ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1996/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 8 august 2016 și completată la data de 01.09.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. Botoșani, în contradictoriu cu pârâții ANAF București - Direcția Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Suceava, Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Iași și ANAF București a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.07.2016.

La data de 1 septembrie 2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. Răchiți, și-a modificat acțiunea solicitând ca judecarea cauzei să se facă în contradictoriu și cu Agenția Națională de Administrare Fiscală București, în calitate de pârât, întrucât Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă de Direcția Regională Antifraudă Suceava, entitate fără personalitate juridică din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, astfel încât, a apreciat că se impune ca și aceasta să aibă calitate de pârâtă în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de 3 octombrie 2016 pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală București a solicitat: admiterea excepției necompetenței Tribunalului Botoșani și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava; respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 11 iulie 2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 4 octombrie 2016, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, întrucât Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.07.2016, act administrativ de autoritate este emisă de Direcția Generală Antifraudă Fiscală 1 Suceava din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, și nu de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași chemată în judecată în prezenta cauză.

Prin Sentința nr. 857 din 8 decembrie 2016, Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Botoșani, privind cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Botoșani, în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. București - Direcția Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Suceava, Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Iași și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 27 decembrie 2016 sub nr. x/2016.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 18 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, a respins contestația formulată în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a respins contestația ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 18 din data de 13.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2016, a declarat recurs S.C. A. S.R.L., pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv cele prevăzute de art. 213 alin. (2) C. proc. fisc. - condițiile de fond privind instituirea măsurilor asigurătorii.

Apreciază recurenta că în speță intimata nu a motivat condiția impusă de textul legal menționat, aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.

Intimata avea obligația de a motiva starea de pericol în concret, în raport de elemente concrete și obiective privind starea financiară a acesteia și comportamentul fiscal al acesteia, aceasta trebuind să învedereze în cuprinsul deciziei elemente reale care să conducă la concluzia că există un pericol concret ca în lipsa menținerii măsuri asigurătorii asupra patrimoniului acesteia aceasta își va ascunde sau risipi patrimoniul.

Măsura sechestrului asigurătoriu dispusă de către organele fiscale este de natură să perturbe relațiile comerciale cu băncile, fiind de notorietate acest aspect, iar orice investiție a societății este blocată.

Referitor la nesocotirea dreptului contribuabilului de a fi ascultat, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. , se arată că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. , "înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei".

Susține recurenta că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/13.06.2016 nu constituie o măsură de executare silită, ci doar un mijloc procesual având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu.

Prin urmare, intimata avea obligația ca anterior să dea posibilitatea contestatoarei de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu măsurile pe care urma să le dispună, obligație pe care nu a îndeplinit-o, decizia contestată fiind nelegală și sub acest aspect.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Decizia nr. x/11.07.2016, intimata a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri aparținând contestatoarei-recurenta.

În motivarea actului amintit s-a arătat că societatea în cauză este beneficiar al unui circuit tranzacțional simulat, înregistrând achiziții nereale de mărfuri, fapt generator de deduceri fiscale ilegale. Temeiul de drept al măsurii adoptate este constituit de prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015.

Prin Sentința nr. 18 din data de 13.01.2017, Curtea de Apel Suceava a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, considerând că elementele de fapt sunt suficiente pentru a se aprecia că există indicii care să conducă la concluzia că există pericolul ca reclamanta să își ascundă sau să își risipească patrimoniul.

Potrivit art. 213 alin. (2) din C. proc. fisc. "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile legale menționate, respectiv nu s-a făcut dovada că societatea intimată se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, pericolul la care se referă textul de lege trebuie să fie concret și obiectiv, pentru a fi justificată o astfel de măsură.

Stabilirea unor obligații fiscale suplimentare nu înseamnă, de plano, că acel contribuabil se va sustrage de la plata respectivelor obligații, iar măsurile asiguratorii se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului, astfel de indicii lipsesc însă din motivarea deciziei atacate.

Din conținutul deciziei, dar și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, se observă că motivele luării măsurilor asigurătorii constau în conduita imputată contribuabilului de a înregistra operațiuni nereale, care constituie activități de ascundere, diminuare a patrimoniului și există pericolul ca pe viitor se să folosească aceleași tipuri de operațiuni pentru diminuarea patrimoniului.

Articolul 213 alin. (2) C. proc. fisc. califică pericolul ca fiind cel de sustragere, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, consecința fiind aceea a periclitării sau îngreunării în mod considerabil a colectării.

Rezultă că, cel puțin în ipoteza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii înainte de emiterea titlului de creanță, pericolul nu poate fi intrinsec faptelor controlate, întrucât, la acest moment, nu ne aflăm în sfera colectării obligațiilor fiscale, astfel încât să existe posibilitatea periclitării sau îngreunării acesteia, ci, cel mult, în sfera stabilirii obligațiilor fiscale.

Referitor la nesocotirea dreptului contribuabilului de a fi ascultat, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. , se reține că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. , "înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei".

Articolul 9 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. , constituie o dispoziție de excepție de la regula de bază a audierii contribuabilului, de strictă interpretare și aplicare, doar în cazul în care urmează a se lua măsuri de executare silită.

Măsurile asigurătorii preced întotdeauna măsurile de executare, deci nu se identifică cu acestea, și pot să se transforme în măsuri de executare silită, în condițiile în care există un titlu executoriu.

Or, la data emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, nu exista un titlu executoriu, așa încât măsurile asigurătorii nu puteau fi asimilate sau confundate cu măsurile de executare silită.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu constituie o măsură de executare silită, ci doar un mijloc procesual având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu.

Prin urmare, intimata avea obligația ca anterior să dea posibilitatea recurentei de a-și exprima punctul de vedere în legătură cu măsurile pe care urma să le dispună, obligație pe care nu a îndeplinit-o.

Așa fiind, se reține, că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 9 alin. (1) și (2) și 46 alin. (2) lit. j) din C. proc. fisc. , întrucât nu a fost ascultat contribuabilul, pentru a-și exprima punctul de vedere, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al acestuia.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, (cauza Kamino International Logistics BV (C-129/13), Datema Hellmann Worldwide Logistics BV (C130/13) împotriva Staatssecretaris van Financiën, prin Hotărârea Curții din 3 iulie 2014).

În ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, corect s-a apreciat ca este întemeiată, întrucât nu este emitentul actului contestat în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând cauza, va admite acțiunea, reclamantei și va anula Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 18 din 13 februarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând în fond cauza, admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Anulează Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.07.2016.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - NN