ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1548/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1548/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

penal de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 670 din 13 noiembrie 2009,

Tribunalul Iași a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.L., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 20

C. pen. raportat la art. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. și a

inculpatului M.C.C. zis "S." pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. la art.

174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în dauna

părții vătămate M.E.D..

A constat că

inculpatul C.L. a fost arestat în cauză de la 22 decembrie 1999 - 19 aprilie

2000.

În baza art. 346

alin. (3) C. proc. pen. a respins acțiunile civile formulate de părțile civile M.E.D.

și Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Spiridon" Iași.

În baza art. 189 C.

proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul M.C.

s-a stabilit a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 193

alin. (6) C. proc. pen. a respins cererea părții vătămate de obligare a

inculpaților la plata cheltuielilor judiciare efectuate de aceasta.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:

În primul ciclu

procesual, prin Sentința penală nr. 492 din 30 iunie 2005 a Tribunalului Iași

s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. achitarea inculpaților C.L. și M.C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit.

i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b)) numai în ceea ce-l privește pe

inculpatul M.C.C.), iar în baza art. 14 și art. 346 alin. (3) C. proc. pen.

s-au respins acțiunile civile formulate în cauză. Prin Decizia penală nr. 36

din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Iași s-a respins ca nefondat apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Sentinței penale

nr. 492 din 30 iunie 2005 a Tribunalului Iași, sentință ce a fost menținută.

Prin Decizia penală

nr. 4174 din 29 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis

recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Iași împotriva

Deciziei penale nr. 36 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Iași și s-a dispus

casarea integrală a Deciziei penale nr. 36 din 9 februarie 2006 a Curții de

Apel Iași și a Sentinței penale nr. 492 din 30 iunie 2005 a Tribunalului Iași.

În baza art. 333 C. proc. pen. s-a dispus restituirea dosarului la Parchetul de

pe lângă Tribunalul Iași pentru completarea urmăririi penale.

În considerentele

deciziei, obligatorii, s-a reținut că materialul probator administrat până la

acest moment este contradictoriu, lapidar și nu stabilește cu claritate și

certitudine împrejurările săvârșirii faptelor, fiind arătate pe larg

probatoriile acre urmează a mai fi administrate în cauză și aspectele

contradictorii ce trebuie lămurite cu privirea la situația de fapt.

După completarea

urmăririi penale, prin Rechizitoriul nr. 78/P/1999 emis de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași, la data de 4 februarie 2009, s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de libertate, a inculpaților C.L. și M.C.C. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20

raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în dauna părții vătămate M.E.D..

În al doilea ciclu

procesual, cauza a fost înregistrată sub nr. 1007/99/2009 pe rolul Tribunalului

Iași.

Analizând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt că, în seara zilei de 28

- 29 noiembrie 1998, în blocul în care locuiau părțile, a fost organizată o

petrecere în apartamentul nr. 3 aparținând martorului M.C. de ziua onomastică a

martorului, precum și a vecinului C.R.G. La petrecere au participat mai multe

persoane, printre care și numiții: S. (fostă G.) A.C. - prietena lui M.C., G.G.

- fratele A.C., S.O.L. - prietena lui C.R.G., C.R. - sora lui C.R.G. și soția

inculpatului C.L., C.L. - cumnatul lui C.R.G., C.C.N. - sora lui C.R.G. și a

R.C., C.I. - prietenul C.N.C., S.B. - prieten cu C.R., B.G. - invitat de C.R.,

C.V. (zis "M.") - prieten al lui C.R.G. și soția sa S.C., inculpatul

M.C.C., zis "S.", prieten al lui C.R.G., împreună cu prietena sa O.,

F.S.F. prieten cu M.C.C., care a venit cu doi colegi de serviciu, A.N. prietena

lui F.S.F., V.I. - prieten al numitului M.C. și invitat de acesta împreună cu

prietena sa A.L., V.M.F. - fratele lui V.I.; C.P., prieten cu V.M.F., partea

vătămată M.E.D. - vecin cu sărbătoriții (locuia la et. 1, ap. 2 ) și V.M., care

a adus aparatura tehnică necesară petrecerii. Pe fondul consumului de băuturi

alcoolice, în jurul orelor 2,00 - 2,30, între participanți a izbucnit un

conflict violent fizic, fiind lipsit de relevanță motivul concret ce a determinat

utilizarea violențelor de către participanți.

