ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3322/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3322/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra
recursului de față,
Prin Sentința penală nr. 39 din data de 27
martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 739/87/2012, Tribunalul Teleorman,
secția penală, a respins - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată de
revizuentul V.P. împotriva Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006,
pronunțată de Tribunalul Teleorman și a obligat pe revizuentul condamnat la
plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul
avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 RON, fiind avansat din
fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a avut în vedere că, prin referatul din 29
martie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a solicitat respingerea
cererii de revizuire formulată de revizuentul V.P., ca inadmisibilă pe motiv că
același condamnat a mai formulat două cereri de revizuire, în care a invocat
aceleași aspecte.
Analizând cererea
dedusă judecății, din perspectiva disp. art. 394 C. proc. pen. și având în
vedere probatoriul administrat în cauză, Tribunalul Teleorman a constatat că
petentul condamnat V.P. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 130 din 24
octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman cu motivarea că se impune
audierea unor martori care au cunoștință despre faptul că victima, soția sa,
l-a provocat atunci când a comis infracțiunea de omor, întrucât l-a lovit cu
sapa în zona feței.
Instanța de fond a
constatat că același condamnat a mai formulat două cereri de revizuire, cu
aceleași motive, cereri care au fost respinse de Tribunalul Teleorman prin
Hotărârile nr. 73 din 22 iunie 2010 și nr. 95 din 24 august 2010.
Potrivit disp. art.
403 alin. (3
1
) C. proc. pen., cererile ulterioare de revizuire sunt
inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și
apărări.
Cum în cauza de față
s-a constatat existența unei asemenea identități, Tribunalul Teleorman a dispus
în consecință.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel, în termen legal, revizuentul condamnat V.P. fără a
indica la acel moment și motivele pentru care a înțeles să conteste hotărârea.
Cu prilejul
dezbaterilor orale ce au avut loc în ședința publică din data de 26 aprilie
2012, apărătorul din oficiu desemnat apelantului revizuent condamnat, a
solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să
se dispună admiterea apelului formulat împotriva Sentinței penale nr. 39 din 27
martie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosar nr.
739/87/2012, desființarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea în principiu
a cererii de revizuire conform art. 403 din C. proc. pen., considerând că
aceasta este admisibilă, în raport cu susținerile condamnatului revizuent, în
sensul că la momentul comiterii infracțiunii de omor a fost provocat de către
victimă care l-a lovit cu sapa în cap, aspect pe care-l poate dovedi prin
declarațiile unor martori care au cunoștință despre această împrejurare.
Curtea de Apel
București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 133 din 26 aprilie 2012, în
baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul
declarat de revizuentul condamnat V.P. împotriva Sentinței penale nr. 39 din 27
martie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosar nr.
739/87/2012.
A obligat revizuentul
condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Curtea de apel,
analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că instanța de fond,
respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a
pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât motivele invocate în
susținerea acesteia - referitoare la incidența circumstanței atenuante legale a
stării de provocare - nu se circumscriu cazului de revizuire prev. de art. 394
alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută
atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță
la soluționarea cauzei. De altfel și față de celelalte cazuri prevăzute în mod
expres și limitativ de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., pentru care se poate
cere, în mod legal, revizuirea unei hotărâri penale definitive, respectiva
cerere este inadmisibilă și din perspectiva prevederilor art. 403 alin. (3
1
)
C. proc. pen., conform cărora „Cererile ulterioare de revizuire sunt
inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și
apărări".
Sub cel dintâi
aspect, Curtea a observat că din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (1)
lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., a rezultat că solicitarea de revizuire a
unei hotărâri definitive de condamnare nu se poate întemeia pe solicitarea
administrării unor probe noi, deoarece aceasta ar conduce la o prelungire a
probatoriului după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare - fapt
inadmisibil în procedura acestei căi extraordinare de atac, ci trebuie să se
fundamenteze pe relevarea descoperirii unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au
fost cunoscute de instanță la momentul judecării fondului cauzei și pe baza
cărora s-ar putea stabili netemeinicia hotărârii respective.
Or, din analiza
motivelor pe care se întemeiază cererea de revizuire promovată de condamnatul
revizuent V.P., precum și a conținutului hotărârilor penale pronunțate în cauza
a cărei revizuire se solicită, s-a observat că, în speța de față, acesta nu a
învederat nicio astfel de împrejurare care să facă admisibilă solicitarea sa de
revizuire a Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de
Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3266/87/2006, rămasă definitivă prin
Decizia penală nr. 52 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit.
c) C. pen. și loviri și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., ci,
susținând că fapta de omor a fost săvârșită sub stăpânirea stării de provocare
pricinuită de un presupus comportament violent din partea victimei, a făcut de
fapt referire la aspecte ce au fost deja examinate cu prilejul stabilirii
situației de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat, de către instanța
care a judecat fondul cauzei și respectiv de către instanțele de control
judiciar (în speță fiind exercitate ambele căi ordinare de atac - apel și
recurs).
