ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1548/2012

Asupra recursului penal de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 670 din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Iași a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. și a inculpatului M.C.C. zis "S." pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în dauna părții vătămate M.E.D.. A constat că inculpatul C.L.

a fost arestat în cauză de la 22 decembrie 1999 - 19 aprilie 2000. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a respins acțiunile civile formulate de părțile civile M.E.D. și Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Spiridon" Iași. În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul M.C. s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea părții vătămate de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele: În primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 492 din 30 iunie 2005 a Tribunalului Iași s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. achitarea inculpaților C.L. și M.C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b)) numai în ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.C.), iar în baza art. 14 și art. 346 alin. (3) C. proc. pen. s-au respins acțiunile civile formulate în cauză. Prin Decizia penală nr. 36 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Iași s-a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Sentinței penale nr. 492 din 30 iunie 2005 a Tribunalului Iași, sentință ce a fost menținută.

Prin Decizia penală nr. 4174 din 29 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 36 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Iași și s-a dispus casarea integrală a Deciziei penale nr. 36 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Iași și a Sentinței penale nr. 492 din 30 iunie 2005 a Tribunalului Iași. În baza art. 333 C. proc. pen. s-a dispus restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași pentru completarea urmăririi penale. În considerentele deciziei, obligatorii, s-a reținut că materialul probator administrat până la acest moment este contradictoriu, lapidar și nu stabilește cu claritate și certitudine împrejurările săvârșirii faptelor, fiind arătate pe larg probatoriile acre urmează a mai fi administrate în cauză și aspectele contradictorii ce trebuie lămurite cu privirea la situația de fapt.

După completarea urmăririi penale, prin Rechizitoriul nr. 78/P/1999 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la data de 4 februarie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților C.L. și M.C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în dauna părții vătămate M.E.D.. În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 1007/99/2009 pe rolul Tribunalului Iași. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt că, în seara zilei de 28 - 29 noiembrie 1998, în blocul în care locuiau părțile, a fost organizată o petrecere în apartamentul nr. 3 aparținând martorului M.C.

de ziua onomastică a martorului, precum și a vecinului C.R.G. La petrecere au participat mai multe persoane, printre care și numiții: S. (fostă G.) A.C. - prietena lui M.C., G.G. - fratele A.C., S.O.L. - prietena lui C.R.G., C.R. - sora lui C.R.G. și soția inculpatului C.L., C.L. - cumnatul lui C.R.G., C.C.N. - sora lui C.R.G. și a R.C., C.I. - prietenul C.N.C., S.B. - prieten cu C.R., B.G. - invitat de C.R., C.V. (zis "M.") - prieten al lui C.R.G. și soția sa S.C., inculpatul M.C.C., zis "S.", prieten al lui C.R.G., împreună cu prietena sa O., F.S.F. prieten cu M.C.C., care a venit cu doi colegi de serviciu, A.N. prietena lui F.S.F., V.I. - prieten al numitului M.C. și invitat de acesta împreună cu prietena sa A.L., V.M.F.

- fratele lui V.I.; C.P., prieten cu V.M.F., partea vătămată M.E.D. - vecin cu sărbătoriții (locuia la et. 1, ap. 2 ) și V.M., care a adus aparatura tehnică necesară petrecerii. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în jurul orelor 2,00 - 2,30, între participanți a izbucnit un conflict violent fizic, fiind lipsit de relevanță motivul concret ce a determinat utilizarea violențelor de către participanți. Pe fondul loviturilor active dintre participanții la conflict, un grup de mai multe persoane, dintre care și partea vătămată, M.E.D., și inculpatul C.L., care era ținut de păr de primul, au intrat într-o vitrină (cu geamuri și rafturi de sticlă) cu tot corpul și cu capul înainte, rezultând rănirea acestora și a mai multor persoane care au intervenit în conflict.

Existența incidentului este reținut de prima instanță întemeiat pe declarațiile martorilor S.A.-C. (fostă G.) care arată că "erau urme de sânge peste tot, picături, sticlă spartă"; M.C. "vitrina a fost spartă în timpul încăierării, geamurile din fața fiind realizate din șuvițe de sticlă (...) în apartament am făcut curățenie eu cu prietena și am găsit cioburi și urme de sânge (...) erau stropi mai micuți, pete mai micuțe"; C.V. "mai multe persoane au căzut peste vitrină care s-a spart, au căzut și peste masa care era plină de pahare care s-au spart și era plin de sânge pe jos"; la urmărirea penală inițială martorul a declarat că "la un moment dat în învălmășeala creată, grupul care participa la încăierare a intrat în vitrină (...) Lucian și Daniel intraseră cu capul în vitrină"; S.B.

a declarat în cursul urmăririi penale "în cele din urmă C.L. a reușit să se ridice; atunci M.D. l-a apucat de spate și l-a împins în vitrină. C.L. s-a sprijinit cu o mână de marginea vitrinei și apoi a făcu o mișcare de răsucire; a venit însă cu mâna dreapta în sticla vitrinei; după aceasta M.D. a intrat la rândul său cu corpul; geamul acesteia s-a spart; am văzut că M.D. era murdar de sânge în zona gâtului (...) ulterior am văzut că și C.L. era tăiat la una dintre mâini în două locuri"; B.G. a declarat în cursul urmăririi penale "în momentul acesta l-am văzut pe C.L. ridicându-se de la podea, fiind ținut de două persoane, pe care nu le-am văzut și s-au izbit în vitrină, spărgând-o"; V.I. " în aceasta învălmășeală s-a spart vitrina de la mobilă; nu știu din ce cauză s-a spart (...) nu am văzut pe nimeni să fi intrat cu corpul în vitrină"; V.M.-F.

