ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 19/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la data de 24 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței să constate nelegalitatea și netemeinicia măsurii reținerii sumei de 5.693.187,92 RON din sumele ce urmează a fi achitate în baza Contractului de furnizări de medicamente nr. x/2017, să dispună suspendarea aplicării sancțiunii comunicate cu Adresa nr. x din data de 11 iulie 2017 și restituirea eventualelor rețineri din sumele ce urmează a fi achitate către reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Iași: Prin Sentința civilă nr. 2324 din data de 14 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași: Prin Decizia nr. 25 din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a admis apelul formulat de apelanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2324 din data de 14 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care o schimbă în tot, după cum urmează: A admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, a constatat nelegalitatea și netemeinicia măsurii de reținere a sumei de 5.693.187,92 RON din sumele ce urmează a fi achitate în baza Contractului de furnizări de medicamente nr. x/2017, indicată prin Adresa nr. x din data de 11 iulie 2017, a dispus suspendarea aplicării sancțiunii comunicate prin adresa din 11 iulie 2017 până la soluționarea definitivă a cauzei și restituirea sumelor reținute de intimata-pârâtă în baza Raportului de control înregistrat sub nr. x din data de 5 iulie 2017. A obligat pe apelanta-reclamantă SC A. SRL să plătească suma de 60.486 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru datorată pentru judecata în primă instanță, stabilită prin Încheierea din 10 octombrie 2018, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013; a obligat pe intimata-pârâtă B. să plătească apelantei-reclamantei SC A. SRL suma de 64.396 RON cheltuieli de judecată pentru prima instanță și suma de 30.268,44 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva Deciziei nr. 25 din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâta B.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 aprilie 2019, sub nr. x/2017.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: În conformitate cu dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în cauză, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este depus în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar decizia recurată este supusă căii de atac a recursului. În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs, raportorul a reținut că intimata-reclamantă SC A. SRL a invocat excepția nulității recursului și, totodată, și-a exprimat opinia în sensul că, în speță, este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 3 octombrie 2019, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs. La data de 16 octombrie 2019, intimata-reclamantă a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, arătând că înțelege să susțină excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, iar, în situația în care se va aprecia că recursul este admisibil în principiu, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat. Recurenta-pârâtă B. nu a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 14 ianuarie 2020, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se și excepția nulității evidențiată prin raportul întocmit în cauză. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând cu prioritate excepția nulității recursului reținută prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a căii de atac, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, prin cererea de recurs recurenta-pârâtă, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este nelegală raportat atât la susținerile și apărările pe care le-a formulat, cât și la întreg probatoriul administrat în cauză. A arătat că, față de dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii sunt obligați să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, iar motivarea hotărârii judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil și reprezintă o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate. Recurenta-pârâtă, criticând decizia recurată, a învederat că instanța de apel și-a întemeiat întreaga motivare pe faptul că nu s-ar fi înscris în fals cu privire la Decizia nr. x din data de 10 octombrie 2014. A subliniat că, de îndată ce a luat la cunoștință de împrejurarea că partea adversă tinde să se prevaleze de înscrisul denumit "Decizia de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014", a învederat, atât primei instanțe, cât și în faza apelului, că acesta nu emană de la instituția pârâtă, însă instanța de judecată, în virtutea rolului său activ, nu a chemat partea care a încercat să se prevaleze de acest înscris, pentru a-i solicita originalul, pentru a urma procedura înscrierii în fals în cadrul judecății civile. Totodată, a arătat că pentru a se lua în considerare înscrisul denumit "Decizia de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014", intimata-reclamantă ar fi trebuit să prezinte duplicatul dosarului de evaluare, întrucât procedura de evaluare presupune întocmirea și asumarea întregii documentații în două exemplare. Recurenta-pârâtă a mai susținut și că instanța de apel a înlăturat atât toate probele materiale aflate la dosarul cauzei, cât și pe cele, în legătură directă cu dosarul de evaluare, pe care ar fi putut dispune să fie prezentate și a acordat o importanță extrem de mare copiei xerox de pe filele registrului de evaluare a farmaciilor întocmit pentru anul 2014. De asemenea, a mai arătat că sarcina probei pretențiilor deduse judecății revine, potrivit art. 249 C. civ., reclamantului, însă partea adversă a înțeles să își întemeieze pretențiile pe presupusa existență a Deciziei de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014, care a fost depusă la dosar doar în copie xerox, necertificată cu originalul. A apreciat că o importanță deosebită în cauză o are împrejurarea că, la toate dosarele de contractare pentru 2015 și 2016, intimata-reclamantă a înțeles să se folosească de decizia de evaluare nr. y din data de 21 noiembrie 2014, iar dosarul de evaluare finalizat prin această decizie se află în original la dosarul cauzei. A precizat că în cadru acțiunii de control care a stat la baza întocmirii Raportului de control nr. x din data de 5 iulie 2017, în notele de relații luate de către echipa de control nu s-a făcut mențiune decât despre Decizia de evaluare nr. y din data de 21 noiembrie 2014. Raportat la cele arătate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, Înalta Curte, reține că, deși a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză și la eficiența dată acestora de către instanța de apel. Ca atare, invocarea de către recurenta-pârâtă a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, susținerile acesteia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci privesc valoarea probantă dată de către instanța de apel înscrisului denumit "Decizia de evaluare nr. x din data de 10 octombrie 2014". Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecații. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursul.