ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 706/2014

Asupra recursului penal de față, reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 100 din 25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul V.P. cu privire la Sentința penală nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman; a obligat pe revizuent la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu de 100 RON fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că revizuentul a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pentru infracțiunile prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

și de art. 180 alin. (2) C. pen. (definitivă la 13 martie 2007) susținând că nu s-au avut în vedere o serie de împrejurări care pot constitui cauze de reducere a pedepsei, și anume faptul că lovirea cu un cuțit a soției sale s-a produs pe fondul unei puternice tulburări creată de vestea că aceasta are o legătură extraconjugală precum și a faptului că, anterior aplicării loviturii, soția sa l-a provocat lovindu-l cu o sapă. De altfel, a susținut revizuentul, se impune reducerea pedepsei aplicate întrucât aceasta este prea aspră. A invocat în drept cazul de revizuire înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen. și a solicitat în probațiune ascultarea martorilor V.M., Ț.C., A.D. și G.I. S-a dispus din oficiu și s-a atașat Dosar nr. 3266/87/2006 în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 1394 din 13 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cererea formulată de revizuentul V.P. în raport de actele și lucrările dosarului și prin prisma dispozițiilor art. 403 C. proc. pen. Tribunalul a reținut următoarele: Potrivit legii (art. 394 C. proc. pen), revizuirea unei hotărâri definitive poate avea loc doar în anumite cazuri, prevăzute de lege în mod limitativ, și anume când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert, sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Alin. (3 1 ) al art. 403 C. proc. pen., astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 55 din Legea 202/2010, dispune că "cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări". Or, în speță se observă, față de actele și lucrările dosarului, că revizuentul V.P. a mai formulat cereri de revizuire a Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 1394 din 13 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acestea fiind respinse de instanță prin Sentințele penale nr. 39/2012, 95/2010, 12/2009, toate pronunțate de Tribunalul Teleorman și definitive, în urma respingerii căilor de atac exercitate de revizuent.

Temeiul de drept invocat de revizuent în aceste cereri este cel înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar apărările sunt identice cu cele invocate în prezenta cauză. De altfel, situația de fapt invocată de revizuent pentru reținerea de circumstanțe atenuante (legale sau judiciare) a fost analizată în fond de prima instanță precum și de instanțele de apel și recurs la soluționarea cauzei în fond, așa încât nu se pune în discuție reanalizarea ei în calea de atac de retractare, și, implicit, incidența cazului înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen. Constatând că anterior cererii de față, instanțele competente s-au pronunțat asupra unor cereri de revizuire formulate de revizuentul V.P. ce au avut același temei și în care au fost invocate aceleași apărări, față de dispozițiile art. 403 alin. (3 1 ) C. proc.

pen., cererea de față este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul V.P. criticând-o pentru netemeinicie și susținând că a comis infracțiunea în stare de provocare, fiind lovit de către victimă cu o sapă, solicitând readministrarea probelor administrate în cauza, după cum va prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute de instanțe care au judecat cauza. Prin Decizia penală nr. 204/R din 2 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) cu referire la art. 407 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat V.P., împotriva Sentinței penale nr. 100 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Teleorman.

A fost obligat apelantul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Critica revizuentului se constată a fi netemeinică, întrucât acesta tinde la o reapreciere a dovezilor deja administrate și care au stat la baza condamnării, dar urmărește și o prelungire a probatoriilor invocând împrejurări noi, necunoscute instanței ce a soluționat fondul, susțineri care nu au niciun suport în cauză. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nefiind permisă o prelungire a probatoriilor deja administrate, această cale de atac având rolul de a îndrepta erorile judiciare produse, iar nu de a se efectua o nouă judecare a cauzei.

S-a arătat că susținerile revizuentului sunt doar afirmații contextuale cererii formulate și acesta ignoră faptul că apărările invocate la judecarea cauzei, au fost examinate în coroborare cu întregul material probator administrat pe care s-a sprijinit condamnarea sa. De asemenea, se constată că revizuentul a mai exercitat această cale extraordinară de atac, cererile sale fiind respinse prin Sentințele penale nr. 12/2009, 95/2010, 39/2012 - pronunțate de Tribunalul Teleorman și rămase definitive. Astfel, s-a constatat că instanța instanței de fond, în mod corect a reținut că nu sunt regăsite cerințele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și nici alte cazuri care să justifice revizuirea Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman, motiv pentru care, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs revizuentul V.P., fără a prezenta motivele de casare. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că revizuentul V.P. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pentru infracțiunile prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. și de art. 180 alin. (2) C. pen., susținând că nu s-a avut în vedere că fapta a fost comisă pe fondul unei puternice tulburări emoționale și a fost provocat de victimă, ceea ce ar fi condus la aplicarea unei pedepse mai blânde. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen., solicitând audierea unor martori. Din datele existente la dosar rezultă că anterior, revizuentul condamnat a mai formulat cereri de revizuire împotriva hotărârii de condamnare, acestea fiind respinse prin Sentințele penale nr. 12/2009, 95/2010, 39/2012 - pronunțate de Tribunalul Teleorman, definitive prin respingerea căilor de atac. În ce privește recursul declarat în prezenta cauză, se constată că acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., iar din examinarea hotărârii atacate în raport de actele și lucrările dosarului nu rezultă motive care pot fi luate în considerare din oficiu, dintre cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, iar la alin. (2 1 ) se prevede că în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) se iau în considerare din oficiu. Întrucât recurentul revizuent nu și-a respectat obligațiile prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., iar în cauză nu s-au constatat motive care să fie luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să fie respins. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 204/R din 2 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 februarie 2014. Procesat de GGC - CL