Decizia nr. 1560/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 15.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2015, a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A., ca tardivă. De asemenea, a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva încheierii din data de 17.02.2015, prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a ajutorului public judiciar, ca neîntemeiată. Prin cererea înregistrată sub numărul de dosar x/2016, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 15.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2015 În motivare, s-a arătat, în esență, că încheierea respectivă este nelegală și netemeinică, fiind dată de instanță cu efectul unor grave greșeli materiale vizând interpretarea și aplicarea legii. A mai invocat că instanța nu a avut în vedere înscrisurile de la dosar, astfel că în mod eronat a considerat că cererea sa nu îndeplinea condițiile pentru a fi admisă. Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 20.04.2017 Tribunalul București, secția a II a - contencios administrativ si Fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA SECTOR 5 A FINANTELOR PUBLICE, ca inadmisibilă. Împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul București la data de 20.04.2017, reclamantul A. a declarat apel solicitând modificarea soluției instanței în sensul admiterii cererilor sale de reexaminare. Prin decizia nr. 162 din data de 14.12.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva încheierii de ședință din data de 20.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, ca inadmisibil, reținând următoarele: Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 15.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2015, a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A. ca tardivă. De asemenea, a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva încheierii din data de 17.02.2015, prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a ajutorului public judiciar, ca neîntemeiată. Față de obiectul prezentei cereri de revizuire și dispozițiile art. 509 C. proc. civ., care reglementează în mod limitativ obiectul și motivele de revizuire, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, prevăzute de legiuitor pentru această calea de atac extraordinară. În acest sens, a observat că încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 15.02.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2015, nu intră în categoria hotărârilor pronunțate asupra fondului litigiului sau care evocă fondul, iar din motivarea cererii de revizuire nu rezultă că argumentele invocate pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de revizuire, prevăzute în mod limitativ de legiuitor la art. 509 din C. proc. civ. În consecință, față de cele reținute, în mod corect Tribunalul București a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă. Curtea de Apel a constat astfel că cererile de reexaminare formulate de către A. au fost respinse în mod definitiv, potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 și potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 15/2008, astfel încât în lipsa unor căi de atac care să poată fi promovate împotriva acestora, se constată inadmisibilitatea cererii de revizuire, dar și a apelului promovat împotriva încheierii prin care a fost soluționată cererea de revizuire. Prin cererea formulată la data de 25.01.2018, petentul-apelant A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul deciziei civile nr. 162/14.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016. În motivarea cererii petentul-apelant a solicitat desființarea acestei decizii precum și a celorlalte hotărâri menționate în cuprinsul cererii, și pronunțarea unei alte hotărâri de admitere, apreciind că în mod eronat instanța a reținut că împotriva încheierii de ședință din 15.02.2017 nu există posibilitatea formulării unor cai de atac. A apreciat că i s-a încălcat liberul acces la judecata propriei cauze. A invocat, totodată, excepția de neconstituționalitate a art. 442 din Noul C. proc. civ. și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu această excepție și suspendarea judecății, pe cale de consecință.

Hotărârea Curții de Apel. Prin încheierea de ședință din data de 15.02.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 162 din data de 14.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 și în raport de dispozițiile art. 248 din C. proc. civ. a constatat că excepția inadmisibilității cererii de îndreptare a erorii materiale primează față de orice alte excepții care vizează analiza pe fond a cererii, a reținut că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește nici cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992.

Cererea de recurs. Împotriva încheierii de ședință din data de 15.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, înaintea unei cereri de lămurirea conținutului deciziei civile nr. 162 din data de 14.12.2017, instanța trebuia să citeze părțile în litigiu, ceea ce nu a făcut. Instanța a încălcat art. 29 din Legea nr. 47/1992 deoarece excepția prevăzută de această normă juridică impune soluționarea sa cu prioritate fiind o excepție dirimantă și de ordine publică. În acest sens sunt și normele art. 248 C. proc. civ. Învederează că a formulat cerere de îndreptare a greșelii materiale, solicitând să se lămurească această hotărâre, urmând să fie menționată nulitatea exercitării căii de atac a recursului.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va admite și pe cale de consecință va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Temeiul de drept al soluției. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat de recurentul-reclamant va fi respins ca inadmisibil.