ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2675/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2675/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 538 din 18

iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a

II

-a

penală, în Dosar nr. 15446/3/2009, s-au dispus următoarele:

inculpatul P.M.B. la:

1 an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută

de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

13 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. cel două pedepse au fost contopite, inculpatul

urmând să execute pedeapsa mai grea, de 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II

-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 65

C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II

-a și lit.

b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

M.M. în baza art. 11 alin. (1) pct. 2 , lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., sub aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 25 raportat la art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen.

În baza art. 14,

art. 346 și art. 348 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea

civilă C.I.N. și în consecință:

S-a dispus desființarea

totală a următoarelor înscrisuri:

- procura autentificată

din 12 decembrie 2007 de notarul public U.M.;

- contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 19 februarie 2008 de notarul public P.V.S.;

- contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 27 februarie 2008 de notarul public P.V.S.;

- contractul de

ipotecă autentificat din 27 februarie 2008 de notarul public P.V.S.

S-a luat act că

părțile vătămate F.G. și G.D.G. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 192

C. proc. pen. inculpatul P.M.B. a fost obligat la plata sumei de 2000 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 111/P/2008 din 10 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.N.A., au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:

- P.M.B. - pentru

săvârșirea infracțiunilor de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., ambele cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen.

- M.M. - pentru

săvârșirea instigării la infracțiunea înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

prev. de art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

În fapt, s-a reținut

în sarcina inculpatului P.M.B. că a folosit, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, procura emisă de către notarul public U.M., cunoscând că este falsă,

și a uzat de aceasta, în vederea inducerii în eroare a cumpărătorilor F.G. și G.D.G.,

cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 19

februarie 2008, de către notarul public P.S.V., generând prin aceasta un prejudiciu

de 1.900.000 euro în patrimoniul părții civile C.I.N.

Referitor la ioculpatul

M.M. s-a reținut că l-a determinat, cu intenție, pe inculpatul P.M.B. să săvârșească

infracțiunea de înșelăciune mai sus descrisă și i-a înlesnit acestuia comiterea

infracțiunii prin punerea la dispoziție a documentelor falsificate, acordându-i

și sprijin moral în acest sens.

În faza de urmărire

penală, prin rezoluția din 22 septembrie 2008, s-a dispus efectuarea unei constatări

de către Serviciul specialiști din cadrul D.N.A., în vederea stabilirii valorii

de piață a imobilului situat în București, str. C.S.A., sector 1, la data de 19

februarie 2008. Conform raportului de constatare întocmit la data de 27

octombrie 20098, la data de referință, valoarea de piață a imobilului a fost de

1.260.000 euro.

Inculpatul P.M.B.

a recunoscut că a vândut lui F.G. și G.D.G. terenul situat în București, str. C.S.A.,

folosind la încheierea tranzacției o procură autentică pusă la dispoziție de M.M.,

prin care era mandatat de către soții C. să facă aceste demersuri, însă a susținut

că nu cunoștea faptul că acea procură era falsificată, el având reprezentarea că

emană de la proprietarul de drept al imobilului.

Inițial, inculpatul

P.M.B. a învederat faptul că intenționa să cumpere pentru sine imobilul în litigiu,

cu 500.000 euro, de la inculpatul M.M. (la propunerea acestuia), despre care știa

că nu este proprietar, sens în care i-a și avansat acestuia mai multe tranșe de

bani, până la concurența sumei de 300.000 euro, în perioada august - decembrie 2007,

în baza unor chitanțe de mână, pe care nu le poate prezenta, deoarece Ie-a înapoiat

inculpatului M.M. după data de 19 februarie 2008. Pe parcursul negocierilor cu inculpatul

M.M., inculpatul P.M.B. a făcut investigații cu privire la proprietarul terenului,

aflând că este plecat de mai mulți ani în Israel. În octombrie 2007, inculpatul

M.M. i-a prezentat inculpatului P.M.B. o persoană de sex masculin, care și-a declinat

identitatea lui C.I.N. și cu care a discutat despre „modalitatea în care urma să

se facă plata pentru teren și siguranța acestei plăți". Conform aprecierilor

inculpatului P.M.B., pretinsul C.I.N. „părea a avea unele probleme de comportament".

În noiembrie 2007,

inculpatului P.M.B. i s-a propus de către M.M. să deplaseze la un birou notarial,

în vederea încheierii unui "contract de vânzare-cumpărare cu drept de superficie,

având ca obiect terenul părții civile. La întocmirea actului trebuia să participe

și C.I.N., care însă nu s-a prezentat, cauză din care inculpatul P.M.B. a refuzat

să-i mai pună la dispoziție inculpatului M.M. încă 25.000 euro. În schimb, cu acea

ocazie, inculpatul M.M. i-a adus inculpatului P.M.B. o procură prin care el însuși

era mandatat să vândă imobilul. A refuzat, dar în februarie 2008, cu motivația că

era „presat de cămătari" să le restituie banii pe care susține că i-a împrumutat

de la aceștia pentru a-i achita inculpatului M.M. cei 500.000 euro, a acceptat să

ia parte la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, în calitate de mandatar

al soților C., cu care nu a antamat vreodată acest subiect.

În declarația

dată la 19 septembrie 2008, inculpatul P.M.B. a arătat că vânzarea bunului lui C.I.N.

în favoarea lui F.G. și G.D.G. s-a făcut pentru suma de 500.000 euro, din care el

a primit 100.000 euro, iar inculpatul M.M. 400.000 euro.

Tot în faza de

urmărire penală, inculpatul M.M. a negat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa,

arătând că nu cunoaște nimic în legătură cu vânzarea terenului situat pe str. C.S.A.

În faza de cercetare

judecătorească, în ședința publică din data de 4 martie 2010, apărătorul părții

civile C.I.N. a ridicat excepția neregularității actului de sesizare a instanței,

solicitând în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea cauzei la Parchetul

Înaltei Curți de Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției.

