CASE OF BRISC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF BRISC v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus și revizuit de IE

R (ier.

gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 26238/10)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

11 decembrie 2018

DEFINITIVĂ

11/03/2019

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza Brisc împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Ganna Yudkivska,

președinte

,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Faris Vehabović

,

Egidijus Kūris,

Iulia Antoanella Motoc,

Georges Ravarani

,

Péter Paczolay,

judecători

,

ș

i Marialena Tsirli,

grefier de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 23 octombrie 2018,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDUR

A

1

. La originea cauzei se află cererea nr.

2

6

238/10 îndreptată împotriva

României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ioan-Vasile Brisc

(„reclamantul”), a sesizat Curtea la 26 aprilie 2010, în temeiul art.

34 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental

e

(„Convenția”).

2

. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul

guvernamental, doamna

C.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe.

a plâns că dreptul său de a comunica informații, garantat

de art.

10 din Convenție, a fost încălcat.

4

. La 20 octombrie 2015, capătul de cerere întemeiat pe art. 10 din

Convenție a fost comunicat Guvernului, iar restul capetelor de cerere au fost

declarate inadmisibile, în temeiul art. 54 §

3 din Regulamentul Curții.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

a născut în 1963 și locuiește în Baia Mare.

A. Contextul cauzei

pe lângă Tribunalul Maramureș. De asemenea, făcea parte din personalul

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

parchetului însărcinat cu furnizarea de informații către mass

-media privind

procedurile judiciare

.

rii Parchetului de pe lângă Tribunalul

Maramureș au prins

-

o în flagrant pe V.F. primind bani de la o rudă a lui

V.T.V., care se afla în detenție în Penitenciarul Baia Mare.

8

. Potrivit declarațiilor date de deținut, V.F. promisese să intervină și să

dea bani procurorilor și judecătorilor care urmau să ia o decizie privind

liberarea condiționată a acestuia.

9

. La 22 octombrie 2008, dosarul a fost transferat Direcției Naționale

Anticorupție („DNA”), care, prin lege, era competentă să continue ancheta.

10

. În aceeași zi, reclamantul a emis un comunicat de presă, care a

beneficiat de o atenție considerabilă din partea publicului

.

11

. Comunicatul de presă era redactat după cum urmează:

„Parchetu

l

de pe lângă Tribunalul Maramureș, fiind sesizat de către organele de poliție

despre faptul că V.F. pretinde și primește bani de la diferite persoane pentru a favoriza

liberarea condiționată a unor deținuți din Penitenciarul Bai

a Mare, a organizat prinderea

în flagrant a sus-numitei în ziua de ieri, 21 octom

brie 2008.

Cu ocazia flagrantului susnumita a primit suma de 1

650 euro de la un aparținător al

unui deținut, care s

-

a liberat condiționat chiar în ziua respectivă [

...]

În

cauză s

-

a început urmărirea penală sub aspectul infracțiunii de trafic de influență,

iar din primele cercetări rezultă că învinuita a primit în total 9

650 euro din cei 11 000

euro care au fost pretinși pentru favoruri legate de folosirea la muncă și liber

area

condiționată, de care a beneficiat acel deți

nut.

Conform susținerilor deținutului în cauză, învinuita a pretins că sumele erau destinate

angajaților penitenciarului, care aveau responsabilități în privința repartizării la muncă

a deținuților sau făceau parte din comisia de liberare condiționată. Mai mult, învinuita

a spus acelui deținut că o parte din banii respectivi vor fi remiși și magistraților,

judecători și procurori, care au atribuții în legătură cu liberarea cond

iționată.

Având în vedere c

ă s

-

a stabilit existența unei sume de peste 10.000 euro, care a

constituit obiectul infracțiunii de trafic de influență, dosarul a fost declinat la Direcția

Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj.”

12

. În aceeași zi, la c

ererea unui canal de televiziune local, AXA TV,

reclamantul a dat o scurtă declarație în care oferea, în principal, aceleași

informații care se regăseau în comunicatul de presă.

13

. Prezentatorul știrilor a adăugat următoarele comentarii la informațiile

oferite de reclamant:

„Comisia pentru liberare condiționată, formată din nouă persoane, este condusă de un

judecător delegat. Coincidență sau nu, tot ieri

-

când a avut loc flagrantul și a fost

eliberat deținutul – denunțător, a expirat și mandatul judecătorului delegat la

penitenciarul Baia Mare [...]”.

14

. Câteva ziare locale au scris articole despre incident. Unele conțineau

imagini ale operațiunii de prindere în

flagrant delict

, surprinse de jurnaliștii

care

fuseseră prezenți la operațiunea organizată de procurori și poliție

.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

B. Ancheta disciplinară împotriva reclamantului

15

. La 3 noiembrie 2008, judecătorul G.E. a formulat o plângere în fața

Consiliului Superior al Magistraturii („CSM”) prin care solicita începerea

unei anchete disciplinare împotriva reclamantului în legătură cu modul în care

acesta informase mass-media despre incidentul din 21 octombrie 2008.

Aceasta a susținut că, în momentul incidentului, era judecător delegat la

P

enitenciarul Baia Mare și, din cauza comunicatului de presă al reclamantului

ș

i a interviului oferit postului AXA TV, mass-

media a sugerat că ar putea fi

posibila beneficiară a banilor

.

16

. Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a declanșat o

anchetă împotriva reclamantului în legătură cu două abateri disciplinare, și

anume nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrăril

or

care au acest caracter și atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuț

iilor

de serviciu față de colegi, în temeiul art. 99 lit. d) și k) din Legea nr. 3

03/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor. De asemenea, CSM a hotărât c

ă

reclamantul a încălcat dispozițiile art.

12 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

544/2001 în

ceea ce privește restricționarea accesului cetățenilor la

informațiile privind procedura în timpul anchetei.

17

. Reclamantul a fost audiat de Secția pentru procurori în materie

disciplinară a CSM la 23 martie 2009. Potrivit declarației sale, a pregătit

comunicatul de presă după ce a primit informații suplimentare despre anchetă

din partea prim-

procurorului DNA. A transmis apoi comunicatul de presă

către doi colegi de la DNA, și anume procurorului responsabil de caz și

procurorului șef, și le

-

a solicitat opinia. Primul nu a avut obiecții cu privire la

comunicatul de presă; cel de

-al doilea i-

a recomandat să

-

i limiteze conținutul

la aspectele legate de ancheta desfășurată de biroul său

.

partea președintelui Tribunalului Baia Mare. În scrisoarea respectivă,

președintele instanței afirma că nu considera necesar să deschidă o anchetă

privind pretinsele fapte de corupție săvârșite de judecători de la Judecătoria

Baia Mare, pentru că, în opinia sa, „în comunicat nu s

-

a făcut referire la

identitatea magistraților implicați”.

19

. La ședința care a avut loc în fața Secției pentru procurori a CSM la 31

martie 2009, reclamantul a f

ost asistat de un avocat ales. A propus ca probă

o înregistrare video a programului de știri prezentat de AXA TV despre

incidentul din 21 octombrie 2008 astfel încât să poată fi comparat cu

comunicatul de presă redactat de reclamant. De asemenea, a propus

audierea

redactorului de știri al AXA TV. Drept probe cu înscrisuri, a solicitat copii

ale articolelor publicate în ziarele locale în ceea privește incidentul și

scrisoarea adresată de Consiliul Național al Audiovizualului judecătorului

G.E. în replică la plângerea acesteia cu privire la comentariile făcute de AXA

TV cu privire la pretinsa sa implicare în traficul de influență.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

20

. În cursul aceleiași ședințe, Secția pentru procurori a CSM a ascultat

declarațiile procurorului care a organizat flagrantul. A afirmat că operațiunea

respectivă a avut loc într

-

un spațiu public, și anume un bar, în prezența a doi

jurnaliști, dintre care unul a făcut fotografii. Fotografiile însoțeau articolele

publicate de ziarele locale în zilele care au urmat evenimentelor.

21

. Reclamantul a solicitat CSM s

ă

-

i audieze pe cei doi jurnaliști. Cererea

a fost respinsă, iar jurnalistul care făcuse fotografiile a dat o declarație scrisă,

atașată la dosar de către reclamant. Jurnalistul a susținut că a fost prezent la

acțiunea de prindere în flagrant delict din întâmplare: participa la o conferință

în clădirea în care aceasta a fost organizată. Văzându

-

i pe polițiștii mascați

intrând în bar, i-

a urmat și a văzut cum suspecta V.F. era prinsă

în flagrant.

22

. Audiat de CSM în cursul ședinței din 31 martie 2009, procurorul DNA

responsabil de caz a declarat că comunicatul de presă emis de reclamant nu a

compromis soluționarea anchetei penale. În plus, comunicatul de presă făcea

trimitere doar la „afirmațiile denunțătorului făcute în acea etapa inițială a

dosarului, respectiv la cele făcute la ParchetuI de pe lângă Tribunalul

Maramureș”.

23.

Judecătorul G.E. a fost audiat de Secția pentru procurori a

CSM.

Aceasta a declarat că, înainte de a depune plângerea în fața CSM, a solicitat

AXA TV să

-

și retracteze comentariile cu privire la orice posibilă legătură

între încetarea mandatului său de judecător delegat la Penitenciarul

Maramureș și cauza legată de traficul de influență. Întrucât nu a primit niciun

răspuns, ea a sesizat Consiliul Național al Audiovizualului, însă nu a fost

mulțumită de răspunsul primit.

24

. Reclamantul a atașat la dosar copii ale plângerilor către canalul de

televiziune și către Consiliul Național al Audiovizualului de către judecătorul

G.E. și scrisorile primite în replică.

Partea relevantă a scrisorii transmise de Consiliul Național al

Audiovizualului este redactată după cum urmează:

„Întrunit în ședință publică în data de 11 noiembrie 2008 Consiliul Național al

Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Serviciul Inspecție și a

vizionat înregistrarea martor cu privire la sesizarea dumneavoastră [...].

S-

a constatat că știrea la care faceți referire a fost difuzată în cadrul buletinului de știri

din data de 22 octombrie 2008 de la ora 21:30. În știre nu s

-

a făcut nicio asociere între

numele dumneavoastră și conținutul materialului, așa încât datele prezentate în

emisiunea de știri nu

v

-au

putut leza imaginea publică

.

Membrii Consiliului au considerat că nu sunt întrunite condițiile acordării rectificării

sau dreptului la replică, așa cum sunt reglementate de art. 52 și 60 ale Deciziei nr.

187/2006 privind Codul de reglementare a

conținutului audiovizual, cu modificările și

completările ulterioare.”

25

. La 6 aprilie 2009, reclamantul a trimis o scrisoare către Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A atașat

o copie

a comunicatului de presă emis la 22 octombrie 2008 și a solicitat

opinia Procurorului general cu privire la modul în care îl redactase și, mai

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

ales, dacă a fost redactat în conformitate cu Ordinul procurorului general nr.

116 din 24 mai 2007 privind desfășurarea activității de relații cu mass

-media

în Ministerul Public (infra, pc

t. 63).

26

. La 10 aprilie 2009, reclamantul a primit răspuns la

scrisoarea sa din

partea unui procuror care lucra la Biroul de informare și relații publice din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

.

27

. În opinia procurorului, informațiile furnizate de reclamant în

comunicatul de presă fuseseră „unele minimale, generale, necesare, însă,

pentru ca opinia publică să înțeleagă situația de fapt”. În ceea ce privește

faptul că reclamantul a emis comunicatul de presă după ce cauza a fost

declinată la DNA, procurorul concluziona că acțiunea fusese conformă cu

practica urmată de Ministerul Public. În plus, comunicatul de presă conținea

doar informații privind ancheta desfășurată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Maramureș.

28

. Scrisoarea respectivă, însoțită de Ordinul procurorului general nr.

116/2007, a fost atașată de reclamant la dosarul care urma să fie examinat de

CSM la 13 aprilie 2009.