"la un moment dat, am auzit sticla de la vitrină spărgându-se (...) nu am observat sânge în apartament; nu am observat pe nimeni să se fi tăiat în vitrină, în nici un caz M.D."; F.S.-F., ieșit din apartament în cursul conflictului, a declarat în cursul urmăririi penale (...) am intrat în apartamentul lui M.C., pe hol, apoi în sufragerie "am observat că geamul de la vitrină era spart complet; nu am văzut însă resturi de geamuri; nu am văzut pete de sânge"; C.R.-G. a declarat în cursul urmăririi penale (...) la un moment dat am scăpat din imobilizare și l-am lovit pe V.I. cu pumnul în gură și pe V.F. la fel, acesta căzând sub masă (... după aceasta m-am îndreptat spre vitrină care era spartă, de unde i-am luat pe C.L.

și pe M.D., care anterior se izbiseră în vitrină; după ce i-am scos din vitrină M.D. a fugit din casă (...)"; C.R. a declarat că la momentul revenirii sale în apartament vitrina era spartă și erau pete de sânge și A.N., ce părăsise apartamentul pe timpul conflictului, însă ulterior împreună cu F.S. și V.M. au strâns aparatura tehnică pentru redarea muzicii a atestat că nu a observat nici urme de sânge, nici cioburi de sticlă, în cameră fiind întuneric. Tribunalul a mai reținut ca relevante sub aspectul situației de fapt declarația martorului C.P. care a arătat că a intrat în bucătărie, blocând ușa, ținând de clanța. În acest timp, martori C.I., S.B. și B.G. au părăsit apartamentul, plecând în apartamentul lui C.R..

M.S.A.-C. (fostă G.) a rămas în dormitor iar martora S.O.L. a fugit din apartament și s-a refugiat pe acoperișul blocului de vis-a vis. Martorii V.M.-F. și V.I. au rămas în apartament împreună cu M.C. și prietena acestuia. În aceste împrejurări, partea vătămată M.D. a fugit din apartament, coborând scările. Inculpatul C.L. a luat cuțitul de bucătărie cu care se înarmase martorul C.V., așa cum însuși acesta atestă, și a coborât la rândul său pe scări, în urmărirea părții vătămate. Aceștia au fost urmați îndeaproape de inculpatul M.C., care avea în mână un gât de sticlă spartă, martorii C.C., C.R. care avea în mână o coadă de matură, și de martorul C.V.. În timp ce coborau scările, grupul C. s-a întâlnit cu F.S.

și C.R. indicându-le celorlalți că acesta nu are nici un amestec în conflictul inițial. Inculpatul C.L. a urmărit-o pe partea vătămată până la ieșirea din bloc, însă întrucât aceasta avea un avans substanțial, fiind în apropierea centralei termice, inculpatul a abandonat urmărirea, părțile limitându-se la injurierea reciprocă. C.L. s-a reîntors la etajul I, unde alertați de zgomotele puternice și vocea lui M.D., familia M. ce locuia la etajul I ieșise pe casa scării. Astfel, grupul inculpatului C. a găsit la etajul I pe mama părții vătămate M.E., fratele părții vătămate M.C. și prietena acestuia T.M. între cei rămași de la etajul I a avut loc o dispută, în care inculpatul C.L. a reproșat familiei M. comportamentul violent al părții vătămate M.D..

Tribunalul a reținut că depozițiile martorilor privind derularea evenimentelor ulterioare acestui moment sunt extrem de divergente, mai ales după trecerea unei perioade îndelungate de timp de la data comiterii faptelor (28 - 29 noiembrie 1998). Astfel, inculpatul C.L. a arătat că zărindu-l pe partea vătămată M.E.D. l-au urmărit în fugă, însă acesta a reușit să scape, în afara blocului, refugiindu-se lângă centrala termică. În aceste împrejurări, a arătat inculpatul că el s-a reîntors la etajul 1, unde se aflau în continuare M.E., M.C. și prietena acestuia. A mai arătat inculpatul, că M.C. avea în mână un par și atunci când a încercat să îl lovească, pentru a para lovitura, a scăpat cuțitul din mână, reușind însă să-l dezarmeze pe M.C.

După acest moment s-a deplasat la apartamentul său așteptând sosirea organelor de poliție. Inculpatul M.C.C. a dat o singură declarație în cauză, la data de 8 ianuarie 1998, ulterior sustrăgându-se urmăririi penale. Acesta a arătat că "necunoscând pe toți băieții de la acel chef, de frică să nu fiu iar lovit am luat o sticlă și am spart-o, rămânând cu gâtul sticlei în mână", M.V. (martorul C.V.) mi-a luat ciobul de sticlă din mână. După aceasta L. a fugit și el pe scări. După el am ieșit eu, M. și soția Lui. Când am ajuns la etajul I am văzut pe geamul scărilor pe D., în fața blocului. Acesta striga "L. poți să te muți din cartierul acesta". Pe scări urca L. spunând că a alunecat și nu a putut să-l prindă pe D. Când L. a ajuns la etajul 1, pe holul scărilor se afla mama lui D. și încă o tânără.

