ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 282/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 21 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 208, art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 1, art. 253 alin. (2), art. 266, art. 269-270, art. 272, art. 275 și art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

Prin sentința nr. 1441/2019 din 4 iunie 2019, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, după care a constatat că reclamanta are calitatea de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin raportare la funcția deținută de reclamantă, același tribunal a apreciat că această parte este personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, Tribunalul Dolj a reținut că textul de lege anterior evocat are ca finalitate evitarea cazurilor de bănuială legitimă care conduc la formularea cererilor de strămutare.

Constatând că sunt incidente dispozițiile referitoare la competența teritorială facultativă, prin raportare la funcția reclamantei, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1296 din 25 octombrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între instanțele sesizate și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reținut că funcția reclamantei de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu face parte din categoriile profesionale prevăzute la art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, a constatat că reclamanta nu este judecător, procuror, asistent judiciar și nici grefier la Tribunalul Dolj ori la vreo instanță inferioară acesteia sau la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj ori la parchetele inferioare acestuia.

Același tribunal a apreciat că enumerarea funcțiilor în considerarea cărora a fost edictată norma anterior evocată este de strictă interpretare și aplicare, nefiind astfel aplicabilă altor categorii de personal.

Împrejurarea că reclamanta, în calitatea sa de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, în temeiul Legii nr. 303/2004, nu justifică interpretarea și nici aplicarea extensivă a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, Tribunalul Vâlcea a reținut că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a garanta imparțialitatea instanței sesizate cu judecarea unei cereri în contextul calității efective de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar la instanța competentă ori la instanțele și parchetele vizate de textul de lege. Or, acest scop este diferit de cel urmărit de normele prin care personalul de specialitate juridică este asimilat judecătorilor și procurorilor, acest din urmă scop vizând pensia de serviciu sau condițiile accederii în funcția de magistrat.

Reținând că sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, același tribunal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 decembrie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate că perioada în care a îndeplinit funcția de consilier juridic constituie vechime în magistratură și să îi oblige pe pârâți la plata sporului de vechime continuă în magistratură și a drepturilor salariale restante.

În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 208, art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 1, art. 253 alin. (2), art. 266, art. 269-270, art. 272, art. 275 și art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin raportare la aceste texte de lege, instanța supremă constată că reclamanta ocupă funcția de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Având în vedere că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se aplică numai în cazul cererilor introduse de judecători, procurori, asistenți judiciari și grefieri, rezultă că enumerarea prevăzută de aceste texte de lege este limitativă.

Cum funcția de consilier juridic nu este prevăzută printre categoriile profesionale anterior evocate, rezultă că funcția reclamantei de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu atrage incidența art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Chestiunea referitoare la incidența art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privește fondul litigiului, întrucât vizează însăși existența dreptului dedus judecății. Relevant în acest sens este art. 36 teza finală C. proc. civ., conform căruia, "existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond". Fiind o chestiune referitoare la fondul litigiului, aplicabilitatea art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 urmează a fi dezlegată de către instanța competentă să soluționeze cauza pe fond.

Totodată, instanța supremă constată că, deși unul dintre pârâți este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât acest text de lege vizează numai calitatea de reclamantă sau pârâtă a unei instanțe de judecată, nu și a unui parchet de pe lângă o instanță.

Nefiind incidente dispozițiile referitoare la competența teritorială facultativă, instanța competentă teritorial se va determina prin raportare la normele de competență din materia conflictelor individuale de muncă.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere că textul de lege anterior evocat instituie un caz de competență teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanței deopotrivă competente aparține reclamantei, conform art. 116 C. proc. civ.

În aceste condiții, introducerea acțiunii pe rolul tribunalului în circumscripția căruia se află locul de muncă al reclamantei impune concluzia că Tribunalului Dolj îi revine competența de soluționare a cauzei.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 116 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2020.