CASE OF BRUDAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF BRUDAN v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus și revizuit de IER (

http://ier.gov.ro/)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 75717/14)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

10 aprilie 2018

DEFINITI

VĂ

10/07/

2018

Hotărârea a rămas definitivă în temeiul art.

44 §

2 din Convenție. Aceasta poate

suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

1

În cauza Brudan împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într

-o

cameră compusă din:

Ganna Yudkivska,

președinte

,

Vincent A. De Gaetano,

Faris Vehabović

,

Iulia Motoc,

Georges Ravarani

,

Marko Bošnjak,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Andrea Tamietti,

grefier adjunct d

e secție

,

după ce a

deliberat în camera de consiliu, la 20 martie 2018,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDU

RA

1

. La originea cauzei se află cererea nr. 75717/14 îndreptată împotriva

României, prin care un

resortisant al acestui stat, doamna Lucia

Brudan

(„reclamanta”), a sesizat Curtea la 28 noiembrie 2014 în temeiul art.

34 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”)

.

2

. Reclamanta a fost reprezentată de G. Mateuț, avocat în Arad. Guvernul

român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna

C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3

. La 18 iunie 2015, capătul de cerere formulat în temeiul art. 6 § 1

din

Convenție, referitor la durata excesivă a procedurii, precum și capătul de

cerere întemeiat pe art. 13 din Convenție, referitor la dreptul la o cale de ata

c

efectivă, au fost comunicate Guvernului, iar cererea a fost declarată

inadmisibilă pentru rest

ul capetelor de cerere, în conformitate cu art. 54 § 3

din Regulamentul Curții.

a opus examinării cererii de către un comitet. După

examinarea acestei obiecții, Curtea a admi

s

-o.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

a născut în 1958 și locuiește în Suatu.

6

. La 23 martie 2000, a fost arestată preventiv într

-

o cauză care avea ca

obiect o înșelătorie în legătură cu produse petroliere. Șase zile mai târziu, a

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

2

fost trimisă la judecată printr

-

un rechizitoriu al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Cluj. Rechizitori

ul menționat a avut ca obiect, de asemenea, alte

două infracțiuni de care era acuzată reclamanta (fals și delapidare). Cauza

privea, de asemenea, doi terți.

7

. Cauza a fost înscrisă pe rolul Tribunalului Cluj, dar, printr

-o încheiere

din 24 noiembrie 2000, Înalta Curte de Casație și Justiție („Înalta Curte”) a

declarat Tribunalul Cluj lipsit de competență în favoarea Tribunalului Bihor.

La 12 ianuarie 2001, această din urmă instanță a înscris cauza pe rolul său. S

-

a dispus ef

ectuarea unei expertize tehnice contabile, care a fost realizată în

iunie 2001.

pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de

fals și înșelăciune. La 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea, sesizată cu un

apel formulat de reclamantă, a constatat că anumite infracțiuni (înșelăciune și

delapidare) au făcut obiectul unei grațieri prezidențiale și a confirmat

pedeapsa inițială pentru infracți

u

nea de fals. Reclamanta a formulat recurs

împotriva acestei decizii.

casat cele două decizii pronunțate anterior și a trimis cauza spre rejudecare la

Tribuna

lul Bihor. Aceasta a imputat instanțelor ordinare faptul că nu au

dispus efectuarea unei noi expertize, având în vedere că expertiza care fusese

realizată nu a răspuns la întrebările esențiale ale cauzei.

10

. Cauza a fost înscrisă, din nou, pe rolul Tribunalului Bihor. Cu această

ocazie, Tribunalul a audiat expertul contabil care efectuase expertiza, precum

și alți martori.

11

. La 15 mai 2008, Tribunal Bihor a condamnat reclamanta la o pedeapsă

cu închisoarea

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și delapidare, a

constatat că pedeapsa cu închisoarea făcuse obiectul unei grațieri

prezidențiale și a dispus încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de fals.

Parchetul și reclamanta au formulat apel împotriva acestei sentințe.

apelul Parchetului, a casat sentința și a trimis cauza Tribunalului Bihor.

Aceasta a constatat că luarea în considerare de către tribunal, în sentința sa de

condamnare, a prejudiciului suferit de societatea al cărei unic asociat și

administrator era reclamanta, fără ca societatea în cauză să fi fost reprezentată

în cursul procedurii, împiedicase această din urmă entitate să își apere

drepturile.

13

. Sesizat din nou cu respectiva cauză, Tribunalul Bihor a înscris cauza

pe rolul său la 17 martie 2009 și a numit, la 6 mai 2010, un reprezentant legal

pentru societatea al cărei unic asociat era reclamanta, pentru a

-

și susține

drepturile în cadrul procedurii. La 18 octombrie 2011, tribunalul a dispus

disjungerea cauzelor

care o priveau pe reclamantă. Un nou dosar privind

faptele imputate reclamantei s-a constituit pe rolul tribunalului

.

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

3

infracțiunea de delapidare în formă continuată, a constatat că pedeapsa făcuse

obiectul unei grațieri prezidențiale și a dispus încetarea urmăririi penale

pentru infracțiunile de înșelăciune și fals, ca urmare a intervenției prescripției

răspunderii penale. Reclamanta a formulat apel împotriva acestei sentințe.

apelul reclamantei și a confirmat temeinicia sentinței tribunalului.

16

. Reclamanta a formulat recurs în fața Înaltei Curți, care, la 28 iunie

2013, a admis recursul acesteia, a anulat cele două hotărâri pronunțate

anterior și a trimis cauza Judecătoriei Oradea. Pentru a ajunge la această

concluzie, Înalta Curte a constatat că, în temeiul unei modificări legislative

din 2006, infracțiunea de delapidare era de competența judecătoriei și nu a

tribunalului și că niciuna dintre infracțiunile imputate reclamantei nu era de

comp

etența tribunalului.

17

. Cauza a fost înscrisă pe rolul Judecătoriei Oradea. În hotărârea sa din

3 martie 2014, această instanță a constatat prescripția răspunderii penale în

ceea ce privește infracțiunile de delapidare și fals și a

dispus încetar

ea

procesului penal în privința acestor capete de acuzare. În ceea ce privește

acuzația de înșelăciune, instanța a achitat reclamanta, ca urmare a

dezincriminării acestei infracțiuni. Prin aceeași sentință, instanța a dispus

confiscarea unei sume de bani. Reclamanta a formulat apel împotriva acestei

sentințe. Ea a solicitat achitarea de acuzația de delapidare (care a avut drept

consecință confiscarea unei sume de bani) și de cea de falsificare.

și a confirmat temeinicia sentinței pronunțate de Judecătoria Oradea.

19

. Potrivit informațiilor și documentelor furnizate de Guvern, în cursul

procedurii descrise mai sus, avocații reclamantei au solicitat, de nouăsprezece

ori, amânarea ședințelor pentru imposibilitatea de a se prezenta. Reclamanta

însăși a solicitat, de treisprezece ori, amânarea ședinței pentru a putea

desemna, de fiecare dată, un avocat ales de ea. Starea precară de sănătate a

reclamantei a fost, de asemenea, motivul câtorva amânări ale judecății (o

amânare în 2009 și unsprezece amânări între 2010 și 2012). În sfârșit, în

perioada 18 ianuarie -

14 iunie 2005, procedura a fost suspendată din cauza

unei excepții de neconstituționalitate ridicate de reclamantă.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

A. Constituția

20

. Dispozițiile relevante în speță ale Constituției, astfel cum a fost

revizuită la 31 octombrie 2003, se citesc după cum urmează:

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

4

Art. 21

Accesul liber la justiți

e

„(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților

și a intereselor sale legitim

e.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acest

ui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într

-un termen

rezonabi

l.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. ”

B. Codul civi

l

21

. Dispozițiile relevante în speță din vechiul Cod civil, în vigoare înainte

de 1 octombri

e 2011, se citesc după cum urmează:

Art. 998

„Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui

greșeală s

-a ocazionat, a-l repara.