Pe fondul loviturilor

active dintre participanții la conflict, un grup de mai multe persoane, dintre

care și partea vătămată, M.E.D., și inculpatul C.L., care era ținut de păr de

primul, au intrat într-o vitrină (cu geamuri și rafturi de sticlă) cu tot

corpul și cu capul înainte, rezultând rănirea acestora și a mai multor persoane

care au intervenit în conflict.

Existența

incidentului este reținut de prima instanță întemeiat pe declarațiile

martorilor S.A.-C. (fostă G.) care arată că "erau urme de sânge peste tot,

picături, sticlă spartă"; M.C. "vitrina a fost spartă în timpul

încăierării, geamurile din fața fiind realizate din șuvițe de sticlă (...) în

apartament am făcut curățenie eu cu prietena și am găsit cioburi și urme de

sânge (...) erau stropi mai micuți, pete mai micuțe"; C.V. "mai multe

persoane au căzut peste vitrină care s-a spart, au căzut și peste masa care era

plină de pahare care s-au spart și era plin de sânge pe jos"; la urmărirea

penală inițială martorul a declarat că "la un moment dat în învălmășeala

creată, grupul care participa la încăierare a intrat în vitrină (...) Lucian și

Daniel intraseră cu capul în vitrină"; S.B. a declarat în cursul urmăririi

penale "în cele din urmă C.L. a reușit să se ridice; atunci M.D. l-a

apucat de spate și l-a împins în vitrină. C.L. s-a sprijinit cu o mână de

marginea vitrinei și apoi a făcu o mișcare de răsucire; a venit însă cu mâna

dreapta în sticla vitrinei; după aceasta M.D. a intrat la rândul său cu corpul;

geamul acesteia s-a spart; am văzut că M.D. era murdar de sânge în zona gâtului

(...) ulterior am văzut că și C.L. era tăiat la una dintre mâini în două

locuri"; B.G. a declarat în cursul urmăririi penale "în momentul

acesta l-am văzut pe C.L. ridicându-se de la podea, fiind ținut de două

persoane, pe care nu le-am văzut și s-au izbit în vitrină, spărgând-o";

V.I. " în aceasta învălmășeală s-a spart vitrina de la mobilă; nu știu din

ce cauză s-a spart (...) nu am văzut pe nimeni să fi intrat cu corpul în

vitrină"; V.M.-F. "la un moment dat, am auzit sticla de la vitrină

spărgându-se (...) nu am observat sânge în apartament; nu am observat pe nimeni

să se fi tăiat în vitrină, în nici un caz M.D."; F.S.-F., ieșit din

apartament în cursul conflictului, a declarat în cursul urmăririi penale (...)

am intrat în apartamentul lui M.C., pe hol, apoi în sufragerie "am

observat că geamul de la vitrină era spart complet; nu am văzut însă resturi de

geamuri; nu am văzut pete de sânge"; C.R.-G. a declarat în cursul urmăririi

penale (...) la un moment dat am scăpat din imobilizare și l-am lovit pe V.I.

cu pumnul în gură și pe V.F. la fel, acesta căzând sub masă (... după aceasta

m-am îndreptat spre vitrină care era spartă, de unde i-am luat pe C.L. și pe

M.D., care anterior se izbiseră în vitrină; după ce i-am scos din vitrină M.D.

a fugit din casă (...)"; C.R. a declarat că la momentul revenirii sale în

apartament vitrina era spartă și erau pete de sânge și A.N., ce părăsise

apartamentul pe timpul conflictului, însă ulterior împreună cu F.S. și V.M. au

strâns aparatura tehnică pentru redarea muzicii a atestat că nu a observat nici

urme de sânge, nici cioburi de sticlă, în cameră fiind întuneric.

