ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 908/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

272 din 14 decembrie 2010, Tribunalul Gorj, în baza art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe

inculpata A.M., fostă K., la 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

S-au interzis

inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus reținerea

din 26 iulie 2010.

S-a luat act că

partea vătămată I.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că inculpata A.M. este căsătorită

cu A.L. din comuna Fărcășești, județul Gorj, care în prezent este arestat.

Aceasta,

împreună cu copiii minori, locuia și se gospodărea împreună cu soacra sa,

victima C.M.

Între

cele două aveau loc certuri dese, victima fiind bătută de către inculpată,

fiind nevoită să doarmă la locuința martorei T.I.

În

seara zilei de 24 iulie 2010, inculpata A.M. se deplasa cu cele două fetițe pe

ulița betonată, către șoseaua principală.

În

dreptul locuinței martorului D.A.V., s-a întâlnit cu victima C.M., ocazie cu

care s-au certat din nou și și-au adresat cuvinte jignitoare.

Inculpata

a lovit victima cu palma peste față și datorită acestor lovituri, s-a

dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de placa de beton a uliței.

Fiind

căzută, inculpata a continuat să o lovească, însă a intervenit martorul D.A.V.,

care le-a despărțit.

Victima

C.M. s-a ridicat și a intrat în curtea locuinței martorei T.I., iar în

dimineața zilei de 25 iulie 2010 a fost găsită decedată pe sala casei acesteia.

Din

raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 1798 din 14 septembrie

2010, întocmit de S.M.L. Gorj, a rezultat că moartea victimei C.M. a fost

violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale cu inundație ventriculară,

ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral produs prin cădere și lovire de

plan dur.

Leziunile

traumatice cranio-cerebrale au legătură directă de cauzalitate cu decesul, iar

moartea poate data din 25 iulie 2010.

Referitor

la latura civilă, I.L.P., fiica victimei, a declarat că se constituie parte

civilă cu suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu

înmormântarea și pomenirea acesteia.

Această

stare de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal

de cercetare la fața locului, procesul-verbal de examinare a cadavrului

victimei C.M., procesul-verbal de efectuare a conducerii în teren și a

identificării locului agresiunii, procesul-verbal de efectuate a

reconstituirii, raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 1798 din 14

septembrie 2010, întocmit de S.M.L. Gorj, declarațiile învinuitei A.M. care

recunoaște și regretă fapta, declarațiile martorilor D.A.V., C.P., C.M., T.I.,

T.M. și I.C., precum și declarația părții civile I.L.P.

În

ședința publică din 02 noiembrie 2010, partea vătămată I.L. a învederat

instanței că nu înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal.

Ascultată

de către instanță, în prezența apărătorului din oficiu, inculpata a expus

starea de fapt reținută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Gorj, a recunoscut și regretat faptele pentru care a fost trimisă în judecată,

cunoscând actul de sesizare a instanței, și-a însușit probatoriul administrat

în faza de urmărire penală, solicitând judecarea sa în baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Tribunalul,

văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., în sensul că din probele administrate rezultă că faptele inculpatei

sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana acesteia pentru

stabilirea pedepsei, a admis cererea procedând conform acestei dispoziții

speciale, derogatorii.

Reținând vinovăția

inculpatei, instanța de fond a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii,

la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen., a declarat apel

inculpata A.M., apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă în raport de

circumstanțele personale pozitive solicitând aplicarea unei pedepsei în cuantum

redus.

Prin decizia penală nr.

193 din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpata A.M. împotriva sentinței penale nr. 272 din 14 decembrie

2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 11375/95/2010.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că instanța de fond a avut în

vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., dând evaluarea necesară atât circumstanțelor reale cât și circumstanțelor

personale ale comiterii faptei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 385

3

C.

proc. pen., inculpata A.M., criticile sale vizând, în continuare, netemeinicia

pedepsei aplicate.

În susținerea

recursului inculpata invocă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate, conform art. 385

6

alin. (2) C.

proc. pen., cât și din prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpată nu este

fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte

că fapta și modalitatea de comitere a acesteia au fost temeinic stabilite de

instanța de fond în urma unei analize atente și obiective a materialului

probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscută de către inculpată

care și-a exprimat voința de a beneficia de judecarea cauzei în procedura

simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel, din ansamblul

probator administrat în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul A.M. a

lovit-o pe victima C.V. cu palma peste față, determinând căderea acesteia și

lovirea cu capul de beton în urma căreia a decedat.

Referitor la

criticile referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate, reține Înalta Curte că

nu sunt întemeiate.

Astfel prima instanță

a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile

generale de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum sunt reglementate

de dispozițiile art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social ridicat al

faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., modalitatea și împrejurările comiterii faptei,

respectiv atitudinea agresivă de care a dat dovadă inculpata care a agresat-o

pe victimă, care era soacra sa, în plină stradă, lovind-o cu palma cu asemenea

putere încât aceasta s-a dezechilibrat și în cădere s-a lovit de beton,

lovitură care, în cele din urmă i-a fost fatală.

Instanța de fond a

avut în vedere la aplicarea sancțiunii penale și circumstanțele personale ale

inculpatei, care este la primul conflict cu legea penală, a recunoscut fapta

comisă, aspecte în raport de care a orientat pedeapsa spre limita minimă

prevăzută de lege.

Înalta Curte

apreciază, în urma propriei evaluări a cauzei, că nu se mai impune a se acorda

o mai largă eficiență acestor circumstanțe personale pozitive ale inculpatei, cât

timp recunoașterea faptei este una formală în fața evidenței probelor, iar

lipsa antecedentelor penale este o stare normală a fiecărui individ fără a

putea fi ridicată la rang de virtute cu consecința aplicării unei pedepse

modice pentru o faptă foarte gravă în urma căreia o persoană și-a pierdut

viața.

Aceste împrejurări

pozitive ce caracterizează persoana inculpatei, pot fi avute în vedere doar ca

elemente de individualizare a pedepsei, ele neavând ponderea unor circumstanțe

atenuante care să contribuie la aplicarea unei pedepse într-un cuantum și mai

redus.

Apreciază Înalta

Curte că pedeapsa aplicată inculpatei este bine dozată atât sub aspectul cuantumului

cât și a modalității de executare, astfel încât este aptă să contribuie la

atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv cel educativ și

coercitiv al pedepsei.

Este adevărat că

inculpata are în întreținere trei copii minori, însă fapta comisă în urma

căreia a decedat un membru al familiei sale, respectiv soacra sa, prezintă un grad

ridicat de pericol social, împrejurare în raport de care apreciază Înalta Curte

de Casație și Justiție că nu se impune stabilirea unui regim sancționator

neprivativ de libertate, executarea pedepsei în stare de arest fiind singura

modalitate aptă să contribuie la reeducarea inculpatei în sensul formării unei

atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Cât timp nu au fost

identificate alte cazuri de casare care luare în considerare din oficiu să facă

posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefundat, recursul declarat de

inculpată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata A.M. împotriva deciziei penale nr. 193 din 3 octombrie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie

2012.