ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 706/2014

Asupra recursului

penal de față, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 100 din 25 iunie

2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman a fost respinsă ca inadmisibilă cererea

de revizuire formulată de condamnatul V.P. cu privire la Sentința penală nr.

130 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman; a obligat pe

revizuent la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din

oficiu de 100 RON fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că revizuentul a solicitat revizuirea

Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul

Teleorman prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani

închisoare pentru infracțiunile prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. și de

art. 180 alin. (2) C. pen. (definitivă la 13 martie 2007) susținând că nu s-au

avut în vedere o serie de împrejurări care pot constitui cauze de reducere a

pedepsei, și anume faptul că lovirea cu un cuțit a soției sale s-a produs pe

fondul unei puternice tulburări creată de vestea că aceasta are o legătură

extraconjugală precum și a faptului că, anterior aplicării loviturii, soția sa

l-a provocat lovindu-l cu o sapă.

De altfel, a susținut

revizuentul, se impune reducerea pedepsei aplicate întrucât aceasta este prea

aspră.

A invocat în drept

cazul de revizuire înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen. și a solicitat în

probațiune ascultarea martorilor V.M., Ț.C., A.D. și G.I.

S-a dispus din oficiu

și s-a atașat Dosar nr. 3266/87/2006 în care s-a pronunțat Sentința penală nr.

130 din 24 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin

Decizia penală nr. 1394 din 13 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Examinând cererea

formulată de revizuentul V.P. în raport de actele și lucrările dosarului și

prin prisma dispozițiilor art. 403 C. proc. pen. Tribunalul a reținut

următoarele:

Potrivit legii (art.

394 C. proc. pen), revizuirea unei hotărâri definitive poate avea loc doar în

anumite cazuri, prevăzute de lege în mod limitativ, și anume când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert, sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în

cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Alin. (3

1

)

al art. 403 C. proc. pen., astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 55

din Legea 202/2010, dispune că "cererile ulterioare de revizuire sunt

inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și

apărări".

Or, în speță se

observă, față de actele și lucrările dosarului, că revizuentul V.P. a mai

formulat cereri de revizuire a Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006

pronunțată de Tribunalul Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 1394 din

13 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acestea fiind respinse

de instanță prin Sentințele penale nr. 39/2012, 95/2010, 12/2009, toate

pronunțate de Tribunalul Teleorman și definitive, în urma respingerii căilor de

atac exercitate de revizuent. Temeiul de drept invocat de revizuent în aceste

cereri este cel înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar apărările sunt

identice cu cele invocate în prezenta cauză.

De altfel, situația

de fapt invocată de revizuent pentru reținerea de circumstanțe atenuante

(legale sau judiciare) a fost analizată în fond de prima instanță precum și de

instanțele de apel și recurs la soluționarea cauzei în fond, așa încât nu se

pune în discuție reanalizarea ei în calea de atac de retractare, și, implicit,

incidența cazului înscris la art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Constatând că

anterior cererii de față, instanțele competente s-au pronunțat asupra unor

cereri de revizuire formulate de revizuentul V.P. ce au avut același temei și

în care au fost invocate aceleași apărări, față de dispozițiile art. 403 alin.

(3

1

) C. proc. pen., cererea de față este inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel condamnatul V.P. criticând-o pentru netemeinicie și

susținând că a comis infracțiunea în stare de provocare, fiind lovit de către

victimă cu o sapă, solicitând readministrarea probelor administrate în cauza,

după cum va prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute de instanțe care au

judecat cauza.

Prin Decizia penală

nr. 204/R din 2 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) cu referire la art. 407 C. proc.

pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat V.P.,

împotriva Sentinței penale nr. 100 din 25 iunie 2013 a Tribunalului Teleorman.

A fost obligat apelantul

la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariul

avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Critica revizuentului

se constată a fi netemeinică, întrucât acesta tinde la o reapreciere a

dovezilor deja administrate și care au stat la baza condamnării, dar urmărește

și o prelungire a probatoriilor invocând împrejurări noi, necunoscute instanței

ce a soluționat fondul, susțineri care nu au niciun suport în cauză.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, nefiind permisă o prelungire a

probatoriilor deja administrate, această cale de atac având rolul de a îndrepta

erorile judiciare produse, iar nu de a se efectua o nouă judecare a cauzei.

S-a arătat că

susținerile revizuentului sunt doar afirmații contextuale cererii formulate și

acesta ignoră faptul că apărările invocate la judecarea cauzei, au fost

examinate în coroborare cu întregul material probator administrat pe care s-a

sprijinit condamnarea sa. De asemenea, se constată că revizuentul a mai

exercitat această cale extraordinară de atac, cererile sale fiind respinse prin

Sentințele penale nr. 12/2009, 95/2010, 39/2012 - pronunțate de Tribunalul

Teleorman și rămase definitive.

Astfel, s-a constatat

că instanța instanței de fond, în mod corect a reținut că nu sunt regăsite

cerințele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și nici alte cazuri care să

justifice revizuirea Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006 pronunțată

de Tribunalul Teleorman, motiv pentru care, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs revizuentul V.P., fără a prezenta motivele

de casare.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că revizuentul V.P. a solicitat

revizuirea Sentinței penale nr. 130 din 24 octombrie 2006, pronunțată de

Tribunalul Teleorman prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16

ani închisoare pentru infracțiunile prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. și

de art. 180 alin. (2) C. pen., susținând că nu s-a avut în vedere că fapta a

fost comisă pe fondul unei puternice tulburări emoționale și a fost provocat de

victimă, ceea ce ar fi condus la aplicarea unei pedepse mai blânde.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând

audierea unor martori.

Din datele existente

la dosar rezultă că anterior, revizuentul condamnat a mai formulat cereri de

revizuire împotriva hotărârii de condamnare, acestea fiind respinse prin

Sentințele penale nr. 12/2009, 95/2010, 39/2012 - pronunțate de Tribunalul

Teleorman, definitive prin respingerea căilor de atac.

În ce privește

recursul declarat în prezenta cauză, se constată că acesta nu a fost motivat în

termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., iar

din examinarea hotărârii atacate în raport de actele și lucrările dosarului nu

rezultă motive care pot fi luate în considerare din oficiu, dintre cele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. motivele de recurs

se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat

care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul

termen de judecată, iar la alin. (2

1

) se prevede că în cazul în care

nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în

considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) se iau în considerare din oficiu.

Întrucât recurentul

revizuent nu și-a respectat obligațiile prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., iar în cauză nu s-au constatat motive care să

fie luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursul declarat

este nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să fie respins.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul revizuent va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.P. împotriva Deciziei penale

nr. 204/R din 2 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 27 februarie 2014.

Procesat

de GGC - CL