrivit Guvernului,

acțiunea

reclamantului nu a contribuit la o dezbatere

de interes general (supra, pct. 43).

observă,

de asemenea,

că

ordinul de concediere în litigiu se baza

pe

poziția luată

de reclamant în

presă

pe tema

colaborării înalților

ierarhi ai

Bisericii Ortodoxe Române cu Securitatea, aspect pe care angajatorul

reclamantului îl avea în curs de examinare

ș

i

față

de care nu comunicase

încă

o

poziție oficială

(supra, pct. 15

ș

i 17). Acesta

reamintește că

a constatat deja,

în

legătură

cu România,

că

adoptarea

legislației

pentru a

dezvălui

numele

foștilor

colaboratori ai

Securității

era de interes major pentru societatea

românească

în ansamblu

ș

i

că

eventuala colaborare a politicienilor cu

Securitatea era o

problemă socială ș

i

morală

foarte

sensibilă

(

Petrina

împotriva României

, nr. 78060/01, pct. 43, 14 octombrie 2008).

Consideră că

ace

lași

lucru este valabil

ș

i pentru colaborarea

înalților

ierarhi cu Securitatea

.

Cu toate acestea, în prezenta

cauză,

se impune constatarea

că

interesu

l

reclamantului de a informa publicul se confrunta cu un alt interes de

natură

publică, ș

i anume interesul ca rolul de informare a publicului cu privire la

problema

colaborării

cu Securitatea

să

fie îndeplinit de C.N.S.A.S. (a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Stoll

, supra, pct.

115-116). Într

-

adevăr,

Legea

nr. 187/1999 a acordat C.N.S.A.S.

competența

de a decide, d

upă

studierea

dosarelor

Securității,

cu privire la problema

colaborării

persoanelor care

exercită funcții

publice cu aceasta din

urmă

(supra, pct. 29

ș

i 52

in fine

).

observă că

reclamantul a

făcut

obiectul unei

proceduri disciplinare care a condus la destituirea sa din

funcție ș

i

că,

ulterior,

a fost în

măsură să

sesizeze

instanțelor naționale

litigiul de

muncă ș

i

să

prezinte argumentele pe care le considera utile

ș

i relevante. În ceea

ce

privește

procedura

disciplinară desfășurată

de angajatorul

său,

Curtea

constată că

aceasta a fost contradictorie

ș

i

că

reclamantul a fost informat despre natura

procedurii îndreptate împotriva sa

ș

i a putut

să

prezinte argumente în

apărarea

sa (supra, pct. 15).

Deși

ordinul de concediere a fost adoptat la 23 martie 2001

în lipsa reclamantului (supra, pct. 17), aceasta a intrat în vigoare abia

după

ce,

la 26 martie 2001, conducerea C.N.S.A.S. a constatat

că

reclamantul a refuzat

să

predea nota

explicativă

comisiei de

disciplină fără să

prezinte motive

convingătoare

(supra, pct. 17

ș

i 18).

constată că

reclamantul

susține că

scopul

său

îl constituise informarea publicului cu privire la o chestiune de interes general

pe care

susținea că

a cercetat-o

amănunțit

în cursul

activității

sale academic

e

(supra, pct. 39).

Totuși,

Curtea

observă că

mai multe elemente faptice pun la

îndoială

comportamentul reclamantului în prezenta

cauză.

Aceasta

constată

că afirmațiile

reclamantului, publicate într-un cotidian

național „de senzație

”

(supra, pct. 10), nu se încadrau în sfera

academică ș

i

că

acestea erau menite

să întrețină așa

-numita

presă „de divertisment”

mai

degrabă

decât

să permită

studierea, cu ajutorul instrumentelor

științifice,

a problemei

colaborării ș

efilor

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

18

cultelor religioase cu Securitatea [a se vedea,

a contrario

,

Sapan împotriva

Turciei

, nr. 44102/04, pct. 34, 8 iunie 2010;