”

Art. 999

„Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar ș

i de

acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.” ”

22

. Dispozițiile relevante în speță din noul Cod civil, în vigoare începând

cu 1

octombrie 2011, se citesc după cum urmează:

Articolul 1349

Răspunderea delictuală

„(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau

obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale,

drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având disce

rnământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate

prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul

cauzat de fapta altuia [...]

”

C. Codul de procedură penal

ă

23

. Art. 488^1 din Codul de procedură penală (C. proc. pen.) prevede

posibilitatea ca orice parte la o procedură penală, care consideră că durata

unei anchete sau proceduri judiciare este excesivă, să introducă o contestație

pe

ntru accelerarea procedurii. Conform art. 488^1, contestația poate fi

formulată după cel puțin un an de la începerea urmăririi penale, pentru

cauzele aflate în cursul urmăririi penale, după cel puțin un an de la trimiterea

în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecății în primă instanță, sau

după cel puțin 6 luni de la sesizarea instanței cu o cale de atac, pentru cauzele

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

5

aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare. Competența de soluționare

a contestației aparține judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia

i-

ar reveni competența să judece cauza în primă instanță (în cauzele penale

aflate în cursul urmăririi penale) sau instanței ierarhic superioare celei pe

rolul căreia se află cauza (în cauzele aflate în cursul judecății sau în căile de

atac, ordinare ori extraordinare) sau unui alt complet (din cadrul aceleiași

secții) (când procedura judiciară se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție). Judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să examineze durata

procedurii

în cauză și să se pronunțe în cel mult 20 zile de la înregistrarea

contestației. Acesta stabilește termenul în care un procuror să instrumenteze

cauza sau dispune ca o instanță de judecată să soluționeze cauza. Încheierea

se motivează și nu este supusă niciunei căi de atac. Aceste dispoziții au intrat

în vigoare la 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a Codului de procedură

penală, și se aplică proceselor începute ulterior acestei date (articolul 105 din

Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind

Codul de procedură penală).

D. Codul de procedură civilă

526 din Codul de procedură civilă (C. proc. civ.) prevăd

posibilitatea ca orice parte la o procedură civilă să conteste durata excesivă a

unei proceduri. Contestația se soluționează de către completul învestit cu

judecarea cauzei în termen de cel mult 5 zile, fără citarea părților. Când

contestația este apreciată ca fiind întemeiată, hotărârea definitivă astfel

pronunțată prevede măsurile necesare înlăturării situației care a provocat

tergiversarea judecății. Atunci când contestația este respinsă prin încheiere,

împotriva acestei încheieri poate fi depusă o plângere care este înaintată

instanței ierarhic superioare. Plângerea va fi soluționată în termen de 10 zile

de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecători, fără citarea

părților. Aceste dispoziții au intrat în vigoare la 15 februarie 2013, data

intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, și se aplică numai procese

lor

începute ulterior acestei date (articolul 3 din Legea nr. 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă).

25

. Art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. prevede, de asemenea, că, în cererile

evaluabile în bani în valoare de până la 500 000 de lei inclusiv, hotărârile

pronunțate de instanțele de apel sunt definitive și nu sunt supuse recursului.

E. Cu privire la cheltuielile de judecată și asistența judiciară

26.

Ordonanța Guvernului nr. 80/2013, care a intrat în vigoare la 29 iunie

2013, reglementează cheltuielile de judecată pe care trebuie să le achite

justițiabilii pentru a

-

și exercita drepturile în justiție.

incipiul conform căruia partea care pierde

procesul este obligată la plata cheltuielilor de judecată (inclusiv taxele de

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

6

timbru) [art. 453 alin. (1)]. De asemenea, atunci când cererea a fost admisă

numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată [art. 453 alin. (2)]. C. proc. civ.

prevede, de asemenea, posibilitatea ca orice persoană care nu poate să facă

față cheltuielilor de judecată să beneficieze de asistență judiciară, în condițiile

legii speciale privind ajutorul public judiciar (art. 90).

28

. Ajutorul judiciar este reglementat de Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr. 51/2008 („OUG nr. 51/2008"), care prevede posibilitatea ca

persoanele care nu disp

un de suficiente resurse să obțină scutiri, reduceri,

eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare (articolul 6). Instanțele

naționale sunt competente să acorde ajutorul public judiciar (articolul 11).

OUG nr. 51/2008 a fost adoptată în vederea tran

spunerii în sistemul juridic

românesc a Directivei nr. 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de

îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea

unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfe

l de

litigii. OUG nr. 51/2008 prevede, de asemenea, că ajutorul public judiciar

servește la plata onorariului avocaților, experților, traducătorilor/interprețilo

r

sau executorului judecătoresc (articolul 6). Aceasta prevede condițiile care îi

permit

unei

p

ersoane

să

beneficieze

d

e

ajutor

judiciar

(articolele 8

-

10) și căile de atac disponibile împotriva încheierii prin care se

respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar (articolul 15).

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar este scut

ită de la plata taxelor

judiciare (articolul 8).

II. PRACTICA INTERNĂ RELEVANTĂ

29

. În șase hotărâri pronunțate în perioada martie 2010

- iunie 2013,

instanțele naționale au acordat despăgubiri pentru repararea prejudiciul moral

suf

erit de persoanele în cauză ca urmare a duratei excesive a procedurii, în

conformitate cu dreptul comun în materie de răspundere civilă delictuală.

o decizie din 1 octombrie 2013 (procedura internă nr.

14102/118/2011), Curt

ea de Apel Cluj a reținut că o procedură penală care a

durat șaptesprezece ani, pentru trei grade de jurisdicție, în pofida

complexității cauzei, nu a respectat cerința termenului rezonabil, în sensul art.

6 § 1 din Convenție. Suma acordată [6

523 de euro

(EUR)] a fost stabilită în

raport cu jurisprudența Curții în materie de reparație echitabilă. Persoanei în

cauză i

-

au fost rambursate parțial cheltuielile de judecată efectuate. Introdusă

la 1 martie 2012, procedura a durat doi ani și șapte luni pentru două grade de

jurisdicție.

o decizie din 29 octombrie 2013 (procedura internă nr.

10818/302/2012), Curtea de Apel București, după ce a reamintit criteriile

stabilite în jurisprudența Curții cu privire la termenul rezonabil al

unei

proceduri și la o cale de atac efectivă, în sensul art. 6 § 1 și art. 13 din

Convenție, a considerat că o procedură penală care a durat nouă ani și trei

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

7

luni, pentru două grade de jurisdicție, nu a respectat cerințele art. 6 § 1 din

Convenție și a aco

rdat reclamantului suma de 2

000 EUR

cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul moral suferit astfel. Curtea de Apel a subliniat

obligația pozitivă ce revine statului de a institui o cale de atac care să permită

examinarea duratei procedurii, angajând astf

el răspunderea sa obiectivă.

Introdusă la 22 noiembrie 2011, procedura a durat un an și șase luni pentru

trei grade de jurisdicție.

o decizie din 4 noiembrie 2013 (procedura internă nr.

6726/99/2012), Curtea de Apel Iași a confirmat o sentință a Tribunalului Iași,

care acordase reclamantului suma de 54

606 EUR

pentru repararea

prejudiciului moral suferit, printre altele, din cauza duratei excesive (peste

zece ani) a unei proceduri penale. Reclamantului i-au fost rambursate integral

cheltuielile de judecată efectuate. Introdusă la 9 iulie 2012, procedura în

răspundere civilă delictuală a durat un an, trei luni și douăzeci și șase de zile,

pentru două grade de jurisdicție

.

rie 2013 (procedura internă nr.

2613/100/2012), Curtea de Apel Cluj a apreciat că, în pofida complexității

cauzei, durata de aproximativ nouă ani a unei proceduri penale nu a respectat

cerința unui termen rezonabil și i

-a acordat reclamantului suma de 9 000 EUR

(cu titlu de despăgubire) pentru prejudiciul moral. Această sumă a fost

stabilită în lumina jurisprudenței Curții. Introdusă la 10 aprilie 2012,

procedura a durat un an, șapte luni și douăzeci și cinci de zile, pentru două

grade de jurisdicție.

o decizie din 27 ianuarie 2014 (procedura internă

nr.

