ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2073/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Orașul Borșa și Direcția Venituri din cadrul Primăriei Borșa, B., C., D., E., F. și G., a solicitat instanței suspendarea actelor administrative contestate, respectiv: anularea Adresei nr. x/21.06.2017 denumită "obligație de plată", anularea deciziei de impunere pentru anul 2017 înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea procesului-verbal-înștiințare de plată înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea deciziei de impunere pentru anul 2017 înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea declarației fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea procesului-verbal - înștiințare de plată înregistrată sub nr. x/21.06.2017, anularea declarației fiscale pentru stabilirea impozitului pe teren înregistrată sub nr. x/21.06.2017. De asemenea, a mai solicitat, obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 1 leu cu titlu de daune morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâților, în solidar, în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004 la plata unor despăgubiri evaluate provizoriu în cuantum de 2.261.086 RON și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din 28 martie 2018, în Dosarul nr. x/2017, a admis cererea formulată de reclamanta A. și, în consecință, a dispus suspendarea actelor administrative contestate: Adresa nr. x/2017, Decizia de impunere nr. x/2017, Procesul-verbal nr. x/2017, Decizia de impunere nr. x/2017, Declarația fiscală nr. 61337/2017, Procesul-verbal nr. x/2017, Declarația fiscală nr. 61336/2017 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Borșa - Primăria Orașului Borșa - Direcția de venituri a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) și ale art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele unei hotărâri trebuie să se arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, pretinzându-i acestuia să le examineze în mod efectiv. Dreptul la justiție nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, printr-un examen efectiv al argumentelor, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În opinia recurentei, instanța, pe de-o parte, nu poate să treacă peste puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 113/A/10.04.2017, prin care s-a statuat, cu titlu definitiv, că:

"faptul că ar fi fost puse în posesie alte persoane" pe cele 17.000 ha nu constituie cauză de anulare a celor două procese-verbale de punere în posesie emise în favoarea A. Or, tocmai cele două procese-verbale valabile, împreună cu nedepunerea declarațiilor fiscale, ne-au dat dreptul de a stabili impozit pe teren.

Ca atare, competentă să se pronunțe asupra nulității proceselor-verbale de punere în posesie și a titlurilor de proprietate, ale reclamantei sau ale persoanelor cărora reclamanta susține că li s-au emis ulterior astfel de acte, este judecătoria de la locul situării imobilului.

Pentru aceste motive recurenta consideră că erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a emite deciziile de impunere din oficiu și că nu există nicio "împrejurare vădită de fapt sau de drept" care să justifice suspendarea executării acestora.

Deși în considerentele încheierii recurate se vorbește în mai multe rânduri des-pre "probațiunea administrată până la acest moment" și "în special de înscrisurile depuse în probațiune de către reclamantă și de către pârâtă", instanța era datoare să arate din care anume probe și înscrisuri ar rezulta, la nivelul aparenței, un indiciu suficient de puternic de nelegalitate a actelor contestate, care să justifice suspendarea executării lor.

Instanța de fond a dat o hotărâre nelegală, așadar, și din perspectiva faptului că nu indică nicio probă pe care își întemeiază convingerea că planează îndoieli puternice asupra legalității actului administrativ.

Motivele invocate în susținerea cererii de suspendare sunt aceleași cu argumentele pentru anularea actelor administrative, pentru dovedirea cărora instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză specialitatea silvicultură (cu numeroase obiective, completate și modificate în mai multe rânduri), cu interogatoriu, cu nenumărate înscrisuri și cu cercetarea unora dintre ele (registre agricole) prin comisie rogatorie la locul unde acestea se găsesc.

O altă normă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității ce a fost încălcată în speță este cea prevăzută la art. 14 alin. (6) C. proc. civ., conform căruia instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale stabilite, a căror achitare de către reclamantă ar fi imposibilă, nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube care trebuie să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încheierea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material), recurenta consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta susține că a invocat atât prin notele de ședință din 19.03.2018, cât și oral la termenul de judecată din 21.03.2018, excepția inadmisibilității cererii de suspendare a acestui act, întrucât el nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ori un act administrativ fiscal în sensul art. 1 pct. 1 C. proc. fisc.

Adresa nr. x/21.06.2017 nu dă naștere/modifică/stinge raporturi juridice și, prin urmare, nici nu stabilește o situație individuală și nu produce efecte juridice, prin ea însăși, față de intimata-reclamantă.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece recurenta critică hotărârea instanței de fond, sub aspectul neadministrării probelor solicitate și nu sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordie publică, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine publică, când sancțiunea este nulitatea relativă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare

Pentru a analiza excepția inadmisibilității acțiunii astfel cum a fost invocată, Înalta Curte va avea în vedere faptul că este învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a unui act administrativ individual, în condițiile dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

În cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, ceea ce se va verifica în cadrul cererii de suspendare va fi aparența legalității actului, pentru care nu se vor administra probe decât sub aspectul îndeplinirii condițiilor speciale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța pronunțându-se fără a avea nevoie de administrarea unor probe ce țin de fondul cauzei.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că argumentele recurentei în susținerea excepției sunt legate de fondul cauzei, punând în discuție chiar natura juridică a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, ceea ce implică cercetarea pe fond a pricinii.

Or, instanța nu se poate pronunța, într-o cerere de suspendare, pe admisibilitatea acțiunii în anulare.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin actele administrative contestate de reclamanta A. a fost stabilită în sarcina acesteia plata sumei totale de 2.246.132 RON. Prin decizia de impunere pentru anul 2017 înregistrată sub nr. x/21.06.2017 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată față de bugetul comunei Borșa în cuantum de 1.285.920,00 RON, iar prin procesul-verbal înștiințare de plată înregistrată sub nr. x/21.06.2017 s-a stabilit un impozit total pe teren aferent anului 2017 în sumă de 214.320,00 RON. Prin decizia de impunere înregistrată sub nr. x/21.06.2017 s-a stabilit impozitul aferent anului 2017 în sumă de 348.080,00 RON.

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor administrative contestate.

În consecință, există la acest moment, la nivelul aparenței, o îndoială cu privire la întinderea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenurilor ce au generat, din perspectiva pârâtei, obligația de plată a impozitului pe teren, apt pentru a fi pus în posesia efectivă a reclamantei.

În același timp, se susține de către reclamantă că a fost supusă impozitării și în privința unor suprafețe de teren cu privire la care există scutire de la plata impozitului, aspect ce va fi, în mod evident, lămurit cu prilejul în urma administrării probei cu expertiza solicitată de către partea reclamantă și încuviințată de către instanță.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actelor administrative contestate.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Înalta Curte are în vedere cuantumul concret al sumei stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de impozit pe teren precum și aspectele legate de componența persoanei juridice a composesoratului ce se compune din persoane fizice precum și regimul juridic special al acestei persoane juridice, respectiv scopul constituirii, și anume administrarea terenurilor aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice ce alcătuiesc composesoratul.

De asemenea, instanța are în vedere și aspectul referitor la determinarea obligației de plată, care, în raport de susținerile reclamantei, nu a fost corect determinată situație în care eventuala executare pentru suma arătată în acte are un caracter vătămător.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Borșa - Primăria Orașului Borșa - Direcția de Venituri împotriva încheierii din 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - NN