ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1925/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 136 din 30

ianuarie 2008 a Tribunalul Iași s-a respins acțiunea reclamantei C.M. împotriva

pârâtei SC T.I. SA Iași și cererea de intervenție în interes alăturat formulată

de intervenientul C.G.

Pentru a pronunța această hotărâre au

fost reținute următoarele considerente:

Reclamanta C.M. a formulat notificarea

nr. 17311 din 18 iunie 2001 înregistrată la Primăria Iași, notificare transmisă

SC T.I. SA Iași înregistrată sub nr. 18223 din 13 noiembrie 2002.

Prin decizia nr. 45 din 20 noiembrie

2002 pârâta a constatat necompetența sa în soluționarea notificării și a dispus

transmiterea acesteia spre soluționare către A.P.A.P.S. București (în prezent

A.V.A.S.).

La data de 25 noiembrie 2002 prin

adresa nr. 8710/2002, pârâta a transmis la A.P.A.P.S. București notificarea

reclamantei îndeplinindu-și astfel obligațiile prevăzute de dispozițiile Legii

nr.10/2001, iar prin adresa nr. 87117 din 25 noiembrie 2002 i s-a comunicat și

reclamantei decizia nr. 45 din 20 noiembrie 2002, decizie ce nu a fost

contestată.

Instanța de fond a constatat, în acest

context, că cererile reclamantei formulate în contradictoriu cu SC T.I. SA sunt

neîntemeiate întrucât pârâta ca și societate privatizată anterior apariției

Legii nr. 10/2001, în baza contractului de vânzare-cumpărare acțiuni IS/11 din

6 martie 2000, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 nu are

competența de a emite decizii de restituire în natură sau de acordare de măsuri

reparatorii pentru imobilele ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, această

obligație revenind A.V.A.S. București.

Astfel dispoziția legală anterior

menționată prevede următoarele: (1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21

alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a

despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

(2)

Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în

care imobilele au fost înstrăinate.

(3)

In situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și

(2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică

care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26

alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Prin probele administrate în cauză este

făcută dovada că pârâta T.I. SA (fostă SC T. SA ) chemată în judecată la data

de 29 septembrie 2006 este societate comercială integral privatizată, anterior

adoptării Legii nr. 10/2001, respectiv 6 martie 2000.

La data de 20 noiembrie 2002 SC T. SA

Iași, prin decizia nr. 45 a constatat în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001

în redactarea textului anterior modificării și republicării, că A.P.A.P.S.

București are competența de a soluționa notificarea formulată de

reclamanta-apelantă, pe care o transmite, fiind instituția publică care a

efectuat privatizarea.

Pârâta - intimată a făcut dovada

comunicării deciziei reclamantei și intervenientului, așa cum rezultă din

confirmările de primire (filele 104 - dosar 16430/2006 al Judecătoriei Iași).

In cauză nu s-a invocat și nici dovedit

că persoana îndreptățită la măsuri reparatorii a contestat decizia nr. 45/2002.

In cauză este făcută dovada și nu s-a

contestat că reclamanta face parte din categoria persoanelor îndreptățite la

măsuri reparatorii conform art. 1 și art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Din proprietatea reclamantei preluată

abuziv de stat, suprafața de 321,75 mp se afla în incinta împrejmuită a SC T.

SA Iași (SC T.I.) la data efectuării expertizei tehnice ce a avut ca obiectiv

identificarea imobilului în litigiu, 17 noiembrie 2004.

Instanța de prim grad a aplicat corect

prevederile legale în materie când a statuat că restituirea în natură nu este

posibilă, fiind incidente dispoziții art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a avut în vedere că

obligația restituirii în natură este impusă prin art. 21 alin. (1) și (4) numai

unităților deținătoare definite prin lege, în condițiile expres menționate, cu

excepțiile limitativ prevăzute, pentru „unități" la care Statul este

acționar sau asociat majoritar și respectiv unitate administrativ teritorială.

Pârâta-intimată nu face parte din

categoria unităților deținătoare cărora le revine obligația restituirii în

natură, dar nici a celor ce fac propuneri pentru acordarea despăgubirilor în

condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII și a Legii nr. 10/2001, modificată

și completată la data investirii instanței cu prezenta cerere.

Măsuri reparatorii numai în echivalent

se acordă conform art. 18 din Legea nr. 10/2001, când imobilul nu există la

data intrării în vigoare a legii, a fost înstrăinat cu respectarea

dispozițiilor legale ori prin condiția impusă persoanei îndreptățite de a fi

asociat la persoana juridică deținătoare a imobilelor și activelor la data

preluării.

Acordarea de despăgubiri este expres

prevăzută de lege și pentru o altă categorie de imobile ce nu sunt deținute de

„stat,, sau unitatea administrativ - teritorială la data soluționării

notificării și anume celor ce sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate.

Legea nu distinge, dacă preluarea a

avut loc cu titlu sau fără titlu, a legalității privatizării fiind impusă numai

condiția ca societatea comercială privatizată să nu fie inclusă în categoria

enumerată în art. 21 alin. (1) și (2) pe care intimata - pârâtă o îndeplinește.

Mai mult, la data adoptării Legii nr. 10/2001, SC T.I. SA era societate

privatizată, la care statul nu era asociat sau acționat majoritar.

In consecință, instanța de apel a

reținut că intimata nu are obligația restituirii în natură a suprafeței de

teren deținută din fosta proprietate a reclamantei-recurente, oricare ar fi

destinația acesteia, a soluționării pe fond a notificării și nici a cererii

accesorii constând în mutarea gardului.