1422/89/2012), Curtea de Apel Constanța a considerat excesivă o

procedură penală desfășurată o perioadă de cinci ani, patru luni și unsprezece

zile, pentru două grade de jurisdicție. Aceasta a acordat despăgubiri în valoare

de 3 262 EUR pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant ca

urmare, printre altele, a duratei procedurii în cauză. Examinând cauza din

perspectiva răspunderii civile delictuale, Curtea de Apel Constanța a constatat

că durata considerabilă a procedurii era în sine suficientă pentru a permite să

se constate existența unui prejudiciu, chiar și în absența altor elemente de

probă. Persoanei în cauză i

-au fost rambursate integral cheltuielile de jude

cat

ă

efectuate. Introdusă la 27 aprilie 2012, procedura a durat un an și nouă luni

pentru două grade de jurisdicție

.

o decizie din 29 ianuarie 2014 (procedura internă

nr.

16613/197/2012), Tribunalul Brașov a considerat că o durată de trei ani și

două luni, pentru un grad de jurisdicție, a unei acțiuni privind partajarea

bunurilor comune, care era încă pendinte, nu a respectat cerința unui termen

rezonabil în sensul art. 6 § 1 din Convenție și al articolului 21 din Constituți

e,

confirmând astfel despăgubirea acordată pentru repararea prejudiciului moral

în valoare de 3

600 EUR

(din care 1

800

EUR urmând să fie plătiți de

autorități și 1

800

EUR de pârât). Tribunalul a făcut referire la criteriile

stabilite în jurisprudența Curții în materie, precum și la răspunderea (de

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

8

natură) obiectivă a statului. Acesta a adăugat că o procedură care a durat o

perioadă atât de lungă nu necesita nicio probă pentru a se permite admiterea

unei acțiuni în angajarea răspunderii statului. Persoanei în cauză i

-au fost

rambursate integral cheltuielile de judecată efectuate. Introdusă la 3 martie

2011, procedura a durat doi ani, zece luni și douăzeci și opt de zile, pentru

două grade de jurisdicție.

uarie 2014 (procedura internă nr.

8230/3/2010,

decizie redactată la 22 septembrie 2014), Înalta Curte a confirmat hotărârile

pronunțate de instanțele inferioare și a criticat absența, în dreptul român, a

unei proceduri care să permită denunțarea duratei ex

cesive a unei proceduri

și repararea prejudiciului astfel suferit, în temeiul art. 13 din Convenție. În

această privință, Înalta Curte a făcut referire la jurisprudența relevantă a Curții

[

Kudła împotriva Poloniei

(MC), nr. 30210/96, pct. 152, CEDO

2000‑XI

,

Abramiuc împotriva României

, nr. 37411/02, pct. 128-132, 24 februarie 2009,

și

Parohia Greco-

Catolică Sfântul Vasile Polonă împotriva României

,

nr. 65965/01, pct.

94 și 106, 7 aprilie 2009]. Potrivit Înaltei Curți, în lipsa

unei căi de atac, instanțele naționale, în conformitate cu garanțiile prevăzute

la art. 6 § 1 din Convenție, aveau obligația să aprecieze și să stabilească

procedurile și modalitățile de examinare a unor astfel de cereri. Tot potrivit

Înaltei Curți, într

-

o astfel de situație, răspunderea statului avea o natură

obiectivă în ceea ce privește prejudiciile cauzate de organizarea și

desfășurarea defectuoase ale procedurilor. Conform Înaltei Curți, aceast

ă

răspundere se baza, de asemenea, pe obligația pozitivă a statului de a lua toate

măsuri

le necesare pentru a asigura respectarea drepturilor

.

37

. Pentru a stabili perioada care trebuie să fie luată în considerare, Înalta

Curte a reamintit că, în materie penală, „termenul rezonabil” prevăzut la art.

6 §

1 începe din momentul în care o persoană este „acuzată”, o abordare care

corespunde și noțiunii de „repercusiuni importante asupra situației

suspectului”, făcând trimitere la cauza

Reinhardt și Slimane

-Kaïd

împotriva

Franței

(31 martie 1998, pct. 93,

Culegere de hotărâri și decizii

1998-II). Pentru a aprecia caracterul rezonabil al duratei procedurii, Înalta

Curte a analizat circumstanțele cauzei și criteriile consacrate prin

jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, precum și

comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (

Tudorache

împotriva României

, nr. 78048/01, pct. 23, 29 septembrie 2005). De

asemenea, aceasta a încercat să răspundă la întrebarea dacă s

-a asigurat un

echilibru just între cerința celerității procedurii și principiul bunei

administrări a justiției. Pentru a stabili cuantumul despăgubirii, Înalta Curte

,

asemenea instanțelor inferioare, a ținut seama de criteriile dezvoltate de Curte

în jurisprudența sa privind reparația echitabilă. Aceasta a hotărât că durata

totală a procedurii penale în cauză este excesivă, și anume aproximativ

unsprezece ani, pentru

trei grade de jurisdicție, și a dispus plata unor

despăgubiri în cuantum de 2

180 EUR pentru repararea prejudiciului moral.

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

9

Introdusă la 15 februarie 2010, procedura a durat trei ani, unsprezece luni și

cincisprezece zile, pentru trei grade de jurisdicție.

o decizie din 4 martie 2014 (procedura internă nr.

5568/83/2011),

Curtea de Apel Oradea, pe baza răspunderii civile delictuale de natură

obiectivă a statului, i

-a acordat reclamantului suma de 17 444 EUR pentru a

repara, printre altele, prejudiciul moral suferit din cauza duratei unei

proceduri penale

– aproximativ șapte ani, pentru trei grade de jurisdicție.

Persoanei în cauză i

-

au fost rambursate parțial cheltuielile de judecată

efectuate. Introdusă la 7 iulie 2011, procedura a durat doi ani, șapte luni și

douăzeci și opt de zile, pentru două grade de jurisdicție.

o decizie din 17 martie 2014 (procedura internă

nr. 7323/111/2012),

Curtea de Apel Oradea i-a acordat reclamantului o

d

espăgubire de 3

000 EUR pentru prejudiciul moral suferit, printre altele, ca

urmare a întârzierilor survenite în cadrul unei proceduri penale care a durat

aproximativ opt ani, pentru trei grade de jurisdicție. Persoanei în cauză i

-au

fost rambursate integr

al cheltuielile de judecată efectuate. Introdusă la 27

februarie 2012, procedura a durat doi ani și nouăsprezece zile, pentru două

grade de jurisdicție.

o decizie din 1 aprilie 2014 (procedura internă nr.

5530/90/2012),

C

ur

tea de Apel Pitești a respins acțiunea și a constatat că persoana în cauză

ar fi trebuit să invoce răspunderea civilă delictuală a statului, în locul

dispozițiilor referitoare la eroarea judiciară, într

-un litigiu privind durata

excesivă a procedurii. Introdusă la 9 iulie 2012, procedura a durat un an, opt

luni și douăzeci și două de zile, pentru două grade de jurisdicție.

o decizie din 2 aprilie 2014 (procedura internă nr.

1169/83/2009),

Înalta Curte a hotărât că interdicția de a părăsi teritoriul, care fusese impusă

timp de nouă ani, trei luni și douăzeci și șapte de zile, a constituit o încălcare

a dreptului la libertatea de circulație, prin simplul fapt al duratei sale.

Constatând o suprapunere a capătului de cerere întemeiat pe durata excesivă

a anchetei și a celui întemeiat pe durata nerezonabilă a interdicției impuse,

Înalta Curte a apreciat că nu mai este necesar să se analizeze criteriile

referitoare la un termen rezonabil și a confirmat o decizie prin care persoanei

în cauză i s

-a acordat suma de 50 000

EUR cu titlu de despăgubire pentru

prejudiciul moral suferit. Persoanei în cauză i

-

au fost rambursate parțial

cheltuielile de judecată efectuate. Introdusă la o dată neprecizată în 2009,

procedura a durat aproximativ

c

inci ani, pentru trei grade de jurisdicție.

o decizie din 4 noiembrie 2014 (procedura internă

nr.

