ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2177/2013

Asupra recursurilor de față: Prin Decizia penală nr. 326/A din 05 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de apel București, secția a II-a penală în Dosar nr. 59250/3/2011, s-au dispus următoarele: Admite apelul declarat de inculpata C.M.C., desființează în parte Sentința penală nr. 326 din 10 mai 1012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și rejudecând: În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., condamnă inculpata la pedeapsa de 4 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Curtea de Apel a reținut că prin Sentința penală nr. 326/F din 10 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata C.M.C. la pedeapsa închisorii de 6 ani și 6 luni și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus prevenția de la 30 mai 2011 la 02 noiembrie 2011. A fost obligată inculpata la plata echivalentului în RON la data plății a sumei de 15.000 de euro, cu titlu de despăgubiri către partea civilă D.M.L. și la plata sumei de 1987,97 RON cu titlu de despăgubiri către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpată cuțitul cu lamă zimțată inscripționată "J.H." folosit la comiterea infracțiunii. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Analizând materialul probator, instanța de fond a reținut următoarele: în noaptea de 29 spre 30 mai 2011, în timp ce se aflau în loc public, în spatele blocului de pe Șoseaua N. din sectorul 1 al mun. București, în imediata apropiere a ușii de acces în scara A a blocului, inculpata C.M.C. i-a aplicat părții vătămate D.L.M. o lovitură cu cuțitul în zona laterală intercostală stângă, punând în pericol viața acesteia.

Partea vătămată a fost spitalizată timp de 5 zile, de la 30 mai 2011 la 03 iunie 2011, la Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca, unde a fost transportată de către un echipaj S.M.U.R.D. direct de la locul faptei, fiind supusă și unei intervenții chirurgicale, iar pentru vindecare a fost necesar un număr de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale. Diagnosticul comunicat inițial organelor de poliție de Departamentul Gardă UPU al Spitalului Clinic de Urgență București a fost acela de "plagă penetrantă prin înjunghiere hemitorace stâng, hemopneumotorax stâng", menționându-se și faptul că partea vătămată se află în sala de operații unde este supusă unei intervenții chirurgicale, viața fiindu-i pusă în pericol întrucât "pleura este însângerată, iar plămânul este atins". De asemenea, în foaia de observație clinică generală, se menționează că diagnosticul la internare a fost de "agresiune cu agresor cunoscut.

Plagă penetrantă prin înjunghiere hemitorace stg. hemopneumotorax stâng", faptul efectuării unei operații ("explorarea plăgii latero toracice stg. hemostază. Pleurostomie minimă stg. Drenaj Beclere"), precum și diagnosticul la externare: "agresiune cu agresor cunoscut. Plagă penetrantă prin înjunghiere latero-toracică stg. pneumotorax stg. hematom latero-toracic stâng". Raportul de expertiză medico-legală din 03 august 2011, este cel care a concluzionat că numărul de zile de îngrijiri medicale necesar restabilirii stării de sănătate a victimei a fost de 16 - 18 zile, menționând, în plus, în acord cu opinia exprimată de medic la internare, că viața victimei ai fost pusă în pericol.

De la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgență București au fost ridicate o serie de articole de vestimentație purtate de partea vătămată la internare, raportul de constatare tehnico-științifică din 10 iunie 2011 efectuat în cauză, concluzionând că jacheta de culoare verde și tricoul pus la dispoziție prezintă urme create de un obiect tăietor-înțepător, cuțitul pus la dispoziție (este vorba despre cuțitul predat de inculpată) putând produce orificiile tăiat-înțepate constatate pe cele două articole vestimentare. În ceea ce privește contextul săvârșirii faptei, instanța a reținut existența unor raporturi tensionate între partea vătămată și inculpată, care s-au întins pe durata a aproximativ trei ani, cauzate de faptul că soțul părții vătămate, martorul D.A., s-a implicat într-o relație extraconjugală cu inculpata, cele două femei aflând despre această situație cu trei ani înainte de incident.

În acest interval de timp, cele două și-au adresat reciproc injurii și amenințări, și-au formulat reciproc plângeri penale, în cuprinsul cărora au invocat nu doar injurii și amenințări, dar și acte de agresiune (de altfel, chiar în timpul incidentului din noaptea de 29/30 mai 2011, partea vătămată îi reproșa inculpatei formularea unei plângeri pentru acte de agresiune care, potrivit părții vătămate, nu ar fi avut loc, așa cum rezultă din înregistrarea convorbirii telefonice purtate de partea vătămată cu operatorul de la numărul unic de urgență 112), niciuna dintre acestea nefiind soldate cu pronunțarea unei hotărâri de condamnare (la dosarul de urmărire penală, se află plângeri penale formulate de cele două, inclusiv de către inculpată împotriva martorului N.C.

în luna mai 2010, declarații ale acestora în dosarele penale constituite în urma acestor plângeri, referate conținând propuneri de neîncepere a urmăririi penale, rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, declarații ale numitului D.A., un certificat medico-legal etc). De asemenea, în acest interval de timp, inculpata a fost contactată telefonic și de un apropiat al părții vătămate, martorul N.C., care, la rândul său, urmărind să o determine pe inculpată să pună capăt relației cu soțul părții vătămate, i-a adresat insulte, amenințări, neconcretizate, aceste convorbiri telefonice luând sfârșit, însă, cu aproximativ un an înainte de incident (în declarația din data de 30 mai 2011 dată în fața procurorului, inculpata a menționat că apelurile telefonice repetate din partea acestui "C." au avut loc în luna august sau septembrie 2010; în fața instanței, martorul N.C.

a menționat că aceste convorbiri pe care Ie-a avut cu inculpata au avut loc cu aproximativ un an înainte de incidentul ce face obiectul cauzei). Același martor a recunoscut că a luat legătura telefonic cu mama inculpatei, căreia i-a adus la cunoștință faptul că bărbatul cu care inculpata avea o relație era căsătorit și avea un copil. Această situație conflictuală, necontestată de partea vătămată și inculpată, a rezultat și din declarațiile martorilor D.A., N.C., M.V., I.M.C., M.M. Instanța a reținut că în noaptea de 29 spre 30 mai 2011, suspectând că soțul său se află împreună cu inculpata într-un apartament pe care soții D. îl dețineau într-un imobil de pe Șoseaua N., s-a deplasat la adresă, a sunat la interfon, nerăspunzându-i nimeni, în apartament la momentul respectiv se aflau, într-adevăr, inculpata și martorul D.A., acesta din urmă hotărându-se să coboare să vadă cine este, bănuind că ar fi vorba despre soția sa.

