ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 426/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A. solicitând instanței să dispună: constatarea încheierii unui contract de antrepriză în valoare de 375.599 euro între S.C. A. S.R.L., în calitate de antreprenor general și S.C. C. S.A. și S.C. B. S.A., în calitate de beneficiari, având ca obiect executarea de către antreprenor în favoarea beneficiarului a tuturor lucrărilor de instalații sanitare și HVAC (heating+ventilation+aer conditioning), pentru obiectivul imobil din București, Sos. x, sector 1 (suma de 375.599 euro nu cuprinde TVA); constatarea executării de lucrări de instalații sanitare și HVAC pentru obiectivul imobil din București, Sos. x, Sector 1 în valoare de 375.599 euro; obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata facturii nr. x/29.06.2012 în sumă de 809,939,87 RON reprezentând rest de plată contravaloare lucrări; instituirea unui drept de retenție asupra imobilului din București, Sos. x, până la plata facturii nr. x/29.06.2012 în sumă de 809.939,87 RON; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 69.581,00 RON reprezentând garanții de bună execuție reținute prin factura nr. x/15.12.2008, nr. y/18.02.2009, nr. z/29.04.2009 și nr. 606/14.10.2009; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 2976 din 28.05.2015, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A. ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta la plata către pârâte a sumei de 56.004,75 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C. S.A., că în condițiile în care în proiectul de divizare nu se pot identifica creanțele ce fac obiectul prezentei cereri nu se poate reține că acestea au fost transferate doar către una dintre cele 4 societăți rezultate în urma procesului de divizare prin desprindere, iar în speță sunt incidente dispozițiile art. 241 indice 1 din Legea nr. 31/1990, prin urmare, și societatea S.C. C. S.A., din care s-a desprins S.C. B. S.A. are calitate procesuală pasivă, fiind ținută să răspundă pentru obligațiile rezultate din raporturi juridice ce au luat naștere anterior divizării.

Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut, în esență, că în ce privește semnarea de către reclamanta S.C. A. S.R.L. a contractului de antrepriză nr. x/15.07.2008 contractul apare a fi semnat în numele antreprenorului de reprezentantul legal D., în calitate de Director general.

Instanța de fond a reținut că, opunându-i-se contractul reclamanta nu s-a înscris în fals și nu a solicitat o verificare de scripte pentru a demonstra că persoana care figurează ca semnatar nu a semnat acest contract. Mai mult, contractul conține pe toate paginile ștampila societății reclamante, împrejurare de natură să instituie prezumția că persoana semnatară a contractului în numele societății reclamante era împuternicită în acest sens.

Totodată s-a reținut că prețul contractului este în conformitate cu centralizatorul ofertă, procurare și montare echipamente principale din 17.06.2008 - dosar (anterior contractului de antrepriză), de asemenea emis de către reclamantă, întrucât poartă ștampila acestuia și semnătura necontestată, reținându-se și oferta cu principalele echipamente din centrala termică, respectiv lista de utilaje instalații de climatizare.

Pe de altă parte, s-a reținut că nu rezultă în ce temei reclamanta a procedat la efectuarea lucrărilor la imobilul din București Șos. x, în condițiile în care contestă contractul de antrepriză depus la dosar, dar nu face dovada acordului de voință al părților în sensul celor susținute de aceasta.

Instanța de fond a constatat că deși în cererea de chemare în judecată reclamanta face vorbire de "oferta completă" pentru obiectivul situat în București Șos. x, Sector 1 în valoarea de 437.124 euro fără TVA, ofertă acceptată și achitată parțial, ea nu face referire la vreun înscris/alte mijloace de probă care să conțină aceasta "ofertă completă" și care să fi fost acceptată de vreuna dintre pârâte.

Mai mult, în ce privește restituirea garanției de bună execuție, reclamanta își întemeiază solicitarea "pe dispozițiile art. 6 din contractul de antrepriză" prin urmare a avut în vedere încheierea unui contract în formă scrisă, de care înțelege să se prevaleze doar în ce privește cererea având ca obiect restituirea garanției nu și în ce privește stabilirea prețului contractual.