3546/91/2013), Înalta Curte a reținut, în lumina jurisprudenței Curții, că

suma de 5 000

EUR reprezenta o reparație echitabilă a prejudiciului suferit

ca urmare a unei proceduri penale care a durat aproximativ doi ani. Persoanei

în cauză i

-

au fost rambursate integral cheltuielile de judecată efectuate.

Introdusă la 10 iunie 2013, procedura a durat un an, patru luni și douăzeci ș

i

cinci de zile, pentru trei grade de jurisdicție

.

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

10

o decizie din 5 decembrie 2014 (procedura internă

nr.

19796/117/2012), Înalta Curte a constatat că, în pofida complexității

deosebite a cauzei respective, o durată a proced

urii de aproximativ

treisprezece ani, pentru trei grade de jurisdicție, nu se justifica și avea la bază

deficiențe grave ale sistemului judiciar. Înalta Curte a angajat răspunderea

civilă delictuală a statului și i

-

a acordat persoanei în cauză o despăgubir

e în

valoare de 4 806 EUR pentru repararea prejudiciului moral astfel suferit. De

asemenea, s-

a făcut referire la absența, în legislația națională, a unei căi de

atac specifice, care să permită denunțarea duratei excesive a unei proceduri,

precum și la principiile care decurg din art. 6 § 1 din Convenție și din articolul

21 din Constituție în ceea ce privește durata rezonabilă a unei proceduri.

Persoanei în cauză i

-

au fost rambursate parțial cheltuielile de judecată

efectuate. Introdusă la 21 decembrie 2012

, procedura a durat un an,

unsprezece luni și paisprezece zile, pentru trei grade de jurisdicție.

o decizie din 18 decembrie 2014 (procedura internă

nr. 4216/83/2013), Curtea de Apel Oradea i-a acordat reclamantului suma

de

43 691 EUR pentru a repara, printre altele, prejudiciul moral suferit ca urmare

a întârzierilor în procedură. Aceasta a considerat că, în pofida complexității

procedurii penale, durata acesteia (șase ani, unsprezece luni și nouă zile,

pentru trei grade de

jurisdicție) era excesivă. Introdusă la 25 iulie 2013,

procedura

a

durat

u

n

an,

patru

luni

și

douăzeci și patru de zile, pentru două grade de jurisdicție.

o decizie din 14 ianuarie 2015 (procedura internă

nr. 3547/91/2013

), Înalta Curte a reamintit răspunderea obiectivă a statului și

obligația instanțelor naționale de a se pronunța asupra cererilor referitoare

la

durata excesivă a procedurii. Considerând că o durată de doisprezece ani

pentru o procedură penală a depășit te

rmenul rezonabil impus la art. 6 § 1 din

Convenție, Înalta Curte a dispus acordarea unei despăgubiri 5

000 EUR

pentru prejudiciul moral suferit. Reclamantului i-au fost rambursate integral

cheltuielile de judecată efectuate. Introdusă la 11 iunie 2013, pro

cedura a

durat un an, șapte luni și patru zile, pentru trei grade de jurisdicție.

o decizie din 26 februarie 2015 (procedura internă

nr.

17330/117/2012), Înalta Curte a reținut că durata procedurii penale în

cauză (aproximativ treisprezece ani, pentru trei grade de jurisdicție) a depășit

termenul rezonabil impus la art. 6 § 1 din Convenție și la articolul 21 alineatul

(3) din Constituție. În consecință, aceasta i

-a acordat reclamantului suma de

6

553 EUR cu titlu de despăgub

ire pentru prejudiciul moral suferit. Înalta

Curte a reamintit că, la aprecierea caracterului rezonabil al unei proceduri,

trebuie să se țină seama, printre altele, de complexitatea cauzei, de numărul

părților implicate, de numărul infracțiunilor care trebuie analizate și de

complexitatea elementelor de probă. Potrivit Înaltei Curți, pentru a exclude

răspunderea statului pentru durata excesivă a procedurii, nu se poate reține

faptul că părțile au utilizat mijloacele procedurale care să le permită să își

ape

re interesele. Persoanei în cauză i

-

au fost rambursate parțial cheltuielile

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

11

de judecată efectuate. Introdusă la 29 noiembrie 2012, procedura a durat doi

ani, două luni și douăzeci și opt de zile, pentru trei grade de jurisdicție.

o decizie din 3 martie 2015 (procedura internă nr.

3790/90/2013),

Curtea de Apel Pitești i

-

a acordat reclamantului o despăgubire de 5

000 EUR

pentru a repara, printre altele, prejudiciul moral suferit din cauza duratei

procedurii penale, și anume opt ani și patru luni, pentru trei grade de

jurisdicție. Persoanei în cauză i

-au fost rambursate integral cheltuielile de

judecată efectuate. Introdusă la 30 aprilie 2013, procedura a durat un an, zece

luni și trei zile, pentru două grade de jurisdicție.

o decizie din 5 martie 2015 (procedura internă nr.

2991/87/2012),

Înalta Curte a constatat că persoana în cauză a fost despăgubită ca urmare a

unei hotărâri pronunțate de Curte, în care s

-

a constatat durata excesivă a unei

pro

ceduri penale, și a despăgubit

-

o pentru restul procedurii (șapte ani, cinci

luni

și

douăzeci și nouă de zile, pentru două grade de jurisdicție) care nu a fost

acoperită de hotărârea Curții, acordându

-i 2

500 EUR

pentru prejudiciul

moral suferit. Înalta Cu

rte a reamintit că statul are o răspundere obiectivă în

ceea ce privește desfășurarea defectuoasă a procedurilor și că, în temeiul

principiului subsidiarității, are obligația să instituie o cale de atac internă

specifică de remediere a duratei excesive a unei proceduri. Introdusă la 1 iunie

2012, procedura a durat doi ani, nouă luni și trei zile, pentru trei grade de

jurisdicție.

o decizie din 6 mai 2015 (procedura internă nr. 3028/245/2013),

Curtea de Apel Iași a confirmat o sentință a judecătoriei prin care s

-a dispus

plata unei despăgubiri (5

436 EUR) pentru repararea prejudiciului suferit ca

urmare a unei anchete care a durat trei ani, nouă luni și șapte zile. Curtea de

apel a invocat răspunderea obiectivă a statului și absența unei căi de atac

susceptibilă să remedieze durata excesivă a unei proceduri. Introdusă la 29

mai 2012, procedura a durat doi ani, unsprezece luni și șapte zile, pentru trei

grade de jurisdicție.

i

2015 (procedura internă nr.

254/102/2013**),

Înalta Curte a confirmat o decizie a Curții de Apel Târgu

-

Mureș, care, fără a

nega complexitatea procedurii penale în cauză, a considerat excesivă durata

acesteia de aproximativ nouă ani și i

-a acordat reclamantului suma de

9 000

EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. Introdusă

la 14 ianuarie 2013, procedura a durat doi ani, trei luni și douăzeci și opt de

zile, pentru trei grade de jurisdicție.

n 18 noiembrie 2015 (procedura internă

nr.

19867/63/2011*), Curtea de Apel Craiova a confirmat o sentință a

Tribunalului Dolj. Bazându

-

și raționamentul pe răspunderea obiectivă a

statului, tribunalul i-

a acordat reclamantului o despăgubire în valoare de

5 000

EUR, în plus față de despăgubirea pe care a primit

-o acesta în urma

unei hotărâri pronunțate de Curte, în care s

-

a constatat încălcarea art. 6 § 1

din Convenție ca urmare a unei proceduri penale cu o durată de cincisprezece

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

12

ani, opt luni și douăzeci și șapte de zile, pentru trei grade de jurisdicție.

Introdusă la 10 noiembrie 2011, procedura a durat patru ani și nouă zile,

pentru două grade de jurisdicție

.