Înainte de a pleca, partea vătămată s-a hotărât să dea un ocol în jurul blocului, pentru a vedea dacă nu cumva autoturismul soțului său nu este parcat în apropiere, aceasta constatând, într-adevăr, prezența autoturismului în vecinătatea blocului în cauză, hotărând, din această cauză, să revină pentru a apela din nou la interfon. Martorul D.A. a ieșit din scara blocului tocmai în intervalul scurt în care partea vătămată verifica prezența autoturismului acestuia în zonă, astfel încât cei doi nu s-au întâlnit, martorul deplasându-se spre barul din apropiere în administrarea căruia era implicat.

Mențiunea făcută de partea vătămată, potrivit căreia, după ce a sunat prima dată la interfon, a intenționat să plece, dar dând ocol blocului, a văzut autoturismul condus de soțul său, ceea ce a determinat-o să se întoarcă, explică de ce, așa cum a declarat și martorul D.A., acesta nu s-a întâlnit cu partea vătămată când a coborât din bloc, în intervalul cuprins între cele două apeluri la interfon. Partea vătămată a sunat din nou la interfon, de data aceasta răspunzând inculpata. Partea vătămată, realizând că soțul său păstrează legătura cu inculpata și că se întâlniseră în apartamentul în cauză în noaptea respectivă, a început să-i adreseze injurii inculpatei. Aceasta din urmă a luat din casă un cuțit de bucătărie, a coborât la parterul blocului și, sesizând prezența părții vătămate în exteriorul blocului, în imediata apropiere a ușii de acces în scara blocului, a ieșit din bloc acționând sistemul de închidere.

Partea vătămată a continuat să profereze injurii și să-i adreseze reproșuri inculpatei, în același timp apelând și numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția la locul conflictului. În timp ce partea vătămată dădea detalii operatorului în legătură cu locația, inculpata, într-un moment în care partea vătămată era concentrată mai mult asupra convorbirii telefonice, i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul în partea stângă a toracelui. Partea vătămată a fost inițial în eroare cu privire la modul în care a fost agresată, crezând că inculpata i-a aplicat o lovitură cu piciorul. Ulterior a sesizat și prezența unei sângerări în zona în care a simțit că i s-a aplicat lovitura. Imediat după aplicarea acestei lovituri, inculpata a revenit în apartament, la scurt timp sosind și martorul D.A.

care a întâlnit-o la scara blocului pe soția sa, care i-a spus că a fost lovită de inculpată și că nu poate să respire. Martorul nu a rămas să îi acorde ajutor de orice natură părții vătămate, ci a urcat în apartament, de unde a luat-o pe inculpată, cei doi au coborât din apartament și, trecând pe lângă partea vătămată, s-au îndreptat spre o locație de unde să poată lua un taxi, cei doi fiind însă opriți de organele de poliție, înainte ca vreunul dintre ei să plece cu un taxi. Inculpata și martorul D.A.

au fost identificați în apropierea locului agresiunii, unde rămăsese victima, și anume, pe strada M. (strada M. se intersectează cu Șoseaua N.), așa cum rezultă și din procesul-verbal întocmit de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție, care s-au deplasat la fața locului dirijați de către Dispeceratul 112. Între timp, numitul I.A.A, care locuiește pe aceeași scară a blocului, dar la etajul 5, audiat ca martor în cauză, auzind strigătele părții vătămate, a coborât din bloc să vadă ce se întâmplă. În timp ce aștepta la lift, acesta a trecut spre parter prin dreptul etajului 5, martorul dându-și seama că în lift se aflau un bărbat și o femeie ale căror voci Ie-a auzit. Când a ajuns la parter, martorul a văzut, într-adevăr, un bărbat și o femeie îndepărtându-se, partea vătămată spunându-i că respectivii sunt soțul său și amanta acestuia care o lovise.

Cuțitul de bucătărie cu care partea vătămată a fost înjunghiată, a fost predat de inculpată cu ocazia cercetării la fața locului (procesul-verbal și planșa fotografică aferentă se află la dosar). Inculpata a menționat că l-a dus după incident în apartamentul din imobilul de pe Șos. N., adăugând că l-a spălat și l-a lăsat pe mașina de spălat (proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante). Martorul D.A. a menționat și el momentul predării de către inculpată, în incinta apartamentului, a unui cuțit de bucătărie cu mâner negru și lamă zimțată, despre care aceasta a menționat că este cel cu care a înjunghiat-o pe partea vătămată.

În ceea ce privește evenimentele imediat premergătoare înjunghierii părții vătămate, confruntarea propriu-zisă și evenimentele imediat ulterioare acesteia, inculpata a prezentat pe parcursul procesului versiuni diferite, afirmații ale acesteia privitoare la aspecte esențiale ale situației de fapt, având o relevanță juridică deosebită, fiind contrazise de alte mijloace de probă administrate în cauză.

Aceste contradicții dintre declarațiile inculpatei date la momente procesuale diferite, dar și dintre declarațiile inculpatei și alte mijloace de probă, unele dintre ele nesusceptibile de subiectivism (spre exemplu, înregistrarea convorbirii telefonice purtate de partea vătămată cu operatorul de la 112), sunt de natură să convingă instanța de nesinceritatea inculpatei, care a urmărit pe parcursul procesului, pe măsură ce conștientiza care sunt aspectele esențiale de care depinde încadrarea juridică și angajarea răspunderii ei penale, să creeze organelor judiciare convingerea că fapta comisă nu justifică o sancționare foarte severă. Astfel, prima versiune prezentată de aceasta, consemnată în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, pe care aceasta l-a semnat, este în sensul că în data de 30 mai 2011, în jurul orelor 01:45, la intrarea blocului situat pe Șos.