Prin raportare la dispozițiile art. 5 și art. 3.5 din contract, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada modificării de comun acord, prin acte adiționale, a prețului contractual, respectiv a modificării acestuia ca urmare a punerii în aplicare a unor dispoziții de șantier cerute de Beneficiar.

Instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 494 C. civ., referitoare la accesiunea imobiliară, invocate de către reclamantă, nu sunt aplicabile în cauză, pe de o parte în raport de susținerile reclamantei în sensul încheierii între părți a unui contract de antrepriză; pe de altă parte întrucât aceste dispoziții sunt aplicabile în situația în care autorul lucrării, în materia accesiunii artificiale imobiliare, este acela care se consideră proprietar al imobilului întemeindu-se, fie pe cuprinsul cărții funciare, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară.

Cu privire la restituirea garanției de bună execuție, instanța a reținut că reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 6 din contract care la lit. d) prevede că eliberarea garanției se restituie Antreprenorului integral la data semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor fără obiecțiuni, condiționat de emiterea unei scrisori de garanție bancară, însă reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru restituirea garanției solicitate, astfel că cererea având acest obiect a fost respinsă.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. împotriva sentinței instanței de fond, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 1443 din 29 septembrie 2016.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că prima critică referitoare la faptul că administratorul societății reclamante A. S.R.L. nu a semnat contractul de antrepriză reținut de instanța de fond, este nefondată.

S-a constatat că acest contract apare ca fiind semnat din partea Beneficiarului de către consilier juridic F., iar din partea Antreprenorului de către dl. D. . Mai mult acest contract poartă pe fiecare pagină ștampila societății reclamante, aspect care, coroborat cu semnătura aplicată la finalul contractului în dreptul numelui reprezentantului legal al Antreprenorului naște prezumția, astfel cum a reținut și prima instanță, că persoana care a semnat contractul în numele societății apelante era împuternicită în acest sens.

Nu au fost reținute nici susținerile apelantei în sensul că draftul de contract prezentat de intimatele pârâte nu a fost semnat de reprezentantul legal al apelantei reclamante.

Astfel, instanța de apel a apreciat că prezumția referitoare la persoana care a semnat contractul din partea apelantei și rezultată din aplicarea semnăturii și stampilei pe contract nu poate fi răsturnată printr-o declarație de martor, mijlocul procedural prin care se poate contesta o semnătură pe un înscris fiind înscrierea în fals. Or, apelanta reclamantă, deși susține că nu reprezentantul legal a semnat contractul de antrepriză nu a înțeles să uzeze calea procedurală arătată pentru a-și dovedi susținerile.

Mai mult, s-a reținut că deși apelanta reclamantă contestă încheierea contractului de antrepriză nr. x/15.07.2008 în varianta depusă la dosar, totuși aceasta își întemeiază cererea de restituire a garanției de bună execuție pe art. 6 din acest contract. Or, un contract nu poate fi valabil numai cu privire la aspectele care-i profită apelantei reclamante și nevalabil în rest.

Față de cele reținute mai sus, instanța de apel a apreciat că între părți s-a încheiat contractul de antrepriză în forma contractului nr. x/15.07.2008 depus la dosar.

Cu privire la preț, instanța de apel a reținut că în contractul de antrepriză nr. x/15.07.2008, la art. 5 s-a prevăzut că valoarea totală a contractului este în cuantum 170.000 euro fără TVA. S-a mai prevăzut că prețul contractului este forfetar și nu se va modifica sub nicio formă pe parcursul execuției lucrărilor și că include toate costurile Antreprenorului pentru realizarea obiectului contractului și a oricăror materiale sau echipamente necesare pentru finalizarea lucrărilor specificate în contract până la recepția finală.