Pe de altă parte, s-a
mai arătat că, prin motivele de revizuire invocate de revizuentul condamnat
V.P., acesta nu contestă practic temeinicia hotărârii de condamnare, ci
învederează aspecte ce urmăresc exclusiv reducerea pedepsei, prin reținerea în
favoarea sa a circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit.
b) C. pen., context în care cererea de revizuire dedusă judecății s-a dovedit
inadmisibilă și din perspectiva faptului că pe această cale, în raport cu
motivele invocate, nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii definitive de
condamnare.
Sub un al doilea
aspect, Curtea a constatat că, în aplicarea prevederilor art. 403 alin. (3
1
)
C. proc. pen. care au transpus în cadrul legislativ cele statuate de către
Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea unui
recurs în interesul legii, prin Decizia nr. XXXVI (36)/2009, conform căreia
„cererile repetate de revizuire [..] sunt inadmisibile, dacă există identitate
de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea
acestora", inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată de condamnatul
V.P. este atrasă și de împrejurarea că alte două cereri de revizuire similare,
îndreptate tot împotriva Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006,
pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3266/87/2006, rămasă
definitivă prin Decizia penală nr. 52 din 11 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, au fost respinse ca inadmisibile prin Sentințele penale
nr. 73 din 22 iunie 2010 și nr. 95 din 24 august 2010 pronunțate de Tribunalul
Teleorman, secția penală.
Drept urmare,
întrucât cererea de revizuire dedusă judecății nu a fost făcută în condițiile
prevăzute de lege, Curtea a constatat că exercitarea acestei căi extraordinare
de atac nu este posibilă, fiind ca atare justificată respingerea cererii
conform dispozițiilor art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs revizuentul condamnat V.P. solicitând audierea celor 3
martori, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, în baza
art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii formulate, întemeiată
pe prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
A susținut că în
cauză nu au fost audiați martori care pot descrie cu exactitate starea de fapt,
că a fost provocat de partea vătămată, provocare în urma căreia a folosit un
cuțit, ceea ce a dus la decesul soției sale.
Înalta Curte,
analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate apreciază calea de atac
ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 394 C.
proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit
fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea
cauzei;
b) un martor, un
expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza
a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a
servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al
completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de
cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire
se cere;
e) când două sau mai
multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
În cererea sa
olografă, revizuentul a invocat primul caz enunțat și a solicitat audierea
martorilor A.D., V.M.P., V.I.V. și C.I.P.
În cursul efectuării
cercetării, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., de către reprezentantul
Ministerului Public, revizuentul a precizat că acești martori sunt rudele sau
afinii săi, nu au fost prezenți la momentul săvârșirii faptei, dar cunosc, de
la partea vătămată A.I. elemente de fapt relevante, respectiv faptul că a
săvârșit infracțiunea în stare de provocare.
Înalta Curte reține
că petentul nu a propus audierea acestor martori în cursul soluționării
acțiunii penale și, de asemenea, în cursul judecății fondului, nu a formulat
apărări în sensul reținerii stării de provocare, ci a susținut, ca mobil al faptei,
existența unui sentiment de gelozie. Mai mult decât atât, partea vătămată A.I.
a fost audiată, relatând cele percepute direct și nemijlocit.
Se constată că în
cursul judecării acțiunii penale, în fond și în căile ordinare de atac, s-au
evaluat apărările formulate de petent.
Motivul referitor la
existența stării de provocare la momentul săvârșirii faptei nu se poate
circumscrie niciunuia dintre cazurile expres și limitativ enumerate de art. 394
C. proc. pen., astfel cum de altfel au susținut și instanțele anterioare. Mai
mult, acest motiv tinde a încălca autoritatea de lucru judecat a Sentinței
penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman în
Dosarul nr. 3266/87/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 52 din 11
ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
[
prin care petentul a
fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. și
loviri și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
]
, sub aspectul
situației de fapt reținute și a tratamentului sancționator stabilit.
Ca urmare, în baza
art. 385
15
pct. 1 lit. b) și 407 C. proc. pen., Curtea va respinge,
ca nefondat, recursul declarat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl
va obliga pe revizuentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezintă onorariul
apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat V.P. împotriva Deciziei
penale nr. 133 din 26 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția l penală.
Obligă recurentul
revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AS