29

. În observațiile sale orale în fața Secției de procurori, avocatul

reclamantului a

susținut că reclamantul a acționat cu bună

-

credință,

informând presa despre incident. Trimiterile sale au fost generale și

impersonale și nu a făcut nicio trimitere la vreo anumită persoană. De

asemenea, a susținut că reclamantul nu a făcut altceva decât să își

îndeplinească obligația de a informa presa și de a proteja imaginea instituție

i

și a sistemului juridic informând publicul despre o anchetă penală în curs.

Publicul fusese deja expus la informații despre incident, întrucât cei doi

jurnaliști care fuseseră prezenți la flagrant publicaseră articole despre

incident. Avocatul a subliniat, de asemenea, că reclamantul a respectat

confidențialitatea anchetei și nu s

-

a referit decât la activitatea desfășurată de

biroul său, fără a face declarații care ar fi

putut duce la identificarea

magistratului, judecătorului sau procurorului care era pretinsul beneficiar al

banilor dați de V.F. Trimiterea făcută de reclamant la „magistrați, judecători

și procurori, care au atribuții în legătură cu liberarea condiționată

a

deținuților” era prea generală pentru a avea drept rezultat identificarea

magistratului în cauză. Avocatul a concluzionat afirmând că informațiile

prezentate de AXA TV despre incident fuseseră mult mai cuprinzătoare decât

cele oferite de reclamant în com

unicatul de presă și în cadrul interviului dat

canalului de televiziune AXA TV.

30

. La 5 mai 2009, Secția de procurori a CSM a hotărât că reclamantul a

comis 2 abateri disciplinare, în temeiul art.

99 lit. d) și k) din Legea nr.

3

03

/2004, și i

-

a impus o sancțiune disciplinară în temeiul art.

100 din Legea

nr. 303/2004, sub forma unei mustrări. Secția de procurori a reținut că

reclamantul a emis un comunicat de presă și a dat un interviu postului AXA

TV dezvăluind informații despre ancheta privind infracțiunea de trafic de

influență la 22 octombrie 2008.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

31

. În continuare a constatat că reclamantul a furnizat informații despre

pretinsul beneficiar al banilor dați de V.F. fără a verifica exactitatea

declarațiilor deținutului și a procedat astfel la o zi după ce dosarul a fost

transferat la DNA. Astfel de informații au condus la identificarea

judecătorul

ui

G.E. ca fiind unul dintre pretinșii beneficiari ai banilor. Secția

de procurori a concluzionat că reclamantul a încălcat astfel dispozițiile art.

1

2

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 în ceea ce privește restricționarea

accesului cetățenilor la informațiile privind procedura în timpul anchetei

atunci când exista riscul ca rezultatul anchetei să fie periclita

t sau sursele

confidențiale să fie dezvăluite. Din modul în care a fost redactat comunicatul

de presă

,

„sfera magistraților care ar putea fi beneficiarii acestor sume de bani

este restrânsă și limitată și făcea posibilă identificarea judecătorului delegat

la Penitenciarul Baia Mare, care la acea dată era judecătorul G.E.” În măsur

a

în care mandatul de șase luni de delegare a expirat chiar la momentul

producerii evenimentelor în cauză, mass

-

media a formulat speculații că

încetarea mandatului avea legătură cu

cazul de trafic de

influență

.

32

. Doi dintre cele cinci procurori care alcătuiau Secția pentru procurori

s-

au opus aplicării avertismentului în cazul atitudinii nedemne în timpul

exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi. Aceștia și

-au exprimat

poziția înt

r

-

o opinie separată.

33

. Ei au subliniat, printre altele, că:

(i) numele persoanelor presupuse a fi primit bani din partea traficantului

de influență nu au fost menționate în comunicatul de presă sau în interviul

televizat; exista doar o trimitere generală, impersonală la judecătorii și

procurorii care erau implicați în liberarea condiționată a deținuților;

(ii) printre persoanele din acest domeniu se numărau nu doar judecătorul

delegat la penitenciar, ci și judecătorii care examinează cererile de liberare

condiționată în primă instanță și în recurs, precum și procurorii care participă

la audierile privind astfel de cereri. Trimiterea făcută de AXA TV la

judecătorul a cărui legătură cu activitatea penitenciarului tocmai se încheiase

a fost făcută în contextul unei observații suplimentare, care nu a fost inclusă

în comunicatul

de presă;

(iii) trimiterea la judecătorul delegat a făcut posibilă identificarea

magistratului, însă, întrucât că această declarație era atribuită exclusiv

canalului de televiziune, acesta din urmă ar trebui să poarte răspunderea

pentru toate comentariile

și speculațiile ulterioare

;

(iv) doar informațiile suplimentare privind încetarea mandatulu

i

judecătorului delegat permiteau identificarea judecătorului G.E. Posibile

le

daune aduse reputației acesteia nu puteau fi imputate comunicatului de presă

al parchetului;

(v) comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș

și interviul petentului se referea la infracțiunea de trafic de influență, nu la

infracțiunea de luare mită. Petentul a afirmat că acuzațiile privind presupuși

i

beneficiari ai b

anilor fuseseră făcute de deținut.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

C. Recursul formulat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

34

. Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei Secției pentru

procurori a CSM.

a plâns de inechitatea procedurii în fața

S

ecției de procurori.

Invocând art.

10 din Convenție, reclamantul s

-a plâns, de asemenea, de faptul

că impunerea unei sancțiuni disciplinare i

-

a încălcat dreptul de a comunica

informații presei

.

36

. A susținut că audierea celor doi jurnaliști prezenți la operațiunea de

prindere în flagrant a dovedit că el nu a oferit nicio informație confidențială.

Aceștia au publicat articole, însoțite de fotografii ale incidentului, afirmând

că „legăturile lui V.F. duc, spun surse neoficiale, spre personalul

Penitenciarului, dar și în zona magistraților”.

37

. În plus, principalul motiv al emiterii comunicatului de presă a fost

acela de a preveni eventuale speculații în presă despre operațiune –

care era

u

deja cunoscute de presă –

care ar fi putut fi prejudiciabile pentru sistemul

judiciar.

38

. În ceea ce privește acuzația că a demonstrat o atitudine disprețuitoare

față de colega sa, judecătorul G.E., reclamantul a susținut că aceasta din urmă

nu l-

a contactat să își exprime nemulțumirea față de comunicatul de presă

înainte de a formula plângerea în fața CSM. Dacă ar fi știut că aceasta

consideră că reputația și imaginea publică i

-au fost afectate de comunicatul

de presă din 22 octombrie 2009, ar fi putut să clarifice această chestiune prin

emiterea unuia nou.

39

. Înalta Curte a admis cererea formulată de Asociația Magistraților din

România de a interveni în litigiu în susținerea

recursului reclamantului.

40

. Asociația și

-

a justificat intervenția sa în cadrul procedurii disciplinare

făcând trimitere la rolul său de protectoare a statutului magistraților și a

imaginii lor publice, subliniind că –

în opinia sa

– decizia pronunțată de CSM

împotriva reclamantului a avut un impact negativ grav asupra carierei

profesionale a acestuia. A mai afirmat că, în opinia sa, comunicatul de presă

emis de reclamant a respectat prevederile Legii nr. 554/2001, cu Ghidul CSM

privind

cooperarea între instanțe și parchet și mass

-media

, precum și cu

orientările emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte. A subliniat, de

asemenea, faptul că reclamantul a respectat Recomandarea Rec (2003)13 a

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în măsura în care nu a divulgat

informații confidențiale despre ancheta penală către mass

-

media și nu a

compromis în niciun mod soluționarea procedurii penale.

41

. La 23 noiembrie 2009, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție a respins recursul reclamantului.

S

-

a reținut că reclamantu

l

ar fi trebuit să limiteze comunicatul de presă la un minim de informații, ce

ea

ce nu ar fi permis identificarea niciunui magistrat drept posibil beneficiar al

banilor o

bținuți de traficantul de influență din partea familiei deținutului. În

opinia Înaltei Curți, reclamantul nu ar fi trebuit să adauge în comunicatul de

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

presă trimiterea la „magistrați, judecători și procurori, care au atribuții în

legătură cu liberarea condiționată”.

42

. Unul din judecători a redactat o opinie separată, observând că

respectivul comunicat de presă redactat de reclamant conținea doar informații

generale și impersonale despre operațiunea de prindere în flagrant și anchet

a

penală în curs. Judecătorul a observat că reclamantul nu a menționat în

comunicatul de presă și în interviu magistrați sau angajați ai penitenciarului

implicați în liberarea condiționată a deținuților din Penitenciarul Baia Mare.

Reclamantul nu putea fi

tras la răspundere pentru faptul că, după prezentarea

comunicatului de presă, AXA TV a făcut trimiteri explicite la judecătorul

delegat la Penitenciarul Baia Mare. Probele depuse la dosar au demonstrat că

judecătorul G.E. avea deja de o relație tensionată

cu mass-

media locală.

D. Revocarea reclamantului din funcția de pri

m

-procuror

43

. La 5 mai 2009, în ziua în care a fost aplicată sancțiunea disciplinară

împotriva reclamantului, Secția pentru procurori a CSM a emis o decizie de

revo

care a acestuia din funcția de prim

-

procuror al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Maramureș.

44

. Reclamantul a contestat această decizie în fața plenului CSM la 8 mai

2

009.

espins contestația reclamantului.

46

. Reclamantul a formulat recurs împotriva acestei decizii în fața Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

reclamantului. S-

a considerat că revocarea reclamantului din funcția de prim

-

procuror fusese consecința directă a aplicării unei sancțiuni disciplinare în

temeiul prevederilor obligatorii ale art.

51 alin. (2) lit. c) din Legea nr.

303/2004. Revocarea unui magistrat dintr-

o funcție de conducere în urma

aplicării unei sancțiuni disciplinare este, de asemenea, obligatorie potrivit

legii (infra, pc

t. 50).

E.

Evenimentele care au urmat revocării reclamantului din funcția de

prim-procuro

r

procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Maramureș a formulat o plângere împotriva reclamantului,

susținând că acesta din urmă continua să activeze ca prim

-procuror în ciuda

deciziei CSM din 5 mai 2009 prin care fusese revocat din funcția respectivă

(supra, pct. 43).

49

. A fost instituită o nouă acțiune disciplinară împotriva reclamantului,

care a susținut că a fost amenințat cu excluderea din profesie dacă va continua

să își exercite atribuțiile de prim

-

procuror. Prin urmare, a hotărât să renunțe

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

la funcție, chiar dacă recursul împotriva deciziei CSM de revocare din funcția

de prim-procuror avea efect suspensiv, potrivit legii

.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

A. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în

forma la momentul relevant

51 alin.

(2) lit.

c), revocarea din

funcția de

conducere a judecătorilor se dispune de CSM în cazul aplicării uneia dintre

sancțiunile disciplinare.

51

. Conform art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, orice persoană poate

sesiza CSM în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare,

încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea

de către aceștia a unor abateri disciplinare.

52

. Sancțiunile disciplinare care pot fi impuse unui judecător sau procuror

găsiți vinovați de abateri sunt enumerate la art.

100, după cum urmează:

avertismentul, diminuarea indemnizației, mutarea disciplinară și exclude

rea

din magistratură

.

d) și k), nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor

care au acest caracter și atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuțiilor

de serviciu față de colegi.

B. Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

54

. CSM este organizat în conformitate cu Legea nr. 317/2004 și este un

organ colegial, independent de autoritățile publice. CSM este alcătuit din 19

membri: 9 judecători și 5 procurori aleși în adunările generale ale

judecătorilor și procurorilor, care compun cele două secții ale Consiliului, una

pentru judecători și una pentru procurori, 2 reprezentanți ai societății civile,

aleși de Senat, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și

Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați

e

și Justiție.

(1), CSM îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de

instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor ș

i a

procurorilor.

56

. Competența recursului împotriva hotărârile secțiilor CSM prin car

e s

-

a soluționat acțiunea disciplinară aparține Completului de 5 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție [art.

