ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 689/2020

HOTĂRÂRE

20.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 689/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 20 martie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.11.2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Tribunalul Olt, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să execute dispozițiile Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să îi achite diferențele de drepturi salariale cuvenite, în cuantum de 3561 RON net, aferente perioadei octombrie 2012- iunie 2013, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1-10 din Legea nr. 554/2004, decizia nr. 32/2015, pronunțată de ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și Legea-cadru nr. 284/2010, Anexa VI, Cap. VIII, art. 7.

La 17 decembrie 2018, pârâtul Tribunalul Olt a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La 19 decembrie 2018, pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1809 din 23 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în a cărei rază teritorială își avea reclamanta domiciliul, constatând că litigiul dedus judecății este unul specific dreptului muncii, întrucât are ca obiect plata unor drepturi salariale.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 27 iunie 2019, sub număr de dosar x/2019

La 3 octombrie 2019, reclamanta a depus la dosar precizare de actiune, prin care a învederat că în prezent este judecător al sectiei I civile a Curții de Apel Craiova, obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâților la punerea în executare a dispozitiilor Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 emis de Ministerul Justiției, recunoașterea legalității acestuia cu consecința obligării pârâților la plata diferențelor salariale cuvenite.

În principal a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Dolj și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, constatarea conflictului negativ de competenta și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Civilă pentru pronunțarea regulatorului de competență. În subsidiar, a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalui Dolj și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, dată fiind calitatea sa de judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, dar și calitatea de pârât a Tribunalului Olt.

Prin sentința civilă nr. 2648 din 8 octombrie 2019, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj, declinând competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reținut, în esență, că, în aplicarea dispozițiilor legale speciale, derogatorii de la dispozițiile comune în materie, în temeiul legal oferit de art. 127 C. proc. civ. coroborat cu considerentele deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale, dar și în baza principiului disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Astfel, chiar dacă la momentul sesizării Curții de Apel București art. 127 C. proc. civ. era respectat în sensul că reclamanta avea calitatea de judecător la Curtea de Apel Pitești, ulterior, prin declinarea cauzei la Tribunalul Dolj și dobândirea de către reclamantă a calității de judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, art. 127 C. proc. civ. a devenit aplicabil, Tribunalul Dolj având obligația verificării competenței la primul termen de judecată, în conformitate cu dispozitiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

După a doua declinare, cauza a fost înregistrată la 22 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr de dosar, x/2019

Prin sentința civilă nr. 355 din 3 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut, în esență, că, la data introducerii acțiunii, 13 noiembrie 2018, reclamanta nu funcționa în cadrul Tribunalului Dolj, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (în forma aplicabilă în vigoare la data de 13.11.2018), că la acel moment reclamanta avea domiciliul în jud. Dolj, față de dispozițiile imperative ale art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cauzei aparținând Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe (Tribunalul Dolj și Tribunalul București), care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamanta A. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni civile, având ca obiect un conflict individual de muncă privind neplata unor drepturi bănești rezultate din titluri executorii, fapt ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, dreptul comun în materie, conform cărora cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează:

"instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, la data de 13 noiembrie 2018, anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză fiind incidente dispozițiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea*), va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Prin Decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este neconstituțională.

Curtea Constituțională a reținut că limitarea sferei de aplicare a competenței facultative la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul judecător nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți.

De asemenea, în conținutul Deciziei nr. 290/2018 s-a făcut referire și la faptul că legiuitorul nu a intervenit, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, nici prin modificarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza întâi și a art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., nici prin adaptarea art. 127 din C. proc. civ.. Prin decizia menționată se reținuse, în esență, că, în ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar, strămutarea la altă instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel.

În mod diferit față de ambele instanțe aflate în conflict, Înalta Curte apreciază că, în raport cu faptul că la data introducerii acțiunii, 13 noiembrie 2018, reclamanta nu funcționa în cadrul Tribunalului Dolj sau Curții de Apel Craiova, ci avea calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în cauză nu își găsește aplicarea competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Din interpretarea prevederilor art. 25 alin. (1) și (2) C. proc. civ., rezultă că momentul în raport de care se determină competența teritorială îl constituie data promovării acțiunii.

O atare soluție este justificată pe deplin și de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de eventualele modificări ulterioare ale situației de fapt sau de drept.

Astfel, împrejurarea că la momentul declinării competenței în favoarea Tribunalului Dolj, reclamanta deține și funcția de judecător în cadrul Curții de Apel Craiova, nu poate atrage incidența art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată de a Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018, cum în mod greșit a apreciat Tribunalul Dolj, existând alte remedii procesuale pentru asigurarea imparțialității obiective în această situație.

Prin urmare, având în vedere că la data introducerii acțiunii, respectiv 13 noiembrie 2018, reclamanta A. nu avea calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Dolj, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (în forma aplicabilă în vigoare la 13.11.2018), că la acel moment reclamanta avea domiciliul în Craiova, jud. Dolj, față de dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, Înata Curte constată că Tribunalul Dolj este instanța căreia îi revine competențateritorială de soluționare a cererii deduse judecății.

În raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.