În susținerea

excepției a arătat că, așa cum rezultă din plângerea penală înregistrată la data

de 03 aprilie 2008, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A., a solicitat tragerea la răspundere penală a unui număr de șapte

persoane, după cum urmează: P.M.B., U.M., F.G., G.D.G., G.M.N., P.V.S. și C.I. În

cuprinsul plângerii penale, a arătat motivele pentru care partea civilă a precizat

aceste persoane, împreună cu angajați ai Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector

1, București, ai Biroului de Carte Funciară Sector 1 București, ai Banca B. Sucursala

Unirii, au contribuit la fraudă concretizată în deposedarea părții vătămate de terenul

liber de construcții situat în București, str. C.S.A., sector 1. Pe parcursul derulării

urmăririi penale, procurorii din cadrul P.I.C.C.J. - D.N.A., au început urmărirea

penală împotriva a trei persoane: P.M.B., M.M. și T.A.D.

Prin încheierea

de ședință din 21 octombrie 2010 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția nelegalei

sesizări a instanței invocată de partea civilă C.I.N., cu motivarea că, potrivit

art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul

de sesizare a instanței, iar, în caz de extindere a procesului penal și la fapta

și persoana la care se referă extinderea. Întrucât, în speță, sesizarea instanței

este făcută prin rechizitoriu, soluționarea cauzei se mărginește la limitele indicate

în acest act și câtă vreme ele nu au fost extinse, potrivit legii, judecata nu se

poate referi la alte fapte sau la alte persoane.

În ședința publică

din 16 decembrie 2010, instanța, în temeiul disp. art. 326 C. proc. pen., a procedat

la audierea separată a părții civile C.I.N. și a părților vătămate F.G. și G.D.G.,

depozițiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei, la

același termen de judecată fiind audiat și inculpatul M.M. Sub prestare de jurământ,

în temeiul disp. art. 327 C. proc. pen., s-a procedat la audierea separată a martorilor

din acte P.V. și D.G., depozițiile acestora fiind consemnate separat și atașate

la dosarul cauzei.

În ședința publică

din 13 ianuarie  2011, în temeiul disp. art. 327 C. proc. pen., sub prestare de

jurământ, s-a procedat la audierea separată a martorilor din acte P.M., U.M., C.E.

și B.C., depozițiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică

din 10 februarie 2011, în temeiul disp. art. 327 C. proc. pen., s-a procedat la

audierea separată, sub prestare de jurământ a martorilor din acte I.F., P.C. și

T.A.D., depozițiile acestora fiind consemnate, în scris și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică

din 10 martie 2011, a fost audiat martorul S.N., apoi în ședința publică din data

de 07 aprilie  2011, a fost audiat martorul B.L.

În ședința publică

din 09 mai 2011 s-a luat act din procesul-verbal întocmit de organele de poliție,

martorul G.N.; deși are domiciliul la adresa indicată, nu mai locuiește la această

adresă, nu mai păstrează legătura cu familia iar aceasta nu cunoaște unde domiciliază

în prezent. Având în vedere cele menționate, Tribunalul a făcut aplicarea art. 327

alin. (3) C. proc. pen.

La același termen

de judecată, s-a luat act că nu se mai impune audierea martorului T.G.

De asemenea, s-a

luat act că, din procesul verbal întocmit de organele de poliție privind mandatul

de aducere cu inculpatul P.M.B., rezultă că acesta nu locuiește efectiv la adresa

indicată, la apartamentul indicat fiind sediul unui birou de avocatură pe numele

I.G.P.

În ședința publică

din 02 iunie 2011, au fost audiați martorii F.V. și C.I., ale căror depoziții au

fost consemnate și atașate la dosar. La același termen de judecată s-a luat act

că din procesul verbal întocmit de organele de poliție privind mandatul de aducere

cu inculpatul P.M.B., rezultă că acesta nu locuiește efectiv la adresa indicată,

la apartamentul indicat fiind sediul unui birou de avocatură pe numele I.G.P. Se

mai precizează, în procesul verbal atașat, că inculpatul P.M.B. nu a mai fost văzut

de mai mult timp la adresa indicată și nu se cunoaște reședința acestuia.

Pe întreg parcursul

procesului penal, inculpatul P.M.B. nu s-a prezent în instanță în vederea audierii,

din procesul verbal întocmit de organele de poliție la 10 martie 2011 rezultând

că aceasta a comunicat telefonic că nu se poate prezenta în instanță din motive

medicale, din procesul-verbal întocmit de organele de poliție la 06 mai 2011 cu

privire la aducerea la îndeplinire a mandatului de aducere cu inculpatul P.M.B.,

rezultând că acesta nu locuiește efectiv la adresa indicată, la apartamentul indicat

fiind sediul unui birou de avocatură pe numele I.G.P. iar din procesul-verbal întocmit

de organele de poliție la 29 iunie  2011, cu ocazia neaducerii la îndeplinire a

mandatului de aducere cu inculpatul P.M.B., rezultând, din nou că acesta nu locuiește

efectiv la adresa indicată de foarte mult timp, iar din relațiile obținute de la

vecinii inculpatului, rezultă că acesta ar fi plecat în Italia.

Examinând actele

și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin contractul

de vânzare-cumpărare încheiat între B.M. și B.V., pe de o parte și C.I.N., pe de

altă parte, acesta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

teren intravilan fără construcții în suprafață de 480 mp, situat în București,

str. C.S.A., sector 1. Contractul a fost autentificat de către Biroul Notarului

Public M.E. Terenul a fost înscris în evidențele Oficiului de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Sector 1 în cartea funciară, cu numărul topo X.

La 27 martie 2008,

partea civilă C.I.N. i-a solicitat colaboratoarei sale, F.B. (Văduva), să se deplaseze

la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 1 București, pentru a achita impozitul

aferent anului 2008, pentru terenul arătat mai sus. Cu această ocazie, F.B. a fost

informată de către funcționara de la ghișeu că C.I.N. nu mai figurează ca titular

al rolului fiscal deschis pentru terenul aflat pe strada C.S.A.

