ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2019

HOTĂRÂRE

13.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1267/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.10.2017, pe rolul Judecătoriei Oradea, sub nr. x/2017, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă în Dosarul execuțional nr. x/2017, al BEJ C., din Timișoara, respectiv înlăturarea obligației de plată a onorariului de avocat sau reducerea acestuia la suma de 100 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 712 și 127 din C. proc. civ.

Judecătoria Oradea, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 6.054 din 26 octombrie 2018, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Judecătoriei Timișoara, competența de soluționare a contestației la executare.

În considerentele hotărârii, instanța a statuat în sensul inaplicabilității dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., în ceea ce privește prezenta contestație la executare, reținând, pe de o parte, că, în speță, contestatoarea nu a dovedit calitatea sa de judecător în cadrul Judecătoriei Timișoara, iar, pe de altă parte, prevederile menționate trebuie interpretate restrictiv sub aspectul sintagmei "calitatea de reclamant...’’, care vizează o cerere de chemare în judecată, ce marchează începutul primei faze a procesului civil. Or, acestea nu pot fi extinse și la contestația la executare, ce are în vedere a doua fază a procesului civil - a executării silite.

Astfel, pentru determinarea competenței teritoriale în soluționarea contestației la executare, au fost avute în vedere prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Contestația se introduce la instanța de executare’’, precum și cele reglementate de art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.,(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediu debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare. (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

Reținând că debitoarea are domiciliul în Timișoara, localitate arondată Judecătoriei Timișoara, conform prevederilor H.G. nr. 337/1993, actualizată, în aplicarea prevederilor evocate anterior, s-a decis că aceasta este instanța competentă să se pronunțe asupra contestației la executare.

La rândul său, Judecătoria Timișoara, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 631 din 10 mai 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. A constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere calitatea contestatoarei de judecător în cadrul Judecătoriei Timișoara, astfel cum rezultă din adresa nr. x/10.05.2019, emisă de această instanță.

În plus, s-a reținut că norma înscrisă în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este imperativă, astfel încât necompetența este de ordine publică. Prin urmare, excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată și din oficiu.

Dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., au o dublă semnificație: pe de o parte instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant al unei pricini și, pe de altă parte, prevăd o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul reclamant la momentul sesizării instanței.

Dând eficiență prevederilor anterior avocate, s-a stabilit că revine Judecătoriei Oradea, care se află în circumscripția Curții de Apel Oradea, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Timișoara, competența de soluționare a pricinii.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte, constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Oradea, pentru considerentele ce succed:

Problema care a determinat ivirea prezentului conflict de competență a fost generată de modul în care cele două instanțe au decis în legătură cu aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., în procedura executării silite în ceea ce privește litigiul având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B.

Potrivit dispozițiilor art. 712. alin. (1) din C. proc. civ., "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.’’

Art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., stipulează: "Contestația se introduce la instanța de executare.’’

În cuprinsul art. 651 din C. proc. civ., este reglementată instanța de executare, precum și competența acesteia de a soluționa anumite cereri, textul dispunând:,,(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare. (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. ’’

Rezultă, așadar, din dispozițiile legale evocate, că în procedura executării silite, contestația la executare este de competența instanței de executare, respectiv Judecătoria Timișoara, instanță de la sediul debitoarei A.

Înalta Curte, reține că, potrivit adeverinței nr. x din 10 mai 2019, emisă de Judecătoria Timișoara, contestatoarea are calitatea de judecător în cadrul acestei instanțe.

Prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., stipulează: (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.’’

Aceste dispoziții reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

Sintagma "cerere de competența instanței în care își desfășoară activitatea’’ privește cererile adresate instanței de judecată, printre acestea enumerându-se și contestațiile la executare, cum este cea din speța de față.

Astfel, văzând că, în cauză, contestatoarea A., are calitatea de judecător care își desfășoară activitatea la Judecătoria Timișoara, este îndeplinită condiția pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea Judecătoriei Oradea, instanță judecătorească de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Oradea, învecinată cu Curtea de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Timișoara - instanța, care ar fi fost competentă să judece contestația la executare, potrivit art. 714 coroborat cu 651 alin. (1) teza 1 și 3 din C. proc. civ., astfel cum s-a arătat în precedent.

Soluția este în acord și cu Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., prin care s-a stabilit că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea’’ din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Oradea, care este și instanța sesizată de contestatoare în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.