Tribunalul a mai

reținut ca relevante sub aspectul situației de fapt declarația martorului C.P.

care a arătat că a intrat în bucătărie, blocând ușa, ținând de clanța. În acest

timp, martori C.I., S.B. și B.G. au părăsit apartamentul, plecând în

apartamentul lui C.R.. M.S.A.-C. (fostă G.) a rămas în dormitor iar martora

S.O.L. a fugit din apartament și s-a refugiat pe acoperișul blocului de vis-a

vis. Martorii V.M.-F. și V.I. au rămas în apartament împreună cu M.C. și

prietena acestuia.

În aceste

împrejurări, partea vătămată M.D. a fugit din apartament, coborând scările.

Inculpatul C.L. a luat cuțitul de bucătărie cu care se înarmase martorul C.V.,

așa cum însuși acesta atestă, și a coborât la rândul său pe scări, în urmărirea

părții vătămate. Aceștia au fost urmați îndeaproape de inculpatul M.C., care

avea în mână un gât de sticlă spartă, martorii C.C., C.R. care avea în mână o

coadă de matură, și de martorul C.V..

În timp ce coborau

scările, grupul C. s-a întâlnit cu F.S. și C.R. indicându-le celorlalți că

acesta nu are nici un amestec în conflictul inițial.

Inculpatul C.L. a

urmărit-o pe partea vătămată până la ieșirea din bloc, însă întrucât aceasta

avea un avans substanțial, fiind în apropierea centralei termice, inculpatul a

abandonat urmărirea, părțile limitându-se la injurierea reciprocă. C.L. s-a

reîntors la etajul I, unde alertați de zgomotele puternice și vocea lui M.D.,

familia M. ce locuia la etajul I ieșise pe casa scării. Astfel, grupul

inculpatului C. a găsit la etajul I pe mama părții vătămate M.E., fratele

părții vătămate M.C. și prietena acestuia T.M. între cei rămași de la etajul I

a avut loc o dispută, în care inculpatul C.L. a reproșat familiei M.

comportamentul violent al părții vătămate M.D..

Tribunalul a reținut

că depozițiile martorilor privind derularea evenimentelor ulterioare acestui

moment sunt extrem de divergente, mai ales după trecerea unei perioade

îndelungate de timp de la data comiterii faptelor (28 - 29 noiembrie 1998).

Astfel, inculpatul

C.L. a arătat că zărindu-l pe partea vătămată M.E.D. l-au urmărit în fugă, însă

acesta a reușit să scape, în afara blocului, refugiindu-se lângă centrala

termică. În aceste împrejurări, a arătat inculpatul că el s-a reîntors la

etajul 1, unde se aflau în continuare M.E., M.C. și prietena acestuia. A mai

arătat inculpatul, că M.C. avea în mână un par și atunci când a încercat să îl

lovească, pentru a para lovitura, a scăpat cuțitul din mână, reușind însă să-l

dezarmeze pe M.C. După acest moment s-a deplasat la apartamentul său așteptând

sosirea organelor de poliție.

Inculpatul M.C.C. a

dat o singură declarație în cauză, la data de 8 ianuarie 1998, ulterior

sustrăgându-se urmăririi penale. Acesta a arătat că "necunoscând pe toți

băieții de la acel chef, de frică să nu fiu iar lovit am luat o sticlă și am

spart-o, rămânând cu gâtul sticlei în mână", M.V. (martorul C.V.) mi-a luat

ciobul de sticlă din mână. După aceasta L. a fugit și el pe scări. După el am

ieșit eu, M. și soția Lui. Când am ajuns la etajul I am văzut pe geamul

scărilor pe D., în fața blocului. Acesta striga "L. poți să te muți din

cartierul acesta". Pe scări urca L. spunând că a alunecat și nu a putut

să-l prindă pe D. Când L. a ajuns la etajul 1, pe holul scărilor se afla mama

lui D. și încă o tânără. L. îi arăta mamei lui D. rănile de pe fața, spunându-i

că i le-a făcut D. În acel moment pe hol a apărut M.C. cu o bâtă de plastic alb

în mână și l-a lovit pe L., însă acesta a parat și i-a smuls bâta din mâna lui

C. Tot atunci am văzut și am auzit cum din mâna lui L. a căzut un cuțit jos

(...)"