În aceste condiții,

F.B. a anunțat-o pe partea civilă despre situația cu care s-a confruntat și a încercat

să obțină mai multe informații. Pentru aceasta, sus-numita, împreună cu martorul

D.G., a contactat-o, la 28 martie 2008, pe C.E., șef Serviciu Stabilire și Impunere

Persoane Fizice

II,

de la care a aflat că terenul proprietatea

lui C.I.N. a fost vândut de acesta numiților F.G. și G.D.G., prin mandatarul P.M.B.

Întrucât C.I.N.

nu a încheiat nici o tranzacție având ca obiect terenul din strada C.S.A., în data

de 03 aprilie 2008 acesta a sesizat Direcția Națională Anticorupție.

A rezultat în

urma cercetărilor că la 12 decembrie 2007, la Biroul Notarilor Publici Asociați

U.M. și U.B.M.A., cu sediul în municipiul Giurgiu, str. P., jud. Giurgiu, s-au prezentat

două persoane rămase neidentificate, care au solicitat autentificarea unei procuri

prin care doreau să îl împuternicească pe inculpatul P.M.B. să înstrăineze imobilul

proprietatea lor, situat în strada C.S.A.

Cu această ocazie,

cele două persoane și-au declinat identitatea lui C.I.N. și a numitei C.M., folosind

în acest sens cărțile de identitate, eliberată la data de 07 martie 2001 de Poliția

București - Secția 3 și, respectiv, emisă la 09 septembrie 2002 tot de Poliția București

- Secția 3.

După verificarea

documentelor de identitate prezentate de cele două persoane, notarul public

U.M. prin care C.I.N.  și C.

I.

îl

mandatau pe P.M.B. ca, în numele lor și pentru ei, să vândă cui va crede de cuviință

și la prețul pe care-l va socoti convenabil, terenul intravilan, în suprafață de

480 mp, situat în București, str.C.S.A., sector 1. Procura a fost autentificată

prin încheierea în 12 decembrie 2007.

Pentru a face

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, cei doi care s-au

prezentat ca fiind soții C., au prezentat notarului public U.M. contractul de vânzare

cumpărare din 12 martie 1996, din care rezultă că au cumpărat terenul de la vânzătorii

B.M. și B.V., o copie a convenției a fost reținută de către notar împreună cu fotocopiile

cărților de identitate ale mandantilor și mandatarului, toate aceste înscrisuri

constituind anexe ale procurii.

La sfârșitul anului

2007, inculpatul M.M. i-a propus inculpatului P.M.B. să se deplaseze la un birou

notarial în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu drept de superficie,

având ca obiect terenul situat pe strada C.S.A., sector 1, București, tranzacția

urmând să se facă în baza unei procuri prin care soții C. îl împuterniceau pe P.M.B.

să înstrăineze proprietatea lor.

Inculpatul P.M.B.

a refuzat să dea curs cererii formulate de către inculpatul M.M., motiv pentru care

acesta din urmă, deranjat de decizia lui, a precizat că va anula procura, ceea ce

nu s-a întâmplat, așa cum reiese din declarația inculpatului P.M.B.

Astfel, conform

afirmațiilor acestuia din urmă, în februarie 2008, a achiesat la propunerea inculpatului

M.M., întrucât se afla într-o situație pecuniară precară.

În februarie 2008,

inculpatul P.M.B. a primit de la inculpatul M.M. procura eliberată de notarul public

U.M., împreună cu actul de proprietate al imobilului aparținând părții civile, după

care s-a întâlnit cu martorul F.V., căruia trebuia să-i vândă terenul, conform indicațiilor

inculpatului M.M.

Inițial, pe certificatul

fiscal eliberat de D.I.T.L. Sector 1 București, la data de 12 februarie 2008, pentru

imobilul situat pe strada C.S.A., figura doar C.I.N. Constatând că pe convenția

prin care partea civilă a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu,

acesta apărea cu mențiunea "căsătorit", notarul P.S.V. i-a cerut inculpatului

P.M.B. să solicite eliberarea unui nou certificat de atestare fiscală, în care să

fie trecută și soția proprietarului.

În acest sens,

la 18 februarie 2008, inculpatul P.M.B. a formulat o cerere adresată D.I.T.L. Sector

1, pentru eliberarea unui nou certificat de atestare fiscală, cu completarea cerută

de către notar. Pentru a face dovada relațiilor sot-sotie între C.I.N. și C.M.,

inculpatul P.M.B. a prezentat certificatul de căsătorie eliberat de Primăria sectorului

6 București, în data de 10 februarie 1991, document pus la dispoziție de către inculpatul

M.M., așa cum reiese din declarația inculpatului P.M.B.

Conform adresei

din 24 septembrie 2008 emisă de către Primăria Sectorului 6 - Serviciul Stare civilă,

în registrele de stare civilă ale instituției nu apare înregistrată nici o căsătorie

între C.I.N. și C.M. și nu a fost emis certificatul pe 10 februarie 1991.

În baza cererii

formulate de P.M.B., F.G. și G.D.G., la 19 februarie 2008, înregistrată la Biroul

Notarului Public P.S.V., notarul public a redactat și autentificat, prin încheierea

din 19 februarie 2008, contractul de vânzare cumpărare dintre C.I.N. și C.M., prin

mandatar P.M.B., în calitate de vânzători și F.G. și G.D.G. în calitate de cumpărători.

Pentru redactarea

convenției, au fost depuse de către părți împuternicirea avocațială pentru avocat

G.A., copie listă cont a mandatarului vânzătorilor, copie extras de cont achitare

preț, copii acte identitate ale cumpărătorilor, în original procura autentificatăla

Biroul Notarilor Publici Asociați U.M. și U.B.M.A., certificat eliberat de Registrul

Național de Evidență a Revocării Procurilor - original, copie a certificatului de

urbanism, certificat de atestare fiscală - original, contract de vânzare-cumpărare

autentificat la Biroul Notarului Public M.E. - copie, sentința civilă din 03

august 1955 a Judecătoriei Sectorului 1 București, fișa bunului imobil - copie,

extras de carte funciară autentificat, în original, încheiere de intabulare din

22 februarie 2001, în copie. Documentele prin care se atestă dreptul de proprietate

a lui C.I.N. asupra imobilului în discuție, împreună cu cererea, certificatul de

urbanism, certificatul de atestare fiscală și procura, au fost remise notarului

de către inculpatul P.M.B.