51 alin. (3)]. La momentul faptelor în

cauză, completul Înaltei Curți de Casație și Justiție care a examinat recursul

a fost alcătuit din 9 judecători.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10

C. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes

public

12 alin. 1 lit. e), de la accesul cetățenilor sunt

exceptate informații despre procedura penală în timpul anchetei penale sau

disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei sau se dezvăluie surse

confidențiale.

plângerilor care pot fi depuse împotriva refuzului autorității ori instituției

publice de a furniza informații de interes public (prevăzute la capitolul 3 din

lege) se aplică și procurorilor.

D. Ghidu

l de bune practici privind cooperarea între instanțe și parchet

ș

i mass-media

59

. Prin hotărârea nr. 277/2006 din 13 aprilie 2006, CSM a adoptat Ghidul

de bune practici pentru cooperarea între instanțe, parchetele de pe lângă

aceste

a și mass

-media. Documentul a fost publicat pe site-

ul CSM și a fost

comunicat tuturor instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.

Recomandarea 5 alin. (4) din ghid prevede următoarele:

„Informațiile furnizate reprezentanților mass

-media nu

trebuie să

pericliteze bunul

mers al activităților judiciare, să afecteze principiul confidențialității sau să ducă la

încălcarea altor drepturi, în conformitate cu legile interne, pactele și tratat

ele privitoare

la drepturile fundamentale ale omului, la care România

este parte.”

60

. Ghidul a fost modificat prin Hotărârea nr. 542 din 5 iunie 2008.

61

. Potrivit ghidului modificat, în cadrul instanțelor și al parchetelor sunt

desemnate anumite structuri care să exercite funcția de relații publice și

cooperarea cu mass-

media. Niciun alt membru al instanțelor sau parchetelor

nu este autorizat să furnizeze informații în afara structurilor stabilite prin

ghid.

iar informațiile publice sunt diseminate prin intermediul unor comunicate de

presă emise de purtătorul de cuvânt al parchetului.

E. Ordinul nr. 116/2007 al procurorului general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind desfășurarea

activității de relații cu mass

-media în Ministerul Public

.

63

. Ordinul nr. 116/2007 al procurorului general definește politica oficială

privind comunicarea instituțională a procurorilor cu

mass-media. Acesta

încurajează un dialog permanent între jurnaliști și purtătorii de cuvânt sau

procurorii

-

șefi de la parchetele din țară, astfel încât să ofere informații corecte

ș

i prompte publicului.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

F. Instrumente europene relevante

Recomandarea Rec (2

003)13 a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei către statele membre privind furnizarea de informații prin

intermediul mass-

media în legătură cu procedurile penale (adoptată de

Comitetul de Miniștri la 10 iulie 2003),

64

. Părțile relevante ale recomandării sunt redactate după cum urmează:

„[...]

Reamintind că mass

-media are dreptul de a informa publicul în baza dreptului

publicului de a primi informații, inclusiv informații referitoare la aspecte de interes

public, în conformitate cu art.

10 din Convenție, și că are obligația profesională de a

face acest lucru;

Reamintind că dreptul la prezumția de nevinovăție, la un proces echitabil și la

respectarea vieții private și de familie, în conformitate cu art. 6 și 8 din Convenție,

constituie cerințe fundamentale care trebuie respectate în orice societate democratică;

Subliniind importanța mass

-media în informarea publicului despre procesele penale,

făcând astfel vizibilă funcția preventivă pe care o are legea penală, precum și în

as

igurarea controlului public asupra modului de funcționare a sistemului de justiție

penală;

Considerând posibil conflictul de interese protejat de art. 6, 8 și 10 din Convenție și

necesitatea de a pune în balanță aceste drepturi, având în vedere situația de

fapt din

fiecare caz individual, ținând seama de rolul de supraveghere exercitat de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în asigurarea respectării angajamentelor asumate în

temeiul Convenției;

[...]

Dorind să consolideze o dezbatere documentată privind protecția drepturilor și a

intereselor în joc în cadrul mass-

media raportat la procesele penale și să promoveze

bunele practici în întreaga Europă, asigurând în același timp accesul mass

-media la

procesele penale;

[...]

Recomandă, recunoscând în același timp diversitatea sistemelor juridice naționale

privind procedura penală, ca guvernele statelor membre:

necesare pentru a implementa principiile anexate la prezenta recomandare, în limitele

dispozițiilor lor constituționale,

te,

după caz, de o traducere,

și

precu

m

și să le pună la dispoziția organizațiilor reprezentative de avocați și profesioniști din

domeniul mass-media.

Anexă la Recomandarea Rec (2003)13 – Principii privind furnizarea de informații

prin intermediul mass-media cu privire la procesele penale

Principiul 1

–

Informarea publicului prin intermediul mass-media

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

12

Publicul trebuie să fie capabil să primească informații despre activitatea autorităților

judiciare și ale serviciilor de poliție prin intermediul mass

-media. Prin urmare,

jurnaliștii trebuie să fie capabili să relateze și să comenteze în mod liber despre

funcționarea sistemului de justiție penală, care să fie supusă numai limitelor date de

următoarele principii.

Principiul 2

– Prezumția de nevinovăț

ie

Respectarea principiului prezumției de nevinovăție este parte integrantă a dreptului la

un proces echitabil

.

În consecință, opiniile și informarea despre procesele penale în derulare trebuie s

ă fie

comunicate și diseminate prin intermediul mass

-

media numai aceasta dacă nu

prejudiciază prezumția de nevinovăție a suspectului sau acuzatului.

[...]

Principiul 6

– Informații regulate în cursul procedurilor penale

În cursul unui proces penal de interes public sau al altor procese penale care au primit

o atenție specială din partea publicului, autoritățile judiciare și serviciile de poliție

trebuie să informeze mass

-

media despre actele lor esențiale, atât timp cât acest lucru nu

prejudiciază confidențialitatea investigațiilor și anchetelor poliției sau nu întârzie ori nu

împiedică rezultatul procedurilor. În cazuri proceselor penale care continuă pentru o

lungă perioadă de timp, aceste informații trebuie să fie furnizate cu regularitat

e.

[...]

Principiul 8

– Protecția vieții private în contextul proceselor penale

în curs

Furnizarea de informații despre suspecți, acuzați sau persoane condamnate ori alte

părți la procesele penale trebuie să respecte dreptul acestora la protecția vieții private,

în conformitate cu art.

8 din Convenție. Protecție specială trebuie să li se acorde părților

care sunt minori sau a

lte persoane vulnerabile, precum și victimelor, martorilor și

familiilor suspecților, acuzaților și condamnaților. În toate cazurile, o atenție specială

trebuie acordată efectelor nocive pe care dezvăluirea de informații care permit

identificarea acestora le-

ar putea avea asupra persoanelor menționate la prezentul

principiu.”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 10 DIN

CONVENȚI

E

a plâns că i

-

a fost aplicată o sancțiune disciplinară și că

a fost revoca

t din funcția de prim

-

procuror pentru că a împărtășit presei

informații privind anchetele penale în curs în calitatea sa de membru al

personalului desemnat să mențină contactul cu presa.

El a invocat art. 10 din Convenție, redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără

amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

13

împie

dică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de

televiziune unui regim de autorizare.

supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care

constituie măsuri necesare, într

-

o societate democratică, pentru securitatea națională,

integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea

infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor

altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta

autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

A. Cu privire la admisibilitate

66

. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vă

dit nefondat

în sensul art.

35 §

3 lit.

a) din Convenție. Constată, de asemenea, că nu

prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie

declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

entele părților

a) Reclamantul

67

. Reclamantul a susținut, în primul rând, că prin comunicatul de presă

nu a intenționat să dezvăluie informații confidențiale, ci să servească

interesului public, prin îndeplinirea obligației de a in

forma publicul despre

fapte referitoare la procesele penale în curs. Comunicatul de presă în litigiu

nu a influențat ancheta în curs de desfășurare și nici nu a încălcat prezumția

de nevinovăție.

68

. În ceea ce privește ingerința în dreptul său de a comunica informații în

temeiul art.

10 din Convenție, reclamantul a susținut că ingerința nu era

prevăzută de lege, întrucât legea invocată de autoritățile interne nu era

suficient de clară și de previzibilă. În special, noțiunile de „confidențialitate

”

și „atitudine nedemnă față de colegi” nu au fost definite sau explicate cu o

mai mare precizie.

69

. Reclamantul a susținut că sancțiunea impusă nu a avut niciun scop

legitim și, în orice caz, a fost disproporționată ș

i a avut un efect descurajator.

70

. În opinia sa, era dificil de imaginat că un „scop legitim” poate fi

urmărit prin impunerea unei sancțiuni disciplinare unui procuror numit să

comunice informații presei, întrucât nu a făcut altceva decât să

-

și

îndeplinească obligația profesională de a comunica informații corecte și

prompte presei în legătură cu procesele penale în curs, de interes public.

71

. Comunicatul de presă și interviul acordat AXA TV a avut scopul de

a

proteja însăși esența statului de drept, independența și buna funcționare a

sistemului judiciar

–

care erau aspecte de interes public

– oferind informații

prompte în ceea ce privește evenimentele care au atras atenția publicului.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

14

72

. În continuare, reclamantul a susținut că avea obligația de a informa

presa despre cazul de trafic de influență, întrucât informații despre acesta

fusese deja dezvăluit publicului de doi jurnaliști care au asistat la operațiunea

de prindere în flagrant

și zvonuri despre posibila implicare a magistraților se

răspândiseră în oraș. În consecință, era obligat să răspundă reprezentanților

presei locale care i-

au cerut să exprime poziția oficială a biroului său cu

privire la incident, pentru a evita speculațiile că ar fi încercat să ascundă

informații doar pentru că existau zvonuri privind implicarea unor magistrați

ca fiind posibilii destinatari ai banilor. Reclamantul a încercat să protejeze

imaginea sistemului judiciar și, în special, imaginea colegilor săi magistrați,

reacționând prompt și oferind informații exacte.

73

. În plus, canalul AXA TV este cel care a adăugat informații privind

încetarea mandatului judecătorului G.E. la Penitenciarul Baia Mare și l

-au

asociat cu operațiunea de prindere în flagrant. În orice caz, aceste informații

nu au fost nici măcar corecte, întrucât mandatul judecătorului expirase la 18

octombrie 2008, cu câteva zile înainte de operațiune, nu după aceasta.

Reclamantul nici măcar nu avea cunoștință despre în

cetarea mandatului

acesteia și nu ar fi trebuit să fie considerat răspunzător pentru asocierea celor

două evenimente.

74

. În plus, reclamantul a susținut că DNA și alte parchete emit, în gener

al,

comunicate de presă care conțin mai multe informații despre anchetele penale

în curs față de comunicatul de presă pe care îl redactase. În sprijinul acestei

afirmații, a transmis Curții mai multe comunicate de presă emise de diferite

parchete care ofereau informații despre anchete în curs privind infracțiuni de

corupție activă și pasivă.

75

. Faptul că procurorii care au emis astfel de comunicate de presă nu au

fost sancționați de CSM l

-

a făcut să suspecteze existența unor alte posibile

motive pentru care a fost sancționat și revocat din funcția de prim

-procuror.

A adăugat că, în pofida faptului că recursul său împotriva deciziei CSM avea

efect suspensiv, a fost forțat să renunțe la poziția sa de

prim

-procuror înainte

ca o hotărâre definitivă să fi fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, întrucât fusese inițiată o nouă procedură disciplinară împotriva sa și

fusese amenințat cu excluderea din magistratură dacă va continua să își

exercite atribuțiile în respectiva funcție (supra, pc

t.

49).

76

. Reclamantul a adăugat că a fost responsabil cu comunicarea de

informații presei timp de aproximativ cinci ani și, în consecință, dispunea de

o largă experiență în acest tip de activitate. În tot acest timp, nu a avut

niciodată probleme cu privire la modul în care erau redactate comunicatele

sale de presă.