Martorul C.V.

confirmă, în mod constant, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale,

că într-adevăr a luat din mâna inculpatului M., ciobul de sticlă pe care acesta

îl avea, iar inculpatul C.L. a scăpat cuțitul în încercarea de a para lovitura

data de fratele părții vătămate.

Partea vătămată M.D.

a arătat în declarațiile date la urmărire penală (acesta neprezentându-se în

fața instanței, după noua sesizare) că atunci când a ajuns la etajul 1 a

observat că M.C. rămăsese în urmă, în spatele său fiind doar C.L.. Acesta a

fugit doar până la scara exterioară a blocului, iar el a continuat să fugă până

la centrala termică, situată la 50 m de locul unde se oprise C.L.. După

reintrarea inculpatului în scara blocului, auzind țipete și scandal pe scări, a

urcat scările până la etajul 1, unde i-a observat pe C.L., C.R., C.C. și C.R.,

părinții săi, T.M. (...) C.L. avea în mână un cuțit de bucătărie, C.C. avea o

bâtă de baseball, C.R. avea o coadă subțire de mătură, din lemn. Văzând ce se

întâmplă, partea vătămată a intervenit și l-a apucat pe C.L. de păr, mai exact

de coada ce și-o lăsase pe spate. În acel moment, C.L. a efectuat o mișcare de

rotație spre stânga și cu cuțitul ce-l avea în mâna dreapta, mi-a aplicat o

singură lovitură în partea stângă a gâtului. În acel moment s-a apropiat și

M.C. și cu ciobul de sticlă, mi-a aplicat o lovitura cu acesta tot în partea

stângă a gâtului, dar în zona submandibulară, imediat sub locul unde mă lovise

C.L.. în aceste momente, noi eram ieșiți din raza vizuală a părinților și

fratelui meu, întrucât ajunseseră în alt hol mai mic de la etajul 1, unde încep

scările care coboară spre parter. Am reușit să mă smulg din mâinile agresorilor

și să fug pe scări, la parter, iar apoi afară din scara blocului până la scara

vecină.

Martorul M.F.C. a

arătat că la momentul apariției fratelui său M.E.D., spre nivelul etajului 1,

i-a cerut acestuia să intre în casă, însă inculpatul C.L. a sărit balustrada și

l-a urmărit pe fratele său. Din aceste motive, a arătat martorul că a intrat în

apartament și s-a înarmat cu bâta respectivă, însă nu a folosit-o întrucât a

fost oprit de părinți. Ulterior, l-a văzut pe fratele său tăiat la gât.

În fața primei

instanțe, martorul a susținut în mod nereal, așa cum rezultă și din declarația

dată în prezent, că a văzut efectiv cum inculpatul C.L. l-a lovit cu cuțitul pe

fratele său). În fața instanței, martorul a revenit asupra declarației arătând

că nu a văzut momentul când fratele său a fost tăiat, dar l-a văzut pe C.L.

care urca scările cu cuțitul plin de sânge și striga că "l-a tăiat, l-a

omorât". M.C., zis "S." era imediat în spatele lui C. (...)

Martorul a atestat că a încercat să-l lovească pe C.L. cu bâta de baseball în

momentul când acesta urca cu cuțitul plin de sânge, după ce deja îl tăiase pe

fratele său, iar în mașină partea vătămată i-a spus că inculpatul C. i-a băgat

cuțitul în gât, iar celălalt inculpat i-a dat cu ciobul de sticlă.

Martora M.E., a

indicat inițial că inculpatul C.L. l-a lovit pe fiul său M.D. cu cuțitul în gât

"deoarece E.D. îl ținea de păr. Ulterior martora a indicat că ea a intrat

în casă, pentru a-l tempera pe celălalt fiu, M.F. astfel încât nu observat în

mod direct nimic. Într-o nouă declarație dată în fața instanței, martora atestă

că nu a putut vedea agresiunea în mod direct, din cauza locului unde se aflau

părțile, pe "un hol mai mic, care, prin topografia lui, este mascat,

astfel, încât din ușa apartamentului meu nu se poate vedea locul

respectiv". A indicat martora că ulterior a coborât, iar cei patru C.L.,

C.R., C.C. și C.R. urcau scările. Pe fiul său, l-a găsit în stradă tăiat la

gât, fiind transportat la spital de fratele său, M.F.