Aksu împotriva Turciei

(MC),

nr. 4149/04

ș

i 41029/04, pct. 69-71, CEDO 2012;

ș

i

Mustafa

Erdoğan ș

i

alții

împotriva Turciei

, nr. 346/04

ș

i 39779/04, pct. 45, 27 mai 2014].

altă

parte, Curtea

arată că

reclamantul, în articolul în litigiu, a

făcut afirmațiile

respective ca

ș

i cum ar fi fost certitudini, cu riscul de a

prezenta o realitate

distorsionată

opiniei publice. Într-

adevăr,

mai înainte ca

C.N.S.A.S.

să poată

verifica documentele în litigiu

ș

i

să

confirme ori

să

infirme suspiciunile de colaborare referitoare la T., reclamantul l-a desem

nat

pe acesta din

urmă, fără

nicio

nuanță

sau

rezervă,

ca fiind instrumentul

Securității ș

i, astfel, nu a

atenționat

publicul

că

face o apreciere

subiectivă

a

faptelor

ș

i documentelor de care dispunea (a se vedea,

a contrario

,

Andreescu

împotriva României

, nr.

19452/02, pct.

94, 8 iunie 2010). În plus, Curtea

constată că afirmațiile

reclamantului nu constituiau o

reacție

instantanee

ș

i

nechibzuită

în contextul unui schimb de vorbe rapid

ș

i spontan, care l-ar fi

privat pe autor de posibilitatea

reformulării, îmbunătățirii

sau

retractări

i

acestora (a se vedea,

a contrario

,

ibidem

, pct. 95).

Dimpotrivă,

era vorba de

afirmații

scrise, publicate în

deplină

luciditate (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Palomo Sánchez

ș

i

alții

,

citată

anterior, pct. 73).

părți

din

raționamentul său,

Curtea

constată că

reclamantul era

funcționar

public la data

publicării

articolului în litigiu

ș

i

că

era supus unei

obligații

de

rezervă

inerente postului ocupat

– obligație

care ar

fi trebuit

să

îl determine

să

dea

dovadă

de o mai mare rigoare

ș

i o

anumită

măsură

în

afirmațiile

sale.

Această obligație

de

rezervă

nu poate fi

înlăturată

de interesul pe care l-ar putea avea publicul

față

de chestiunile care decurg

din aplicarea Legii nr.

187/1999

ș

i de accesul la arhivele

Securității.

Dimpotrivă,

riscul

manipulării

opiniei publice pe baza unui

număr

mic de

documente extrase dintr-un dosar sporea

importanța obligației

de loialitate

față

de C.N.S.A.S., care avea rolul

ș

i datoria de a acorda publicului

informații

corecte

ș

i demne de încredere.

–

Cu privire la protejarea drepturilor altora

70.

Deși

problema

colaborării

cu fosta

poliție politică prezintă

un interes

public cert (supra, pct. 65), Curtea

consideră,

având în vedere

competențele

pe care legea le acorda C.N.S.A.S. (supra, pct. 29

ș

i 52

in fine

),

că

problema

are un caracter sensibil care impune

să

fie

abordată

cu

prudență ș

i spirit critic.

În prezenta

cauză, observă că

reclamantul a ales nu

să

critice în mod public

modul în care angajatorul

său își

îndeplinea sau nu rolul pe care legea i l-a

recunoscut, ci

să

se

pună

în locul lui

ș

i

să

divulge el

însuși informații

care

intrau în sfera de

competență

a angajatorului

său.

Publicarea

informațiilor

a

survenit într-un moment în care C.N.S.A.S., care începuse

să

cerceteze

problema, nu adoptase

încă

o

poziție oficială

(supra, pct.

12). Curtea

consideră că,

reclamantul, procedând astfel, a adus atingere

autorității

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

19

angajatorului

său,

precum

ș

i încrederii publicului în

această instituție

(a se

vedea,

mutatis mutandis

,

Stoll

,

citată

anterior, pct. 136).

71.