Obiectul contractului

de vânzare-cumpărare l-a constituit terenul în suprafață de 480 mp, situat în București,

str. C.S.A., sector 1, iar prețul stabilit de părți a fost 1.900.000 euro, din care

suma de 1.550.000 euro s-a primit de către vânzători, prin mandatar, în numerar

și în întregime la data autentificării contractului, iar suma de 350.000 euro s-a

primit prin transfer bancar, în contul deschis la Banca B. - Agenția Europa, pe

numele mandatarului P.M.B.

Potrivit declarațiilor

cumpărătorilor F.G. și G.D.G., cel dintâi a achitat 850.000 euro (din care 700.000

euro în numerar și 150.000 euro prin virament bancar), iar cel de-al doilea a plătit

din preț suma de 850.000 euro în numerar și 200.000 euro prin virament bancar, prin

intermediul SC V.T. SRL, prin compensare.

Constatând că

sunt îndeplinite condițiile pentru întocmirea contractului de vânzare cumpărare,

notarul public a materializat voința părților în documentul translativ de proprietate,

în baza căruia F.G. și G.D.G., împreună cu N.G., au solicitat Oficiului de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, intabularea dreptului de proprietate

în data de 19 februarie 2008. La scurt timp după achiziționarea terenului, F.G.

și G.D.G. au hotărât să îl înstrăineze în favoarea unei cunoștințe de-a lor, C.I.

Motivația celor doi pentru luarea acestei decizii a fost aceea că nu puteau să edifice

pe terenul cumpărat o construcție cu mai multe nivele, așa cum își propuseseră,

deoarece autorizația nu permitea acest lucru, datorită regimului de înălțime impus

în zona de referință.

F.G. și G.D.G.

au negociat cu C.I. prețul tranzacției la suma de 1.950.000 euro, la care se adaugă

posibilitatea ca cei doi vânzători să cumpere, la prețul de construcție, câte un

apartament în blocul pe care C.I. intenționa să-l ridice pe teren.

În aceste

condiții, cei trei au apelat din nou la serviciile notarului P.S.V. pentru perfectarea

actelor.

Martorul C.I.

urma să cumpere imobilul pe numele societății SC E.C.C. SRL, al cărei asociat unic

era iar în vederea realizării operațiunii de vânzare-cumpărare, a contractat un

credit la Banca B. - Sucursala Unirea București, în cuantum de 1.800.000 euro, conform

contractului de credit din 27 februarie 2008.

La 27

februarie 2008, a fost redactat și autentificat, de către notarul public P.S.V.,

contractul de vânzare-cumpărare prin care SC E.C.C. SRL a cumpărat de la F.G., G.D.G.

și N.G., imobilul situat în București, str. C.S.A., sector 1, pentru suma de 1.950.000

euro, din care 1.800.000 euro s-au achitat prin virament bancar iar restul de 150.000

euro numerar.

Urmare a faptului

că partea civilă C.I.N. a sesizat banca cu privire la faptul că a fost deposedat

în mod fraudulos de imobilul proprietatea sa, imobil care, ulterior, a intrat în

patrimoniul SC E.C.C. SRL, Banca B. l-a notificat pe asociatul firmei ante-menționate

să stingă creanța. Întrucât C.I. nu dispunea de suma reprezentând contravaloarea

împrumutului acordat de instituția bancară, a postat pe terenul în litigiu un anunț

prin care oferea spre cumpărare imobilul. Văzând înștiințarea, cetățeanul bulgar

T.G. l-a contactat pe C.I. Acesta din urmă l-a informat despre faptul că terenul

propus pentru cumpărare este în litigiu și că dorește să îl înstrăineze contra sumei

de 1.800.000 euro. T.G. a fost de acord să încheie cu reprezentanții SC E.C.C.

SRL un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care promitentul vânzător se obliga

să vândă imobilul societății comerciale SC C. SRL, al cărei administrator este T.G.,

pentru suma de 1.800.000 euro, achitată integral de către promitentul cumpărător

la data întocmirii convenției.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul M.M., instanța de fond a reținut că acesta nu l-a determinat în niciun

fel, nici cu intenție directă ori indirectă, pe inculpatul P.M.B. să falsifice vreun

document, nu i-a înmânat nicio procură falsă, în vederea folosirii de către acesta,

actele care dovedesc temeinicia celor afirmate de inculpat cât și nevinovăția fiind

actele efectuate în fața instanței.

Prin declarația

dată de inculpat la instanță se afirmă și, ulterior, prin probele administrate,

se certifică și dovedește că afirmațiile sale au corespondent în realitate și dovedesc

lipsa de temeinicie a acuzației care i-a fost adusă prin actul de sesizare.

Astfel, martorul

G.D.G. declară: „Pe inculpatul M.M. l-am văzut pentru prima dată la Tribunal. Am

declarat că l-am recunoscut de pe planșe foto pentru că semăna cu persoana din fotografie.

Precizez că este cu totul altă persoană.

Martorul F.G.

declară: „Pe M.M. l-am văzut prima dată la Tribunal când a fost legitimat de grefier.

Persoana care se afla împreuna cu dl P.M.B. a stat tot timpul în stradă. Inculpatul

P.M.B. după ce a luat banii am văzut că a plecat singur”.

De asemenea, martora

notar P.V.S. declară: „La data de 18 februarie 2008 s-a prezentat inculpatul P.M.B.,

cred singur, împreună cu F.V. și G.

Nu l-am văzut

niciodată pe inculpatul M.M., astăzi l-am văzut pentru prima dată".

Martora P.M. declară:

„Nu l-am văzut niciodată pe inculpatul care mi-a fost prezentat astăzi, respectiv

pe dl. M.M.

Totodată, martora

C.E. declară: „Nu cunosc pe niciun inculpat. Martora U.M. declară: „Nu l-am văzut

niciodată pe inculpatul M.M.", iar (martora B.C.: „Nu l-am văzut niciodată

pe inculpatul M.M.”)