Martora C.R., a

arătat că ea a fost cea care a ridicat cuțitul și l-a dus în apartament. A

arătat că în fapt cuțitul a fost scăpat de soțul său la momentul la care a

încercat să pareze lovitura cu bâta de baseball aplicată de M.F. Martorul C.V.

a arătat că inculpatul C.L. nu l-a ajuns pe M.D., reîntorcându-se la etajul 1.

M.C. avea în mână o bâtă de plastic tip baseball, l-a lovit pe Lucian, însă

acesta aruncând cuțitul a parat cu mâinile și i-a smuls bâta din mâna lui

Claudiu, care imediat a fugit în apartament. În fața instanței, după citirea

declarației date, martorul a arătat că nu-și amintește aceste amănunte.

Martora T. (C.) M. a

arătat că de frică a intrat în casă și nu cunoaște împrejurările rănirii părții

vătămate, însă la momentul când l-a văzut acesta nu prezenta nici o rană la

gât.

Martorul I.D. -

vecin, care nu a participat la petrecere -, a declarat la urmărire penală că

"în jurul orelor 2,30 am auzit strigăte afară, moment în care am ieșit la

geam și l-am văzut pe numitul M.D.. Acesta alerga din scara blocului unde

locuiește spre centrala termică unde s-a oprit. M.D. înjura la modul general,

nu a precizat nici un nume. În același timp în fața scării A8 am văzut un grup

de persoane care se certau, dintre care am recunoscut pe M.E. Am recunoscut

glasul numitei C.M. Soția mi-a atras atenția că pe zăpada din fața blocului

sunt multe pete ce par a fi de sânge. Eu nu l-am văzut pe M.D. să se țină cu

mâna de gât. L-am văzut în schimb revenind de mai multe ori spre blocul A8.

Ultima dată când l-am văzut M.D. a plecat spre strada principală printre

blocuri".

Instanța a înlăturat

declarațiile martorilor V.I., V.F. și C.P. întrucât relatările acestora privind

faptul că grupul C. s-ar fi reîntors la un moment dat în apartamentul

martorului M.C., spărgând ușa și bruscându-i pe cei din interior, iar martorii

M.E. și M.C. se aflau în același apartament, sunt contradictorii și lipsite de

certitudine.

În ceea ce privește

actele medico-legale, instanța a reținut că partea vătămată a fost transportată

la Spitalul "Sf.S." Iași, unde a fost internată în perioada 29

noiembrie 1998 - 10 decembrie 1998 cu diagnosticul "plagă tăiată

latero-cervicală stânga (agresiune)", diagnostic confirmat ulterior prin

certificatul medico-legal eliberat de fostul Laborator Exterior de Medicină

Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998 în care este evocat conținutul foii

de observație clinică din care rezultă că la internarea în spital, victima

prezenta "o plagă tăiată orizontală în regiunea submaxilară de 6 - 7 cm cu

margini neregulate prin care se vizualizează glanda submaxilară, secționată la

2/3 superioară cu 1/3 posterioară, cu secționarea venei faciale stângi și

parțial a arterei faciale stângi.

S-a mai constatat

altă plagă profundă până la nivelul paravertebral și a doua plagă înțepată pe

marginea posterioară a mușchiului sterno-cleido-mastoidian la aprox. 3 c, sub

vârful mastoidei interesând numai mușchiul". În continuare se menționează

protocolul operator : "excizia 1/3 superioară a glandei submaxilare

stângi, ligatura venei și a arterei faciale stângi, prelungirea plăgii

submaxilare până la spațiul prevertebral unde se constată contuzia mușchilor

prevertebrali cu sângerare difuză.

La examinarea

efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată prezintă, în

regiunea latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de

ramul orizontal al mandibulei și paralel cu acesta, o plagă cu traseu

neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu

urma firelor de sutură.

Plaga are o direcție

oblică, de sus în jos, și de la stânga la dreapta, paralelă cu ramul orizontal

al mandibulei posterior, pornind de la nivelul regiunii mastoidiene, venind

antebiar până la 3 cm deasupra cartilajului tiroid.