III. DOCUMENTELE RELEVANTE ALE CONSILIULUI EUROPE

I

52

. Comitetul de Minișt

ri a adoptat, cu ocazia celei de-a 1259-a reuniuni

(7-8 iunie

2016), o decizie în cadrul examinării executării grupului de

hotărâri

Nicolau împotriva României

(cererea nr. 1295/02) și

Stoianova și

Nedelcu împotriva României

(cererea nr. 77517/01). Partea relevantă în speță

a acestei decizii se citește după cum urmează:

„Delegații

[...]

duratei excesive a procedurilor civile și penale; invită autoritățile române să continue

să monitorizeze îndeaproape impactul acestor măsuri și să furnizeze date statistice

complete, care să permită Comitetului de Miniștri să evalueze pe deplin

situația;

ot obține, d

e acum înainte, accelera

rea

procedurilor, datorită căilor de atac specifice instituite în acest scop de n

oile Coduri de

procedură civilă și penală, și încurajează autoritățile să evalueze oportunitatea de a

extinde aplicarea acestor căi de atac la procedurile inițiate înainte de intrarea

în vigoare

a acestor coduri;

cauzele aflate în prezent pe rolul său, iau act cu interes de acțiunea în despăgubiri

dezvoltată prin jurisprudența națională de la hotărârea

Vlad și alții

;

hotărâri, adoptă Rezoluția finală CM/ResDH(2016)151, astfel cum figurează în anexa

la aceasta, și decid să continue examinarea chestiunilor nesoluționate din

cauza

Vlad și

alții

și din restul cauzelor din aceste grupuri. ”

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 § 1 ȘI ART. 13

DIN CONVENȚI

E

53

. Reclamanta susține că procedura penală care a fost inițiată împotriva

sa la 23 martie 2000 și care s

-

a încheiat cu decizia pronunțată la 18 iunie 2014

a depășit termenul rezonabil și, astfel, a încălcat art. 6 § 1 din Convenție, a

cărui parte relevantă în speță are următorul conținut:

„Orice persoană are dreptul la judecarea […] într

-un termen rezonabil a cauzei sale,

de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie

penală îndreptate împotriva sa [...] ”

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

13

54

. Reclamanta denunță, de asemenea, absența, la nivel intern, a unei căi

de atac efective, care să îi permită unei persoane să se plângă cu privire la

depășirea termenului rezonabil. Ea consideră că această absență constituie o

încălcare a art. 13 din Convenție, care are următorul

cuprins:

„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de […] Convenție au fost

încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când

încălcarea s

-

ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor

oficiale.

”

A. Cu privire la admisibilitate

55

. Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne, în sensul art. 35 §

1 din Convenție, în ceea ce privește capătul de cerere formulat în temeiul art.

6 § 1 din Convenție și referitor la durata excesivă a procedurii penale inițiate

împotriva reclamantei. Potrivit Guvernului, reclamanta ar fi trebuit să

sesizeze instanțele interne cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, pentru

a solicita despăgubiri pentru durata excesivă a procedurii.

56

. Reclamanta nu a formulat observații în această privință.

57

. Curtea consideră că problema stabilirii dacă reclamanta trebuia, înainte

de a o sesiza, să epuizeze calea de atac internă menționată de Guvern este

strâns legată de problema existenței unei căi de atac efective, în sensul art. 13

din Convenție [a se vedea, printre altele,

McFarlane împotriva Irlandei

(MC),

nr. 31333/06, pct. 75, 10 septembrie 2010,

Vlad și alții împotriva Rom

âniei,

nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, pct.

103, 26

noiembrie 2013,

Panju

împotriva Belgiei

, nr. 18393/09, pct. 47, 28 octombrie

2014, și

Valada Matos

das Neves împotriva Portugaliei

, nr. 73798/13, pct. 58, 29 octombrie 2015].

Curtea unește excepția ridicată de Guvern cu examinarea pe fond a capătului

de cerere întemeiat pe încălcarea art. 13 din Convenție; prin urmare, Curtea

va relua în continuare examinarea acestui aspect, în cadrul examinării

fondului acestei părți a cererii.

58

. Constatând, de asemenea, că respectiva cerere nu este în mod vădit

nefondată în sensul art.

35 § 3 lit.

a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt

motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

Convenție

(a) Argumentele părților

59

. Reclamanta susține, în cererea introductivă de instanță, că nu dispunea

de o cale de atac efectivă pentru a se plânge, în fața instanțelor interne, cu

privire la o încălcare a principiului termenului rezonabil.

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

14

60

. Guvernul precizează că, în urma pronunțării de către Curte a hotărârii

Vlad și alții

(citată anterior), practica instanțelor naționale a e

voluat

considerabil, oferind părților interesate, inclusiv reclamantei, posibilitatea d

e

a sesiza instanțele cu o acțiune civilă în despăgubiri împotriva statului, din

perspectiva răspunderii civile delictuale (în acest caz, ar fi vorba despre o

răspundere obiectivă a statului, independent de stabilirea unei culpe). Potrivit

Guvernului, instanțele interne sesizate cu acest tip de litigiu aplică din ce în

ce mai des normele privind răspunderea obiectivă a statului și, de asemenea,

aplică direct Convenția.

61

. Guvernul a depus la dosar douăzeci și șapte de exemple de

jurisprudență în care instanțele naționale au decis cu celeritate, în perioada

2010-

2015, să despăgubească reclamanții pentru durata excesivă a

procedurilor al căror obiect

l-

au făcut. Potrivit Guvernului, o astfel de acțiune

este accesibilă tuturor. În exemplele de jurisprudență furnizate, valoarea

despăgubirilor ar fi, potrivit Guvernului, conformă cu cea acordată de Curte

în cauze similare sau chiar mai mare. În cele din

urmă, Guvernul adaugă că,

în codurile de procedură, sunt prevăzute alte căi de atac pentru a remedia

durata excesivă a procedurilor: o contestație prin care se solicită accelerarea

procedurii, prevăzută la art. 522

-

526 din C. proc. civ. și 488

1

din C. proc.

pen., precum și o acțiune în repararea pagubei suferite în cazul condamnării

pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal (art. 50

4

din vechiul C. proc. pen.).

(b) Motivarea Curții

(i) Principii generale

62

. Curtea reamintește că, în temeiul art. 1 din Convenție, care prevede că

„[î]naltele părți contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția

lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al prezentei Convenții”, punerea

în aplicare și confirmarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție

revin în primul rând autorităților naționale. Prin urmare, mecanismul de

plângere în fața Curții are un caracter subsidiar în raport cu sistemele

naționale pentru apărarea drepturilor omului. Această subsidiaritate este

exprimată în art. 13 și art. 35 § 1 din Convenție [a se vedea, printre altele,

Cocchiarella împotriva Italiei

(MC), nr. 64886/01, pct. 38, CEDO 2006-V,

și

Balakchiev și alții împotriva Bulgarie

i (dec.), nr. 65187/10, pct. 49, 18

iunie 2013].

63

. De asemenea, Curtea subliniază că principiul subsidiarității nu implică

renunțarea la orice control cu privire la rezultatul obținut ca urmare a utilizării

căii de atac interne; în caz contrar, drepturile garantate

la art. 6 § 1 din

Convenție ar fi golite de fond. În această privință, este necesar să se

reamintească faptul că scopul Convenției este de a proteja drepturi concrete

și efective, nu teoretice sau iluzorii [

Hans-Adam al II-lea, Principe de

Liechtenstein, împotriva Germaniei

(MC), nr. 42527/98, pct.

4

5,

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

15

CEDO 2001-

VIII]. Observația este valabilă în special pentru garanțiile

prevăzute la art. 6 din Convenție, având în vedere locul important pe care îl

ocupă, într

-

o societate democratică, dreptul la un proces

echitabil, cu toate

garanțiile prevăzute de această dispoziție (

Valada Matos das Neves

, citată

anterior, pct. 68).

64

. De asemenea, Curtea reamintește că art. 13 garantează o cale de atac

efectivă în fața unei instanțe naționale, care îi permite unei persoane să se

plângă de o nerespectare a obligației, prevăzute la art. 6 § 1, de soluționare a

cauzelor într-un termen rezonabil [

Kudła împotriva Poloniei

(MC

)

nr. 30210/96, pct.