L. îi arăta mamei lui D. rănile de pe fața, spunându-i că i le-a făcut D. În acel moment pe hol a apărut M.C. cu o bâtă de plastic alb în mână și l-a lovit pe L., însă acesta a parat și i-a smuls bâta din mâna lui C. Tot atunci am văzut și am auzit cum din mâna lui L. a căzut un cuțit jos (...)" Martorul C.V. confirmă, în mod constant, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, că într-adevăr a luat din mâna inculpatului M., ciobul de sticlă pe care acesta îl avea, iar inculpatul C.L. a scăpat cuțitul în încercarea de a para lovitura data de fratele părții vătămate. Partea vătămată M.D. a arătat în declarațiile date la urmărire penală (acesta neprezentându-se în fața instanței, după noua sesizare) că atunci când a ajuns la etajul 1 a observat că M.C.

rămăsese în urmă, în spatele său fiind doar C.L.. Acesta a fugit doar până la scara exterioară a blocului, iar el a continuat să fugă până la centrala termică, situată la 50 m de locul unde se oprise C.L.. După reintrarea inculpatului în scara blocului, auzind țipete și scandal pe scări, a urcat scările până la etajul 1, unde i-a observat pe C.L., C.R., C.C. și C.R., părinții săi, T.M. (...) C.L. avea în mână un cuțit de bucătărie, C.C. avea o bâtă de baseball, C.R. avea o coadă subțire de mătură, din lemn. Văzând ce se întâmplă, partea vătămată a intervenit și l-a apucat pe C.L. de păr, mai exact de coada ce și-o lăsase pe spate. În acel moment, C.L. a efectuat o mișcare de rotație spre stânga și cu cuțitul ce-l avea în mâna dreapta, mi-a aplicat o singură lovitură în partea stângă a gâtului.

În acel moment s-a apropiat și M.C. și cu ciobul de sticlă, mi-a aplicat o lovitura cu acesta tot în partea stângă a gâtului, dar în zona submandibulară, imediat sub locul unde mă lovise C.L.. în aceste momente, noi eram ieșiți din raza vizuală a părinților și fratelui meu, întrucât ajunseseră în alt hol mai mic de la etajul 1, unde încep scările care coboară spre parter. Am reușit să mă smulg din mâinile agresorilor și să fug pe scări, la parter, iar apoi afară din scara blocului până la scara vecină. Martorul M.F.C. a arătat că la momentul apariției fratelui său M.E.D., spre nivelul etajului 1, i-a cerut acestuia să intre în casă, însă inculpatul C.L. a sărit balustrada și l-a urmărit pe fratele său.

Din aceste motive, a arătat martorul că a intrat în apartament și s-a înarmat cu bâta respectivă, însă nu a folosit-o întrucât a fost oprit de părinți. Ulterior, l-a văzut pe fratele său tăiat la gât. În fața primei instanțe, martorul a susținut în mod nereal, așa cum rezultă și din declarația dată în prezent, că a văzut efectiv cum inculpatul C.L. l-a lovit cu cuțitul pe fratele său). În fața instanței, martorul a revenit asupra declarației arătând că nu a văzut momentul când fratele său a fost tăiat, dar l-a văzut pe C.L. care urca scările cu cuțitul plin de sânge și striga că "l-a tăiat, l-a omorât". M.C., zis "S." era imediat în spatele lui C. (...) Martorul a atestat că a încercat să-l lovească pe C.L.

cu bâta de baseball în momentul când acesta urca cu cuțitul plin de sânge, după ce deja îl tăiase pe fratele său, iar în mașină partea vătămată i-a spus că inculpatul C. i-a băgat cuțitul în gât, iar celălalt inculpat i-a dat cu ciobul de sticlă. Martora M.E., a indicat inițial că inculpatul C.L. l-a lovit pe fiul său M.D. cu cuțitul în gât "deoarece E.D. îl ținea de păr. Ulterior martora a indicat că ea a intrat în casă, pentru a-l tempera pe celălalt fiu, M.F. astfel încât nu observat în mod direct nimic. Într-o nouă declarație dată în fața instanței, martora atestă că nu a putut vedea agresiunea în mod direct, din cauza locului unde se aflau părțile, pe "un hol mai mic, care, prin topografia lui, este mascat, astfel, încât din ușa apartamentului meu nu se poate vedea locul respectiv". A indicat martora că ulterior a coborât, iar cei patru C.L., C.R., C.C.

și C.R. urcau scările. Pe fiul său, l-a găsit în stradă tăiat la gât, fiind transportat la spital de fratele său, M.F. Martora C.R., a arătat că ea a fost cea care a ridicat cuțitul și l-a dus în apartament. A arătat că în fapt cuțitul a fost scăpat de soțul său la momentul la care a încercat să pareze lovitura cu bâta de baseball aplicată de M.F. Martorul C.V. a arătat că inculpatul C.L. nu l-a ajuns pe M.D., reîntorcându-se la etajul 1. M.C. avea în mână o bâtă de plastic tip baseball, l-a lovit pe Lucian, însă acesta aruncând cuțitul a parat cu mâinile și i-a smuls bâta din mâna lui Claudiu, care imediat a fugit în apartament. În fața instanței, după citirea declarației date, martorul a arătat că nu-și amintește aceste amănunte.

Martora T. (C.) M. a arătat că de frică a intrat în casă și nu cunoaște împrejurările rănirii părții vătămate, însă la momentul când l-a văzut acesta nu prezenta nici o rană la gât. Martorul I.D. - vecin, care nu a participat la petrecere -, a declarat la urmărire penală că "în jurul orelor 2,30 am auzit strigăte afară, moment în care am ieșit la geam și l-am văzut pe numitul M.D.. Acesta alerga din scara blocului unde locuiește spre centrala termică unde s-a oprit. M.D. înjura la modul general, nu a precizat nici un nume. În același timp în fața scării A8 am văzut un grup de persoane care se certau, dintre care am recunoscut pe M.E. Am recunoscut glasul numitei C.M. Soția mi-a atras atenția că pe zăpada din fața blocului sunt multe pete ce par a fi de sânge.