Deși

reclamantul nu a

menționat,

în articolul în litigiu, statutul

său

d

e

angajat al

instituției

respective, nu avea cum

să facă abstracție

de impactul

publicării informațiilor

asupra angajatorului

său.

În plus, presa, care

cunoștea

statutul

său

de

funcționar

al C.N.S.A.S., a relatat pe larg

afirmațiile

sale

despre colaborarea lui T. cu Securitatea (supra, pct. 12

ș

i 19). În

consecință,

declarația

sa ar putea fi

percepută

cu

ușurință

de

către

public ca fiind

poziția

of

icială

a C.N.S.A.S. sau, cel

puțin,

ca provenind de la

instituția respectivă.

observă că instanțele naționale

sesizate de

reclamant au decis

că,

prin

afirmațiile

sale

făcute

publice, reclamantul nu

ș

i-

a respectat

obligația

de reze

rvă

ce decurge din statutul

său

de

funcționar

public

ș

i

că

C.N.S.A.S., prin

sancționarea

reclamantului, a

acționat

în cadrul

competențelor

sale disciplinare (supra, pct.

22

ș

i 25). Curtea

consideră că

această

interpretare a îndatoririlor care decurg din statutul de

funcționar

public nu este

nerezonabilă

în

măsura

în care reclamantul a

făcut

publice

informații

care,

deși

au fost

obținute

înainte de angajarea sa în C.N.S.A.S.,

intrau în sfera

competențelor

acordate angajatorului

său

prin Legea

nr. 187/1999 (supra, pct. 29

ș

i 52

in fine

).

consideră că

era în interesul C.N.S.A.S.

să

se

disocieze de angajatul

său

pentru a

menține

încrederea publicului în

această

instituție.

–

Concluzie cu privire la

existența

unor motive relevante

ș

i suficiente

e

condiții,

Curtea

consideră că

motivele invocate de C.N.S.A.S.

ș

i de

instanțele naționale

pentru a concluziona

că

reclamantul a adus atingere

drepturilor

instituției

respective

ș

i pentru

sancționarea

reclamantului au fost

relevante

ș

i suficiente.

β)

Cu privire la

proporționalitatea măsurii

observă că

reclamantului i s-au aplicat treptat mai multe

sancțiuni

disciplinare (supra, pct. 8

ș

i 9)

până

când, în cele din

urmă,

i s-a

aplicat cea mai

severă

dintre

sancțiunile prevăzute

în Regulamentul de

organizare

ș

i

funcționare

a C.N.S.A.S. Desigur, destituirea din

funcție

a fost

o

măsură

foarte

severă,

dar, având în vedere postul ocupat de reclamant în

C.N.S.A.S., acesta din

urmă

a fost

îndreptățit să

considere

că poziția publică

luată

de angajatul

său

pe o

temă sensibilă

care se circumscria domeniului

său

de cercetare a compromis în mod iremediabil

relația

de încredere care trebuia

să

existe între el

ș

i agentul

său.

altă

parte, Curtea

observă că

reclamantul, ulterior concedierii

sale, a fost în

măsură să

se reintegreze în domeniul

funcției

publice, într-u

n

post de profesor (supra, pct. 26).

că

destituirea din

funcție

a

reclamantului a fost o

sancțiune disproporționată.

HOTĂRÂREA

CATALAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20

iii. Concluzie

ș

i

responsabilitățile funcționarilor

publici,

Curtea,

după

ce a

cântărit

diferitele interese în

cauză, concluzionează că

ingerința

în libertatea de exprimare a reclamantului era

„necesară

într-o

societate

democratică”.

încălcat

art. 10 din

Convenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA

1.

Declară

cererea

admisibilă;

2.

Hotărăște

că

nu a fost

încălcat

art. 10 din

Convenție.

Redactată

în limba

franceză,

apoi

comunicată

în scris la 9 ianuarie 2018,

în temeiul art. 77 § 2

ș

i art. 77 § 3 din Regulamentul

Curții.

Marialena Tsirli

Grefier

Ganna Yudkivska

Președinte