156, CEDO 2000‑XI].

în care este pus în discuție dreptul la un proces într

-un termen

rezonabil, o cale de atac este „efectivă” în măsura în care permite fie ca

instanțele sesizate să pronunțe mai rapid o hotărâre, fie să i se acorde

justițiabilului o reparație corespunzătoare

pentru întârzierile deja incriminate

[

Sürmeli împotriva Germaniei

(MC), nr. 75529/01, pct. 99, CEDO 2006

‑

VII,

și

Vassilios Athanasiou și alții împotriva Greciei

, nr. 50973/08, pct. 54, 21

decembrie 2010]. Dacă primul tip de cale de atac este

preferabil întrucât est

e

de natură preventivă, o acțiune în despăgubiri poate fi considerată efectivă în

cazul în care procedura a avut deja o durată excesivă și nu există o cale de

atac preventivă [

Kudła

, citată anterior, pct.

158,

Mifsud împotriva Franțe

i

(dec.) (MC), nr. 57220/00, pct. 17, CEDO

2002-VIII,

Scordino împotriva

Italiei (nr. 1)

(MC), nr. 36813/97, pct. 187, CEDO 2006-

V, și

McFarlane

,

citată anterior, pct. 108].

66

. În ceea ce privește caracterul adecvat și suficient al reparației, Curtea

reamintește că, chiar dacă o cale de atac trebuie considerată „efectivă” în

măsura în care permite fie ca instanțele sesizate să pronunțe mai rapid o

hotărâre, fie să i se acorde justițiabilului o reparație corespunzătoare pentru

întârz

ierile deja incriminate, această concluzie este valabilă numai cu condiția

ca acțiunea în despăgubire să rămână, la rândul ei, o cale de atac eficientă,

adecvată și accesibilă, care să permită sancționarea duratei excesive a unei

proceduri judiciare (

Mifsud

, citată anterior, pct. 17).

67

. Pentru a stabili dacă repararea încălcării a fost adecvată și suficientă,

Curtea procedează la examinarea duratei acțiunii în despăgubire, a

cuantumului despăgubirii eventual acordate și, după caz,

a întârzierii în

efectuarea plății respectivei despăgubiri (

Cocchiarella

, citată anterior, pct.

86-

107). În fapt, însăși natura acțiunii în despăgubire impune o decizie rapidă

(

Cocchiarella

, citată anterior, pct. 97).

privește accesibilitatea unei acțiuni, Curtea reamintește

,

printre altele, că nu a exclus niciodată posibilitatea ca interesele unei bune

administrări a justiției să justifice impunerea unei restricții financiare

accesului unei persoane la o instanță (

Kreuz împotriva Poloniei

, nr. 28249/95,

pct. 59, CEDO 2001-

VI). Nu este mai puțin adevărat că limitarea dreptului

de acces la o instanță nu este compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 din

Convenție decât dacă prin aceasta se urmărește un scop legitim și dacă există

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

16

un grad rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul

urmărit [

Weissman și alții împotriva

României

, nr. 63945/00, pct. 36, CED

O

2

006

‑

VII (extrase)].

69

. Pe scurt, atunci când se examinează dacă o acțiune în despăgubire

constituie o cale de atac „efectivă” în sensul art. 13 din Convenție, criteriile

stabilite în jurisprudența Curții sunt următoarele [

Bourdov împotriva Rusiei

(nr. 2)

, nr. 33509/04, pct. 99, CEDO 2009, și

Valada Matos das Neves

, citată

anterior, pct. 73]:

a) acțiunea în despăgubire trebuie soluționată într

-un termen rezonabil;

b) despăgubirea trebuie plătită prompt, în principiu în termen de cel târziu

șase luni de la data la care a devenit executorie decizia de acordare a sumei

respective

;

c

) normele procedurale privind acțiunea în despăgubire trebuie să fie în

conformitate cu principiile echității, astfel cum sunt garantate prin art.

6 din

Convenție;

d) normele privind cheltuielile de judecată nu trebuie să le impună

reclamanților o sarcină excesivă în cazul în care acțiunea lor este întemeiată;

e) valoarea despăgubirilor nu trebuie să fie insuficientă în raport cu sumele

acordate de Curte în cauze similare.

(ii) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

70

. Fără a se antepronunța în cazul chestiunii dacă a existat sau nu o

depășire a termenului rezonabil, Curtea consideră că plângerea reclamantei

referitoare la durata procedurii penale constituie

prima facie

o plângere

„credibilă”,

întrucât aceasta a durat mai mult de paisprezece ani. Reclamanta

avea așadar dreptul la o cale de atac efectivă în această privință (

Panju

, citată

anterior, pct. 52).

71

. În prezenta cauză, Curtea își va limita examinarea la caract

erul efectiv

al acțiunii în răspundere civilă delictuală, în calitate de cale de atac în sensul

art. 35 din Convenție, astfel cum a fost invocată de Guvern în cadrul excepției

sale preliminare. Deși salută introducerea unor căi de atac specifice, menite

să accelereze procedurile, Curtea nu poate face speculații cu privire la

eficacitatea acestui tip de recurs, întrucât nu dispune de suficiente elemente

care să permită efectuarea unei astfel de analize.

(α) Cu privire la eficacitatea acțiunii în răspundere civilă delictuală

72

. Curtea reamintește, în primul rând, că a constatat deja că sistemul

juridic românesc nu le punea la dispoziție persoanelor în cauză o cale de atac

efectivă, în sensul art. 13 din Convenție, permițându

-

le să se plângă cu privire

la durata excesivă a unei proceduri penale, în sensul art. 6 § 1 din Convenție

(

Vlad și alți

i

, citată anterior, pct. 114

-119).

73

. În continuare, Curtea observă că, după mai mult de patru ani de la

această constatare, Guvernul susține în speță că acțiunea în răspundere civilă

delictuală a devenit eficientă, ca urmare a evoluției practicii instanțelor

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

17

naționale (supra, pct. 29

-51). Curtea nu exclude posibilitatea ca, în urma

evoluției jurisprudenței, exercitarea acestei acțiuni să poată conduce la un

rezultat conform cu cerințele art.13 din Convenție (a se vedea

Tsoukala

s

împotriva Greciei

, nr. 12286/08, pct. 43, 22 iulie 2010, și,

mutatis mutandis

,

Leandro Da Silva împotriva Luxemburgului

, nr. 30273/07, pct. 49 și

urm

ătoarele, 11 februarie 2010). Având în vedere aceste elemente, Curtea

consideră că este oportun să reexamineze compatibilitatea practicii actuale a

instanțelor interne cu criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie.

Această examinare se limitează la exemple de jurisprudență care nu au făcut

obiectul analizei Curții în cauza

Vlad

și alții

(citată anterior), și anume cele

rezumate la punctele 30-51 de mai su

s.

74

. Guvernul este convins că acțiunile în răspundere civilă delictuală cu

privire la durata excesivă a procedurii îndeplinesc cerința celerității și face

referire la cele douăzeci și șapte de exemple de jurisprudență prezentate în

speță. Reclamanta nu se pronunță cu privire la acest aspect.

urtea observă că, în prezenta cauză, astfel cum reiese din exemplele

de jurisprudență relevante în speță furnizate de Guvern:

– zece proceduri în răspundere civilă delictuală au durat mai puțin de doi

ani, pentru două sau, uneori, trei grade de jurisdicție

(supra, pct. 31, 32, 33,

34, 40, 42, 43, 44, 45 și 47);

– opt proceduri au durat puțin mai mult de doi ani, pentru două sau, uneori,

trei grade de jurisdicție (supra, pct. 30, 35, 38, 39, 46, 48, 49 și 50);

– două proceduri au durat aproximativ patru ani, pentru două sau trei grade

de jurisdicție (supra, pct. 37 și 51), și

– o procedură a durat cinci ani, pentru trei grade de jurisdicție (supra, pc

t.

41).