N., s-a prezentat partea vătămată care a sunat la numărul de interfon al apartamentului și a început să folosească expresii jignitoare la adresa sa, să o amenințe că o va omorî, și să îi ceară insistent să îi dea drumul la ușă, pentru că dorește să discute cu soțul său. Știind că partea vătămată este o fire violentă și recalcitrantă, a refuzat să îi deschidă ușa de la bloc. După aproximativ 5 minute, aceasta s-a întors la ușa blocului, a sunat din nou la interfon, iar inculpata a deschis, crezând că este D.A. După ce partea vătămată a intrat în scara blocului, inculpata a recunoscut vocea părții vătămate care vorbea tare și îi adresa injurii.

Cunoscându-i firea violentă, inculpata a luat un cuțit din bucătărie, după care a coborât cu liftul la parter, găsind-o pe partea vătămată acolo, iar după câteva schimburi de replici, partea vătămată a încercat să o lovească în zona feței, moment în care inculpata s-a apărat și a împins-o, uitând că are un cuțit în mână, ulterior aflând că a înjunghiat-o. Faptul că inculpata ar fi auzit din apartament vocea părții vătămate care vorbea tare în scara blocului la parter este greu de acceptat, în condițiile în care, apartamentul în care se afla inculpata (nr. 27) este la un etaj superior, posibil 8, acest lucru rezultând și din declarația martorului I.A.A, care locuiește la etajul 5 pe aceeași scară.

Acesta, așa cum s-a arătat anterior, a declarat că, în timp ce aștepta la lift la etajul 5 pentru a coborî să vadă ce s-a întâmplat cu femeia care stătea ghemuită la parterul blocului, țipa și plângea că a fost lovită, că este plină de sânge și nu poate respira, în liftul care a coborât de la etajul 7 sau 8 se auzea vocea unui bărbat și a unei femei, iar când a ajuns la scara blocului a văzut un bărbat și o femeie îndepărtându-se, despre care partea vătămată i-a spus că sunt soțul său și amanta acestuia. Faptul că partea vătămată a sunat de două ori la interfon este confirmat de aceasta, care a menționat, însă, că, deși a sunat îndelung, prima dată nu i s-a răspuns. Faptul că nu s-a răspuns la primul apel la interfon este confirmat și de către martorul D.A., care a menționat că nu a răspuns la acest apel, și că după acest prim apel a coborât din bloc, bănuind că persoana care a sunat este soția sa.

Or, dacă inculpata ar fi răspuns la acest prim apel, așa cum a invocat, și ar fi avut loc schimbul de replici la care s-a referit, martorul D.A. ar fi avut nu bănuiala, ci certitudinea că persoana care a sunat la interfon era soția sa. În declarația de la dosar, inculpata a prezentat o versiune ușor diferită, arătând că era împreună cu martorul D.A. când a sunat prima dată interfonul, și că nu au răspuns la acest prim apel, după care martorul a coborât. La un al doilea apel la interfon, inculpata a menționat că a deschis și a auzit-o pe partea vătămată cum o înjura și amenința că îi va rupe părul din cap (inculpata nu mai menționează amenințările cu moartea pe care inițial a pretins că partea vătămată i Ie-a adresat când i s-ar fi răspuns la primul apel).

Inculpata a luat cuțitul cu ea, știind-o pe partea vătămată ca fiind o persoană agresivă, și a coborât pentru a-l căuta pe A. Ajunsă la parter ar fi văzut-o pe partea vătămată în fața scării, ținând ușa întredeschisă și înjurând-o. Inculpata a ieșit în fața scării și partea vătămată a venit spre ea și a încercat să o lovească, moment în care inculpata a împins-o. Întrucât partea vătămată a încercat să o lovească din nou, inculpata a lovit-o cu cuțitul pe care îl avea în mâna dreaptă, înfigându-i-l acesteia în abdomen în partea stângă o singură dată, moment în care victima s-a retras, iar ea s-a întors în apartament, ulterior venind în apartament și martorul D.A. Apoi au coborât împreună din apartament și au trecut pe lângă partea vătămată care era împreună cu un vecin.

Instanța a constatat că, dacă din prima declarație rezulta că inculpata a găsit-o pe partea vătămată în scara blocului, unde a avut loc și incidentul, în această declarație a menționat că a găsit-o stând în fața intrării în bloc, ținând ușa întredeschisă. Rațiunea unei astfel de atitudini a părții vătămate este neclară. Nu se înțelege de ce partea vătămată, care era interesată să ajungă la apartament, ar fi rămas în cadrul ușii de acces în scara blocului după ce inculpata îi deschisese ușa respectivă (nu se înțelege nici imprudența inculpatei de a deschide ușa de acces, înainte de a se lămuri cine apelează). De asemenea, inculpata nu a explicat cum a reușit să iasă din scara blocului, în condițiile în care partea vătămată bloca ușa de acces și era atât de agresivă încât a încercat imediat după să o lovească de două ori pe inculpată.

De remarcat faptul că, spre deosebire de prima declarație, inculpata a menționat că incidentul s-a petrecut în afara scării blocului. Inculpata se contrazice și prin faptul că, de data aceasta a menționat două încercări ale părții vătămate de a o agresa, și nu a mai invocat că ar fi lovit-o pe partea vătămată cu cuțitul fără să-și dea seama. Faptul că în momentul când inculpata ar fi coborât din imobil împreună cu martorul D.A., lângă partea vătămată s-ar fi aflat un bărbat care locuiește în același bloc, este contrazisă de declarația celui în cauză, martorul I.A.A, care a menționat că în momentul când a ieșit din scara blocului, inculpata și martorul D.A. se aflau deja la o distanță de câțiva metri de locul unde se afla partea vătămată și se îndepărtau.

De asemenea, martorul nu a menționat nici că, în momentul în care a ieșit din scara blocului, un alt vecin ar fi ținut companie părții vătămate. În declarația dată de inculpată în fața procurorului în data de 30 mai 2011, aceasta a reiterat faptul că interfonul a sunat de două ori și că a doua oară, ea a ridicat receptorul telefonului și a acționat butonul care deschide ușa de acces în bloc înainte să fi conștientizat că persoana care a sunat la interfon este partea vătămată. Pentru prima dată inculpata a menționat că a încercat să încuie pe interior ușa apartamentului pe care D.A. o lăsase descuiată, tocmai pentru ca partea vătămată să nu intre peste ea, dar nu a reușit. Tribunalul nu a acceptat ca fiind conformă cu realitatea susținerea inculpatei potrivit căreia nu ar fi cunoscut că ușa de acces în apartament, chiar neîncuiată cu cheia, nu poate fi deschisă din exterior, în condițiile în care însăși inculpata a menționat că s-a mutat cu martorul D.A.

