ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1057/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1057/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași, la data de 1 octombrie 2018, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suplinirea consimțământului pârâtului necesar la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Călărași, pentru efectuarea pașaportului minorului C., și pentru deplasarea acestuia, însoțit de reclamantă, în străinătate, în perioada vacanțelor școlare până la împlinirea vârstei majoratului.
Prin Sentința nr. 217 din 29 ianuarie 2019, Judecătoria Călărași, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată pârât. A declinat competența soluționării cauzei, cu obiect modificare măsură copil, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Pornind de la prevederile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., și constatând că minorul locuiește în comuna Văleni, județul Dâmbovița, instanța a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște.
Prin Sentința nr. 1.116 din 21 martie 2019, Judecătoria Târgoviște, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a trimis cauza pentru soluționarea acestuia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În adoptarea soluției, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 114 din C. proc. civ., precum și faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată domiciliul minorului era în comuna Ștefan Vodă, județul Călărași.
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamanta a sesizat Judecătoria Călărași, cu o cerere având ca obiect modificare măsuri privind minor - suplinire consimțământ, iar instanțele care s-au desesizat reciproc au interpretat diferit prevederile art. 114 din C. proc. civ., referitoare la domiciliul persoanei ocrotite.
Potrivit art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ., în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".
Se reține așadar că ceea ce interesează în speță, în determinarea instanței competentă teritorial a judeca cererea, este domiciliul sau reședința persoanei ocrotite.
Or, în cauză se observă, potrivit celor consemnate în practicaua Sentinței civile nr. 1.116/2019, că persoana ocrotită, respectiv minorul C., la 1 octombrie 2018, data introducerii cererii de chemare în judecată, locuia Călărași.
Reținând, prin urmare, incidența art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., normă specială care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită și având în vedere domiciliul minorului la data introducerii cererii de chemare în judecată, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2019.