76

. În această privință, Curtea observă că, deși, în legislația în vigoare, nu

există un termen specific în ceea ce privește pronunțarea unei hotărâri în acest

tip de litigiu, perioada de care au avut nevoie instanțele naționale pentru a

examina acțiunile în răspundere civilă delictuală referitoare la durata excesivă

a procedurilor

invocate de Guvern nu pare să se fi prelungit considerabil (a

se compara cu

Valada Matos das Neves

,

citată anterior, pct. 92

-93).

77

. În ceea ce privește plata despăgubirii, deși părțile nu au formulat nicio

observație în acest sens, Curtea reamintește că hotărârile judecătorești

definitive în care statul român are calitatea de debitor trebuie să fie execut

ate

din oficiu și cu promptitudine (

Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii

Reformate și Stanomirescu împotriva României

, nr.

2699/03 și 43597/07,

pct. 55, 7 ianuarie

2014). Aceasta apreciază că nu există niciun m

otiv pentru

a pune la îndoială diligența autorităților române în ceea ce privește plata

despăgubirilor.

78

. În ceea ce privește caracterul echitabil al procedurii în despăgubire,

după analizarea exemplelor de jurisprudență prezentate, Curtea nu identifică

nicio aparentă atingere adusă echității în desfășurarea acestui tip de

procedură.

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

18

79

. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea constată că, deși

persoanele care doresc să introducă o acțiune împotriva statului pentru a

obține despăgubiri pentru durata excesivă a unei proceduri trebuie să

plătească cheltuielile de judecată în acest scop (supra, pct. 26), legislați

a

națională prevede, de asemenea, acordarea de asistență judiciară, sub formă

de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare,

persoanelor care nu dispun de resurse suficiente (supra, pct. 28). În plus,

partea care pierde acțiunea sau recursul este cea care trebuie, în principiu, să

achite cheltuielile de judecată aferente (supra, pct. 27). Din copiile hotărârilor

interne depuse în prezenta cauză reiese că, în douăsprezece exemple,

cheltuielile de judecată au fost rambursate integral sau parțial (supra, pct. 30,

32, 34, 35, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46 și 47). În celelalte exemple, informațiile

furnizate nu permit să se identifice dacă au fost formulate cereri de

rambursare. Având în vedere aceste constatări, Curtea consideră că legislația

națională privind cheltuielile de judecată pare să fie suficient de accesibilă

persoanelor care doresc să denunțe, printr

-

o acțiune în răspundere civilă

delictuală, durata excesivă a procedurilor.

privește valoarea despăgubirii, Curtea va

compara mai întâi sumele acordate de instanțele naționale cu cele acordate de

Curte în situații similare și apoi va analiza modul în care instanțele naționa

le

apreciază caracterul rezonabil al duratei unei procedu

ri.

81

. Astfel cum reiese din exemplele de jurisprudență prezentate de Guvern

în speță, instanțele interne au acordat, în majoritatea acestor cazuri, sume mai

mari decât cele acordate de Curte în cauze similare. Astfel, în șaispreze

ce

exemple de jurisprudență, sumele acordate de instanțele interne sunt mai mari

decât despăgubirile acordate de Curte în cauze similare (supra, pct. 32

-35, 38-

39 și 41

-

50), și doar în patru cauze sumele astfel acordate reprezentau între

80% și 90% din sum

ele acordate în mod normal de Curte în acest tip de cauze

(supra, pct. 30-

31, 37 și 51). Prin urmare, Curtea consideră că despăgubirile

acordate de instanțele interne sunt adecvate, întrucât sunt conforme cu sumele

acordate de Curte.

82

. Curtea subliniază că, pentru a aprecia caracterul rezonabil al duratei

procedurilor, instanțele naționale au reținut criterii diferite. Astfel, acestea au

relevat următoarele:

– statul are obligația pozitivă, în temeiul art. 6 și art. 13 din Convenți

e, de

a institui o cale de atac specifică, pentru a le permite persoanelor în cauză

să

se plângă cu privire la durata excesivă a procedurii; în absența unei astfel de

căi de atac, instanțele naționale, în temeiul art. 13 din Convenție, au obligația

de a an

aliza astfel de capete de cerere din perspectiva răspunderii obiective a

statului (supra, pct. 31, 36, 43, 48 și 49);

– răspunderea civilă obiectivă este menită să garanteze respectarea

cerințelor de la art. 6

§

1 din Convenție (supra, pct. 35 și 36);

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

19

–

pr

ocedura din speță s

-

a prelungit pe o perioadă atât de mare încât nu a

fost necesară nicio probă pentru a demonstra existența unui prejudiciu (supra,

pct. 34, 35 și 41);

– caracterul rezonabil al unui termen trebuie să fie apreciat ținând seama,

printre alt

ele, de criteriile stabilite de Convenție, cum ar fi complexitatea

cauzei, comportamentul părților și cel al autorităților competente, numărul

părților implicate și infracțiunile care trebuie analizate (supra, pct. 31, 37, 42,

43, 44, 46 și 50);

– în speță, persoana în cauză ar fi trebuit să invoce mai degrabă

răspunderea civilă delictuală a statului decât dispozițiile referitoare la eroarea

judiciară (supra, pct. 40);

– utilizarea de către o persoană a mai multor mijloace procedurale care s

ă

îi permită să își apere drepturile nu exclude răspunderea statului pentru durata

excesivă a unei proceduri (supra, pct. 46).

83

. Observând criteriile luate în considerare de instanțele naționale pentru

a aprecia caracterul rezonabil al proceduri

lor, Curtea constată că

jurisprudența instanțelor interne a evoluat considerabil în ultimii ani și, în

special, de la hotărârea pronunțată în cauza

Vlad și alți

i

(citată anterior

).

84

. Curtea constată, de asemenea, că această jurisprudență a fost

consolidată odată cu decizia Înaltei Curți din 30 ianuarie 2014, în care au fost

stabilite criteriile de bază care trebuie utilizate în acest tip de acțiune (supra,

pct. 36-

37). Ulterior, aceste principii au fost preluate de instanțele

care au fost

sesizate cu acțiuni în răspundere civilă delictuală referitoare la durata

excesivă a procedurilor (supra, pct. 40, 43

-

46 și

48

-51).

85

. Curtea observă că aceste principii corespund celor stabilite de Curte în

cauzele r

eferitoare la respectarea „termenului rezonabil” prevăzut la art. 6 §

1 din Convenție. Din această evoluție jurisprudențială reiese că a fost

respectată recomandarea formulată de Curte, în temeiul art. 46 din Convenție,

în hotărârea

Vlad și alții

(citată anterior, pct. 164), întrucât acțiunea în

răspundere civilă delictuală este consacrată de instanțele naționale ca o cale

de atac suficientă pentru a putea și pentru a fi necesar să fie utilizată în sensul

art. 35 § 1 din Convenție. În plus, caracterul strict compensatoriu al căii de

atac instituite nu poate fi considerat drept o insuficiență redhibitorie, din

perspectiva eficacității, a sistemului ales de statul pârât pentru a respecta

cerințele art. 46 din hotărârea

Vlad și alții

(citată anterior

).

86

. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că acțiunea în

răspundere civilă delictuală, întemeiată pe art. 1349 din noul Cod civil (art.

998-

999 din vechiul Cod civil), astfel cum a fost interpretată în mod constant

de

instanțele naționale (a se vedea supra, pct. 30

-51), constituie o cale de atac

eficientă pentru a denunța durata excesivă a procedurilor desfășurate în fața

instanțelor penale sau civile.

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

20

(β) Cu privire la necesitatea epuizării acestei căi de atac în

speță

87

. În continuare, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamanta din

prezenta cauză ar fi trebuit să epuizeze această cale de atac în sensul art.

3

5

d

in 30 ianuarie 2014 a dobândit un grad de certitudine juridică suficient

pentru a putea și pentru a fi necesar să fie utilizată în sensul art. 35 § 1 din

Convenție [

Van der Kar și Lissaur van West împotriva Franței

(dec.), nr.