în apartamentul respectiv încă de la sfârșitul anului 2010; în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, inculpata a menționat că locuiește cu martorul D.A. în apartamentul de pe Șoseaua N.). De altfel, în condițiile în care inculpata a declarat că locuia de mai multe luni de zile în apartamentul în cauză, este greu de crezut că aceasta nu avea chei de la ușa de acces din apartament. Cert este că, dacă ar fi acceptată ca fiind conformă cu realitatea versiunea prezentată de inculpată în fața organelor de cercetare penală în data de 30 mai 2011, inculpata avea cheia de la ușa de acces în scara blocului, altfel nu ar fi putut să revină în scara blocului și apoi să urce la apartament după înjunghierea părții vătămate, în condițiile în care inculpata însăși, în timpul declarației date în data de 30 mai 2011 în fața organelor de cercetare penală susținuse că partea vătămată ținea ușa, rezultând că altfel s-ar fi închis.

În declarația dată în fața instanței în data de 30 mai 2011, inculpata nu a mai făcut referire la această imposibilitate de a încuia ușa apartamentului. De altfel, în declarația din data de 20 iunie 2011, inculpata a menționat că știa de la martorul D.A. că ușa de acces în apartament se încuie automat când este trântită, prin urmare, nu îi rămânea decât să procedeze în acest fel dacă dorea să împiedice pătrunderea în apartament a părții vătămate (aceasta a invocat că nu a reușit, totuși, să închidă ușa apartamentului, fără să ofere o explicație plauzibilă). În fața instanței, martorul D.A., după ce a descris mecanismul de funcționare a încuietorii ușii de acces în apartament, a adăugat că inculpata nu avea de unde să știe că ușa nu se poate deschide din exterior dacă nu este încuiată cu cheia.

Pe de o parte, este evident că această informație îi putuse fi furnizată inculpatei chiar de către martor, inculpata însăși precizând că avusese loc o discuție cu martorul cu privire la funcționarea ușii (așa cum s-a arătat mai sus, a menționat că știa de la acesta că ușa se încuie automat dacă se trântește). Pe de altă parte, instanță a apreciat că martorul este părtinitor, acesta făcând în fața instanței o serie de precizări favorabile inculpatei, care nu se regăsesc în declarațiile din faza urmăririi penale, în condițiile în care la dosar există dovezi în sensul că acesta a păstrat legătura cu inculpata chiar și după incidentul din 30 mai 2011 (în conținutul referatului de evaluare întocmit de consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, se consemnează faptul, menționat de inculpată, că a fost vizitată în arest de martorul D.A.

de 4 ori). Revenind la declarația dată în fața procurorului în data de 30 mai 2011, inculpata a menționat starea de enervare produsă de faptul că ea și martorul sunt deranjați din nou de partea vătămată. Inculpata a adăugat că în momentul în care a constatat că nu poate încuia ușa, a început să caute prin casă ceva cu care să se poată apăra sau să o poată intimida pe partea vătămată în caz că urcă în apartament. Inculpata a menționat că a coborât la parterul blocului cu cuțitul în mâna dreaptă, văzându-se reciproc cu partea vătămată în momentul în care s-a apropiat de ușa de acces în bloc. Când a văzut-o, partea vătămată a împins ușa de la intrare și a pătruns în scara blocului, rămânând, însă, în cadrul ușii de acces în scară.

Inculpata s-ar fi apropiat de partea vătămată, moment în care inculpata s-a repezit cu mâinile spre fața sa, inculpata împingând-o spre ieșirea din scara blocului. Apoi amândouă au ieșit din bloc, imediat inculpata luându-și avânt și năpustindu-se spre inculpată, cu intenția de a o lovi cu pumnii în față. În timp ce partea vătămată venea spre ea, inculpata a lovit-o cu cuțitul. Instanța a apreciat ca nefiind conformă cu realitatea această versiune. Astfel, partea vătămată s-ar fi aflat în imposibilitatea de a o ataca pe inculpată cu pumnii (amândoi), în condițiile în care cel puțin una dintre mâini era ocupată, partea vătămată vorbind la telefon. Din analiza transcrierii înregistrării convorbirii telefonice purtate de partea vătămată cu operatorul de la numărul unic de urgență 112, rezultă mai presus de orice îndoială că inculpata a fost înjunghiată în timpul convorbirii telefonice.

Înregistrarea în care vocea părții vătămate se aude foarte bine, face dificil de acceptat faptul că inculpata s-ar fi angajat în vreun atac, vocea acesteia netrădând efortul fizic pe care îl presupune implicarea într-o înfruntare fizică. Inculpata a precizat că nu a urmărit să o omoare pe partea vătămată, ci doar să o sperie și să o gonească. Nu și-a dat seama că a înțepat-o atât de tare pe partea vătămată, și nici că respectivul cuțit este atât de ascuțit. Și din această declarație rezultă recunoașterea de către inculpată a caracterului neaccidental al înjunghierii părții vătămate, aceasta urmărind să o înjunghie pe partea vătămată, cu atât mai mult cu cât, în aceeași declarație, inculpata însăși a precizat că la primul contact fizic cu partea vătămată a ținut cuțitul în așa fel încât să nu o împungă, cu lama cuțitului în jos, iar a doua oară avea lama cuțitului spre partea vătămată.

Tribunalul a apreciat ca nesinceră afirmația inculpatei, făcută în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, potrivit căreia nu și-ar fi dat seama unde a lovit-o pe partea vătămată cu cuțitul, din cauză că aceasta ținea mâinile în jos. Așa cum s-a arătat anterior, cel puțin mâna (posibil cea stângă) cu care victima ținea telefonul la care vorbea cu operatorul de la 112, era ridicată. Dacă în prima declarație dată de inculpată în fața organelor de urmărire penală, inculpata a menționat că amenințarea pe care i-a adresat-o partea vătămată prin intermediul interfonului, a fost că îi va rupe părul din cap, la data de 20 iunie 2011, inculpata a menționat că partea vătămată ar fi amenințat-o că o va omorî.

