ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 213/2019

HOTĂRÂRE
31.01.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 213/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București, contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 1571 din 6 august 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. x/2015, solicitând anularea acestuia.

Prin întâmpinarea formulată la data de 30 mai 2016, intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București a solicitat respingerea, ca prematură, a contestației la executare.

Prin Sentința civilă nr. 5544 din 21 iulie 2016, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a respins excepția prematurității contestației la executare, invocată de intimată prin întâmpinare și a respins contestația la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București, ca neîntemeiată. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul A. la data de 9 ianuarie 2017. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 19 ianuarie 2017, sub același număr de dosar.

Prin rezoluția din 20 ianuarie 2017, apelantului-contestator i s-a pus în vedere să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 RON pentru soluționarea apelului, cu mențiunea că are dreptul de a formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare sau cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la primire.

La 6 februarie 2017, petentul A. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând, în principal, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, reducerea cuantumului acesteia.

Prin încheierea din camera de consiliu din 17 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalului București, secția a V-a civilă, a admis cererea de ajutor public judiciar, formulată de petentul A., și a dispus scutirea acestuia de la obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.

La 6 februarie 2017 petentul A. a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 RON, întemeiată pe dispozițiile art. 14 și art. 15 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 51/2008 și pe cele ale Legii nr. 448/2006.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016,Tribunalului București, secția a V-a civilă, a respins cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, formulată de petentul A.. Totodată, a respins cererea de reexaminare împotriva încheierii de soluționare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, ca lipsită de obiect.

La data de 13 martie 2017, petentul a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii din camera de consiliu din 20 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Prin încheierea din camera de consiliu din 27 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de petentul A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petentul A. la 5 aprilie 2017, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.1.

Litigiul a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 1662 A din 19 mai 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestator A. împotriva Sentinței civile nr. 5544 din 21 iulie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București.

Împotriva încheierii din 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, a declarat recurs recurentul A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 30 octombrie 2017, sub nr. x/2016.

Prin Decizia civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 23.05.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2016 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmare declinării, recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 5 februarie 2018, sub nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 1396 din 25 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Urmare declinării, recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 31 iulie 2018, sub nr. x/2016.

Prin Decizia civilă nr. 579 din 5 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2016.1 și încheierilor din camera de consiliu din 20 februarie 2017 și din 27 martie 2017, pronunțate de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București.

La data de 22 noiembrie 2018, petentul A. a formulat calea de atac intitulată "apel" împotriva Deciziei civile nr. 579 din 5 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, invocând nemulțumiri legate de modalitatea de soluționarea a cauzei.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 decembrie 2018, sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului C4NCPC.

Prin rezoluția completului din 10 decembrie 2018, s-a stabilit termen de judecată la data de 31 ianuarie 2019, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității căii de atac.

Examinând calea de atac, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul căii de atac deduse judecății este reprezentat de Decizia civilă nr. 579 din 5 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.1 și încheierilor din camera de consiliu din 20 februarie 2017 și din 27 martie 2017, pronunțate de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 București.

Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Conform art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: (1) recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; (2) recursurile în interesul legii; (3) cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; (4) orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Dispozițiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, stipulează că "Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."

În ceea ce privește completurile de judecată, potrivit art. 31 alin. (2) din același act normativ, acestea se compun din 3 judecători ai aceleiași secții.

Din coroborarea dispozițiilor legale incidente, anterior menționate, și din aplicarea cu prioritate a normelor imperative care guvernează competența materială, se constată că Înalta Curte nu are abilitatea de a soluționa cauzele aflate în etapa procesuală a apelului, iar pentru a judeca în această materie, este necesar ca aceste cereri să-i fie atribuite în competență prin lege, astfel cum stipulează art. 97 alin. (4) C. proc. civ.

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în recurs, rezultă că împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a apelului, decizia fiind definitivă, în înțelesul art. 634 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia sunt hotărâri definitive, "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii."

Pentru considerentele arătate în precedent, calea de atac intitulată "apel", formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 579 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 579 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 393/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 mai 2013, reclamantul A.
ÎCCJ 2018-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2018
Ședința publică din data de 28 februarie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1977/17.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civ
ÎCCJ 2018-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1598/2018
Ședința publică din data de 8 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 iunie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. x/2016, contestatoarea A. i-a chemat în judecată pe inti
ÎCCJ 2017-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1216/2017
Decizia nr. 1216/2017 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 659/A din 3 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunțată
ÎCCJ 2020-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1560/2020
Ședința publică din data de 11 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 15.02
Sursă