77

. Reclamantul nu a fost de acord cu afirmația Guvernului potrivit căreia

auto

ritățile interne au examinat în mod corespunzător plângerile sale

împotriva sancțiunii disciplinare și revocării din funcția de pr

im

-procuror. În

opinia sa, autoritățile nu au încercat să stabilească adevărul, în măsura în care

au respins majoritatea cerer

ilor sale de probe în susținerea pretențiilor sale

.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

15

78

. Jurnaliștii care au fost martori la flagrantul delict nu au fost audiați nici

în fața CSM, nici a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În plus, nu s

-

a ținut

seama de scrisorile primite de judecătorul G.E. din partea canalului de

televiziune și a Consiliului Național al Audiovizualului sau de scrisoarea

primită de reclamant de la Parchetul General care confirma conformitatea

comunicatului său de presă cu ghidul și reglementările aplicabile (supra, pct.

24

și

27).

79

. În ceea ce privește afirmația judecătorului G.E. potrivit căreia

comunicatul de presă i

-

a pătat imaginea publică, reclamantul a făcut trimitere

la scrisoarea primită de avocatul său de la președintele Judecătoriei Baia Mare

la 27 martie 2009. În scrisoarea respectivă, președintele instanței afirma că

nu considera necesar să deschidă o anchetă privind posibile fapte de corup

ție

săvârșite de judecători de la Judecătoria Baia Mare întrucât, în opinia sa, „în

comunicat nu s-

a făcut referire la identitatea magistraților implicați” (supra,

pc

t. 18).

b) Guvernul

80

. Guvernul a susținut că măsura disciplinară luată împotriva

reclamantului, urmată de revocarea sa din funcția de prim

-procuror, din cauza

modului în care a prezentat pre

sei informații despre ancheta penală în curs, ar

putea fi considerată o ingerință în dreptul reclamantului în temeiul art.

10 din

Convenție. A subliniat că o astfel de ingerință era prevăzută de lege. Abaterile

disciplinare de care fusese acuzat reclamantu

l și sancțiunile care i

-au fost

impuse sunt definite în Legea nr. 303/2004. În plus, în calitatea sa de membru

desemnat să ofere informații presei, reclamantul ar fi trebuit să respecte

Ghidul de bune practici care reglementează cooperarea dintre instanțe ș

i

procurori cu mass-

media, adoptat de CSM (Decizia nr. 277/2006) și

dispozițiile Ordinului procurorului general nr. 116/200

7.

suficient de clare și previzibile. În plus, fuseseră publicate în Monitorul

Oficial și, prin urmare, erau ușor accesibile tuturor magistraților.

procuror și

membru al personalului desemnat să ofere informații presei, ar fi trebuit să

acționeze cu mai multă diligență atunci când informa presa despre o anchetă

care se afla în faza sa inițială. În plus, în momentul în care a emis comunicatul

de presă, cazul nu mai era soluționat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Maramureș, întrucât fusese deja declinat la DNA.

83

. În ceea ce privește obligația autorităților de a păstra dosarele judiciare

confidențiale în cursul anchetelor, Guvernul a evocat cauzele

Cășuneanu

împotriva României

(nr. 22018/10, 16 aprilie 2013),

Voicu împotriva

României

(22015/1010 iunie 2014) și

Apostu împotriva României

(22765/12,

3 februarie 2015). În aceste cauze, Curtea a constatat încălcări ale Convenției

pentru ingerințe în dreptul la viață privată pe motiv că, în fazele inițiale ale

anchetelor, presa a avut acces la informații privind viața privată a

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16

reclamantului conținute în dosarele cauzei și că, în pofida interesului public

suscitat de subiect, dezvăluirea de informații în această fază a anchetei au

î

mpiedicat reclamanții să își apere reputația sau să conteste exactitatea

informațiilor dezvăluite.

84

. Ingerința a fost necesară pentru a proteja reputația altora, pentru a

susține respectarea prezumției de nevinovăție, precum și pentru a menține

autoritatea și imparțialitatea

sistemului judiciar.

85

. În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor impuse

reclamantului, Guvernul a susținut că au fost necesare pentru a proteja

scopurile legitime sus-

menționate.

86

. Reclamantul a comunicat mai multe informații decât era necesar;

adăugând informația că presupușii beneficiari ai banilor erau magistrați,

judecători și procurori implicați în liberarea condiționată a deținuților, acest

a

a incitat la o mulțime de speculații privind implicarea judecătorului G.E. în

traficul de influență.

87.

Plângerile reclamantului împotriva aplicării sancțiunii disciplinare

au

fost analizate în mod corespunzător de către organul disciplinar și de către

Înalta Curte de Casație și Justiție. Acestea au furnizat motive suficiente și

relevante pentru susținerea sancțiunilor.

88

. În plus, sancțiunea aplicată reclamantului în speță nu era

disproporționată în raport cu sancțiunile aplicate reclamanților în alte cauze

examinate de Curte.

a) Existența unei ingerinț

e

89

. Nu se contestă de către părți că a existat o ingerință în dreptul la

libertatea de exprimare a reclamantului în temeiul art.

10 din Convenție. La

rândul său, Curtea nu constată niciun motiv pentru a concluziona altfel.

90

. O astfel de ingerință va încălca art. 10, cu excepția cazului în care

îndeplinește cerințele paragrafului al doilea al articolului respectiv. Prin

urmare, rămâne de stabilit dacă ingerința era „prevăzută de lege”, urmărea

unul sau mai multe dint

re scopurile legitime menționate la paragraful

respectiv și era „necesară într

-

o societate democratică”

.

b) Justificarea ingerinței

i) Legalitate

a

91

. Curtea reamintește că expresia „prevăzută de lege” menționată la

paragraful al do

ilea al art. 10 impune ca măsura în litigiu să aibă un temei

juridic în dreptul intern, dar se referă și la calitatea legii în cauză, care ar

trebui să fie accesibilă persoanei în cauză și previzibilă în ceea ce privește

efectele sale [a se vedea, între al

te hotărâri,

Rotaru împotriva României

(MC),

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17

nr. 28341/95, pct. 52, CEDO 2000-

V, și

Maestri împotriva Italiei

(MC), nr.

39748/98, pct. 30, 2004-I]

.

92

. În ceea ce privește cerința de previzibilitate, Curtea a hotărât în mod

repetat

că o normă nu poate fi considerată „lege” în sensul art.

10 § 2, cu

excepția cazului în care este formulată cu suficientă precizie pentru a permite

unei persoane să își stabilească comportamentul. Persoana trebuie să fie

capabilă – dacă este necesar, cu o consiliere adecvată – să prevadă, într

-o

măsură rezonabilă în circumstanțele respective, consecințele pe care o acțiune

dată le poate avea. Acele consecințe nu trebuie neapărat să fie previzibile cu

certitudine absolută. Deși certitudinea este de dorit, ac

easta poate avea drept

consecință o rigiditate excesivă, iar legea trebuie să fie capabilă să țină pas

ul

cu evoluția circumstanțelor. În consecință, numeroase legi sunt formulate

inevitabil în termeni care, într-

o mai mare sau mai mică măsură, sunt vagi și

a căror interpretare și aplicare constituie chestiuni de practică [a se vedea

Perinçek împotriva Elveției

(MC), nr. 27510/08, pct. 131-33, CEDO 2015

(extrase),

Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy împotriva

Finlandei

(MC), nr. 931/13, pct. 143, CEDO 2017 (extrase)].

93

. În cauza de față, abaterile disciplinare de care a fost acuzat reclamantul

erau prevăzute la art. 99 lit. d) și k) din Legea nr. 303/2004 și sancțiunea a

fost impusă în temeiul art.

100 din aceeași lege (supr

a, pct.

52

și

53)

.

Reclamantul a menționat ambiguitatea noțiunilor „confidențialitatea

anchetei” și „atitudine nedemnă față de colegi” conținute în definițiile

abaterilor disciplinare de care fusese acuzat.

94

. Curtea nu este convinsă de argumentul său potrivit căruia prevederile

legale erau formulate atât de vag încât nu putea să prevadă aplicabilitatea lor

în cazul său. Modul de redactare a art. 99 lit. d) și k) din Legea nr. 303/20

04

era suficient de clar pentru a-i permite reclamantului, care, fiind procuror, era

totuși informat și cunoștea bine legea, pentru a

-

i înțelege sensul.

95

. Prin urmare, Curtea consideră că ingerința în dreptul la libertatea de

expr

imare al reclamantului respecta cerința de legalitate.

ii) Scop legit

im

96

. În continuare, Curtea trebuie să stabilească dacă ingerința în litigiu

urmărea un scop legitim.

97

. Guvernul a susținut că ingerința a fost necesară pentru a proteja

reputația altora, pentru a susține respectarea prezumției de nevinovăție,

precum și pentru a menține autoritatea și imparțialitatea sistemului judiciar.

Reclamantul a susținut că sancțiunea impusă nu a avut niciun scop leg

itim.

98

. Curtea observă că autoritățile interne și

-

au bazat deciziile pe încălcarea

de către reclamant a secretului anchetei judiciare și adoptarea unei atitudini

nedemne față de judecătorul G.E., fapt care i

-a adus atingere imaginii publice

a acesteia din urmă.

99

. Având în vedere observațiile părților și circumstanțele speciale ale

cauzei, Curtea consideră că ingerința a avut scopul de a garanta respectarea

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

18

dreptului unei persoane care încă nu a fost judecată la prezumția de

nevinovăție. De asemenea, a avut scopul de a asigura buna administrare a

justiției, prin evitarea oricărei influențe externe. Aceste scopuri corespund

protecției „reputației sau a drepturilor altora” și menținerii „autorității și

imparțialității

sistemului judiciar

” (a se vedea

Ernst și alții împotriva Belgiei

,

nr. 33400/96, pct. 98, 15 iulie 2003, și

Dupuis și alții împotriva Franței

, nr.

1914/02, pct. 32, 7 iunie 2007).

100

. În consecință, Curtea acceptă că ingerința în litigiu a urmărit un s

cop

legitim în sensul art.

10 § 2 din Convenție și va continua să examineze dacă

acesta a fost „necesară într

-

o societate democratică”

.

iii) Necesară într

-

o societate democratică

le referitoare la întrebarea dacă o ingerință în

libertatea de exprimare este „necesară într

-

o societate democratică” sunt

consacrate în jurisprudența Curții [a se vedea, între hotărârile recente,

Bédat

împotriva Elveției

, (MC), nr. 56925/08, pct. 48, CEDO 2016].

102

. Pentru a evalua dacă decizia de a aplica o sancțiune disciplinară și de

a-

l revoca pe reclamant din funcția de prim

-procuror

– o măsură luată ca

răspuns la comunicatul de presă și interviul dat canalului local de telev

i

ziune

– a fost „necesară într

-

o societate democratică”, Curtea trebuie să examineze

ingerința reclamată în contextul cauzei în ansamblu și să stabilească dacă er

a

„proporțională cu scopul legitim urmărit” și dacă motivele invocate de

autoritățile naționale pentru a o justifica sunt „relevante și suficiente”.

Procedând astfel, Curtea trebuie să se asigure că autoritățile naționale au

aplicat standarde care erau conforme cu principiile prevăzute la art. 10 și, în

plus, că s

-

au bazat pe o evaluare satisfăcăto

a

re a faptelor relevante.

103

. De asemenea, Curtea va acorda o importanță deosebită funcției

deținute de reclamant, declarațiilor sau opiniilor pe care le

-a exprimat public,

contextul în care au fost formulate, precum și reacțiile la acestea [a se vedea

Wille împotriva Liechtensteinulu

i

(MC), nr. 28396/95, pct. 63, CEDO 1999 -

VII]

.

α) Statutul reclamantului și contextul în care a făcut decla

rațiile

104

. Curtea observă că reclamantul a dat presei declarațiile în litigiu în

contextul îndeplinirii sarcinilor sale c

a membru al personalului desemnat să

ofere informații presei, funcție pe care o ocupase în ultimii cinci ani. În

această calitate, avea obligația profesională de a comunica informații presei

cu privire la anchetele care atrăgeau atenția

mass

-media, la fel

cum a făcut

-o

în cazul traficului de influență dezvăluit în cursul operațiunii de prindere în

flagrant organizate de biroul său.