Tribunalul a apreciat că prin această nouă modificare a declarației, inculpata a urmărit să convingă cu privire la starea de puternică temere sub care s-a aflat în momentele care au premers înfruntării fizice cu partea vătămată. Cu ocazia acestei audieri, inculpata a reiterat afirmația că partea vătămată s-a repezit spre ea cu pumnii strânși, încercând să o lovească peste față, neadevărul acestei afirmații fiind argumentat anterior. Inculpata a revenit la a susține caracterul neintenționat al înjunghierii părții vătămate, deși anterior recunoscuse această intenție, cu mențiunea că nu a urmărit să o omoare, ci doar să o sperie, și că nu a conștientizat gravitatea loviturii.

Astfel, în data de 20 iunie 2011, inculpata a declarat că ar fi împins-o pe partea vătămată cu intenția de a o îndepărta de ea, folosindu-se de ambele mâini, în dreapta având cuțitul de bucătărie din apartament, după care a adăugat: "Nu am acționat cu scopul de a o înjunghia pe L.". În data de 18 august 2011, inculpata și-a justificat starea de temere și prin faptul că știa că împreună cu aceasta era șoferul său A., care era rudă cu partea vătămată, și a adăugat că știa că numitul A. se află acolo de la martorul D.A. Este pentru prima dată când inculpata menționează că avea această certitudine, și în condițiile în care anterior, în unele dintre declarații, a menționat doar că martorul D.A. ar fi spus, înainte să coboare din imobil, că este posibil ca persoana care a sunat la interfon să fi fost A., de la care ar fi regăsit pe telefon un apel nepreluat.

Instanța a apreciat că această modificare a declarației s-a făcut în același scop, de a convinge organele judiciare de faptul că, în momentul când a coborât din bloc se afla sub imperiul unei stări de puternică temere. Se remarcă insistența inculpatei în a susține că partea vătămată nu vorbea la telefon nici înainte, nici în timpul și nici după ce a înjunghiat-o, în condițiile în care declarația sa este flagrant contrazisă, cu privire la acest aspect, de o probă obiectivă, înregistrarea convorbirii telefonice cu operatorul de la 112. Nu este exclus ca anterior prezentării materialului de urmărire penală, inculpata să nu fi cunoscut că s-a efectuat o astfel de înregistrare, că ea se află la dispoziția organelor de urmărire penală (procesul-verbal de transcriere este datat 23 iunie 2011), sau conținutul acestei convorbiri.

De altfel, în fața instanței, inculpata a revenit asupra acestei declarații. În fața consilierului de probațiune, inculpata a prezentat o situație de fapt ușor diferită, menționând că partea vătămată ar fi amenințat-o prin interfon că este însoțită de un bărbat care o va desfigura și batjocori (aspect nemenționat anterior), inculpata luând de teamă, pentru a se apăra, un cuțit. În fața blocului unde a găsit-o pe partea vătămată ar fi izbucnit un conflict spontan, în vacarmul creat, ar fi lovit-o pe partea vătămată cu cuțitul fără să aibă această intenție, după care a apărut și inculpatul, cei doi urcând împreună în bloc după ce s-au convins că partea vătămată nu este în pericol. Susținerea inculpatei cum că s-ar fi întâlnit la scara blocului cu martorul D.A.

și că ar fi urcat împreună în imobil nu este confirmată de declarațiile martorului D.A. sau ale părții vătămate. În fața instanței, inculpata, contrazicând declarația sa din data de 18 august 2011 dată în fața procurorului, a menționat că partea vătămată era în fața blocului și apelase deja numărul unic de urgență înainte ca ea să apară.

Chiar dacă inculpata a renunțat la a mai susține versiunea evident contrară realității, potrivit căreia partea vătămată nu ar fi vorbit la telefon nici înainte, nici în timpul și nici după ce a înjunghiat-o (probabil între timp luase cunoștință de existența la dosar și conținutul înregistrării convorbirii telefonice purtate de partea vătămată cu operatorii de la 112), nici această susținere, conform căreia partea vătămată ar fi apelat numărul unic de urgență înainte de apariția inculpatei, deci, fără legătură cu conduita acesteia, nu este conformă cu realitatea, în condițiile în care se observă că prima replică a părții vătămate, după ce persoana care îi răspunde la telefon îi confirmă că a apelat la 112 și o întreabă ce urgență are, este adresată inculpatei, care, prin urmare, era deja în apropierea părții vătămate ("haide, dă-i în mine, dă-i în mine dacă vrei (...)"). Inculpata a urmărit, probabil, prin această afirmație, să combată susținerea părții vătămate potrivit căreia a sunat la 112 pentru că i s-a părut ciudată atitudinea inculpatei.

În fața instanței, inculpata a mai menționat că a încercat să iasă din scara blocului, dar nu a putut din cauza părții vătămate care s-a năpustit asupra sa țipând în același timp. Ar fi încercat să o împingă, dar aceasta era chiar în cadrul ușii de acces în bloc. Având cuțitul asupra sa, a înțepat-o pe aceasta o singură dată, după care a reușit să tragă ușa de acces care s-a închis, partea vătămată rămânând în exteriorul blocului. Instanța a apreciat că susținerea inculpatei potrivit căreia partea vătămată s-ar fi năpustit asupra sa țipând în același timp, este contrară realității, în condițiile în care inculpata nu a mai menționat acest detaliu până la momentul audierii în cadrul cercetării judecătorești.

Între timp, inculpata a luat cunoștință de conținutul înregistrării convorbirii telefonice dintre partea vătămată și operatorii de la 112, și de faptul că este înregistrat un strigăt prelungit al părții vătămate; intenția sa fiind aceea de a convinge că acest strigăt nu a fost determinat, sau cel puțin, nu de la bun început, de lovitura aplicată aplicată. Revenind, se observă că inculpata nu mai face referire la cele două atacuri ale părții vătămate. Inculpata a pretins din nou că ușa de acces era descuiată, dar, de data aceasta a avansat doar posibilitatea, nu certitudinea ca ea să fi fost cea care a deschis apăsând pe butonul de la interfon, crezând că persoana care sună este martorul D.A.