Eu nu l-am văzut pe M.D. să se țină cu mâna de gât. L-am văzut în schimb revenind de mai multe ori spre blocul A8. Ultima dată când l-am văzut M.D. a plecat spre strada principală printre blocuri". Instanța a înlăturat declarațiile martorilor V.I., V.F. și C.P. întrucât relatările acestora privind faptul că grupul C. s-ar fi reîntors la un moment dat în apartamentul martorului M.C., spărgând ușa și bruscându-i pe cei din interior, iar martorii M.E. și M.C. se aflau în același apartament, sunt contradictorii și lipsite de certitudine.

În ceea ce privește actele medico-legale, instanța a reținut că partea vătămată a fost transportată la Spitalul "Sf.S." Iași, unde a fost internată în perioada 29 noiembrie 1998 - 10 decembrie 1998 cu diagnosticul "plagă tăiată latero-cervicală stânga (agresiune)", diagnostic confirmat ulterior prin certificatul medico-legal eliberat de fostul Laborator Exterior de Medicină Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998 în care este evocat conținutul foii de observație clinică din care rezultă că la internarea în spital, victima prezenta "o plagă tăiată orizontală în regiunea submaxilară de 6 - 7 cm cu margini neregulate prin care se vizualizează glanda submaxilară, secționată la 2/3 superioară cu 1/3 posterioară, cu secționarea venei faciale stângi și parțial a arterei faciale stângi.

S-a mai constatat altă plagă profundă până la nivelul paravertebral și a doua plagă înțepată pe marginea posterioară a mușchiului sterno-cleido-mastoidian la aprox. 3 c, sub vârful mastoidei interesând numai mușchiul". În continuare se menționează protocolul operator : "excizia 1/3 superioară a glandei submaxilare stângi, ligatura venei și a arterei faciale stângi, prelungirea plăgii submaxilare până la spațiul prevertebral unde se constată contuzia mușchilor prevertebrali cu sângerare difuză. La examinarea efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată prezintă, în regiunea latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de ramul orizontal al mandibulei și paralel cu acesta, o plagă cu traseu neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură.

Plaga are o direcție oblică, de sus în jos, și de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior, pornind de la nivelul regiunii mastoidiene, venind antebiar până la 3 cm deasupra cartilajului tiroid. Pe baza acestor constatări, s-a concluzionat: "M.E.D. prezintă un traumatism obiectivat prin plăgi înțepător-tăioase cervicale stângi, cu interesare vasculară, leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător - tăios, lovire cu intensitate mare. Leziunile, prin natura lor, la data producerii lor, prin caracteristicile descrise, au fost de natură să pună în primejdie viața victimei. La data de 14 ianuarie 1999, IML Iași a făcut precizări în legătură cu actul medical eliberat, în sensul că "M.E.D.

a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit, ciob de sticlă spartă), cu intensitate mare, în condițiile stabilite de anchetă. Mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puțin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât și localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu instrumente amintite". La data de 26 decembrie 1999, urmare solicitării organelor judiciare, medicul legist H. a precizat că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanță de cea 50 m, timp în care ar fi coborât și urcat scările între et.

3 și 1 respectiv parter et. 1, plus deplasarea pe o porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de cca. 10 - 15 min, în condițiile în care partea vătămată prezenta o secțiune a venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi, era practic imposibilă. Aceasta cu atât mai mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui expulzat. Într-o asemenea versiune, partea vătămată ar fi decedat datorită șocului hemoragie". În aceste împrejurări la data de 27 iunie 2000 a mai fost efectuată o expertiză medico-legală care a concluzionat că "leziunile s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil cuțit); în momentul agresiunii, victima și agresorii se aflau cel mai posibil față în față, fapt confirmat și de consemnările din C.M.L.

2986 din 3 decembrie 1998, conform căruia leziunile numitului C.L. se aflau la nivelul masivului facial și antebrațului drept, marginea cubitală; leziunile prezentate de C.L., au fost de natură să-i pună în primejdie viața; leziunile s-au putut produce cel mai probabil, prin loviri active, cu instrument tăietor-înțepător. În condițiile în care victima ar fi fost proiectată cu capul în geamul unei vitrine care s-a spart, leziunile ar fi avut alte caracteristici și ar fi fost situate difuz, la nivelul întregului masiv facial". Pentru lămurirea aspectelor contradictorii privind mecanismul de producere a leziunilor suferite de partea vătămată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale care a concluzionat în baza documentația medicală examinată că "... M.E.D.

a prezentat în noiembrie 1998 o plagă tăiată-înțepată în regiunea submandibulară stânga, cu secționarea glandei submaxilar a venei și arterei faciale, profundă până la nivelul prevertebral și o altă plagă tăiată latero-cervicală stânga, inferior de regiunea mastoidiană, cu interesarea planului muscular, superficială, plăgi care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență (ligatura venei și arterei faciale stângi, hemostază, sutură). Leziunile traumatice prezentate de C.L. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă. O cercetare la fața locului imediat după momentul agresional, ar fi putut să precizeze natura agentului vulnerant.

