ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2017

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a la data de 18 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. și Reciclare S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București a solicitat să se constate nulitatea parțială a actului constitutiv al S.C. B. S.A. din data de 28.01.2014, în ceea ce privește menționarea "dacă este asigurată prezența acționarilor care să dețină cel puțin 51% din numărul total de drepturi de vot" din cadrul art. 15 alin. (4) din Actul constitutiv, articol are stabilește condițiile de cvorum în cadrul AGOA.

Prin sentința civilă nr. 2485/13.05.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă excepția lipsei de interes și cererea formulată de reclamanta S.C. A. și Reciclare S.R.L., ca neîntemeiate.

Reclamanta S.C. A. și Reciclare S.R.L., a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 1434/A din 7 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. și Reciclare S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că acest motiv de recurs este incident în prezenta cauză, întrucât hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde considerentele pentru care s-au înlăturat motivele de apel formulate, instanța însușindu-și concluziile primei instanțe, fără a mai motiva de ce a apreciat în acest sens.

Mai arată recurenta că, instanța a motivat decizia recurată în mod superficial, reținând că prima instanță a apreciat în mod corect situația de fapt și a dat relevanță cuvenită dispozițiilor legale incidente în cauză, considerentele hotărârii atacate oferind o analiză relevantă în pronunțarea sentinței atacate.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel nu a reținut că acțiunea promovată vizează constatarea nulității unei convenții, care este perfect admisibilă în fața instanțelor judecătorești, sens in care instanța trebuia să rețină că reclamanta a solicitat constatarea nulității unui act juridic, și nu înlăturarea din act a unei dispoziții.

Totodată arată că, instanța nu a precizat motivul pentru care a adoptat hotărârea de respingere a apelului, față de motivele de apel formulate care vizau o recalificarea abuzivă, de către instanța de fond, a acțiunii promovate.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității

În acest context, se susține că nici prima instanță și nici instanța de apel nu au precizat argumentul pentru care s-a dispus recalificarea acțiunii formulate de reclamantă, aspect care conduce în mod cert la încălcarea principiului disponibilității, având în vedere că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., se prevede că "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", însă instanța s-a pronunțat asupra unui alt obiect decât cel cu care fusese învestită.

Este adevărat că instanța poate recalifica orice cerere cu care este învestită, însă pentru a dispune în acest sens, trebuie să pună în discuția părților aspectul recalificării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., care, în opinia recurentei a fost încălcat.

De asemenea, s-a apreciat că au fost încălcate și dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce am cerut și anume calificarea greșită a acțiunii de către instanța de fond, care reprezenta motivul principal al apelului formulat.

Mai susține recurenta, că potrivit dispozițiilor art. 175 C. proc. civ., nulitatea afectează orice act procedural prin care s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar din moment ce vătămarea acesteia s-a realizat prin decizia dată în soluționarea pe fond a apelului, singura cale de înlăturare a acestei nulități o constituie desființarea deciziei recurate, sens în care apreciază că în cauză este vorba de un caz de nulitate condiționată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 8 martie 2016, intimații Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, iar, pe fondul recursului au solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 septembrie 2016 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 28 septembrie 2016, recurenta S.C. A. și Reciclare S.R.L. depunând la 7 octombrie 2016 puncte de vedere prin care a susținut admisibilitatea în principiu a recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. și Reciclare S.R.L., pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. A. și Reciclare S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2485/13.05.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații Municipiul București - prin Primar C. și Consiliul General al Municipiului București.

În accepțiunea conferită de legiuitor, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Deopotrivă, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară".

În speță, obiectul dosarului îl constituie o cerere de constatare a nulității parțiale a Actului Constitutiv al recurentei S.C. A. și Reciclare S.R.L. București, cerere care a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 112 din Legea nr. 31/1990.

Textul legal invocat reglementează condițiile necesare pentru validitatea deliberărilor în cadrul adunării generale ordinare a acționarilor unei societăți comerciale, ori în raport de argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată mai pot fi reținute prevederile art. 46 și următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată.

Așa fiind, față de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 18.12.2014, după data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, Înalta Curte constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Astfel, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, așa încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de dispozițiile art. 457 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege și prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. ȘI RECICLARE S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. ȘI RECICLARE S.R.L. împotriva deciziei nr. 1434/A din 7 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.