ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3322/2012

Deliberând asupra

recursului de față,

Prin Sentința penală nr. 39 din data de 27

martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 739/87/2012, Tribunalul Teleorman,

secția penală, a respins - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată de

revizuentul V.P. împotriva Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006,

pronunțată de Tribunalul Teleorman și a obligat pe revizuentul condamnat la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul

avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, fiind avansat din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a avut în vedere că, prin referatul din 29

martie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a solicitat respingerea

cererii de revizuire formulată de revizuentul V.P., ca inadmisibilă pe motiv că

același condamnat a mai formulat două cereri de revizuire, în care a invocat

aceleași aspecte.

Analizând cererea

dedusă judecății, din perspectiva disp. art. 394 C. proc. pen. și având în

vedere probatoriul administrat în cauză, Tribunalul Teleorman a constatat că

petentul condamnat V.P. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 130 din 24

octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman cu motivarea că se impune

audierea unor martori care au cunoștință despre faptul că victima, soția sa,

l-a provocat atunci când a comis infracțiunea de omor, întrucât l-a lovit cu

sapa în zona feței.

Instanța de fond a

constatat că același condamnat a mai formulat două cereri de revizuire, cu

aceleași motive, cereri care au fost respinse de Tribunalul Teleorman prin

Hotărârile nr. 73 din 22 iunie 2010 și nr. 95 din 24 august 2010.

Potrivit disp. art.

403 alin. (3

1

) C. proc. pen., cererile ulterioare de revizuire sunt

inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și

apărări.

Cum în cauza de față

s-a constatat existența unei asemenea identități, Tribunalul Teleorman a dispus

în consecință.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel, în termen legal, revizuentul condamnat V.P. fără a

indica la acel moment și motivele pentru care a înțeles să conteste hotărârea.

Cu prilejul

dezbaterilor orale ce au avut loc în ședința publică din data de 26 aprilie

2012, apărătorul din oficiu desemnat apelantului revizuent condamnat, a

solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să

se dispună admiterea apelului formulat împotriva Sentinței penale nr. 39 din 27

martie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosar nr.

739/87/2012, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea în principiu

a cererii de revizuire conform art. 403 din C. proc. pen., considerând că

aceasta este admisibilă, în raport cu susținerile condamnatului revizuent, în

sensul că la momentul comiterii infracțiunii de omor a fost provocat de către

victimă care l-a lovit cu sapa în cap, aspect pe care-l poate dovedi prin

declarațiile unor martori care au cunoștință despre această împrejurare.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 133 din 26 aprilie 2012, în

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul

declarat de revizuentul condamnat V.P. împotriva Sentinței penale nr. 39 din 27

martie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosar nr.

739/87/2012.

A obligat revizuentul

condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Curtea de apel,

analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că instanța de fond,

respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât motivele invocate în

susținerea acesteia - referitoare la incidența circumstanței atenuante legale a

stării de provocare - nu se circumscriu cazului de revizuire prev. de art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută

atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei. De altfel și față de celelalte cazuri prevăzute în mod

expres și limitativ de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., pentru care se poate

cere, în mod legal, revizuirea unei hotărâri penale definitive, respectiva

cerere este inadmisibilă și din perspectiva prevederilor art. 403 alin. (3

1

)

C. proc. pen., conform cărora „Cererile ulterioare de revizuire sunt

inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și

apărări".

Sub cel dintâi

aspect, Curtea a observat că din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (1)

lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., a rezultat că solicitarea de revizuire a

unei hotărâri definitive de condamnare nu se poate întemeia pe solicitarea

administrării unor probe noi, deoarece aceasta ar conduce la o prelungire a

probatoriului după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare - fapt

inadmisibil în procedura acestei căi extraordinare de atac, ci trebuie să se

fundamenteze pe relevarea descoperirii unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au

fost cunoscute de instanță la momentul judecării fondului cauzei și pe baza

cărora s-ar putea stabili netemeinicia hotărârii respective.

