ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, sub nr. x/2016 din 04.04.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat recunoașterea hotărârii pronunțate la data de 07.01.2016 de către Curtea Superioară a Statului Washington din Statele Unite ale Americii, cu privire la desfacerea căsătoriei încheiate la 14.06.1996 și trecută în Registrul Stării Civile al comunei Sântămărie Orlea.

Prin sentința civilă nr. 1831/2016 din 29 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1689/2016 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1831/2016 din 29 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, fără invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ., evocat în mod generic, recurenta-reclamantă A., apreciază că decizia atacată este netemeinică, sens în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât consideră că în cauză a făcut deplina dovadă în ceea ce privește faptele imputate de instanța de apel.

În acest context, susține că a făcut demersurile necesare la Curtea Superioară din Washington - Districtul Snohomish, care i-a comunicat faptul că la data de 09 septembrie 2015 s-a primit adresa înregistrată la această instanță sub nr. x, precum și două pagini ale copiei Minutei de Ședința a Curții Superioare din Arizona Districtul Maricopa din data 26 august 2015, formându-se dosarul menționat în care s-a pronunțat sentința de divorț și celelalte anexate, aspect ce atestă că A. este reclamantă, iar B. este pârât.

Astfel, din paginile anexate a rezultat că, Curtea Superioară din Arizona, la data de 26 august 2015 a soluționat litigiul cu care a fost inițial investită de către intimat, fiind atașată Minuta ședinței acelei instanțe în care s-au consemnat audio susținerile părților, iar pe pagina 2, Curtea Superioară din Arizona a constatat că nu are competență în cauză și că, Statul Washington are competența corespunzătoare pentru această chestiune.

Pentru aceste considerente, a hotărât respingerea în totalitate a acțiunii, dosarul fiind trimis la Curtea Superioară din Washington, fiind înregistrat la 09 septembrie 2015, iar recurenta apare ca reclamantă, iar intimatul apare ca pârât. În dovedirea acestor susțineri, recurenta a anexat, în copie legalizată actul în limba engleza despre care a făcut vorbire.

Față de aceste susțineri, recurenta consideră că prin actul depus în original, respectiv Minuta Curții Superioare Arizona - Districtul Maricopa emisă către Curtea Superioară din Washington a dovedit faptul că acțiunea a fost înregistrată la data de 30 iunie 2015, dată la care procesul introdus în România era suspendat de către Judecătoria Hațeg, și că instanța din Statul Arizona și-a declinat competența respingând acțiunea intimatului la data de 26 august 2015.

Tot în același context, arată că la data de 09 septembrie 2015, Curtea Superioară din Statul Washington - Districtul Snohomish a fost sesizată formându-se dosarul nr. 12-3-01916-5 în care A. apare ca reclamantă, iar B. ca pârât, în acest sens fiind anexate două pagini ale copiei minutei de ședință ale Curții Superioare din Arizona - Districtul Maricopa din data de 26 august 2015, care cuprind dezbaterile și Minuta ședinței.

Prin urmare, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului, casarea sentinței si admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris și depusă la dosar.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, față de evocarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Prin memoriul depus la 24 martie 2017, apreciat ca fiind răspuns la întâmpinarea intimatului B., recurenta A. a solicitat înlăturarea susținerilor formulate ca fiind nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost în sensul că recursul este admisibil în principiu, însă recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, raportat la prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, concluzia magistratului-asistent raportor a fost de anulare a cererii de recurs, în conformitate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta A. a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, reiterând starea de fapt și probele administrate în apel.

Analizând recursul declarat de recurenta A., sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recurenta nu și-a întemeiat în drept cererea de recurs, iar în dezvoltarea acesteia nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzut limitativ de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea și indicarea temeiului de drept, respectiv care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greșit, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Ori, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurentă constă, practic, într-o înșiruire de afirmații și susțineri referitoare la relevanța în cauză a Minutei Curții Superioare Arizona Districtul Maricopa din 26 august 2015 emisă către Curtea Superioară din Washington, aspecte care privesc situația de fapt și aprecierea probatoriului, fiind imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Totodată, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

De asemenea, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor motive de casare prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. va aplica sancțiunea nulității cererii de recurs formulată de recurentă și, în consecință, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1689/2016 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1689/2016 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2017.