Leziunile pot data din 29 noiembrie 1998, plaga tăiat-înțepată din regiunea submandibulară a necesitat 22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu incapacitate totală de muncă pentru această perioadă, iar cealaltă plagă tăiată superficial, a necesitat 12 - 24 zile de îngrijiri medicale, ambele intervale considerate de la data tratamentului. Plaga profundă tăiată-înțepată din regiunea submandibulară stânga cu secționarea venei și arterei faciale stângi (vase de calibru mediu) a fost de natură să pună viața victimei în pericol prin starea de șoc hemoragie consecutivă (la internare t.a. 80/60 mmHg, preș. 94/min., tegumente palide, stare generală infiltrată, Ht 34, Hb 11 g/litru)". Această ultimă expertiză, nr. 1667 din 3 mai 2001 a I.M.L.

Iași, a fost avizată la 20 septembrie 2001 de către Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul I.M.L. "M.M." București care a arătat că nu poate face aprecieri suplimentare și, deci, înlătură contradicțiile unora dintre concluzii, astfel cum solicitase parchetul. Față de probatoriile administrate și concluziile medicilor specialiști în medicină legală, Tribunalul a reținut că acuzarea inculpaților a avut la bază exclusiv situația faptică susținută de partea vătămată, înlăturându-se apărările acestora referitoare la tăierea accidentală a părții vătămate, în cadrul conflictului inițial din sufrageria martorului M.C.. Or, conform art. 75 C. proc. pen. declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Fiind o acuzație în materie penală, în cadrul procesului penal declanșat era necesar a se proba, dincolo de orice îndoială, atât săvârșirea faptei de către cei doi inculpați, cât și vinovăția acestora. În opinia primei instanțe, probele administrate în cauză nu susțin o astfel de ipoteză și prin raportarea la dispozițiile instanței de control judiciar care a dispus trimiterea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor a reținut că organele de urmărire penală erau datoare să clarifice toate aceste contradicții, nu să se limiteze la reaudierea inculpatului C.L. și a unora dintre martori, emițând rechizitoriu la data de 5 martie 2009. În condițiile în care proba testimonială a fost apreciată insuficientă la nivelul anilor 2003 - 2006, cu atât mai mult la 11 ani după petrecerea faptelor, relatările martorilor apar ca fiind pline de echivoc.

Mai mult, actul de sesizare al instanței nu a lămurit nici unul din aspectele controversate ale cauzei, procurorul limitându-se la a prezenta versiunea părții vătămate asupra succesiunii evenimentelor, fără a analiza tezele defensive ale inculpaților. S-a reținut că versiunea părții vătămate M.E.C. în sensul că inculpatul C.L. și inculpatul M.C.C.

i-ar fi aplicat câte o lovitură de cuțit și de ciob de sticlă în zona gâtului nu sunt susținute nici de depozițiile martorilor prezenți la primul incident care au arătat în ce condiții s-a produs vătămarea pății vătămate și nici de concluziile certificatului medico-legal eliberat lui M.E.D.- de către fostul Laborator Exterior de Medicină Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998 în care se constată că a prezentat "plagă cu traseu neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură; plaga are o direcție oblică, de sus în jos, și de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior (...). S-a reținut că nici celelalte rapoarte medicale nu susțin varianta părții vătămate, fiind relevate de către Tribunal expertiza I.M.L.

Iași nr. 265/OF din 21 iunie 2000 (depusă la 27 iunie 2000) în care se susține că în momentul agresiunii victima și agresorii se aflau cel mai posibil față în față, fapt confirmat și de consemnările din C.M.L.

nr. 2986 din 3 decembrie 1998, în condițiile în care partea vătămată susține că se afla în spatele acestuia ținându-l de păr; plaga prezentată de partea vătămată avea un traseu neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime; or, prin natura sa, plaga tăiată prezintă margini perfect regulate, liniare, fără lipsă de substanță, marginile neregulate, anfractuoase fiind specifice plăgilor contuze sau/zdrobite; plaga prezentată de partea vătămată avea o direcție oblică, de sus în jos; or, diferențele de statură dintre inculpat și partea vătămată (inculpatul fiind mai scund decât partea vătămată), poziția descrisă de partea vătămată (în timp ce ea îl ținea pe inculpat de la spate, de păr) nu pot justifica o rană descendentă (de sus în jos), așa cum se susține în actul medical menționat.

De asemenea, chiar partea vătămată și martorii cauzei susțin contrar celor atestate de medicul legist, efortul suplimentar depus de partea vătămată (prin alergare), urmat chiar de transportul până la spital (din cartierul Dacia până la Spitalul Sf. Spiridon) neconducând la consecințe fatale, astfel cum se opinează de către specialist. În argumentarea soluției, Tribunalul a reținut și concluziile expertizei medico-legale din 27 martie 2001 care nu sunt de certitudine, ci de probabilitate, în sensul că leziunile traumatice prezentate de M.D. au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor - înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă.

Întemeiat pe aceste aprecieri, tribunalul a înlăturat concluziile medico-legale ale expertizei din 18 aprilie 2000 conform cărora mecanismul de cădere în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puțin probabil deoarece, regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât și localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu instrumente amintite". S-a reținut că, argumentația lipsei leziunilor de apărare la cădere, este greșită întrucât se poate justifica prin împrejurările factuale - părțile au căzut în cadrul luptei corp la corp, neavând reflex de apărare.

