ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1853/2019

Ședința publică din data de 18 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la remiterea sumei de 374.252 RON, reprezentând diferența dintre prețul încasat de pârât ca urmare a perfectării unui număr de trei contracte de vânzare-cumpărare, în calitate de mandatar, obligarea pârâtului la plata dobânzii penalizatoare potrivit O.G. nr. 13/2011, începând cu data punerii în întârziere și până la achitarea integrală a sumelor, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a arătat reclamantul că între părți a intervenit contractul de mandat autentificat sub nr. x/28.02.2014, cu actul adițional autentificat sub nr. x/24.10.2014, potrivit căruia pârâtul a fost împuternicit ca, în numele și pe seama reclamantului, să procedeze la înstrăinarea unui număr de trei imobile, proprietatea reclamantului.

Imobilele au fost înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/25.11.2014, y/18.12.2014 și nr. 19/19.01.2015 fără ca, până la formularea prezentei cereri de chemare în judecată, pârâtul să fi remis integral prețul încasat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2019 și urm. din C. civ.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare solicitând în principal respingerea acțiunii ca prematură, contractul de mandat nefiind încă finalizat, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.

A arătat pârâtul că, în realitate, părțile au avut o înțelegere secretă, în paralel cu cea publică ce transpare din actul public - contractul de mandat, în sensul că voința părților a fost aceea de a încheia un mandat cu remunerație, acesta fiind motivul pentru care pârâtul a remis reclamantului doar suma de 34.500 de euro.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a invocat excepția nulității absolute a înscrisurilor intitulate "declarație de bune intenții" din data de 12.03.2015 și "tranzacție" din data de 02.03.2016, acte încheiate cu terțul C., prin care pârâtul-mandatar remitea acestuia suma de 81.000 RON, câtă vreme pentru remiterea acestei sume mandatarul a depășit limitele mandatului conferit.

În ședința publică din 26 mai 2016, instanța a pus în discuția contradictorie a părților necesitatea lărgirii cadrului procesual, prin introducerea în cauză a numitului C..

Prin precizări la întâmpinare, pârâtul B. a calificat cererea de constatare a simulației contractului de mandat drept o cerere reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 869 din 28 aprilie 2017, Tribunalul Constanța a respins excepția prematurității acțiunii, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., a respins excepția nulității absolute a înscrisurilor intitulate "declarație de bune intenții" din data de 12.03.2015 și "tranzacție" din data de 02.03.2016, acte încheiate cu pârâtul C. și a admis acțiunea formulată de reclamantul A..

A obligat pârâtul în favoarea reclamantului la plata sumei de 293.645,79 RON (294.027,79 RON echivalentul în RON a sumei de 83.971,37 euro - 18.000 de euro=65 971,37 euro la un curs BNR de 4,4569 RON/1 EUR, la data de 19.02.2016 - 382 RON).

A obligat pârâtul B. la remiterea tuturor documentelor doveditoare ale demersurilor pe care acesta le-a efectuat pentru partea din contractul de mandat rămasă neexecutată.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul B. ca nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 14.944 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru și onorariul apărătorului ales.

Suma de 4175,5 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care s-a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de pârâtul-reconvenient a rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinței civile nr. 869 din 28 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, atât reclamantul A., cât și pârâtul B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 7/C din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost respins apelul pârâtului B. declarat împotriva sentinței civile nr. 869 din 28 aprilie 2017 a Tribunalului Constanța, secția I civilă.

A fost admis apelul reclamantului A. împotriva sentinței, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligat pârâtul B. și la plata sumei de 18.000 euro către reclamant.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligat intimatul-pârât B. la 4855 RON cheltuieli de judecată către apelantul-reclamant A..

La 1 august 2018, recurentul-pârât B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 7/C din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

În raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluție s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 3754,55 RON, în temeiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin întâmpinarea înregistrată la 17 septembrie 2018, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului și excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La 9 octombrie 2018, recurentul-pârât a depuse note scrise prin care a precizat că este în imposibilitate de plată a taxei de timbru, motiv pentru care înțelege să renunțe, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ., la calea de atac a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

După întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin încheierea din 18 ianuarie 2019, în condițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a fost dispusă comunicarea acestuia părților, în vederea formulării unor puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit.

La termenul din 18 octombrie 2019, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 7/C din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurentul nu s-a conformat obligației ce-i revenea, respectiv să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3754,55 RON RON, stabilită în sarcina sa.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării.

Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de lege.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și să anuleze, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 7/C din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 7/C din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2019.