De asemenea, martorul

I.F. declară: „cunosc pe M. de cca. 2-3 ani și l-am împrumutat cu 20.000 euro, urmând

ca-mi restituie în scurt timp, când va putea. Eu nu mi-am recuperat banii, precizez

ca am exagerat in declarații întrucât doream sa devin martor, întrucât fusesem citat

in calitate de făptuitor. Am exagerat când am spus că M.M. era implicat total. Am

vrut să accentuez vinovăția lui M.M. pentru că eu nu mi-am primit banii nici in

ziua de azi. Am exagerat pentru că eu nu cunoșteam cu exactitate datele problemei.

Am înțeles că trebuie sa pârăsc lumea pentru a ajuta poliția. Mi-a spus că

trebuie să-l pârăsc pe M.M. și să spun adevărul că a participat la fapta. Când am

dat acele declarații am vrut să scap să nu mă duc la pușcărie, fiind citat în calitate

de făptuitor. Țin minte că cineva mi-a și dictat o parte din declarație. Am vrut

de supărare să mă duc să-mi iau familia să mă duc la M.M. acasă și să-l omor, dar

am considerat că nu trebuie să fac pușcărie pentru asta”.

Martora T.A.D.

declară: „Nu-I cunosc pe M.M. și nu am auzit de el” pentru ca martorul S.N. să declare:

„Pe inculpatul M.M. l-am cunoscut în anul 2005 întrucât aveam o firmă de construcții".

Martorul B.L.

declară: „Mă aflu în detenție în executarea unei pedepse de 8 ani și 6 luni pentru

înșelăciune datorită inculpatului M. Am fost dus cu forța și sechestrat cca. 3 zile

de mai multe persoane, din ordinul dl. M. Nu am formulat plângere penală pentru

lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare împotriva inculpatului M.M.

Am fost bătut

la Poliția Capitalei spunându-mi să nu mai pomenesc de M.M.".

Martorul F.V.

declară: „La notar l-am întâlnit pe P.M.B. și am mai văzut și alte persoane însă

nu pot preciza dacă îl însoțeau pe acesta sau stăteau pe afară. Pe M.M. nu l-am

văzut. Din moment ce nu-l cunosc pe M.M. nu mi s-a cerut nicio sumă de bani pentru

acesta”.

Martorul C.I.

declară: „Nu îl cunosc pe M.M., nu am auzit de numele M.M. și nu mi s-a solicitat

nicio sumă de bani în numele acestuia”.

Astfel, Tribunalul

a constat că atât din probatoriul administrat în fața instanței de judecată cât

și din cel din faza de urmărire penală, a reieșit fără putință de tăgadă că fapta

de instigare reținută în sarcina inculpatului M.M. nu a fost săvârșită de acesta.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere și principiul „in dubio pro reo” cât mai ales lipsa

probelor certe în susținerea acuzării, instanța a apreciat că se impune achitarea

inculpatului M.M.

În drept, a reținut

că fapta inculpatului P.M.B., de a folosi, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, procura emisă de către notarul public U.M., cunoscând că este falsă

și de a uza de aceasta, în vederea inducerii în eroare a cumpărătorilor F.G. și

G.D.G., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din

19 februarie 2008, de către notarul public P.S.V., generând prin aceasta un prejudiciu

de 1.900.000 euro în patrimoniul părții civile C.I.N., întrunește elementele constitutive

ale infracțiunilor de uz de fals în formă continuată și înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cele două infracțiuni aflându-se în

concurs real, în condițiile aplicării art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului P.M.B., Tribunalul a avut în vedere gradul de pericol

social al faptei săvârșite, persoana făptuitorului și circumstanțele atenuante sau

agravante, ca și criterii de individualizare alăturate și distincte.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpatul P.M.B. și Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie.

Parchetul a criticat

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub două aspecte:

1) Greșita achitare

a inculpatului M.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pe motiv că soluția instanței este

contrazisă de situația de fapt reținută prin hotărâre și că instanța a analizat

în mod defectuos mijloacele probatorii, limitându-se doar la actele de cercetare

judecătorească, omițând, în totalitate, probele administrate în faza de urmărire

penală. În opinia Parchetului, acuzația adusă inculpatului M.M. este dovedită prin

declarațiile inculpatului P.M.B., depozițiile martorilor I.F. și B.L., declarațiile

cumpărătorilor F.G. și G.D.G. și procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului

M. din planșele foto, rezultând că inculpatul M. a comis fapta pentru care a fost

trimis în judecată, așa încât, se impune condamnarea acestuia.

2) Instanța de

fond a aplicat în mod greșit pedepsele complementare în ce-l privește pe inculpatul

P.M.B., stabilindu-le în mod direct pe lângă pedeapsa rezultantă și nu pe lângă

fiecare pedeapsa principală.

Inculpatul P.M.B.

a criticat hotărârea pe motiv că instanța a nesocotit prevederile legale de citare,

judecându-l în lipsă, fără să efectueze citarea la sanatoriul în care era internat

și fără a-și îndeplini rolul activ în determinarea mijloacelor legale de a asigura

prezența sa la termenele de judecată, nesocotind cererea de amânare a judecății,

susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 291, 295 C. proc. pen., dar și

stipulațiile art. 5 și 6 din C.E.D.O., în sensul că l-a fost încălcat dreptul la

un proces echitabil, neasigurându-se exercitarea dreptului la apărare.

În apărarea inculpatul

a mai arătat că datorită internărilor nu a avut posibilitatea să ia legătura cu

avocatul din oficiu și nici de a fi audiat, precizând că urma să aducă lămuriri

asupra situației de fapt, referitor la persoanele implicate în comiterea infracțiunilor

și la contribuția acestora.

De asemenea, inculpatul

arată că instanța l-a achitat în mod greșit pe inculpatul M.M., care este factorul

cheie al infracțiunilor reținute în actul de sesizare și care a avut complice o

altă persoană, instanța nesocotind sub acest aspect actele probatorii, motive pentru

care s-a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

Prin decizia penală

nr. 198/A din 20 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a fost

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 538 din 18

iulie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală.