Or, din analiza

motivelor pe care se întemeiază cererea de revizuire promovată de condamnatul

revizuent V.P., precum și a conținutului hotărârilor penale pronunțate în cauza

a cărei revizuire se solicită, s-a observat că, în speța de față, acesta nu a

învederat nicio astfel de împrejurare care să facă admisibilă solicitarea sa de

revizuire a Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3266/87/2006, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 52 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit.

c) C. pen. și loviri și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., ci,

susținând că fapta de omor a fost săvârșită sub stăpânirea stării de provocare

pricinuită de un presupus comportament violent din partea victimei, a făcut de

fapt referire la aspecte ce au fost deja examinate cu prilejul stabilirii

situației de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat, de către instanța

care a judecat fondul cauzei și respectiv de către instanțele de control

judiciar (în speță fiind exercitate ambele căi ordinare de atac - apel și

recurs).

Pe de altă parte, s-a

mai arătat că, prin motivele de revizuire invocate de revizuentul condamnat

V.P., acesta nu contestă practic temeinicia hotărârii de condamnare, ci

învederează aspecte ce urmăresc exclusiv reducerea pedepsei, prin reținerea în

favoarea sa a circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit.

b) C. pen., context în care cererea de revizuire dedusă judecății s-a dovedit

inadmisibilă și din perspectiva faptului că pe această cale, în raport cu

motivele invocate, nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii definitive de

condamnare.

Sub un al doilea

aspect, Curtea a constatat că, în aplicarea prevederilor art. 403 alin. (3

1

)

C. proc. pen. care au transpus în cadrul legislativ cele statuate de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea unui

recurs în interesul legii, prin Decizia nr. XXXVI (36)/2009, conform căreia

„cererile repetate de revizuire [..] sunt inadmisibile, dacă există identitate

de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea

acestora", inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată de condamnatul

V.P. este atrasă și de împrejurarea că alte două cereri de revizuire similare,

îndreptate tot împotriva Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006,

pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3266/87/2006, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 52 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, au fost respinse ca inadmisibile prin Sentințele penale

nr. 73 din 22 iunie 2010 și nr. 95 din 24 august 2010 pronunțate de Tribunalul

Teleorman, secția penală.

Drept urmare,

întrucât cererea de revizuire dedusă judecății nu a fost făcută în condițiile

prevăzute de lege, Curtea a constatat că exercitarea acestei căi extraordinare

de atac nu este posibilă, fiind ca atare justificată respingerea cererii

conform dispozițiilor art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs revizuentul condamnat V.P. solicitând audierea celor 3

martori, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, în baza

art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii formulate, întemeiată

pe prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

A susținut că în

cauză nu au fost audiați martori care pot descrie cu exactitate starea de fapt,

că a fost provocat de partea vătămată, provocare în urma căreia a folosit un

cuțit, ceea ce a dus la decesul soției sale.

Înalta Curte,

analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate apreciază calea de atac

ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cererea sa

olografă, revizuentul a invocat primul caz enunțat și a solicitat audierea

martorilor A.D., V.M.P., V.I.V. și C.I.P.

În cursul efectuării

cercetării, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., de către reprezentantul

Ministerului Public, revizuentul a precizat că acești martori sunt rudele sau

afinii săi, nu au fost prezenți la momentul săvârșirii faptei, dar cunosc, de

la partea vătămată A.I. elemente de fapt relevante, respectiv faptul că a

săvârșit infracțiunea în stare de provocare.

Înalta Curte reține

că petentul nu a propus audierea acestor martori în cursul soluționării

acțiunii penale și, de asemenea, în cursul judecății fondului, nu a formulat

apărări în sensul reținerii stării de provocare, ci a susținut, ca mobil al faptei,

existența unui sentiment de gelozie. Mai mult decât atât, partea vătămată A.I.

a fost audiată, relatând cele percepute direct și nemijlocit.

Se constată că în

cursul judecării acțiunii penale, în fond și în căile ordinare de atac, s-au

evaluat apărările formulate de petent.

Motivul referitor la

existența stării de provocare la momentul săvârșirii faptei nu se poate

circumscrie niciunuia dintre cazurile expres și limitativ enumerate de art. 394

C. proc. pen., astfel cum de altfel au susținut și instanțele anterioare. Mai

mult, acest motiv tinde a încălca autoritatea de lucru judecat a Sentinței

penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman în

Dosarul nr. 3266/87/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 52 din 11

ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

[

prin care petentul a

fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. și

loviri și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

]

, sub aspectul

situației de fapt reținute și a tratamentului sancționator stabilit.

Ca urmare, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) și 407 C. proc. pen., Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl

va obliga pe revizuentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezintă onorariul

apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat V.P. împotriva Deciziei

penale nr. 133 din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția l penală.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AS