Prin art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 se prevăd numai despăgubiri ca măsură reparatorie unică, norma fiind

imperativă, prin redactarea:

Pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri

în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare

valorii de piață a imobilelor solicitate.

Obligația de a propune măsura

reparatorie în echivalent revine instituției publice care a efectuat

privatizarea și nu intimatei societate comercială privatizată [art. 29 alin. (3)]

cu aplicare corespunzătoare a art. 26 alin. (1) din lege.

Relevant în cauză este că prin decizia

nr. 45/2002 intimata a transmis instituției publice ce a efectuat privatizarea

- A.P.A.P.S. București, în prezent A.V.A.S. notificarea și documentația spre

competentă soluționare.

Recurenții nu au contestat decizia la

instanța de judecată, care produce efecte juridice.

Astfel, s-a investit instituția ce a

efectuat privatizarea cu soluționarea notificării pe fond, a fost declanșată

procedura administrativă pentru propunerea și acordarea despăgubirilor, ce este

în curs de desfășurare, așa cum s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.

In consecință, prin înaintarea

notificării și documentației autorității administrative competentă în a propune

despăgubirile, a încetat orice obligație pentru pârâta-intimată, care nu are

obligația soluționării pe fond.

Durata procedurii administrative pentru

acordarea despăgubirilor nu naște pentru reclamanta-recurentă un nou drept la

măsuri reparatorii, în modalitatea restituirii în natură.

In același sens nici nu o repune în

termen pentru o altă măsură reparatorie decât aceea prevăzută expres de lege.

Pe fondul cauzei, prin aplicarea și

interpretarea corectă a legii tribunalul a constatat că C.M. este îndreptățită

la despăgubiri și nu la restituirea în natură a terenului aflat în patrimoniul

SC T.I. SA.

Soluția dată în acțiune o impune și pe

aceea din cererea de intervenție și capetele accesorii.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții C.M. si

C.G.

solicitând modificarea ei în

sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărâri instanței de

apel, vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin că instanța de apel a

făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care imobilul

din litigiu a fost preluat abuziv fără să fie prevăzut în decretul de expropriere.

Recurenții învederează că hotărârile

sunt nu numai nelegale dar și lovite de nulitate, întrucât instanțele, nu s-au

pronunțat asupra a două capete de cerere și nici nu au avut în vedere că

Decizia nr. 45/2002 nu i-a fost comunicată.

Se mai arată că legiuitorul a prevăzut

o situație specială a imobilelor preluate fără titlu și a stabilit reguli

obligatorii de restituire în natură în starea în care se află indiferent în

posesia cui se află.

Recurenții susțin că pârâta în mod

nelegal a îngrădit terenul lor liber solicitând astfel restituirea lui cu atât

mai mult cu cât porțiunea de 321,75 mp este însăși calea de acces ce face

legătura cu restul terenului de 1.400 mp ce le-a fost restituit.

S-a mai arătat că întregul teren a

format un singur corp de 581,75 mp.

Recurenții mai susțin că nu au avut

dreptul la un proces echitabil, și că renunțarea la judecată este rezultatul

unei constrângeri morale.

Examinând hotărârea prin prisma

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Față de motivele de apel invocate, de

obiectul dedus judecății instanța de apel a examinat cauza prin prisma

principiului

tantum devolutum, quantum appelatum

.

Astfel prin acțiunea principală și apoi

precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC T.I. SA Iași la emiterea

deciziei de restituire în natură a suprafeței de 321,75 mp aflat în incinta

unității, precum și obligarea acestei pârâte de a muta gardul ce împrejmuiește

terenul.

Cum pârâta este o societate privatizată

anterior apariției Legii nr. 10/2001, sunt incidente dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001, obligația de emitere a dispoziției de restituire în natură a

terenului solicitat de reclamantă revine ca atare A.V.A.S. București.

Din perspectiva acestor dispoziții

legale, pârâta prin adresa nr. 8710/2002 a transmis instituției sus evocate

A.V.A.S., notificarea reclamantei.

Prin decizia nr. 45 din 20 noiembrie

2002 emisă de SC T. SA Iași - actualmente SC T.I.I. s-a dispus comunicarea

notificării reclamantei cu toate actele anexe către A.P.A.P.S. București în

temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001 (fila 30 dosar nr. 7348 /99/2007 a

Tribunalului Iași).

Această decizie a fost comunicată

reclamantei și intervenientului C.G. cu confirmare de primire filele 32-33.

Decizia nr. 45 din 20 noiembrie 2002 nu

face obiect al prezentului litigiu, motiv pentru care nu a putut fi examinată

susținerea reclamantei legată de necomunicarea ei.

Cum această decizie nu face obiectul

prezentului litigiu, și cum de altfel a rezultat că această decizie nu a fost

contestată de reclamanții, instanțele de apel și cea de fond nu au putut

extinde analizarea cauzei și asupra acesteia.

Dacă s-ar fi examinat și susținerile

reclamantei legate de această decizie s-ar fi adus atingere principiului

disponibilității. Or, potrivit acestui principiu și dispozițiilor art. 129 pct.

6 C. proc. civ., instanța poate examina cauza numai în limitele investirii

sale, și asupra a ceea ce s-a cerut.

Cum, obiectul acțiunii îl vizează

obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire în natură a suprafeței

de 326,75 mp, sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, pârâta

nefiind competentă a emite astfel de dispoziție în condițiile în care

privatizarea ei s-a produs anterior apariției Legii nr. 10/2001.

Din perspectiva celor expuse, nici unul

din motivele invocate de recurenții, nu este fondat, și nefiind întrunite

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții C.M. și C.G. împotriva decizie nr. 114 din 25 iunie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 martie 2010.