A fost desființată,

în parte, sentința penală și, în rejudecare, a fost aplicată inculpatului P.M.B.,

pe lângă pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită în baza art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani

după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.

35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca după stabilirea pedepsei rezultante de 13 ani

închisoare conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să-i fie interzise

inculpatului P.M.B. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A fost condamnat

inculpatul M.M. la 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare

la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 25 rap. la

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Conform art. 65

C. pen., i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

Conform art. 71

C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor

prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Inculpatul M.M.

a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea

apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului.

A fost respins

ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.B. împotriva aceleiași sentințe.

Apelantul inculpat

a fost obligat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 300 RON, s-a dispus a

fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Referitor la apelul

inculpatului P.M.B., Curtea l-a apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În urma analizei

actelor și lucrărilor dosarului, a rezultat fără putință de tăgadă intenția acestui

inculpat de tergiversare a soluționării cauzei și, sub aparența unor motive justificate,

intenția sa de a se sustrage de la judecată. Astfel, în fața instanței de fond,

inculpatul a formulat nenumărate cereri de amânare pentru lipsă de apărare sau pentru

imposibilitate de prezentare și a angajat mai mulți avocați, unii dintre aceștia

reziliind contractul de asistentă juridică pentru nerespectarea de către inculpatul

P.M.B. a clauzelor contractuale. De asemenea, inculpatul a formulat mai multe cereri

de amânare a judecății întemeiate pe motive medicale, unele dintre aceste cereri

fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, alte cereri nefiind însoțite de

asemenea dovezi.

Mai mult, pentru

termenul din 16 decembrie 2010, inculpatul a depus o cerere de amânare pentru imposibilitate

de prezentare pe motiv că a suferit un infarct și este internat în spital, însă

din verificările efectuate de către instanță a rezultat că inculpatul a fost internat

în spital doar în data de 14 octombrie 2010, fiind examinat clinic pentru că relata

episoade de palpitații, s-au făcut analize de laborator și i s-a recomandat să revină

pentru continuarea investigațiilor, dar inculpatul nu a mai revenit la unitatea

spitaliceasca; rezultând astfel că la termenul din 16 decembrie 2010 nu a fost în

imposibilitate de prezentare.

Pe de altă parte,

s-a constatat că, atât în cursul urmăririi penale cât și cu ocazia numeroaselor

cereri formulate în cursul judecății, inculpatul a indicat ca adresă de domiciliu

pe cea din str. Ș.V., sector 1, adresă cu care figurează și în evidența informatizată

a persoanelor dar la care, în fapt, nu mai locuiește de o lungă perioadă de timp.

În urma numeroaselor

mandate de aducere emise de către instanța de fond, a rezultat că la această adresă

a funcționat într-o perioadă un cabinet de avocatură (al soției inculpatului P.M.B.),

după care, a figurat un sediu de firmă, iar într-o anumită perioadă, inculpatul

a avut chiriași la adresa respectivă, fără însă ca el să locuiască în acel apartament.

Cu toate acestea,

față de dispozițiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia, în situația

în care inculpatul a indicat un loc pentru a fi citat, acesta este citat la locul

indicat, s-a constatat că instanța de fond a dispus în mod legal citarea inculpatului

la respectiva adresă.

în aceeași ordine

de idei, s-a constatat că, la 30 iunie 2011, la registratura Tribunalului București,

secția a ll-a penală, a fost depusă, personal, o cerere formulată de inculpatul

P.M.B. prin care se solicită amânarea judecății pe motiv că din data de 29

iunie 2011 se află în imposibilitate de a se prezenta la procesul penal, fiind internat

la Sanatoriul de nevroze Predeal. Această cererea a fost însoțită de o adeverință

și de un bilet de trimitere din care rezulta că inculpatul a fost internat la Sanatoriul

de nevroze Predeal în data de 30 iunie 2011 și „va rămâne internat până la data

de aproximativ 14 iulie 2011".

Instanța de fond

a respins cererea de amânare, considerând că inculpatul are termen în cunoștință

și, în raport de atitudinea procesuală a acestuia, de tergiversare a cauzei și de

împrejurarea că a depus la dosar numeroase cereri de amânare, în ziua ședinței sau

înainte cu o zi de data termenului de judecată sau chiar în timpul ședinței de judecată.

În consecință,

Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru desființarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Este adevărat

că, prin actul medical depus la dosar, inculpatul a făcut dovada imposibilității

de prezentare din 30 iunie 2011, când au avut loc dezbaterile. Această împrejurare,

a apreciat instanța de apel, trebuie evaluată însă nu de o manieră singulară, ci

prin raportare la modalitatea în care s-a desfășurat judecata și la atitudinea pe

care inculpatul a manifestat-o în cursul cercetării judecătorești.

S-a mai constatat

că inculpatul a fost legal citat la adresa pe care a indicat-o și a avut cunoștință

de toate termenele de judecată, aspect ce reiese chiar din cererile numeroase formulate

de către acesta, cereri, în care face referire la datele ședințelor de judecată,

aspect valabil și pentru solicitarea de amânare din 30 iunie 2011.

Inculpatul, a

reținut instnța, a lipsit nejustificat la numeroase termene de judecată și a indicat

o adresă la care nu mai locuia în fapt, fără să aducă la cunoștința instanței domiciliul

său actual, rezultând că acesta și-a asumat judecarea în lipsă și nu a înțeles să

se prezinte în fața instanței pentru a fi audiat.

S-a mai constatat

că inculpatul a beneficiat de asistență juridică asigurată de trei avocați aleși,

după care, dată fiind împrejurarea că aceștia au reziliat contractul de asistență

din culpa inculpatului, asistența juridică a fost asigurată de către un apărător

desemnat din oficiu de către instanță.

Având în vedere

durata îndelungată a judecății și atitudinea de rea-credință manifestată de inculpat,

Curtea de Apel a constatat că îi este imputabil faptul că nu a luat legătura cu

apărătorul desemnat din oficiu de către instanță.

Din această perspectivă,

chiar și în situația în care s-ar considera că instanța de fond nu a respectat dispozițiile

art. 177 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căruia bolnavii aflați într-un spital

sau o casă de sănătate se citează prin administrația acestuia, Curtea a constatat

că nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., care

să atragă nulitatea relativă a hotărârii.