Instanța de apel a apreciat că nu se poate susține că valoarea de 423.037 euro a fost confirmată prin notele interne ale pârâtelor cât timp nota internă la care a făcut referire apelanta reclamantă nu a fost însușită de reprezentantul legal al pârâtelor.

În ceea ce privește faptul că lucrările efectuate au cuprins și instalațiile sanitare, instanța de apel a reținut că intimatele pârâte nu au contestat efectuarea acestor lucrări, efectuarea acestora rezultând de altfel și din declarațiile martorilor audiați în cauză, iar cu privire la prețul acestora s-a reținut că deși în anexa la contractul nr. x/15.07.2008 se precizează o valoare de 170.000 euro pentru echipamentele HVAC, această ofertă nu este însușită de beneficiar, pe de o parte, iar pe de altă parte, în contract s-a prevăzut în mod expres la art. 3.1 că obiectul contractului îl constituie realizarea de către Antreprenor în favoarea Beneficiarului a tuturor lucrărilor de instalații sanitare și HVAC prevăzute în documentația anexată sau apărute suplimentar pe parcursul execuției lucrărilor pentru un preț forfetar de 170.000 euro conform art. 5 din contract.

Cu privire la îmbogățirea fără justă cauză instanța de apel a reținut că acest temei este invocat direct în apel, nefăcând obiectul analizei primei instanțe, iar potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, astfel că nu a fost primită susținerea apelantei cu privire la îmbogățirea fără justă cauză.

Referitor la invocarea art. 494 C. civ. instanța de apel a reținut că acest articol reglementează accesiunea imobiliară și acest temei a fost analizat de instanța de fond care, în mod corect a reținut că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile acestui articol deoarece poziția juridică a antreprenorului nu poate fi asimilată poziției juridice a constructorului de bună credință a lucrării.

Cu privire la critica care vizează restituirea garanției de bună execuție, instanța de apel a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 6 din contractul de antrepriză, respectiv nu s-a făcut dovada semnării procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că deși ambele instanțe au apreciat că nu dl. D., reprezentantul legal al reclamantei, a semnat presupusul contract, în mod contrar instanța de apel a înlăturat declarația de martor a d-lui G. care confirmă că la momentul semnării/negocierii presupusului contract dl. D., nu era prezent.

Astfel, susține recurenta-reclamantă, instanța de apel pe de o parte, reține că nu este aplicată semnătura reprezentantului legal al reclamantei și că persoana semnatară ar fi avut împuternicire în acest sens, iar pe de altă parte, înlătură declarația de martor care confirmă că la acel moment, dl. D. nu se afla la negocieri.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat aspectele reținute de instanța de apel privind nota internă din data de 19.02.2009, considerând că nici în cazul presupusului contract nu s-a făcut dovada unui mandat, dar în opinia instanțelor contractul invocat de pârâte este valabil, în timp ce declarația de martor propus de către pârâte cât și nota internă, sunt înlăturate.

Recurenta susține că din probatoriul administrat rezultă, contrar opiniei instanțelor, că presupusul draft de contract prezentat de către pârâte nu a fost semnat de către reprezentantul legal al reclamantei, iar valoarea lucrărilor efectuate de către A. S.R.L. este de 370.130 euro.

Recurenta indică lipsa motivării instanței de apel cu privire la criticile referitoare la lucrări menționate în Anexa Oferta/Deviz la contract și cele indicate în cuprinsul contractului (art. 3.1).

După o prezentare a unor presupuse contradicții între draftul contractului și anexa care face parte din acesta, recurenta susține că din probatoriul administrat, rezultă că prețul contractului era de 423.037 euro, iar valoarea lucrărilor efectiv realizate de către A. S.R.L. a fost de 370.130 euro, așa cum rezultă din situațiile de lucrări și expertiza efectuată în cauză rămânând un rest de plată în sumă de 156.858 euro, la care se adaugă TVA.