De nicăieri nu rezultă că partea vătămată ar fi căzut în vitrină ori în cioburile acesteia de sus în jos, ci doar a fost proiectată accidental în aceasta. Or, acest fapt este atestat de majoritatea martorilor prezenți la petrecere, în sufrageria martorului M.C. (V.I., V.F., G.A.C., M.C., F.S.F., C.V., B.G., S.B., C.R.G.l., C.C.N., C.R.. De altfel, ipoteza spargerii vitrinei și lovirii accidentale atât a inculpatului C.L., cât și a părții vătămate este susținută și de concluziile expertizei medico-legale din 27 martie 2001, anterior arătate, cât și de certificatul medico-legal eliberat inculpatului C.L. nr. 2986 din 3 decembrie 1998 conform căruia acesta a prezentat în dosul mâinii drepte o excoriație liniară, cu crustă, iar pe metacarpianul II mână dreapta plaga contuză, acoperită cu crustă hematică.

S-a reținut că martorii C.R., C.R.G., C.C.N. și C.V. care fie au participat, fie au perceput direct incidentul din apropierea etajului 1 au declarat, constant, că inculpații nu au agresat cu cuțitul sau cu ciobul de sticlă partea vătămată sau cel puțin ei nu au văzut acest lucru, indicând că la momentul episodului de pe palierul etajului 1, ambii inculpați erau dezarmați. Toate aceste elemente, coroborate, relevă că susținerile acuzării privitoare la dinamica producerii leziunilor prezentate de partea vătămată, respectiv de către cei doi inculpați, nu pot fi primite întrucât se bazează mai mult pe prezumții decât pe probe certe și cu un grad mare de probabilitate. În lipsa coroborării declarației părții vătămate cu alte mijloace de probă concludente și certe, prima instanța a acordat prevalentă principiului "in dubio pro reo", atâta vreme cât acuzarea nu a lămurit, pe baza de dovezi, toate împrejurările cauzei.

În condițiile în care atestările actelor medico-legale nu se coroborează cu declarația părții vătămate, iar aceasta din urmă nu corespunde cu cele atestate de martori (de exemplu partea vătămată susține că l-a prins de păr pe inculpat, întrucât acesta îl agresa pe fratele său; M.C., atestă că la acel moment intrase în casă pentru a lua bâta de baseball), probatoriul a fost apreciat ca fiind insuficient pentru a se dispune condamnarea inculpaților. Instanța a reținut că însăși rațiunea prezumției de nevinovăție este de a proteja persoana împotriva unor alegații nefondate, iar în caz de dubiu acesta îi profită tot persoanei reclamate, în reglementarea răspunderii penale acordându-se prevalentă dreptului persoanei de a nu suferi o condamnare în lipsa unor probe suficiente a vinovăției sale, față de dreptul persoanei vătămate de a obține condamnarea persoanei pe care o acuză de încălcarea drepturilor sale.

Este de esența răspunderii penale acordarea beneficiului dubiului, inculpatului și nu părții vătămate, deoarece conform art. 5 ind. 2 C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăției și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. În consecință, constatând că în baza probatoriul administrat nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție ce funcționează de drept în favoarea inculpaților, reținând însă, că s-a probat vătămarea integrității corporale și sănătății părții vătămate, ceea ce pe plan juridico-penal reprezintă o modificare a realității anterioare, modificare ce nu provine însă din faptele inculpaților, astfel cum s-a arătat, instanța de fond a dispus achitarea inculpaților C.L.

și M.C.C. în baza 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "tentativa la omor calificat", prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) numai în ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.C.) întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpați. În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, invocată de apărătorul inculpatului C.L. instanța a reținut că potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripție este de 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 15 ani. Potrivit art. 123 C. pen. cursul termenului prescripției prevăzut în art. 122 C. pen.

se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. Având în vedere că în prezenta cauză, cursul prescripției a fost întrerupt succesiv (prin prezentarea materialului de urmărire penală, citarea inculpaților, comunicare) în cauză sunt incidente prevederile art. 124 C. pen. conform cărora prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prescripției speciale, instanța a constatat că nu se poate da eficiența dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. g) C. proc.

pen., soluția de achitare fiind, totodată, favorabilă inculpaților. Sub aspectul laturii civile a cauzei, față de dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere temeiul achitării pronunțate, prima instanță a reținut că nu poate fi antrenată răspunderea civilă a inculpaților, întrucât nu s-a făcut dovada vreunui fapt cauzator de prejudicii săvârșit de aceștia, motiv pentru care acțiunile civile formulate de partea civilă M.E.D. și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon au fost respinse. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea civilă M.E.D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a criticat soluția sub aspectul greșitei achitări a inculpaților M.C.C.

și C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., deși coroborarea probatoriul administrat în cauză rezultă vinovăția celor doi în comiterea faptei și, pe cale de consecință, greșita respingerea a acțiunilor părților civile pe motiv că nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială, săvârșirea faptei și vinovăția celor doi inculpați. În susținerea criticilor formulate, Parchetul a invocat declarațiile martorilor M.E., T.M., M.C.F., a părții vătămate M.E.D., mențiunile din procesul-verbal de cercetare a locului faptei, concluziile actelor medicale și raportului de expertiză medico-legală traumatologică, avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul INML "M.M.", declarațiile martorilor C.V., C.M., V.I., V.M.F., care coroborate dovedesc vinovăția celor doi inculpați la comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Partea civilă M.E.D. nu și-a motivat cale de atac declarată. Prin Decizia nr. 4217 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursurile formulate de parchet și partea civilă M.E.D., a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 395 9 pct. 10 C. proc. pen., motivat de faptul că instanța de control judiciar nu a analizat criticile formulate de parchet, iar apărătorul ales al părții civile nu i-a acordat cuvântul în dezbaterea apelului deși nu cunoștea motivele de apel invocate de această parte. În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 105 din 26 mai 2011 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea civilă M.E.D.