În primul rând,

nu s-a produs o vătămare inculpatului, din moment ce acesta avea cunoștință de termenul

acordat, așa încât finalitatea prevederilor legale referitoare la citarea, respectiv,

înștiințarea persoanei acuzate de termenul acordat, a fost îndeplinită.

În al doilea rând,

pentru înlăturarea vătămării ce s-ar fi produs inculpatului prin imposibilitatea

de a participa la dezbateri, nu este absolut necesară desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Având în vedere

efectul devolutiv total al apelului, această vătămare putea fi înlăturată prin soluționarea

cauzei în fața instanței de apel, inculpatul P.M.B. având posibilitatea de a fi

audiat și de a-și formula toate apărările.

Inculpatul nu

a folosit această posibilitate, manifestând și în fața instanței de apel aceeași

atitudine de rea-credință, încercând să tergiverseze soluționarea cauzei și sustrăgându-se

de la judecată.

Astfel, inculpatul

s-a prezentat la primul termen din 30 noiembrie 2011, când a precizat că este de

acord cu asistența juridică din oficiu, Curtea desemnând apărător din oficiu pentru

acesta, însă la următorul termen de judecată din 11 ianuarie 2012, s-a prezentat

însoțit de un avocat ales, contractul de asistență juridică fiind încheiat cu doar

o zi înaintea termenului și a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării,

așa încât apărătorul din oficiu a solicitat să se ia act de încetarea mandatului

său.

La următorul termen

de judecată din 15 februarie 2012, inculpatul P.M.B. a lipsit nejustificat, iar

pentru acest termen apărătorul ales a învederat instanței că, din motive obiective,

a renunțat la reprezentarea inculpatului P.M.B.

Față de această

împrejurare și având în vedere încetarea mandatului primului avocat din oficiu,

Curtea a desemnat un nou avocat din oficiu pentru inculpatul P.M.B., ceea ce a determinat

amânarea cauzei pentru a da posibilitatea acestui apărător să studieze dosarul și

să pregătească apărarea.

Ulterior, inculpatul

nu s-a mai prezentat în fața instanței de apel și nu a formulat alte cereri.

După dezbaterea

apelurilor și după repunerea cauzei pe rol din motive obiective, constând în imposibilitatea

de constituire a completului de judecată, în data de 05 iunie 2012, inculpatul a

depus prin registratură o cerere de amânare, susținând că la termenul fixat de instanță

la 06 iunie 2012 este în imposibilitate de prezentare, fiind citat la Poliția municipiului

Constanța. Cererea a fost însoțită de copia unei citații emise la 1 iunie 2012 în

Dosarul penal nr. 308737/2012 al Poliției Municipiului Constanța, din care rezultă

că P.M.B. este chemat la această unitate de poliție în data de 06 iunie 2012, orele

10

:

00, pentru a fi audiat în calitate de martor.

Curtea a apreciat

ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei, având în vedere calitatea pe care inculpatul

o are în respectiva cauză penală, considerând că în acest fel se folosește de orice

motiv pentru a obține amânarea cauzei de față, manifestându-și reaua-credință. în

mod evident, având în vedere calitatea de inculpat în cauza de față, ca și stadiul

procesului penal, inculpatul ar fi trebuit să dea întâietate prezenței în acest

dosar și să solicite amânarea audierii la Poliția Municipiului Constanța, invocând

în acea cauză fixarea termenului de către instanța de apel la aceeași dată.

Reaua credință

a inculpatului rezultă și din aceea că, deși în motivele de apel susține că ar fi

dorit să fie audiat și să aducă lămuriri în ce privește cauza de față, nu a valorificat

această posibilitate în fața instanței de apel, mai mult, nu a învederat nici măcar

în scris despre ce anumite aspecte este vorba și nici nu a contestat soluția de

condamnare dispusă de instanța de fond în ce-l privește, criticând doar soluția

de achitare a coinculpatului M.M.

Examinând cauza

din oficiu în ceea ce-l privește pe acest inculpat, s-a constatat că situația de

fapt a fost reținută în concordanță cu probele administrate și sunt îndeplinite

toate condițiile pentru condamnarea sa pentru infracțiunile de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave și uz de fals în formă continuată, încadrarea juridică fiind stabilită

în mod corect.

Inculpatul nu

a negat comiterea faptelor, participarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

și semnarea acestuia în calitatea de mandatar.

În cursul urmăririi

penale, a susținut că nu a avut cunoștință de caracterul fals al procurii. Contrariul

celor afirmate de inculpatul P.M.B. rezultă chiar din propriile declarații, în care

relatează desfășurarea evenimentelor, susținând că procura și celelalte acte i-au

fost înmânate de inculpatul M., care nu avea nici o legătură cu terenul, M.M. fiind

cel care a avut și ideea vânzării, așa încât motivația adusă de inculpatul P.M.B.,

în susținerea bunei sale credințe este neverosimilă. Mai mult, inculpatul P.M.B.

a declarat în mod expres că, deși s-a întâlnit cu o persoană care s-a prezentat

ca fiind numitul C., proprietarul terenului, nu a discutat niciodată cu acesta despre

faptul că îl împuternicește în vederea vânzării terenului din str. C.S.A., inculpatul

recunoscând implicit, că nu avea nici un motiv pentru a considera că proprietarul

și-a manifestat voința de a-l mandata.

Faptul că inculpatul

a acționat cu intenție infracțională reiese din întreg ansamblul probator, respectiv:

declarațiile părților vătămate F.G. și G.D.G. și ale martorilor F.V., I.F. și B.L.

- care relatează în detaliu implicarea inculpatului P.M.B. în comiterea infracțiunii,

declarațiile părți civile C.I.N. și ale martorelor P.V.S. și B.C. - din care rezultă

(alături de depozițiile celor două părți vătămate și a martorului F.V., precum și

alături de înscrisurile depuse la dosar), că inculpatul P.M.B. s-a prezentat la

notariat și la Oficiul de cadastru în calitate de mandatar al proprietarului real

C.I.N. și a folosit o procură falsificată, în baza căreia s-a încheiat contractul

fraudulos de vânzare-cumpărare al terenului și a semnat acest contract în calitate

de mandatar.