Susținerea inculpatei în sensul că, la sugestia martorului D.A. s-ar fi grăbit să părăsească imobilul și să se îndepărteze de locul incidentului, este contrazisă de declarația martorului l., acesta menționând că inculpata și martorul D.A. se îndepărtau agale, ca și cum s-ar fi plimbat (martorul face această afirmație în ambele faze ale procesului penal). Inculpata denaturează adevărul și în momentul în care afirmă că după ce a înjunghiat-o pe partea vătămată, aceasta din urmă ar fi continuat să o înjure, înregistrarea convorbirii telefonice purtate de partea vătămată cu operatorul de la 112, atestând că partea vătămată, după ce a început să strige, nu s-a mai adresat în nici un fel inculpatei.

Tot în fața instanței, inculpata a susținut că atunci când a încercat să iasă din scara blocului, partea vătămată a lovit-o cu pumnii, dar nu foarte tare, moment în care ea ar fi împins-o având cuțitul în mână. Se observă că până la acest moment inculpata a susținut că partea vătămată a încercat doar să o lovească, ea reușind să o împingă. Așa cum s-a învederat anterior, posibilitatea ca partea vătămată să o lovească, cel puțin cu mâna în care ținea telefonul, la care chiar și inculpata a recunoscut în fața instanței că vorbea, era inexistentă. Martorul D.A. a fost constant în a susține că nu a fost de față la incident, că nu a cunoscut că inculpata o înjunghiase pe partea vătămată, și că a vrut să o trimită la domiciliul său cu un taxi pe inculpată, pentru a stinge conflictul dintre cele două.

Cu ocazia primei declarații a acestuia, consemnată în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, martorul s-a limitat la a spune că nu era la domiciliu, aflând despre incident când s-a întors acasă, fără a menționa că se afla în apartament cu inculpata în momentul când partea vătămată a sunat pentru prima dată la interfon. Aceste detalii au fost menționate cu ocazia audierii sale de către procuror.

Faptul că înjunghierea părții vătămate a avut loc în spațiu public, în imediata apropiere a ușii de acces în scara blocului, nu în incinta imobilului, la parter, rezultă nu doar din unele declarații ale inculpatei și declarațiile părții vătămate (aceasta a menționat că nu a încercat să vadă dacă ușa de acces în bloc este deschisă și nici nu a intrat în scara blocului, rămânând în fața ușii de acces în bloc de unde l-a apelat de mai multe ori pe soțul său), ci și din procesul-verbal de cercetare la fața locului, în cuprinsul căruia se consemnează că inculpata însăși a indicat acest loc ca fiind situat "în fața ușii de acces din spatele imobilului din Șoseaua N., la aproximativ 2 metri de această ușă", fotografiile efectuate cu această ocazie fiind relevante sub acest aspect.

Prin urmare, inculpata contrazice propria declarație dată imediat după prezentarea la fața locului a organelor de poliție, consemnată în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, potrivit căreia incidentul s-ar fi produs în scara blocului unde ea i-ar fi permis accesul părții vătămate din eroare. De altfel, modalitatea în care inculpata a prezentat succesiunea evenimentelor era neverosimilă, fiind de presupus că, dacă, într-adevăr i-ar fi permis accesul părții vătămate în scara blocului, acționând butonul interfonului, aflându-se în eroare cu privire la identitatea persoanei căreia îi permitea accesul, probabilitatea ca partea vătămată să rămână la parter, în loc să urce la apartament, era una foarte scăzută.

De altfel, este greu de crezut că, în condițiile în care cu foarte puțin timp înainte, la interfon sunase partea vătămată, inculpata, la un al doilea apel la interfon, ar fi permis accesul fără a se convinge în prealabil că persoana căreia îi permite accesul este martorul D.A. Partea vătămată a menționat expres că ușa de acces în imobil era închisă, rezultând din declarație că această ușă a fost deschisă de inculpată, atunci când a ieșit din bloc. Un alt argument în sensul că înjunghierea părții vătămate a avut loc în spațiu public, nu incinta unui bloc, este faptul că; vorbind Ia telefon cu operatorul de la numărul unic de urgență 112, înainte de a fi agresată, partea vătămată, interesată să dea detaliile necesare unei cât mai rapide identificări a sa și a inculpatei, a menționat că se află pe strada M. "pe șosea". Mențiunile făcute ulterior agresării sale indică faptul că și după agresare a rămas în spațiul public.

Astfel, aceasta a dat adresa de pe strada N. și, cerându-i-se detalii suplimentare despre locația unde se află ("dați-mi toată adresa (...) blocul (...)", partea vătămată a menționat în mod expres că se află afară: "bloc 10 sunt afară (...) în spate ...(...)". Este de presupus că partea vătămată a adresat injurii inculpatei când aceasta a răspuns la cel de-al doilea apel al părții vătămate la interfon, precum și după ce aceasta a coborât la parter, date fiind împrejurările (partea vătămată avea confirmarea că soțul său păstra legătura cu inculpata și, mai mult decât atât, se întâlnise cu aceasta în seara zilei de naștere a părții vătămate, rămânând peste noapte împreună cu inculpata într-un apartament al familiei D.), chiar și partea vătămată acceptând că a avut o astfel de conduită ("Nu îmi aduc aminte să o fi înjurat, însă este posibil să fi vorbit puțin mai răstit deoarece eram supărată"). Din înregistrarea convorbirii telefonice purtate de partea vătămată cu operatorul de la 112, rezultă că partea vătămată a folosit la un moment dat, adresându-i-se inculpatei, apelativul de "nenorocită". În ceea ce privește motivele pentru care inculpata a ales să coboare din bloc la parterul imobilului unde știa că se va întâlni cu partea vătămată, Tribunalul a reținut din nou nesinceritatea inculpatei.

Aceasta a pretins că se temea că inculpata va urca la apartament și apoi va pătrunde în apartament, pentru că în momentul în care martorul D.A. plecase din apartament, nu încuiase ușa de acces în apartament cu cheia, pretinzând inculpata că nu cunoștea că ușa de acces în apartament era dotată cu o astfel de încuietoare care făcea ca în situația în care aceasta nu era încuiată cu cheia, să poată fi, cu toate acestea, deschisă doar din interiorul apartamentului. Martora M.M., prietena părții vătămate, a menționat, însă, că motivația pe care i-a comunicat-o inculpata la telefon a fost aceea că nu a vrut ca partea vătămată să mai meargă la apartamentul părinților săi să provoace scandal, punându-i din nou pe aceștia într-o postură umilitoare.

