ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2020

HOTĂRÂRE
27.02.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 2/C din 16 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 1784 din 29 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța.

A fost obligat apelantul la plata către intimați a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâtul A. a declarat recurs.

Prin rezoluția completului de filtru CF x din 10 iunie 2019, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaților-reclamanți, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Totodată, s-a pus în vedere recurentului-pârât faptul că are obligația ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3152,5 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

La 2 octombrie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în completul de filtru.

În cuprinsul raportului s-a reținut faptul că recurentul-pârât datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 3152,5 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

La 7 noiembrie 2019 recursul a fost admis în principiu, stabilindu-se termen cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac.

Examinând recursul în raport de excepția de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, sub sancțiunea nulității.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (...) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru.

În prezenta cauză, instanța a stabilit în sarcina recurentului-pârât A. obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 3152,5 RON, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

Obligația a fost adusă la cunoștința recurentului atât prin adresa emisă urmare a rezoluției din 10 iunie 2019, cât și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Cum recurentul-pârât nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a anula recursul, ca netimbrat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 2/C din 16 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1853/2019
ilor sentinței. A fost obligat intimatul-pârât B. la 4855 RON cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant A.. La 1 august 2018, recurentul-pârât B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 7/C din 17 ianuarie 2018 pronunțată de
ÎCCJ 2019-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2019
conformitate cu dispozițiile art. XV alin. (3) raportat cele ale art. XVII alin. (3) din Legea nr. 2/2013. Intimații nu au formulat întâmpinare. La 4 iunie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a re
ÎCCJ 2020-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 141/2020
nță a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în cauză,
ÎCCJ 2020-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1078/2020
împotriva sentinței tribunalului. 4. Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțată de instanței de apel, pârâta a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 29 noie
ÎCCJ 2020-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 89/2020
din 6 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă reclamantul A. a declarat recurs. Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recur
Sursă