Împrejurarea că

inculpatul a acționat în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul fals

al procurii și după un plan prestabilit, în scopul inducerii în eroare a cumpărătorilor

și în scopul însușirii unui folos material injust, rezultă și din faptul că a intrat

în posesia unei părți din prețul plătit de cumpărători, fiindu-i virat în contul

personal echivalentul sumei de 350.000 euro, fără să fie preocupat de îndeplinirea

mandatului. În mod firesc, în cazul în care ar fi acționat cu bună-credintă, ar

fi trebuit ca această sumă să ajungă în posesia mandantului proprietar.

Pe cale de consecință,s-a

apreciat că nu există temeiuri de achitare a inculpatului P.M.B.

Referitor la individualizarea

pedepselor, astfel cum au fost stabilite de instanța de fond s-a apreciat că acestea

sunt justificate, avânduse în vedere gravitatea deosebită a faptei, consecințele

comiterii acesteia, dar și datele ce-l caracterizează pe inculpatul P.M.B. Deși

are studii superioare și nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine

necorespunzătoare în cursul procesului penal, așa încât instanța de fond a apreciat

în mod corect că pentru justa sancționare a acestuia nu este suficientă aplicarea

unei pedepse mai mică sau egală cu minimul special.

Apelul declarat

de Parchet s-a apreciat a fi fondat pentru următoarele considerente:

Referitor la aplicarea

pedepsei complementare pentru inculpatul P.M.B., instanța de control judiciar a

apreciat-o ca la nelegală, întrucât potrivit art. 215 alin. (1), (2), (3) și

(5) C. pen., infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave se sancționează

cu pedeapsa închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Drept urmare,

s-a reținut că pedeapsa complementară trebuia aplicată raportat la această infracțiune,

pe lângă pedeapsa principală a închisorii, și nu după aplicarea dispozițiilor

art. 33 -34 C. pen.

Soluția instanței

de fond a fost apreciată ca netemeinică în ceea ce privește achitarea inculpatului

M.M.

În primul rând,

s-a constatat că există contradicție între considerente și dispozitiv, deoarece

instanța de fond a preluat în totalitate situația de fapt reținută în rechizitoriu,

așa încât la motivare reține că inculpatul M.M. a comis fapta pentru care este trimis

în judecată, însă, ulterior, apreciază că prin probele administrate, nu s-a făcut

dovada că inculpatul a comis această faptă.

În al doilea rând,

Curtea a considerat că instanța de fond nu a analizat în mod corect întregul material

probator, nici chiar probele administrate în cursul cercetării judecătorești, fundamentându-și

soluția de achitare a inculpatului M. numai pe unele din declarațiile date de părțile

vătămate F.G. și G.D.G. și pe depozițiile unora dintre martorii audiați.

Evaluând întregul

material probator, administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de

judecată, instanța de apel a apreciat că s-a dovedit că inculpatul M.M. a comis

cu intenție infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea a avut

în vedere faptul că declarațiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul P.M.B.

- în care relatează că a comis faptele la inițiativa și cu sprijinul inculpatului

M.M.- sunt susținute de declarațiile martorilor I.F. și B.L., ca și de declarațiile

părților vătămate F.G. și G.D.G., de procesele-verbale de recunoaștere a inculpatului

M. din planșele foto, ca și de unele din înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, încă de

la început, inculpatul P.M.B. a relatat implicarea inculpatului M., arătând că acesta

a avut ideea vânzării terenului din str. C.S.A. și i-a pus la dispoziție procura

și actele de proprietate, fiind cel care a indicat și cumpărătorul (pe F.V., fratele

părții vătămate F.G.) și I-a însoțit la notariat pe inculpatul P.M.B., la momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Este adevărat

că unele din afirmațiile inculpatului P.M.B. sunt neverosimile, însă sub aspectele

mai sus-menționate, declarațiile sale nu pot fi înlăturate, întrucât se coroborează

cu alte mijloace de probă.

Tot astfel, în

cursul urmăririi penale, atât F.G. cât și G.D.G. au susținut că inculpatul P.M.B.

a fost însoțit la notariat de una sau de două persoane, indicând semnalmentele uneia

dintre acestea ca fiind un bărbat în vârstă de 35-50 ani, brunet, cu tenul închis,

circa 80 kg, 1,75 m înălțime, persoană cu care inculpatul P.M.B. a și plecat de

la notariat, după ce a fost semnat contratul de vânzare-cumpărare și a primit o

parte din preț, respectiv 1.550.000 euro în numerar.

Mai mult, cu ocazia

prezentării pentru recunoaștere din planșe foto, în prezența unui martor asistent,

G.D.G. I-a indicat fără ezitare pe inculpatul M.M. ca fiind persoana care I-a însoțit

pe P.M.B. la notariat, fără să intre în sediu.

De asemenea, cu

ocazia prezentării planșelor foto, F.G. a precizat că nu este sigur, dar a indicat

două din cele cinci fotografii, spunând că este posibil ca acele persoane să-l fi

însoțit pe inculpatul P.M.B., în una dintre aceste planșe foto fiind M.M., despre

care F.G. a susținut că i se pare că este prea gras în fotografie.

Susținerile părții

vătămate F.G. cu ocazia recunoașterii din planșele foto sunt explicabile prin aceea

că fotografia prezentată pentru recunoaștere, deși aptă pentru efectuarea acestui

procedeu criminalistic, nu-l reprezenta pe inculpatul M. într-o stare identică cu

cea de la momentul la care F.G. l-a observat la notariat.

F.G. a precizat

în fața instanței de fond că persoana prezentă la notariat era mai tânără decât

inculpatul M. -prezent în sala de judecată, susținere de asemenea explicabilă, prin

faptul că de la data încheierii contractului la notariat (19 februarie 2008) și

până la data audierii părții vătămate (16 decembrie 2010) trecuseră aproape 3 ani.

În