Instanța a reținut că inculpata a dorit o confruntare cu partea vătămată, având în vedere numeroasele modalități de a preîntâmpina întâlnirea cu aceasta: mai întâi, față de argumentele expuse anterior, instanța a apreciat că partea vătămată nu ar fi putut intra în scara blocului, ușa de acces în scara blocului fiind deschisă de inculpată, când a coborât la parter; partea vătămată, chiar dacă s-ar accepta posibilitatea că inculpata ar fi deschis din eroare ușa de acces în scara blocului, apăsând butonul de la interfon, nu avea cum să intre în apartament, aspect cunoscut de inculpată; inculpata, dacă, într-adevăr, nu s-ar fi simțit în siguranță în apartament, ar fi putut evita întâlnirea cu partea vătămată, coborând pe scări, dacă partea vătămată ar fi ales să urce cu liftul, sau invers.

Susținerile inculpatei cum că s-ar fi apărat de agresiunea părții vătămate, au fost înlăturate de instanță. Pe de o parte, așa cum s-a arătat mai sus, există contradicții între declarațiile inculpatei referitoare la ce anume a presupus manifestarea agresivă a părții vătămate, ceea ce conduce la concluzia nesincerității inculpatei. În plus, vocea părții vătămate în momentele premergătoare aplicării loviturii, așa cum poate fi auzită pe înregistrarea convorbirii cu operatorul de la 112, nu este specifică unei persoane care, în timp ce vorbește, face și efortul, eventual, în mod repetat (inculpata menționează în unele declarații două încercări eșuate ale părții vătămate de a o lovi), de a aplica o lovitură.

Lovitura cu cuțitul a fost aplicată într-un moment de neatenție a părții vătămate, fapt menționat și de partea vătămată, care a declarat că în momentele premergătoare era mai atentă la convorbirea cu operatorul de la 112 decât la ce făcea inculpata, dar care rezultă și din aceea că, o perioadă de timp, chiar și după ce inculpata se îndepărtase cu martorul D.A. de locul incidentului, iar lângă partea vătămată sosise martorul I.A.A, partea vătămată avea impresia că fusese lovită cu piciorul, nicidecum cu un cuțit.

Partea vătămată continua să susțină, în timpul convorbirii cu operatorul de la 112 că a fost lovită cu piciorul, chiar dacă sesizase deja că sângerează ("mi-a dat sângele, nu mai pot să respir, m-a lovit cu piciorul"). Dacă partea vătămată se pregătea sau ar fi fost angajată deja într-o înfruntare fizică, un element esențial ar fi fost observarea atentă a mișcărilor adversarei, pentru a riposta adecvat sau a găsi cel mai eficient mod de a ataca, situație în care este imposibil ca partea vătămată să nu fi observat măcar că nu cu piciorul a fost lovită. Șansele ca inculpata să se fi apărat de un atac al părții vătămate sunt cu atât mai mici cu cât, poziția leziunii, coroborată și cu localizarea tăieturilor de pe cele două piese de vestimentație care au fost examinate în cadrul constatării tehnico-științifice efectuate în faza urmăririi penale, indică o expunere a inculpatei mai degrabă cu partea laterală-stânga către inculpată.

De altfel, din relatările martorului I.A.A, a rezultat că partea vătămată i-a spus că a fost lovită "probabil cu piciorul, din spate". Partea vătămată a contestat în mod constant că ar fi lovit-o sau că ar fi încercat să o lovească pe partea vătămată, iar alte mijloace de probă cu care să se coroboreze declarația inculpatei, în sensul că s-ar fi apărat de un atac al părții vătămate nu există. Martorul D.A. a declarat că, în momentul în care a întrebat-o pe inculpată de ce a lovit-o pe partea vătămată, aceasta ar fi răspuns că partea vătămată a înjurat-o, nefăcând nicio referire, așa cum ar fi fost în mod firesc, la manifestările agresive sub aspect fizic ale părții vătămate. Toate aceste argumente exclud teza legitimei apărări sau a unei apărări excesive, datorate tulburării sau temerii (art. 44 alin. (3) C. pen.), sau altor trăiri (indignare, mânie) generate de atacul direct, material, imediat și injust al părții vătămate (art. 73 lit. a) C. pen.).

În aceste condiții, instanța a apreciat că fapta inculpatei care, aflându-se în loc public, a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul în zona latero-toracică stângă, producându-i acesteia o leziune care a necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale și prin care i-a pus viața în pericol, decesul victimei nesurvenind numai datorită intervenției prompte și adecvate a cadrelor medicale ale Spitalului Clinic de Urgență București, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Față de zona vizată de lovitură, folosirea unui corp tăietor-înțepător apt să producă leziuni grave, precum și forța cu care s-a aplicat lovitura, astfel încât, în ciuda faptului că victima purta mai multe articole vestimentare, corpul acesteia a fost străpuns cu cuțitul ajungând să se producă un pneumotorax stâng, Tribunalul a concluzionat că inculpata, dacă nu a urmărit uciderea părții vătămate, a acceptat această posibilitate, acționând cel puțin cu o intenție indirectă. Tribunalul a avut în vedere și vârsta inculpatei, stadiul evoluției acesteia sub aspectul maturității psihice, neputându-se invoca, față de elementele de mai sus, o neprevedere sau o neacceptare a posibilității producerii decesului victimei în urma unei singure lovituri.

Faptul că nu s-a aplicat decât o singură lovitură nu constituie un argument suficient pentru a exclude intenția provocării decesului, atât timp cât lovitura aplicată, prin forță, obiect vulnerant folosit și parte a corpului vizată, este aptă prin ea însăși să producă decesul, așa cum s-a întâmplat în cazul de față. Aceeași aptitudine a loviturii deja aplicate de a produce decesul, împiedică reținerea întrunirii condițiilor desistării, prev. de art. 22 C. pen. Desistarea, ca și cauză de nepedepsire, presupune renunțarea de bunăvoie la rezoluția infracțională și întreruperea săvârșirii infracțiunii, mai exact, a acțiunii care constituie elementul material al infracțiunii.