Recurenta apreciază că instanțele nu au făcut diferența între lucrările menționate în cuprinsul draftului de contract și devizul ofertă echipamente principale HVAC anexă la contract, din care rezultă că doar lucrările de instalații HVAC erau în valoare de 170.000 euro, astfel că valoarea contractului era de 423.037 euro, inclusiv lucrările de echipamente sanitare.

Recurenta susține că deși s-a indicat ca temei juridic art. 494 C. civ. de la 1864 încă prin cererea de chemare în judecată, instanța de apel a reținut, în mod netemeinic și nelegal, că această critică ar fi fost invocată direct în apel.

Instanța de apel, susține recurenta, în mod contrar reține că a invocat direct în cererea de apel dispozițiile art. 494 C. civ., după care revine și motivează ca instanța de fond a analizat invocarea dispozițiilor art. 494 C. civ., reținând că poziția antreprenorului nu poate fi asimilată poziției juridice a constructorului de bună-credință.

În opinia recurentei principiul îmbogățirii fără justă cauză rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 494 C. civ., invocate ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată.

Referitor la restituirea garanțiilor, recurenta susține că instanța de apel a apreciat că nu ar fi îndeplinite condițiile art. 6 din contract, în sensul că nu s-a făcut dovada semnării procesului-verbal la terminarea lucrărilor, însă menționează recurenta, reținerea garanțiilor rezultă din facturile emise și achitate de către pârâte.

Recurenta susține că instanța de apel nu a analizat în nici un fel onorariul acordat de către instanța de fond, deși a solicitat a se avea în vedere valoarea acordată, ci mai mult a acordat în apel un onorariu avocațial nejustificat pentru cele două termene de judecată, deși a solicitat reducerea onorariului avocațial.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele-pârâte H. S.A. și C. S.A. au invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. și au solicitat, în principal anularea recursului pentru nemotivarea acestuia, iar, în subsidiar respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii recurate.

Precizare prealabilă: Cererea de recurs va fi analizată numai prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum s-a dispus în ședința publică din 09 martie 2017.

Înalta Curte, analizând decizia recurată din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii, recurenta a susținut că instanța de apel în mod netemeinic și nelegal a reținut că a indicat art. 494 C. civ. direct în apel și că principiul îmbogățirii fără justă cauză rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 494 C. civ.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a reținut că apelanta a indicat art. 494 C. civ. direct în apel, ci dimpotrivă chiar a analizat temeinicia hotărârii primei instanțe și din perspectiva respingerii acțiunii în raport de acest temei legal.

Ceea ce a reținut instanța de apel este faptul că apelanta a invocat direct în apel principiul îmbogățirii fără justă cauză, real de altfel, întrucât reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu a indicat acest temei în susținerea demersului său judiciar.

Faptul că instanța de apel în fundamentarea răspunsului la critica apelantei privind principiul îmbogățirii fără justă cauza, s-a referit la dispozițiile art. 494 C. civ. a fost pentru că însăși apelanta și-a întemeiat critica pe menționatele dispoziții legale, astfel încât motivul de recurs va fi înlăturat.

Totodată, se constată că, așa cum corect a apreciat și instanța de apel, dispozițiile art. 494 C. civ. nu sunt aplicabile în speță deoarece poziția juridică a antreprenorului nu poate fi asimilată poziției juridice a constructorului de bună credință a lucrării.

În ce privește nemulțumirea recurentei-reclamante privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de către instanța de apel, este de reținut că, acesta reprezintă o chestiune de apreciere, iar nu de legalitate, care nu poate fi cenzurată prin intermediul recursului, nefiind circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în cauză.

Având în vedere aceste motive, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. împotriva deciziei civile nr. 1443 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimatele pârâte S.C. C. S.A. și S.C. H. S.A, urmează a aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv ordinele de plată și facturile, aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. împotriva deciziei civile nr. 1443 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. la plata cheltuielilor de judecată către intimata S.C. C. S.A. a sumei de 2672,74 RON și către intimata pârâtă S.C. H. S.A a sumei de 40.091,10.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 martie 2017.