105

. Curtea reamintește că statutul de care beneficia reclamantul în calitate

de prim-procuror nu îl pr

ivează de protecția art.

10 (a se vedea

Kayasu

împotriva Turciei

, nr. 64119/00 și 76292/01, pct.

91-92, 13 noiembrie 2008).

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

19

β) Contribuția declarațiilor în litigiu la o dezbatere de interes

public

106

. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, există posibilități reduse în

temeiul art.

10 § 2 din Convenție de a aduce restricții dezbaterii chestiunilor

de interes public. Marja de apreciere a statelor este astfel redusă în cazul în

care este în discuți

e o dezbatere a unei chestiuni de interes public (a se ve

dea

Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy

, citată anterior, pct. 167,

precum și cauzele la care se face trimitere în aceasta).

107

. În acest sens, Curtea a hotărât deja că publicul are interesul legitim să

fie informat asupra proceselor penale în curs, precum și că observațiile

privind funcționarea sistemului judiciar constituie o chestiune de interes

public [a se vedea

Morice împotriva Franței

(MC), nr. 29369/10, pct. 152,

CEDO 2015].

108

. Astfel, Curtea admite că obiectul comunicatului de presă al

reclamantei și al interviului, și anume ancheta penală privind operațiunea de

prindere în flagrant organizată de Parchetul de pe plângă Tribunalul

Mara

mureș reprezenta

un aspect de interes public. Acest incident suscitase

interes la nivel local și reclamantul, în calitatea sa de membru al personalului

desemnat să informeze presa despre anchetele penale în curs considerase

oportun să comunice presei anumi

te aspecte ale anchetei în curs privind

infracțiunea de trafic de influență

.

γ) Cu privire la întrebarea dacă declarațiile în litigiu au încălcat secretul anchetei

penal

e

109

. Subliniind că drepturile garantate de art. 10 și art.

6

măsură să fie respectate în principiu, Curtea reamintește că este legitim să se

acorde protecție specială secretului anchetei, ținând seama de miza proceselor

penale, atât pentru administrarea justiției, cât și pentru dreptul persoanelo

r

anchetate la respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea evidențiază că

secretul anchetei penale este menit să protejeze, pe de o parte, interesele

procesului penal, preîntâmpinând riscurile de coluziune, precum și pericolul

de dispariție sau de distrugere a mijloacelor de probă și, pe de altă parte,

interesele inculpatului, în special din perspectiva prezumției de nevinovăție

și, mai general, a relațiilor și a intereselor sale personale. Secretul este

justificat, de asemenea, de necesitatea de a proteja procesul de formare a

opiniei și procesul decizional al sistemului ju

diciar (a se vedea

Bédat

, citată

anterior, pct. 68).

110

. Evaluând impactul comunicatului de presă și al interviului

reclamantului, Curtea observă că nimic din declarațiile reclamantului nu

justifică acuzația de dezvăluire a unei anchete penale în curs. Curtea

consideră că reclamantul a acționat cu precauție, abținându

-

se să identifice

nominal pe vreuna dintre persoanele implicate până la finalizarea anchetei

judiciare.

111

. Curtea observă, de asemenea, că procurorul care lucra la Biroul de

informare și relații publice, care evaluase comunicatul de presă la cererea

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20

reclamantului, a concluzionat că informațiile comunicate de reclamant

fuseser

ă „unele minimale, generale, necesare, însă, pentru ca opinia publică

să înțeleagă situația de fapt” și că reclamantul își limitase comunicatul de

presă la comunicarea de informații despre ancheta efectuată de biroul său

(supra, pc

t. 27).

112

. Reclamantul nu a adoptat nicio poziție în ceea ce privește vinovăția

vreuneia dintre persoanele implicate, ci doar a oferit o descriere sumară a

argumentelor

acuzării în faza inițială. Comunicatul său de presă, după cum

confirmă declarațiile procurorului responsabil de dosar după declinarea

acestuia la DNA, nu a prejudiciat buna desfășurare a anchetei (supra, pc

t.

22).

113

. În plus, Curtea observă că reclamantul nu a folosit sau citat

documentele protejate de secretul unei anchete judiciare și nici nu a dezvăluit

în alt fel informații confidențiale despre procesul penal în curs (a se compara

cu

Dupuis și alți

i

, citată anterior, pct. 43). În momentul în care reclamantul a

emis comunicatul de presă, informațiile privind operațiunea de prindere în

flagrant nu mai erau confidențiale; cei doi jurnaliști prezenți la incident

publicaseră articole, însoțite de fotografiile făcute cu respectiva ocazie (supra,

pc

t. 20).

eclamantului a fost așadar în conformitate cu

principiile privind furnizarea de informații despre procesele penale prin

intermediul mass-

media, astfel cum se subliniază în Recomandarea

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei Rec (2003)13 (supra, pct

. 64)

și Ghidul de bune practici privind cooperarea între instanțe și parchet și mass

-

media, adoptat de CSM (supra, pc

t. 59-

62).

115

. Curtea constată că nu există nimic în declarațiile reclamantului care

ar fi

permis autorităților naționale să

-

l acuze de încălcarea secretului anchetei

penale.

δ) Cu privire la pretinsul impact asupra reputației profesionale a judecătorului

G.E.

116

. Curtea observă că singurul scop al comunicatului de presă și

interviului incriminate a fost acela de a informa publicul despre o anchetă

penală în curs de interes evident pentru publicul local, în niciun caz de

a acuza

magistrații de săvârșirea de infracțiuni.

itățile disciplinare interne au hotărât că

comunicatul de presă și interviul dat postului AXA TV de către reclamant au

fost lipsite de respect față de judecătorul G.E., întrucât au făcut posibilă

identificarea acesteia de către presă drept posibilul benefi

ciar al banilor

(supra, pc

t. 31).

118

. Curtea a hotărât în mod constant că, atunci când examinează dacă e

ste

necesară o ingerință în libertatea de exprimare într

-

o societate democratică în

scopul „protejării reputației [...] altora”, poate fi nevoită să stabilească dacă

autoritățile au menținut un just echilibru în cadrul apărării a două valori

garantate de Convenție care pot intra în conflict una cu cealaltă în unele

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

21

cazuri, și anume, pe de o parte, libertatea de exprimare, apărată de art. 10, și,

pe de altă parte, dreptul la respectarea vieții private, consacrat de art.

8 (a se

vedea, între multe alte hotărâri,

Annen împotriva Germaniei

, nr.

3690/10,

pct.

55, 26 noiembrie 2015, și

Cheltsova împotriva Rusiei

, nr.

44294/06

,

pct. 79, 13 iunie 2017).

119

. Curtea subliniază că, pentru ca art. 8 din Convenție să fie aplicabil,

atacul adus reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de

gravitate și să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la

respectarea vieții sale private [a se vedea

A. împotriva Norvegiei

, nr.

28070/06, pct. 64, 9 aprilie 2009,

Axel Springer AG împotriva Germaniei

(MC), nr. 39954/08, pct. 83, 7 februarie 2012]. Cu toate acestea, nu este

convinsă că, în circumstanțele cauzei, comunicatul de presă și interviul în

litigiu puteau fi considerate drept un atac care atingea pragul necesar de

gravitate și care putea cauza prejudicii reputației profesionale a judecătorului

G.E.

120

. În ceea ce privește pretenția judecătorului G.E. potrivit căreia

comunicatul de presă și interviul dat canalului de televiziune de către

reclamant i-

a afectat reputația, reclamantul a susținut că acceptarea de către

autoritățile naționale a p

lângerii lui G.E. împotriva sa nu fusese suficient de

bine întemeiată, având în vedere faptul că aceasta nu fusese identificată în

comunicatul de presă sau în interviu.

121

. În acest sens, Curtea remarcă faptul că diligența reclaman

tului în

exercitarea atribuțiilor sale în calitate de membru al personalului desemnat să

ofere informații presei a fost susținută de doi dintre procurorii Secției

disciplinare pentru procurori a CSM și de unul dintre judecătorii din

completul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s

-

a opus sancționării

reclamantului (supra, pct.

33

și

42

).

Aceștia au susținut că numele pretinși

lor

beneficiari ai banilor dați de traficant

ul

de influență nu au fost menționate

în

comunicatul de presă sau în interviul televizat și că respectivul comunicat de

presă conținea doar o trimitere generală, impersonală la judecătorii și

procurorii implicați în liberarea condiționată a deținuților. Trimiterea la

judecătorul G.E. – al cărei mandat de judecător delegat la penitenciar încetase

– a fost făcută de AXA T

V.

122

. Consiliul Național a

l Audiovizualului, care a examinat plângerea

judecătorului G.E cu privire la modul în care AXA TV a difuzat știrile despre

flagrantul delict concluzionase că reputația judecătorului G.E. nu fusese

lezată (supra, pc

t.

24).

123

. În continuare, Curtea observă că, hotărând că interviul și comunicatul

de presă au fost defăimătoare față de judecătorul G.E., autoritățile naționale

nu au ținut seama de faptul că declarațiile nu proveneau de la reclamant, ci

fuseseră în mod clar făcute de o altă parte; reclamantul nu a susținut niciodată

că poziția oficială a Ministerului Public era aceea că pretinșii beneficiari ai

banilor erau magistrați; acesta pur și simplu citase ceea ce a afirmat deținutul

c

ă i

s

-

a spus de către suspecta prinsă în flagrant (supra, pc

t.

11).

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

22

124

. Curtea observă că nu există nicio dovadă că autoritățile interne au

efectuat un exercițiu de punere în balanță între necesitatea de a proteja

reputația judecătorului G.E. și dreptul reclamantului de a comunica informații

pe teme de interes general privind anchetele penale în curs. Ace

stea și

-au

limitat analiza la simpla discutare a atingerii aduse reputației petentei fără a

răspunde afirmațiilor reclamantului și a CSM potrivit cărora declarațiile în

litigiu fuseseră făcute de o terță parte, precum și fără a ține seama de criteriile

sta

bilite de jurisprudența Curții.

125

. Evaluând impactul comunicatului de presă și al interviului

reclamantului, Curtea nu observă nimic în declarațiile reclamantului care să

permită autorităților interne să îl acuze de încălcarea dre

ptului la o imagine

publică protejată al vreunuia dintre colegii magistrați.

c) Concluzie

126

. Având în vedere considerațiile precedente, Curtea consideră că

standardele aplicate de instanțele interne nu au fost compatibile cu princ

ipiile

consacrate de art.

10 și că instanțele interne nu au prezentat „motive relevante

și suficiente” pentru a demonstra că ingerința în litigiu era necesară într

-o

societate democratică pentru protecția puterii judecătorești și pentru protecția

reputației sau a drepturilor altora. Având în vedere că există posibilități reduse

în temeiul art.

10 § 2 din Convenție de a aduce restricții dezbaterii aspectelor

de interes public, Curtea constată că ingerința a fost disproporționată în raport

cu scopul urmărit și, prin urmare, nu a fost „necesară într

-o societate

democratică”

.

127

. Prin urmare, a fost încălcat art. 10 din Convenție.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE

128

. Art. 41 din Convenție

prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă

este cazul,

o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

129

. Reclamantul a pretins că, drept consecință a încetării premature a

mandatului său, cariera profesională și reputația i

-au fost afectate. Acesta a

solicitat acordarea sumei de 50

000 EUR cu titlu de reparație echitabilă p

entru

prejudiciul moral suferit

.

130

. Reclamantul a pretins, de asemenea, că, drept rezultat al încetării

premature a mandatului său de prim

-

procuror, a pierdut indemnizația

acordată acestei funcții. În cererea sa, prezintă un calcul det

aliat al

prejudiciului material

în sumă de 1

825 EUR.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

23

131

. În ceea ce privește prejudiciul material solicitat de reclamant,

Guvernul a luat notă de faptul că reclamantul a transmis d

ocumente în

sprijinul pretenției sale. Prin urmare, nu s

-

a opus acordării acestuia.

