ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2063/2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2018, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, contestatoarea A. SA a solicitat anularea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. x/2014, precum și suspendarea executării, în contradictoriu cu intimații B. și C..

În susținerea cererii, în esență, contestatoarea a arătat că obligațiile stabilite prin titlul executoriu au fost îndeplinite de bună voie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 3056 din 27 martie 2019, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea A. SA, în contradictoriu cu intimații B. și C., în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând, în esență, că potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare (14 noiembrie 2014), instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.

În cauza de față, executarea silită a fost pornită împotriva debitorului A. SA, prin Sucursala Oradea, care a fost somată să se conformeze titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4979/2012 a Judecătoriei Oradea, fiind format dosarul de executare nr. x/2014 al BEJ D..

A reținut această instanță că titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4979/2012 este pronunțat de Judecătoria Oradea, din cuprinsul căruia reiese că parte în litigiul respectiv a fost A. SA, prin Sucursala Oradea, iar pe rolul Judecătoriei Oradea a fost înregistrată și soluționată o contestație la executare împotriva actelor de executare din același dosar de executare, ce a format obiectul dosarului nr. x/2014, competența fiind astfel dobândită.

Conchizând, instanța a arătat că împrejurarea că sediul central al contestatoarei este în București, nu poate atrage competenta acestei instante, câtă vreme obligațiile pentru îndeplinirea cărora s-a declanșat executarea sunt obligații care decurg dintr-un contract încheiat prin intermediul sucursalei, fiind distinctă ipoteza în care parte în litigiu este societatea mamă sau una dintre sucursalele sale.

Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea, prin Sentința civilă nr. 4098/2019 din 3 iulie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către contestatoare; a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de către contestatoarea A. SA, în contradictoriu cu intimații B. și C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că între momentul demarării procedurii de executare silită, începută odată cu sesizarea organului de executare prin cererea adresată BEJ "Beiușan" de către intimații B. și C. la data de 13 noiembrie 2014, și momentul judecării cauzei, au intervenit modificări legislative.

Potrivit prevederilor art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data de 13 noiembrie 2014, contestația se introduce la instanța de executare, iar art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la acea dată, prevedea că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, instanța a reținut că sediul debitoarei A. SA, contestatoare în prezenta cauză, este în București, Calea x, iar instanța de executare este Judecătoria Sectorului 3 București.

Din punctul de vedere al stabilirii competenței teritoriale a instanței de executare, această instanță a apreciat că nu prezintă nicio relevanță faptul că sediul executorului judecătoresc se află în municipiul Oradea, nici că titlul executoriu, Sentința civilă nr. 4979 din 29 martie 2012, a fost pronunțat de Judecătoria Oradea; din titlul executoriu reiese că, în prezenta cauză, debitoare este A. SA, iar nu Sucursala Oradea a A., iar instanța nu este legată de competența stabilită în favoarea Judecătoriei Oradea, în dosarul nr. x/2014, care are un obiect diferit față de cel al prezentei cauze.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea, formulată la data de 29 octombrie 2018 prin care debitoarea A. SA, în contradictoriu cu creditorii B. și C., a formulat contestație la executare, solicitând anularea executării silite pornite în dosarul de executare nr. x/2014 al D. și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulate.

Din perspectiva aplicării în timp a legii procesuale civile, Înalta Curte reține că, în sensul arătat de art. 24 C. proc. civ., executării silite îi sunt aplicabile dispozițiile aflate în vigoare la data sesizării organului de executare, respectiv 13 noiembrie 2014.

Potrivit dispozițiilor art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar conform dispozițiilor art. 650 C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În cauză, cererea de executare silită, înregistrată la D. sub nr. x la data de 13 noiembrie 2014, a fost formulată de creditorii B. și C., în contradictoriu cu debitoarea A. SA, cu sediul în București, str. x, sector 3; cererea a fost formulată în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4979/2012 din 29 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, modificată, în parte, prin Decizia civilă nr. 762/R/COM/2014, pronunțată de Tribunalul Bihor.

Prin Sentința civilă nr. 4979/2012 din 29 martie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și C., în contradictoriu cu debitoarea A. SA, prin urmare parte în dosar a fost A. SA, iar nu Sucursala A. Oradea.

Față de dispozițiile legale evocate, împrejurarea că instanța care a pronunțat Sentința civilă nr. 4979/2012 este Judecătoria Oradea nu este de natură să atragă în mod automat competența și pentru soluționarea contestației la executare, atâta timp cât domiciliul debitoarei se află în București, Calea x.

De asemenea, nu are relevanță în stabilirea instanței competente nici faptul că Judecătoria Oradea a soluționat dosarul nr. x/2014, având ca obiect contestație la executare împotriva actelor de executare din același dosar execuțional.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea A. SA în contradictoriu cu intimații B. și C., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - CL