În cazul de față, doar dacă inculpata ar fi urmărit sau acceptat inițial uciderea părții vătămate, ar fi trecut la executarea rezoluției infracționale, dar s-ar fi oprit de bunăvoie după aplicarea unei sau unor lovituri nesusceptibile de a pune în pericol viața acesteia, s-ar fi putut reține o desistare, cu consecința nepedepsirii pentru infracțiunea de omor calificat, și a angajării răspunderii penale pentru una dintre infracțiunile prev. de art. 180 - 182 C. pen. Or, în cazul de față, inculpata a aplicat o lovitură aptă prin ea însăși să producă decesul victimei, astfel că, eventuala revenire asupra rezoluției infracționale apare ca tardivă pentru a se mai putea reține ca întrunite condițiile unei desistări.

Într-o astfel de situație, ar mai fi fost posibilă doar incidența cauzei de nepedepsire prev. de art. 22 alin. (1) teza a II-a C. pen., împiedicarea producerii rezultatului, ceea ce ar fi presupus ca după aplicarea loviturii cu cuțitul, inculpata, de bunăvoie, înainte de descoperirea faptei, să intervină eficient pentru împiedicarea survenirii decesului părții vătămate, ceea ce inculpata nu a făcut, aceasta dezinteresându-se total de starea părții vătămate. Deși inculpata a coborât din apartament având asupra sa un cuțit, în condițiile în care cunoștea că se va întâlni la scara blocului cu partea vătămată, instanța nu a apreciat că există probe indubitabile că rezoluția infracțională de a aplica părții vătămate o lovitură cu cuțitul fusese luată de aceasta anterior părăsirii apartamentului, pentru a se putea reține în conținutul infracțiunii de tentativă la omor calificat, premeditarea ca element circumstanțial suplimentar, pe lângă săvârșirea faptei în public.

Declarațiile inculpatei au fost în sensul că a luat cuțitul pentru a se apăra și a o intimida pe partea vătămată, neexistând probe contrare în sensul că aceasta a urmărit de la bun început să o înjunghie pe partea vătămată. Cert este, însă, că ajunsă față în față cu partea vătămată, inculpata a renunțat la a o mai intimida pe partea vătămată prin etalarea cuțitului, în condițiile în care partea vătămată nu a cunoscut că inculpata a avut asupra sa un cuțit (dacă ar fi observat acest cuțit în posesia părții vătămate, nu ar mai fi continuat să susțină, chiar și după ce a constatat prezența sângerării, că ar fi fost lovită cu piciorul). Chiar dacă motivul pentru care inculpata a coborât din apartament cu cuțitul asupra sa este acela că se temea că partea vătămată ar putea fi însoțită de un bărbat care să îi facă rău, așa cum și martora M.M.

a menționat că i s-ar fi justificat inculpata, cert este că aceasta s-a folosit de cuțit după ce devenise evident pentru ea că partea vătămată este neînsoțită. Tribunalul a apreciat că nu se poate reține în beneficiul inculpatei circumstanța atenuantă a provocării. Astfel, chiar dacă din probatoriul administrat rezultă faptul că inculpata a acționat sub imperiul unei stări de surescitare nervoasă, mânie (relevantă sub aspectul stării de spirit sub imperiul căreia a acționat inculpata, este declarația martorei M.M.

care a declarat că, în cadrul discuțiilor purtate cu inculpata în data de 30 mai 2011, aceasta i-a spus că nu permite să fie umilită de partea vătămată), determinată de injuriile adresate de partea vătămată, cele din noaptea de 29/30 mai 2011 adresate prin intermediul interfonului, dar și față în față, după ce inculpata a coborât din bloc, adăugându-se celor adresate de partea vătămată în repetate ocazii după ce aceasta a aflat de relația inculpatei cu martorul D.A., nu se poate reține această circumstanță atenuantă în contextul în care reacția victimei a fost consecința actelor de provocare, directă sau indirectă (de exemplu, prin intermediul martorului N.C., cu privire la care inculpata avea cunoștință că acționează la solicitarea părții vătămate) ale inculpatei, ultimul constând în faptul că acesta a ales să își petreacă noaptea de 29 spre 30 mai 2011 cu martorul D.A., în apartamentul deținut de soții D., în condițiile în care în data de 29 mai 2011, partea vătămată își sărbătorise ziua de naștere.

Instanța a apreciat acest fapt ca fiind un act de sfidare a părții vătămate, pe care inculpata a făcut eforturi susținute să o îndepărteze definitiv de martorul D.A.. De altfel, din declarația martorei I.M.C. a rezultat că inculpata cunoștea că partea vătămată este născută în ziua de 29 mai, inculpata exprimându-și intenția de a-i strica ziua părții vătămate. Față de argumentele de mai sus și apreciind că atitudinea subiectivă a inculpatei a fost cel puțin una de acceptare a producerii urmării imediate specifice infracțiunii de omor, Tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata C.M.C. în art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplic.

art. 73 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere, în primul rând gravitatea sporită a faptei, dată de importanța valorii sociale căreia inculpatei a acceptat să îi aducă atingere, viața fiind principala valoare socială ocrotită de legislația penală. Faptul că propriul sistem de valori al inculpatei i-a îngăduit acesteia să întreprindă un act îndreptat împotriva vieții, inculpata depășind o barieră psihologică de netrecut pentru majoritatea persoanelor, demonstrează periculozitatea deosebită a acesteia, în ciuda necunoașterii unor manifestări agresive anterioare, de natură să creeze o temere celor din jur, în ciuda pregătirii profesionale sau aparenței de fragilitate fizică ale inculpatei.

Instanța a avut în vedere și atitudinea revoltătoare pe care inculpata a avut-o ulterior agresiunii. Astfel, deși știa că a înjunghiat-o pe partea vătămată și, implicit, că aceasta este expusă riscului unei hemoragii cu consecințe de o gravitate imprevizibilă, nu a luat niciun fel de măsură pentru a reduce riscul producerii unui deznodământ tragic, nici măcar în momentul în care, ieșind din scara blocului împreună cu martorul D.A., a trecut pe lângă partea vătămată, care nu dădea semne că s-ar simți bine (aceasta stătea ghemuită și nu i-a abordat în niciun fel pe cei doi, cum ar fi făcut în mod normal; în fața instanței, martorul D.A. a declarat că, atunci când a ieșit cu inculpată din scara blocului, partea vătămată era așezată pe loc).

P