132

. În continuare, Guvernul a considerat că suma solicitată de reclamant

cu titlu de prejudiciu moral este excesivă. Făcând trimitere la cauza

Karácsony și alții împotriva Ungariei

(MC) [nr. 42461/13 și 44357/13, pct.

181, CEDO 2016 (extrase)], a solicitat Curții să decidă că o constatare a unei

încălcări a art. 10 ar constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru

orice prejudiciu moral suferit de reclamant.

133

. În ceea ce privește cererea legată de prejudiciul material, Curtea

observă că reclamantul a suferit pierderi materiale, având în vedere salariile

de care ar fi beneficiat dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc și ar fi fost

în măsură să rămână în funcția de prim

-

procuror până la sfârșitul mandatului.

În consecință, consideră că reclamantul este îndreptățit să recupereze întreaga

suma solicitată, și anume 1

825 EUR.

semenea, Curtea consideră că reclamantul a suferit cu siguranță

un prejudiciu moral pe care constatarea unei încălcări a Convenției în această

hotărâre nu este suficientă pentru a

-

l remedia. Prin urmare, ținând seama de

toate informațiile de care dispune și pronunțându

-se în echitate, Curtea

consideră rezonabil să acorde reclamantului 4

500 EUR cu titlu de prejudiciu

moral.

B. Cheltuieli de judecată

460 EUR

pentru

cheltuielile de jud

ecată efectuate în fața Curții.

136

. Guvernul nu a contestat această pretenție.

137

. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea

cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s

-

a stabilit caracterul real și

necesar al acestora, iar cuantumul lor este unul rezonabil. În prezenta cauză,

ținând seama de documentele pe care le deține și de criteriile menționate

anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului sum

a de

140 EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții.

C. Dobânzi moratorii

138

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se

întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de

Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

24

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Declară

, cu majoritate de voturi, capătul de cerere în temeiul art. 10

admisibil;

2.

H

otărăște

, cu cinci voturi la două, că a fost încălcat art. 10 din Convenț

ie;

3.

H

otărăște

, cu cinci voturi la două,

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2

din Convenție, următoarele sume care trebuie convertite în

moneda

statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății:

(i) 1 825

EUR (o mie opt sute douăzeci și cinci de euro), plus orice

sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul

material;

(ii) 4 500 EUR (patru mii cinci sute de

euro), plus orice sumă ce poate

fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(iii) 140 EUR (o sută patruzeci de euro), plus orice sumă ce poate fi

datorată cu titlu de impozit de către reclamant, pentru cheltuielile de

judecată;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata

dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală

Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei

puncte procentuale

;

4.

Respinge

, în unanimitate, cererea de acordare a unei reparații echitabile

pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris la 11 decembrie 2018,

în temeiul art. 77 §

2 și

art. 77 §

3 din Regulamentul Curții.

Marialena Tsirli

Grefier

Ganna Yudkivska

Președinte

În conformitate cu art.

45 §

2 din Convenție și cu art.

74 § 2

din

Regulamentul Curții, opinia separată judecătorilor Yudkivska și Kūris se

anexează la prezenta hotărâre.

G.Y.

M

.T.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

25

OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI JUDECĂTOR KŪRIS,

SUSȚINUTĂ DE DOAMNA JUDECĂTOR YUDKIVSKA

I

admisibilității cererii în temeiul art. 10 din Convenție și împotriva constatării

unei încălcări a articolului respectiv, ne exprimăm totuși satisfacția asupra

faptului că reclamantul și

-

a câștigat cauza

la Strasbourg. Chiar o facem.

Modul în care reclamantul a fost tratat de autoritățile interne nu face față

niciunuia din standardele unui proces echitabil, cu atât mai puțin celor ale

unui caracter rezonabil.

10 și

al altor prevederi ale

Convenției, inclusiv al art. 6 § 1 și 2. Cauza nu a fost comunicată Guvernului

decât în temeiul art.

10. Celelalte capete de cerere au fost declarate

inadmisibile.

te

faptul că situația reclamantului a fost evaluată din perspectiva art.

1

0.

Dar înainte de a ajunge la acest punct, vă rog să ne permiteți să abordăm

esența cauzei.

II

procuror la nivel județean. El era însărcinat cu

menținerea informării presei despre anchetele penale în curs. O acțiune

disciplinară a fost inițiată împotriva sa ca urmare a informațiilor pe care le

-a

transmis presei, cu privire la o cauză care privea în mod clar un aspect de

interes general. S-

a hotărât că a comis 2 abateri disciplinare și a fost

sancționat oficial. În plus, ca o consecință directă a faptului că a fost

sancționat în cadrul procedurii disciplinare, a fost, de asemenea, revocat din

funcția de prim

-procuror.

mantul a informat oficial

presă într

-

un comunicat de presă și, în scurt timp, într

-un interviu televizat cu

privire la un presupus trafic de influență în cadrul sistemului judiciar, legat

de liberarea condiționată din detenție a unui deținut în schimbul un

ei sume

de

bani. Informații despre incident fuseseră deja difuzate în mass

-media înainte

de intervenția reclamantului. În special, publicul fusese informat că suspecta

a fost prinsă în flagrant în timp ce accepta banii. Se pare că suspecta însăși nu

era în

măsură să dispună liberarea din închisoare și, astfel, fie ar fi băgat banii

în buzunar fără să fi făcut ceea ce a promis să facă pentru deținutul în cauză,

fie intenționa să împartă banii cu o persoană care era în măsură să ia astfel de

decizii. Nu e de

mirare că incidentul, indiciu clar al unui caz de corupție la

nivel înalt, a atras atenția opiniei publice. În consecință, era firesc să existe

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

26

un anumit tip de comunicare oficială cu opinia publică în privința

incidentului. Comunicatul de presă emis de reclamant conținea mențiunea

că

suspecta i-

a spus deținutului în cauză că o parte din bani trebuia să ajungă la

„magistrați, judecători și procurori, care au atribuții în liberarea condiționată

a deținuților”. Nu s

-

a afirmat că această afirmație a suspectei era credibilă.

Postul de știri TV care l

-

a intervievat pe reclamant a adăugat propriile

observații la comunicarea oficială. S

-

a făcut aluzie la un anumit judecător

(care condusese până la acest moment comisia de liberare condiționată),

crescând speculațiile cu privire la aspectul dacă încetarea mandatului acesteia

la penitenciarul în cauză (nu) avea legătură cu presupusa activitate

infracțională. Aluzia era inadecvată și lipsită de profesionalism, întrucât se

baza pe informații inexacte care, fără îndoială,

nu ar fi fost furnizate postului

de către reclamant. Numele judecătorului totuși nu a fost dezvăluit în cursul

respectivului program. Cu toate acestea, după cum se întâmplă adesea, astfel

de secrete rămân neștiute doar o perioadă scurtă de timp.

Ușor de înțeles, judecătorul în cauză nu a fost mulțumită de aluziile scăpate

în timpul programului de știri. Ușor de înțeles, aceasta a inițiat proceduri prin

care să fie retractate informațiile care o legau de pretinsul trafic de influen

ță.

Nu este mai puțin de înțeles nemulțumirea sa față de tăcerea din partea

canalului de televiziune și răspunsul formalist oferit de Consiliul Național al

Audiovizualului. Ce a fost mai puțin de înțeles a fost faptul că ea și

-a

direcționat apoi nemulțumirea împotriva reclamantului, care nu făcuse nicio

aluzie la ea (sau la vreun alt funcționar judiciar) în mod specific, ci doar s

-a

referit la cuvintele suspectei (a căror veridicitate nu a susținut

-o), indicând un

larg, vast, și nedefinit grup de „magistrați, judecători și procurori”. E cu atât

mai puțin de înțeles că a fost deschisă o anchetă disciplinară împotriva

reclamantului

– doar dacă o astfel de etapă procedurală era necesară înainte

ca plângerea judecătorului să fie respinsă. Și ceea ce nu a fost deloc de înțeles,

ba chiar

a fost un lucru care să te lase cu gura căscată, a fost sancționarea

reclamantului pentru ceva ce nu el, ci canalul de știri făcuse.

Secția pentru procurori, reclamantul a susținut că comunicatul

de presă fusese redactat pe baza informațiilor

primite în exercitarea

atribuțiilor sale. Avocatul reclamantului a afirmat că reclamantul a acționat

cu bună

-

credință, informând presa despre incident, referințele sale fuseseră

generale și impersonale, și nu s

-

a făcut referire la vreo persoană anume; nu a

făcut nimic altceva decât să își îndeplinească obligația de a informa presa

despre o anchetă penală în curs, despre care publicul avea deja cunoștință.

Canalul de televiziune a fost cel care a dezvoltat tema, oferind mai multe

informații în programul de ș

tiri decât ceea ce primise de la reclamant.

Consiliul Național al Audiovizualului a considerat că emisiunea televizată nu

a conținut nicio trimitere specifică la judecătorul care a for

mulat plângere în

fața sa. Procurorul de la Biroul de informare relații publice a considerat că

informațiile date de reclamant în comunicatul de presă fuseseră „unele

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

27

minimale, generale, necesare, însă, pentru ca opinia publică să înțeleagă

situația de fapt”, și că acțiunea reclamantului a respectat practicile urmate

de

Ministerul Public. În opinia președintelui judecătoriei, comunicatul de presă

nu făcea nicio trimitere la identitatea magistraților posibil implicați în traficul

de influență. Procurorul responsabil de caz a considerat că respectivul

comunicat de presă nu a compromis rezultatul anchetei penale.

procurori s-

a pronunțat împotriva reclamantului. A considerat că reclamantul

a of

erit informații despre pretinsul beneficiar al banilor dați pentru trafic de

influență, fără a verifica exactitatea declarațiilor suspectei (de parcă

reclamantul ar fi putut verifica exactitatea lor în condițiile în care nu era

responsabil de caz, care, în

tâmplător, era în fază inițială). În opinia Secției

pentru procurori, tocmai această „neverificare” care a condus la identificarea

unui singur judecător drept posibil beneficiar al banilor și la speculațiile

mass-

media privind aspectul dacă încetarea manda

tului acesteia putea avea

legătură cu infracțiunea în cauză. În continuare, Secția pentru procurori a

susținut că „modul” în care a fost redactat comunicatul de presă ridica riscul

ca rezultatul anchetei să fie periclitat sau surse confidențiale dezvăluite

(acest

lucru fiind în contradicție cu declarația explicită a procurorului responsabil

de caz).

-

a chinuit să ofere explicații despre care ar

fi fost modul „adecvat” de a redacta comunicatul de presă. Aceasta doar i

-a

aplicat

reclamantului sancțiunea disciplinară, l

-

a găsit vinovat de

nerespectarea confidențialității documentelor cu caracter secret și de atitudine

nedemnă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi. Cu privire

la acest ultim aspect, decizia a

fost luată cu trei voturi la două. Logica

argumentelor celor care s-

au opus ar putea fi răsturnată cu greu, dar opinia

majorității este cea care are forță juridică.

aprobarea sa. În aceeași zi, Secția pentru procurori, ca urmare a propriilor

constatări, a decis revocarea reclamantului din funcția de prim

-procuror.

Această decizie a fost luată înainte chiar ca reclamantul să fi avut posibilitatea

de a contesta constatările Secției de disciplină pentru procurori în fața vreunei

instanțe sau autorități – fie și în fața plenului membrilor Consiliului Superior

al Magistraturii. Atunci când a ajuns totuși în plen, revocarea sa era deja un

fait accompli

, întrucât fusese nevoit să demisioneze din funcția de prim

-

procuror după ce o nouă procedură disciplinară a fost inițiată împotriva sa,

fiind amenințat cu excluderea completă din profesie. Contestația sa a fost

respinsă.