împotriva Sentinței penale nr. 670 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași. A fost obligată partea civilă la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON onorariu avocat oficiu s-a stabilit a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prima instanță, pe baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, a constatat, în mod corect, că elementele de fapt probate sunt insuficiente pentru a constitui temeiuri ale unei condamnări, și lipsa unor probe de natură a confirma susținerile părții vătămate creează dubii în reținerea situației de fapt cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpaților, în virtutea principiilor fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului penal, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare.

În cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realității obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instanței de fond asupra inexistenței vinovăției inculpaților M.C.C. și C.L. în săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată. De asemenea, instanța de fond a examinat cauza și în raport cu dispozițiile art. 75 C. proc. pen. ce constituie un principiu al sistemului probator potrivit căruia declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În cauză, declarația dată de partea vătămată M.E.D. pe care s-a sprijinit acuzarea este singulară în contextul probelor administrate ce nu au furnizat alte elemente de ordin probator care să o susțină, astfel că în mod corect în procesul de evaluare nu a fost reținută de prima instanță. Analiza susținerilor făcute de partea vătămată în contextul probator al cauzei conduce la concluzia primei instanțe că elementele probatorii relevate de expertiza medico-legală a I.M.L. Iași din 21 iunie 2000 sub aspectul poziției părților în momentul conflictului, de certificatul medico-legal întocmit la data de 3 decembrie 1998 privind caracteristicile plăgii prezentate de partea vătămată și de concluziile medicului specialist H.C.

în sensul imposibilității deplasării victimei în condițiile în care în urma agresiunii a prezentat o secțiune a venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi, nu confirmă varianta situației de fapt prezentată de partea vătămată, dimpotrivă o contrazic. Leziunile produse părții vătămate au fost atestate și prin expertiza medico-legală din 27 martie 2011 ce a opinat că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înțepător, fără a exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă, varianta spargerii vitrinei și lovirii accidentale a inculpatului C.L. și a părții vătămate fiind susținută și de concluziile certificatului medico-legal nr. 2986 din 3 decembrie 1998 și de declarațiile martorilor V.I., V.F., G.A.C., M.C., F.S.-F., C.V., B.G., S.B., C.R.G., C.C.N., C.R.

- persoane prezente la petrecere în sufrageria martorului M.C.. Concluzionând, față de întreg materialul probator administrat și elementele evidențiate în urma analizării acestuia, instanța de control judiciar a apreciat că în mod justificat prima instanță a reținut că prin conținutul său ansamblul probator existent în cauză, nu are un caracter cert și decisiv în înlăturarea prezumției de nevinovăție consacrată de lege în favoarea inculpaților. Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze hotărârea pe bază de probe sigure și certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un astfel de caracter, ci conțin informații îndoielnice tocmai cu privire la vinovăția inculpaților, Curtea a reținut nu își poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, astfel că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Ca atare, câtă vreme nu s-au stabilit cu certitudine temeiurile răspunderii penale, angajarea acesteia nu poate avea loc, soluția de achitare a inculpaților M.C.C. și C.L. dispusă de prima instanță fiind legală și temeinică și în raport de modul de soluționare a laturii penale, acțiunile civile promovate de partea vătămată M.E.D. și de Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași în cadrul procesului penal fiind respinse în mod corect. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și partea civilă M.D.E.. Soluția instanței de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași care a criticat sentința și decizia atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 și 18 C. proc.

pen. Reprezentantul Ministerului Public în motivele scrise și susținute oral în fața instanței a criticat hotărârile sub aspectul greșitei achitări a celor doi inculpați în condițiile în care probatoriul administrat dovedește că fapta există și a fost comisă de către cei doi inculpați. În susținerea vinovăției inculpaților, au fost invocate de către parchet concluziile experților de medicină legală privind producerea leziunilor suferite de partea vătămată care puteau fi produse accidental de fragmente de sticlă provenite prin spargerea unei vitrine dar și în mod activ prin lovire cu un obiect tăietor înțepător, concluzii care trebuie coroborate cu declarațiile martorilor M.F.C., T. (C.) M., M.E., parțial cu declarațiile inculpatului C.L.

și M.C.C., care confirmă declarațiile părții vătămate în sensul vinovăției inculpaților. Totodată, a fost criticată soluția instanței de fond și sub aspectul temeiul juridic greșit în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului C.L., art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la 10 lit. c) C. proc. pen., în condițiile în care s-a reținut că acesta a produs, accidental, o leziune părții vătămate ce i-a pus în primejdie viața, astfel că, în raport de situația de fapt reținută se impunea reținerea ca temei al achitării pentru acest inculpat a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, latura subiectivă - intenția). Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385 9 pct. 17 2 și 18 C. proc.

pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte, apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse: Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. Soluționarea în fond a unei cauze penale implică pronunțarea asupra existenței sau inexistenței faptei, a săvârșirii acesteia de către inculpat, caracterului penal al faptei dedus judecății și a răspunderii penale a inculpatului. Față de dispozițiile art. 345 C. proc.