44952/98 și 44953/98, 7 noiembrie 2000, și

Giummarra

și alții împotriva

Franței

(dec.), nr. 61166/00, 12 iunie 2001]. Curtea reamintește că, în cazul

în care o cale de atac internă este rezultatul unei evoluții a jurisprudenței,

respectarea principiului echității impune luarea în cons

iderare a unui interval

de timp rezonabil, necesar pentru ca justițiabilii să ia cunoștință efectiv de

hotărârea internă care o consacră. Durata acestui termen variază în funcție de

circumstanțe, în special de publicitatea al cărei obiect l

-

a făcut decizia

în

cauză (

Leandro Da Silva

, citată anterior, pct. 49).

88

. În prezenta cauză, Curtea consideră că este rezonabil să se considere

că decizia Înaltei Curți din 30 ianuarie 2014, care a fost redactată la 22

septembrie 2014 și care, începând cu această dată, a fost disponibilă spre

consultare prin accesarea bazei de date a jurisprudenței Înaltei Curți

1

, nu

putea să rămână necunoscută publicului, la șase luni de la redactarea sa. P

rin

urmare, începând cu 22 martie 2015, persoana în cauz

ă avea obligația să fi

utilizat această cale de atac în sensul art. 35

§

1 din Convenție. Această

concluzie este valabilă atât pentru procedurile finalizate, cât și pentru cele

care sunt încă pendinte la nivel național, întrucât în jurisprudența internă nu

se face distincție între procedurile pendinte și cele finalizate.

89

. Curtea reamintește că, în cazul în care calea de atac internă din cauzele

referitoare la durata procedurii este rezultatul unei evoluții jurisprudențiale,

epuiza

rea căilor de atac interne se apreciază, cu unele excepții, la data

introducerii cererii în fața sa. Or, în speță, la momentul introducerii cererii,

calea de atac în cauză nu dispunea încă de gradul de certitudine impus de

Curte pentru a putea și pentru a fi necesar să fie utilizată în sensul art. 35

din Convenție (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Leandro Da Silva,

citată

anterior, pct. 51-53).

(γ) Concluzie

90

. În consecință, nu i se poate imputa reclamantei că, înainte de a sesiza

Curtea, nu a epuizat o acțiune care, la momentul respectiv, nu prezenta

certitudinea și eficacitatea necesare [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Zutter

împotriva Franței

(dec.), nr. 30197/96, 27 iunie 2000, și,

a contrario

,

Xynos

împotriva Greciei

, nr. 30226/09, pct. 56-58, 9 octombrie 2014].

1

http://www.scj.ro/1093/Det

alii-

jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5

D.Value=119336

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

21

91

. Prin urmare, excepția de neepuizare invocată de Guvern nu

poate fi

reținută în speță. Întrucât nu a fost disponibilă nicio cale de atac efectivă,

Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 13 din Convenție.

92

. Reclamanta denunță durata excesivă a procedurii penale inițiate

împotriva sa la 23 martie 2000 și care s

-a încheiat prin decizia din 18 iunie

2

014.

ani a procedurii să nu fie considerată rezonabilă de către Curte. Guvernul

precizează că, totuși, trebuie să se țină seama da faptul că aceeași perioadă de

timp care a determinat intervenția prescripției răspunderii penale a

reclamantei constituie, în opinia sa, un avantaj pentru persoana în cauză. În

ceea ce privește comportamentul părților, Guvernul susține că reclamanta a

încercat, prin toate mijloa

cele, să prelungească durata procedurii și face

trimitere la incidentele care au „colorat” procedura desfășurată în fața

instanțelor interne (supra, pct. 19). În această privință, face referire la cauza

Lazariu

împotriva

României

(nr.

31973/03,

pct. 149-150

,

13 noiembrie

2014), reiterând că, prin comportamentul său, reclamanta a

contribuit în mod semnificativ la durata procedurii.

94

. Curtea reamintește că aprecierea caracterului „rezonabil” al duratei

unei proceduri trebuie să se realizeze în funcție de circumstanțele cauzei și

ținând seama de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului

pentru persoana în cauză [a se vedea, printre multe altele

,

Pélissier și Sassi

împotriva Franței

(MC), nr. 25444/94, pct. 67, CEDO 1999-

II, ș

i

Frydlender

împotriva Franței

(MC), nr. 30979/96, pct. 43, CEDO 2000-VII].

95

. Curtea observă, în speță, că procedura a început la 23 martie 2000

(s

upra, pct. 6) și s

-

a încheiat la 18 iunie 2014, prin decizia Curții de Apel

Oradea (supra, pct. 18). Această procedură a durat așadar paisprezece ani,

două luni și douăzeci și șase de zile, pentru trei grade de jurisdicție.

ontinuare, Curtea reamintește că, în hotărârea de referință

Vlad și

alții

(citată anterior), a ajuns la constatarea unei încălcări în privința unor

chestiuni similare celor care fac obiectul prezentei cauze.

97

. În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, menționată de

Guvern, Curtea constată că, deși durata procedurii a contribuit la intervenția

prescripției răspunderii penale pentru o infracțiune, reclamanta nu s

-a

mulțumit cu această soluție și a solicitat achitarea pentru restul infracțiunilor,

în cadrul apelului său formulat în fața Curții de Apel Oradea (supra, pct. 17

in fine

) [a se vedea,

a contrario

,

Gagliano Giorgi împotriva Italiei

, nr.

23563/07, pct. 57, CEDO 2012 (extrase)]. În plus, procedura în litigiu a avut

co

nsecințe negative pentru reclamantă, căreia i s

-

a confiscat o sumă de bani

(supra, pct. 17-18). De asemenea, problema duratei procedurii nu a fost

examinată niciodată de instanțele interne (a se vedea,

a contrario

,

Gagliano

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

22

Giorgi

, citată anterior, pct. 64) și reclamanta nu a avut nici posibilitatea de a

fi despăgubită pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei excesive a

procedurii (

McHugo împotriva Elveției

, nr. 55705/00, pct. 30, 21 septembrie

2006).

98

. Curtea consideră, asemenea Guvernului, că, prin comportamentul său,

reclamanta a contribuit la durata procedurii. Reclamanta s-a aflat la originea

mai multor cereri de amânare a procedurii (nouăsprezece cereri de amânare

formulate de avocații reclamantei din cauza imposibilităț

ii acesteia de a

participa la diferite ședințe, treisprezece cereri de amânare formulate de

reclamantă pentru a

-

și putea angaja un avocat și douăsprezece cereri de

amânare din motive medicale (supra, pct. 19). Totuși, chiar dacă aceste

perioade nu sunt imp

utabile statului, amânările în cauză nu sunt suficiente

pentru a justifica durata totală a procedurii, și anume paisprezece ani, două

luni

și

douăzeci și șase de zile, pentru trei grade de jurisdicție, care nu poate fi

considerată rezonabilă din perspectiva cerințelor art. 6 din Convenție (a se

vedea, printre altele,

Cunha Martins Da Silva împotriva Portugaliei

, nr.

69062/13, pct. 18, 28 februarie 2017).

99

. După ce a examinat toate elementele care i

-au fost prezentate, Curtea

nu a

identificat niciun fapt sau argument care să o convingă să ajungă la o

concluzie diferită de cea la care a ajuns în hotărârea

Vlad

și alții

(citată

anterior) cu privire la temeinicia capătului de cerere în cauză. Ținând seama

de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în prezenta cauză, durat

a

procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința „termenului

rezonabil”

.

În consecință, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART.

41 DIN CONVENȚIE

100

. Potrivit art. 41 din Convenție,

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a

protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o

înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții

lezate, dacă

este cazul, o reparație echitabilă. ”

101

. Reclamanta nu a formulat nicio cerere de reparație echitabilă. Prin

urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde vreo sumă cu acest

titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

unește

cu fondul excepția ridicată de Guvern cu privire la neepuizarea

căilor de atac interne și o

respinge

;

HOTĂRÂREA BRUDAN ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

23

2.

declară

cererea admisibilă;

3.

hotărăște

că a fost încălcat art. 13 din Convenție;

4.

hotărăște

că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

Redacta

tă în limba franceză, apoi comunicată în scris la 10 aprilie 2018,

în temeiul art. 77 §

2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.

Andrea Tamietti

Grefier adjunc

t

Ganna Yudkivska

Președinte