Raționamentul Înalte Curți a fost că, odată ce au fost impusă o sancțiune

disciplinară, chiar dacă a luat forma unei mustrări, un procuror trebuia în mod

necesar să fie revocat din funcție. Acest lucru se întâmpla indiferent de faptul

că mustrarea pare să fie cea mai blândă di

ntr

-

o serie de sancțiuni disciplinar

e

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

28

prevăzute în lege și nu se compară cu revocarea din funcție –

care este o

sancțiune distinctă și autonomă – și cea mai severă.

Ce ne îndreptățește să credem un astfel de raționament? În cazul în care un

procuror este revocat din funcție, indiferent ce sancțiune disciplinară este

impusă, atunci toate sancțiunile mai blânde decât revocarea din funcție sunt

fictive

, deoarece toate conduc la revocarea din funcție a procurorului: fie

imediat, fie ca urmare

a i

nstituirii oricărei sancțiuni mai blânde.

Tertium non

datur.

În fapt,

secundum non datur

: alegerea este între revocare și revocare.

Măreț standard. În cazul în care astfel de reguli lipsite de compromis, lipsite

de compromis sunt în mod consecvent aplicate (sunt?

felicitări

!), corpul

procurorilor români este evident că e compus exclusiv din agenți perfecți,

infailibili, curați ca lacrima.

și Justiție împotriva deciziei Secției pen

tru procurori prin care s-

a hotărât că

a comis 2 abateri disciplinare și i

-

a aplicat mustrarea. El și

-

a menținut ideea

că nu a oferit presei nicio informație confidențială. Dimpotrivă, comunicatul

de presă avea ca scop prevenirea eventualelor speculații cu

privire la incident,

deja cunoscut de presă, care ar fi putut aduce prejudicii sistemului judiciar.

De asemenea, a respins acuzația că ar fi avut o atitudine disprețuitoare față de

judecătorul în cauză. Asociația Magistraților din România a intervenit în

procedură în sprijinul reclamantului, susținând că acesta respectase

reglementările relevante, atât pe cele interne, cât și pe cele ale Consiliului

Europei.

Toate fără niciun rezultat. Înalta Curte, cu majoritate de voturi, a respins

recursul, arătând că reclamantul ar fi trebuit să

-

și limiteze comunicatul de

presă la minimul de informații, care nu ar fi permis identificarea niciunui

magistrat ca posibil beneficiar al banilor tranzacționați. Dacă nu ar menționat

în comunicatul de presă că banii în cauză ar fi primiți de „magistrați,

judecători și procurori, care au atribuții în liberarea condiționată a

deținuților”, în viziunea acestei instanțe, totul ar fi fost absolut magnific.

p

osibil să fie relatată o anchetă privind presupusa liberare condiționată ilegală

a unui deținut din închisoare în schimbul unei sume de bani fără a face aluzie,

cel puțin la modul general, că posibilul beneficiar al acestor bani a fost unul

(sau mai mulți) dintre cei care iau deciziile privind liberarea condiționată a

deținuților (cu mențiunea că așa ar fi fost potrivit doar afirmațiilor suspectei).

Cine altcineva ar putea lua decizii privind liberarea deținuților, dacă nu chiar

„magistrații, judecători și procurori”? Cu siguranță nu secretarii, bibliotecarii,

șoferii sau portarii care lucrează în sistemul judiciar? Este evident ca lumina

zilei.

Este ușor de imaginat că ascunderea fie și a unei ușoare aluzii că posibilul

beneficiar

putea

(presupunând că afirmațiile suspectei se dovedeau a fi

corecte) fi un magistrat, un judecător sau un procuror ar fi creat, în ochii

opiniei publice, suspiciunea că se fac încercări de a proteja pe cineva.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

29

Aparent, în opinia Înaltei Curții, ascunderea unor astfel de „informații” (care

reprezentau ceea ce o persoană rezonabilă ar fi putut ea însăși să le

concluzioneze), dând naștere astfel unei suspiciuni legitime că se întâmpla

ceva putred, ar fi fost un lucru perfect legitim.

III

nci când reclamantul, în

recursul împotriva deciziei S

ecției pentru procurori, s

-

a plâns (nu doar că

procedura disciplinară împotriva sa a fost inechitabilă, ci și) că aplicarea unei

sancțiuni disciplinare i

-

a încălcat

dreptul

de a comunica informații pr

es

ei. E

l

a invocat prevederile art.

10. Poate că el (și avocatul său) a considerat că acest

argument suplimentar ar face cazul să fie mai puternic.

-a întâmplat

– dacă nu la nivel intern, unde judecătorii nu au fo

st

convinși de acest argument, cu siguranță însă la Strasbourg, întrucât

reclamantul a avut în cele din urmă câștig de cauză. Totuși, în opinia noastră,

acest lucru s-

a realizat în detrimentul clarității în ceea ce privește rolul art.

10.

-a

justificat cererea în temeiul art. 10. Ne vom limita doar la cele care privesc în

mod direct însăși esența acestui articol (fără a intra în considerațiile legate de

statutul confidențial sau neconfidențial al informațiilor dezvăluite; p

osibilu

l

risc pe care îl prezentau pentru ancheta în curs de desfășurare; rolul

programului de știri TV în crearea de speculații despre un anumit judecător;

caracterul adecvat sau inadecvat al analizei dacă imaginea publică a

respectivului judecător a fost pătată).

informațiile în litigiu

în calitatea sa de membru al personalului desemnat să

mențină contactul cu presa

. Acesta era

responsabil

cu furnizarea de

informații presei de aproximativ cinci ani.

Nu există dubii despre acest lucru. Informarea presei era slujba sa –

o

funcție importantă. Mass

-

media are obligația profesională de a

-i informa pe

cetățeni, iar el avea obligația profesională d

e a informa mass-media, astfel

încât fiecare să poată să își îndeplinească corect obligațiile profesionale.

Acest fapt este cunoscut sub numele de autorități publice care acționează în

interes public. Are legătură cu responsabilitatea autorităților, transparența,

încrederea din partea publicului și statul de drept, și anume cu virtuțile civice

care sunt, nu în ultimul rând, printre cele apărate de Convenție – dar și de

dreptul român

.

îndeplinea

obligația

de a informa publicul

despre fapte referitoare la procesele penale în curs. Niciun obiectiv legitim nu

ar putea fi urmărit prin impunerea unei sancțiuni disciplinare unui procuror

care

pur și simplu își îndeplinea obligația profesională

de a oferi informații

prompte și exact

e presei, potrivit rolului care îi fusese atribuit. Niciunul dintre

ceilalți procurori care emiseseră comunicate de presă nu fuseseră sancționați

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

30

disciplinar de Secția pentru procurori, chiar și atunci când comunicaseră ma

i

multe informații despre anchetele penale în curs decât o făcuse reclamantul.

Se presupune că aceștia își îndepliniseră în mod adecvat îndatoririle, în timp

ce s-

a considerat că reclamantul nu a făcut

-o.

obligația

sa de a informa presa

despre caz e

ra chiar mai stringentă, întrucât informații despre acesta fuseseră

deja oferite publicului de către mass

-media, iar zvonurile despre posibila

implicare a funcționarilor judiciari se răspândiseră în localitate. Un răspuns

oficial oferit mass-media era

necesar

pentru a proteja imaginea sistemului

judiciar. A făcut tot ce era posibil pentru a se asigura că informarea sa era

corectă.

e că

drepturile

sale în temeiul

art.

10 au fost încălcate, în fapt a susținut că pur și simplu își exercita

atribuțiile

de

funcționar public

– nu că își exercita vreun drept.

10. Acest articol

garantează dreptul la

libertatea de exprimare

.

Acest drept include libertatea de a emite

opinii

și libertatea de a comunica

informații și ide

i

.

Nu trebuie să existe nicio ingerință în comunicarea de informații și idei

din

partea unei autorități publice

.

Astfel, art.

10 operează implicit o distincție între persoane particulare și

autoritățile publice, iar aceasta din urmă nu trebuie să se amestece în libertate

a

de exprimare a persoanelor particulare.

Desigur, exprimarea unor persoane publice, cum ar fi, de exemplu,

membrii Parlamentului poate fi, de asemenea, protejată de art.

10 [a se vede

a

Karácsony și alții împotriva Ungariei

(MC), nr. 42461/13 și 44357/13, 17

mai 2016], dar, după cum ilustrează cauza citată, această exprimare trebuie

să fie făcută separat de exercitarea funcțiilor oficiale

.

În plus, Curtea, dezvoltându-

și jurisprudența și îmbunătățind standardel

e

de protecție a drepturilor omului, a interpretat art. 10 în sensul că poate fi

invocat și pentru a proteja

accesul la informații

[a se vedea

Magyar Helsinki

Bizottság împotriva Ungariei

(MC), nr. 18030/11, 8 noiembrie 2016].

cuvântului, este o noțiune largă. Odată cu evoluția tehnologiilor și a

globalizării, nu face altceva decât să se extindă.

Noțiunea exprimare (sau vorbire) include nu doar comunicarea orală sau

în scris, ci și comunicarea nonverbală, ba chiar tăcerea: lipsa exprimării

explicite poate, de asemenea, să transmită informații, opinii sau idei. Aceste

diferite forme de exprimare se

manifestă în domenii deosebit de diverse, ceea

ce face ca noțiunea de libertate de exprimare să fie aplicabilă nu doar vorbirii

de zi cu zi sau discursului politic (care rămâne ținta centrală a aplicabilității

acestui concept în litigiu), ci și exprimării

religioase (sau nereligioase) a

credinței sau absenței acesteia, cercetării științifice și predării (libertatea

academică), exprimării artistice, literaturii și jurnalismului, radiodifuzării și

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

31

media electronice, chiar și comerțului și propagandei etc. –

toate formele de

comunicare unu la unu, unu cu mai mulți și mai mulți la unu. Nu putem

aborda toate aceste aspecte aici (dar nici nu vom lăsa să treacă această ocazie

fără a face trimitere la o importantă sursă de inspirație pentru opinii despre

importanța libertății de exprimare în manifestările sale diverse: Timothy

Garton Ash, „Free Speech: Ten Principles for a Connected World” (London:

Atlantic Books, 2016).

Jurisprudența Curții referitoare la numeroase sfere de aplicare a

conceptului de libertate de exp

rimare este abundentă; nu e nevoie să o cităm

aici.

Curtea a exclus aplicabilitatea art.

10 în numeroase cauze în care reclamanț

ii

au susținut că le

-

a fost încălcată libertatea de exp

r

imare. Curtea este cea care

definește domeniul de aplicare al articolelor din Convenție. Pe lângă multe

altele,

jura novit curia

înseamnă, de asemenea, și acest lucru. Curtea este cea

care stabilește că ceva care intră în domeniul de aplicare al unui artic

ol, în

speță art. 10, nu beneficiază de protecția sa. Discursurile de incitare la ură,

precum și discursul care incită la dezordine și criminalitate nu sunt în mod

normal protejate. Publicitatea comercială poate fi restricționată. Dezvăluirea

de informații sensibile (inclusiv informații confidențiale și secrete de stat)

poate fi bine justificată. Libertatea de exprimare trebuie să fie echilibrată și

poate trece în plan secund față de dreptul la respectarea vieții private.

Discursul care ca scop subminarea a

utorității și imparțialității sistemului

judiciar poate fi tras la răspundere în justiție. Și așa mai departe.

Astfel, pot exista

– și desigur există – tipuri de exprimări care intră în

cadrul art.

10, dar nu beneficiază de protecția sa.

ea, în speță, nu suntem preocupați de

protecția

a ceva

care nu intră în cadrul art. 10. Ce ne deranjează este faptul că ceea ce a

hotărât

majoritatea să fie protejat de acest articol se află în mod clar

în afara

domeniului său de aplicare.

Condiția

sine qua non

pentru ca o activitate să intre în domeniul de aplicare

al art.