pen., instanța pronunță o soluție de condamnare dacă constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat sau o soluție de achitare, prin care inculpatul este declarat nevinovat, dacă constată existența uneia dintre situațiile prev. de art. 10 lit. a) - c) C. proc. pen. În ambele situații, soluțiile trebuie să se întemeieze pe probele administrate în cauză, iar în situația în care instanța de control judiciar, constată că cercetarea judecătorească nu este completă și sunt anumite incertitudini cu privire la situația de fapt, trebuie să o completeze, potrivit dispozițiilor art. 4 și art. 287 C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 200, art. 202 și art. 62 C. proc.

pen. Din interpretarea textelor de lege enunțate rezultă obligația instanței de a reține motivat care dintre probe exprimă adevărul și să le înlăture, tot motivat, pe cele care nu îndeplinesc această condiție. Soluția pronunțată trebuie să se întemeieze pe întreg materialul probator administrat în cauză și nu doar pe cel administrat nemijlocit în ședință publică ori pe interpretarea trunchiată sau preferențială a unora dintre declarații, după cum nu pot fi ignorate nici probele administrate imediat după comiterea faptei. Raportat la infracțiunea de tentativă la omor calificat reținută în cauză se constată că probele administrate până la acest moment procesual nu justifică soluția de achitare pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de control judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost lămurite aspecte esențiale pentru aflarea adevărului. Astfel cum au reținut cele două instanțe, există dubii cu privire la împrejurările lovirii victimei de către inculpații în raport de concluziile rapoartelor medico-legală efectuate în cauză, ultima expertiză avizată de Comisia superioară, derularea evenimentelor după primul conflict dintre partea vătămată M.D.E. și inculpații C.L. și M.C.C., în sensul că potrivit declarațiilor martorilor prezenți la incident, partea vătămată nu ar fi fost lovită de către cei doi inculpați pe holul blocului, deși aveau asupra lor un cuțit și un ciob de sticlă ci s-ar fi accidentat în momentul spargerii vitrinei în locuința martorului M. Din situația de fapt reținută de cele instanțe rezultă că, în seara zilei de 28 - 29 noiembrie 2008 inculpații C.L.

și M.C.C. au participat la o petrecere organizată de martorul M.C., la care se aflau mai multe persoane printre care și partea vătămată M.D.E. În jurul orelor 2 00 - 3 00 , pe fondul consumului de alcool între participanți a izbucnit un conflict, determinat de atitudinea părții vătămate care a făcut avansuri sexuale prietenei unuia dintre sărbătoriți, context în care a avut loc, inițial, o altercație fizică între partea vătămată și inculpatul C., după care conflictul a degenerat intervenind și alte persoane pentru a-i despărți pe cei doi și care la rândul lor s-au lovit reciproc. În împrejurările date, M.D.E. și inculpatul C. s-au lovit reciproc, s-au împins și au spart o vitrină, după care conflictul dintre cei doi, la care s-a alăturat și inculpatul M.C.C., a continuat pe holul blocului.

Declarațiile martorilor care au participat direct la incident sunt contradictorii atât cu privire la derularea evenimentelor la locuința lui M.C. cât și cele de pe holul blocului, fuga inculpaților după partea vătămată în jurul blocului, revenirea părții vătămate la etajul 1 al imobilului și continuarea conflictului cu inculpații, lovirea victimei de către cei doi inculpați înarmați cu un cuțit și o sticlă spartă și nu sunt susținute nici de concluziile certificatului medico-legal al părții vătămate, precizările medicului legist H.C. din cadrul INML Iași și raportul de expertiză medico-legală traumatologică al IML Iași avizat de Comisia Superioară din cadrul INML M.M. București. Susținerile martorilor care au participat sau perceput direct incidentul sunt contrazise atât de declarațiile părții vătămate M.D.E., ale martorilor C.V., T.(C.) M., M.E., V.I., V.M.F.

cât și de declarația inculpatului C., care în apărare a precizat că partea vătămată după ce s-a rănit în vitrina din locuința martorului M., a parcurs o distanță destul de mare și într-un ritm alert, fugind printre blocuri și pe scările blocului până la etajul I și înapoi, până la locul unde a fost găsită de familie și transportată la spital. Deși, instanța de apel a apreciat că declarațiile părții vătămate M.D.E.

date în fața organelor de urmărire penală nu se coroborează cu declarațiile martorilor participanți direct la incident (V.I., V.F., S.B., M.C., F.S.F., C.V., B.G., G.A.C., C.R., C.C.N., C.R.) și aprecierea medicului legist consemnată în procesul-verbal din data de 26 decembrie 1999, nu a lămurit această împrejurare făcând o apreciere trunchiată a depozițiilor victimei, fără a efectua vreun demers judiciar în vederea prezentării acesteia pentru audiere (citarea părții vătămate nu s-a realizat cu mențiunea "prezența obligatorie în vederea audierii"), în condițiile în care o audiere a părții vătămate a fost realizată doar la organul de urmărire penală iar precizările acesteia pe situația de fapt erau esențiale pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și înlăturarea unor elemente contradictorii.

Apărările celor doi inculpați, în sensul că partea vătămată s-ar fi accidentat în vitrina spartă în timpul incidentului avut cu inculpatul C. și care s-a petrecut în locuința martorului M.C., reținute de către instanța de apel ca variantă credibilă a derulării evenimentelor pe situația de fapt, susținută. În opinia instanței de control judiciar de concluziile certificatului medico-legal nr. 2986 din 3 decembrie 1998 și declarațiile martorilor prezenți la incident, nu are o justificare în probatoriul administrat în cauză, în condițiile în care partea vătămată M.D. E. prezenta la momentul internării "... plagă tăiată o