10 este ca activitatea în cauză să constituie exprimare în sensul acestui

articol. Este atât de banal

– și, cu toate acestea, nu trebuie neglijat că

activitatea în cauză trebuie să conțină

două

elemente constitutive (sau

determinante): (i) trebuie să fie

expresia

a ceva care (ii) a fost realizat în

exercitarea

libertății

respective. O exprimare (prin cuvinte, semne, sunete,

acțiuni, scris, simboluri, tăcere etc.) considerată individual nu este suficientă

pentru a constitui o manifestare a libertății de exprimare în sensul art.

10. În

acest scop,

ambele elemente

sunt necesare

.

Un cantonier care flutură steagul se exprimă, în sensul că transmite un

mesaj cuiva. Înseamnă asta totuși că își exercită astfel

libertatea de

exprimare

? Cu alte cuvinte, exprimându-

se el însuși, își exprimă propriul

sine

? Sau polițistul care folosește fluierul pentru a opri o mașină care

accelerează este cu siguranță implicat în acțiunea de a exprima – dar își

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

32

exercit

ă el

libertatea de exprimare

? Dacă am dori să luăm în considerare un

exemplu opus, să luăm o persoană care se exprimă zgomotos în somn. Ar

constitui o astfel de exprimare exercitarea

vreunei

libertăți? (Unii se exprimă

astfel, și nu se bucură întotdeauna să afle

ce

au exprimat și

cui

.) Un răspuns

pozitiv la o astfel de întrebare aparent retorică ar echivala cu a susține că un

somnambul care merge în timp ce doarme își exercită libertatea de circulație

în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 4. Să fim serioși.

ceea

ce înseamnă libertatea de exprimare a fost trecută cu vederea în speță.

Este incontestabil că reclamantul nu a afirmat niciodată că a avut vreo

opinie

asupra cauzei cu privire la care a informat mass-media. Într-

adevăr,

nimic din comunicatul de presă sau interviul TV nu ar putea fi interpretat ca

o exprimare a opiniei sale

–

în fapt,

vreo

opinie. A fost o comunicare a

faptelor astfel cum erau cunoscute la momentul respectiv.

Reclaman

tul a afirmat mai mult decât clar că nu și

-a exprimat nici propriile

sale idei, nici ideile altcuiva. Nu au existat

deloc

idei, cu excepția cazului în

care atribuim cuvântul „idei” oricărei forme de exprimare.

Ș

i nu a existat nicio

ingerință

în comunicarea

de către reclamant a

informațiilor către public

din partea vreunei autorități publice

. Dimpotrivă,

acesta și

-a exercitat

îndatoririle

fiind el însuși în același timp

parte a

autorității public

e

. El a acționat, în fapt, în calitate de portavoce a autorităț

ii.

În teorie, dacă ar fi ascuns informațiile respective despre un aspect de

interes public,

acesta

ar fi încălcat dreptul de a fi informat al

publicului

sau

dreptul de acces la informații al

mass-media

. Nu acesta a fost cazul în speță.

Ar fi putut, de ase

menea, să se abată de la funcțiile sale oficiale (și proba

bil

ar fi încălcat reglementările interne) dacă nu ar fi informat publicul despre

incident, care era legat de un aspect de interes public. Nu s-a întâmplat acest

lucru.

Unde este atunci încălcarea d

reptului

reclamantului

în temeiul art. 10?

Unde se află

acest

drept în speță?

reprezintă faptul că el nu și

-a exercitat nicio libertate atunci când a comunicat

informațiile către mass

-media. El nu avea libertatea de a

nu

le comunica sau,

în subsidiar, de a comunica doar o parte din informații ascunzând ceea ce era

esențial și oricum ușor de înțeles de orice persoană rezonabilă, sau cel puțin

de cei care aveau vreo idee despre cine adopt

ă deciziile privind liberarea

condiționată a deținuților. Nu a comunicat nimic ce nu era justificat de

interesul public. Aceasta a fost practica generală de mulți ani –

nu doar

practica reclamantului, ci a tuturor funcționarilor (procurori) însărcinați cu

funcții similare.

Astfel, nu desfășura nicio activitate protejată de art.

1

0.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

33

IV

-a

implicat într-

o activitate protejată de Convenție sau că nu avea o cauză care

să fie susținută la St

r

asbourg.

Desigur că a avut.

Numai că această cauză ar fi trebuit să fie examinată nu în temeiul art.

1

0,

ci al art. 6, sau al art. 8, sau în temeiul ambelor articole.

capetele de cerere ale reclamantului în temeiul art.

6 (și cele în temeiul art.

1

din Protocolul nr. 1), întrucât au fost declarate inadmisibile de către un alt

complet. Este foarte posibil ca motivele acestei situații să fi fost perfect

valabile la acel moment.

oate acestea, jurisprudența Curții este un organism în curs de

dezvoltare în mod constant și neîncetat. Din 2015, când cererea a fost

comunicată Guvernului, jurisprudența nouă care este aplicată ar indica faptul

că situația reclamantului (în special revocarea sa din funcție rapidă și

necondiționată) intră în mod evident în sfera de aplicare a art. 8. Poate că cea

mai recentă hotărâre cu grad de autoritate ar fi

Denisov împotriva Ucrainei

[(MC), nr. 76639/11, 25 septembrie 2018]. Am putea face referire, de

asemenea, la

Bărbulescu împotriva României

[(MC), nr. 61496/06, 5 mai

2017]. Doctrina cuprinsă în aceste două hotărâri (în special cea dintâi)

sugerează nu numai că situația reclamantului intră sub incidența art. 8, ci și

că o constatare a încălcării art.

8 ar fi putut constitui un posibil rezultat. Dar

chiar și în 2015 existau hotărâri cu grad de autoritate (cum ar fi, de exemplu,

Sidabras și Džiautas împotriva Lituaniei

, nr. 55480/00 și 59330/00, 27 iulie

2004), care ar fi sugerat același lucru.

similar și pentru aplicabilitatea art.

6. Pentru a concluziona,

este suficient să aruncăm o privire la

Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei

[(MC), nr. 21722/11, 9 ianuarie 2013],

Morice împotriva Franței

[(MC), nr.

2969/10, 23 aprilie 2015] sau

Baka împotriva Ungariei

[(MC), nr. 20261/1

2,

23 iunie 2016]

.

ța

unei astfel de analize, cu atât mai mult cu cât nu a avut loc niciodată și ar fi

pur ipotetică.

Există un alt aspect la care am dori să ne referim.

ceva ce nu există.

Cu privire la art. 8, cel mai regretabil exemplu recent în acest sens a fost

Erményi împotriva Ungariei

(nr. 22254/14, 22 noiembrie 2016), unde Curtea

a mers mai departe decât în hotărârea de referință

Oleksandr Volkov

(citată

anterior), în care noțiunea de „viață privată” a fost interpretată în așa fel încât

putea, în principiu, să includă și activități de natură profesională sau afaceri.

Reclamantul

, care fusese revocat din postul de vicepreședinte al Curții

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

34

Supreme, a depus plângerea în temeiul art. 6, art. 13 și art. 14, însă Curtea,

care avea „competența de a realiza o încadrare în drept a faptelor cauzei” și

bazându-se pe principiul

jura novit curia

, i-a reclasificat plângerea ca intrând

sub incidența art. 8 și a constatat o încălcare a respectivului articol. „Relațiile

cu lumea exterioară”, ale reclamantului, viața sa socială sau chiar relațiile sale

profesionale au fost considerate, prin urmare, ca fiind complet dependente de

postul său, care era însă o funcție suplimentară pe lângă serviciul judiciar și

statutul său de judecător. Noțiunea „viață privată” a fost astfel extinsă încât

să cuprindă aproape orice acțiune a autorităților împotriva unei

persoane, în

calitate de participant la piața forței de muncă, fie ca membru al unei profesii,

fie ca deținător al oricărei alte funcții oficiale.

În

Denisov

(citată anterior), Curtea a dat înapoi față de această abordare

de tip „all

-

inclusive”. A constatat că o plângere în temeiul art.

8, în multe

privințe similară cu cea examinată în

Erményi

, era

ratione materiae

incompatibilă cu Convenția și, în consecință, inadmisibilă (fără a denunța

totuși oficial

Erményi

).

interpretează domeniul de aplicare al art.

10 în termeni prea generali,

importând aici ceea ce ar trebui să fie perceput în mod

clar ca situându-se în

afară, potrivit tuturor standardelor logicii.

Nu susținem că aceasta este deja o tendință generală. Dar, odată ce

hotărârile devin definitive, se face trimitere la ele în alte cauze – și nu

întotdeauna în mod critic. Prezenta hotărâre are potențialul de a se reproduce

în sine multiplicându

-

și abordarea de fond în jurisprudența viitoare.

Nu e simplă previziune faptul că va veni ziua în care Marea Cameră va

trebui să reexamineze abordarea

Brisc

– și să o răstoarne. Pentru un nou tip

de

Erményi

va fi necesar un nou

Denisov

.

V

-ar fi

putut

face ceva, dat fiind că reclamantul

nu s-a plâns în temeiul art.

8, iar capătul de cerere în temeiul art.

6 a fost

declarat inadmisibil?

Radomilja și alții împotriva Croației

[(MC, nr. 37685/10 și

22768, 20 martie 2018], acest lucru nu pare a fi o problemă importantă.

Jura

novit curia

. Acest principiu (printre altele) validează reîncadrarea cererilor,

care a devenit o practică răspândită.

reclamantului ca intrând în domeniul de aplicare al art. 8 ar fi fost foarte

logică, în cazul în care Camera s

-

ar fi simțit obligată să respecte interpretarea

vieții private astfel cum este expusă în

Denisov

(cit

ată anterior).

În consecință, cauza domnului

Brisc

ar fi trebuit să fie recomunicată (chiar

dacă nu a fost comunicată de la început) Guvernului în temeiul art.

8

.

HOTĂRÂREA BRISC ÎMPOTRIVA ROMÂNIE

I

-

OPINIE SEPARATĂ

35

cauză era pe rolul Curții de prea mult timp. Era prea veche (cererea datează

din 2010).

Dar întârzierea cauzelor pendinte reprezintă o problemă de altă natură,

care nu poate fi soluționată în mod satisfăcător prin adoptarea de decizii în

cauză în temeiul unor articole „greșite”, atunci când există o nouă

jurisprudență care clarifică în temeiul cărui articol ar trebui examinate.

prezenta hotărâre este ciudat – dar, în același timp, revelator. Majoritatea

a

firmă:

Nu se contestă de către părți că a existat o ingerință în dreptul la libertatea de

exprimare a reclamantului în temeiul art.

10 din Convenție. La rândul său, Curtea nu

constată niciun motiv pentru a concluziona altfel.

”

Desigur, „nu se contestă”! Și ce dacă?

Un truc similar (numai că într

-un mod mult mai brutal) a fost deja utilizat

în

Erményi

(citată anterior, pct. 31).

Dar ce se întâmplă cu

jura novit curia

?

Este Curtea cea care

cunoaște

dreptul, mai presus de toate, dreptul

Convenției? Sau sunt părțile cele care o „cunosc” și, dacă ele nu sunt în

dezacord, Curtea trebuie să le urmeze viziunea, oricare ar fi acesta?

motiv.

Merită repetat încă o dată că dreptul la libertatea

de exprimare, consacrat

de art.

10, include libertatea de opinie și libertatea de a primi și de a comunica

informații sau idei.

Dacă majoritatea este într

-

adevăr de acord cu părțile că „a existat o

ingerință în exercitarea de către reclamant a dreptului la

libertatea de

exprimare în temeiul art.

10”, ar putea – sau mai degrabă ar fi trebuit – (lă

sând

la o parte „informațiile” pe care reclamantul, potrivit propriilor sale

observații, nu avea „libertatea” de a nu le comunica) să încerce să indice

cel

puțin un

a

dintre „opiniile” sau „ideile”, pe care reclamantul le

-ar fi exprimat

(vă rugăm să rețineți forma de plural a ambelor cuvinte).

În comunicatul de presă în litigiu nu am găsit niciuna.

De asemenea, majoritatea a menționat că nu a existat niciun

a.

Deoarece nu