Pe baza acestor

constatări, s-a concluzionat: "M.E.D. prezintă un traumatism obiectivat

prin plăgi înțepător-tăioase cervicale stângi, cu interesare vasculară, leziuni

ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect înțepător - tăios, lovire cu

intensitate mare.

Leziunile, prin

natura lor, la data producerii lor, prin caracteristicile descrise, au fost de

natură să pună în primejdie viața victimei.

La data de 14

ianuarie 1999, IML Iași a făcut precizări în legătură cu actul medical

eliberat, în sensul că "M.E.D. a prezentat leziuni ce s-au putut produce

prin lovire activă cu un obiect tăietor-înțepător (cuțit, ciob de sticlă

spartă), cu intensitate mare, în condițiile stabilite de anchetă.

Mecanismul de cădere

în regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă este puțin probabil deoarece,

regiunea vizată este o zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat

leziuni de apărare la cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât

morfologic cât și localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu

instrumente amintite".

La data de 26

decembrie 1999, urmare solicitării organelor judiciare, medicul legist H. a

precizat că "deplasarea lui M.E.D. pe o distanță de cea 50 m, timp în care

ar fi coborât și urcat scările între et. 3 și 1 respectiv parter et. 1, plus

deplasarea pe o porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de

cca. 10 - 15 min, în condițiile în care partea vătămată prezenta o secțiune a

venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi,

era practic imposibilă.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât partea vătămată s-ar fi deplasat în fugă, ceea ce ar fi condus la o

accelerare a ritmului cardiac, consecutiv unei măriri a debitului sângelui

expulzat. Într-o asemenea versiune, partea vătămată ar fi decedat datorită

șocului hemoragie".

În aceste împrejurări

la data de 27 iunie 2000 a mai fost efectuată o expertiză medico-legală care a

concluzionat că "leziunile s-au putut produce cel mai probabil prin lovire

cu corp tăietor-înțepător (posibil cuțit); în momentul agresiunii, victima și

agresorii se aflau cel mai posibil față în față, fapt confirmat și de

consemnările din C.M.L. 2986 din 3 decembrie 1998, conform căruia leziunile

numitului C.L. se aflau la nivelul masivului facial și antebrațului drept,

marginea cubitală; leziunile prezentate de C.L., au fost de natură să-i pună în

primejdie viața; leziunile s-au putut produce cel mai probabil, prin loviri

active, cu instrument tăietor-înțepător. În condițiile în care victima ar fi

fost proiectată cu capul în geamul unei vitrine care s-a spart, leziunile ar fi

avut alte caracteristici și ar fi fost situate difuz, la nivelul întregului

masiv facial".

Pentru lămurirea

aspectelor contradictorii privind mecanismul de producere a leziunilor suferite

de partea vătămată, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale care

a concluzionat în baza documentația medicală examinată că "... M.E.D. a

prezentat în noiembrie 1998 o plagă tăiată-înțepată în regiunea submandibulară

stânga, cu secționarea glandei submaxilar a venei și arterei faciale, profundă

până la nivelul prevertebral și o altă plagă tăiată latero-cervicală stânga,

inferior de regiunea mastoidiană, cu interesarea planului muscular,

superficială, plăgi care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență (ligatura

venei și arterei faciale stângi, hemostază, sutură).

Leziunile traumatice

prezentate de C.L. au putut fi produse prin loviri active cu corp

tăietor-înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea cu ciob de

sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă.

O cercetare la fața

locului imediat după momentul agresional, ar fi putut să precizeze natura

agentului vulnerant.

Leziunile pot data

din 29 noiembrie 1998, plaga tăiat-înțepată din regiunea submandibulară a

necesitat 22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu incapacitate

totală de muncă pentru această perioadă, iar cealaltă plagă tăiată superficial,

a necesitat 12 - 24 zile de îngrijiri medicale, ambele intervale considerate de

la data tratamentului.

Plaga profundă

tăiată-înțepată din regiunea submandibulară stânga cu secționarea venei și

arterei faciale stângi (vase de calibru mediu) a fost de natură să pună viața

victimei în pericol prin starea de șoc hemoragie consecutivă (la internare t.a.

80/60 mmHg, preș. 94/min., tegumente palide, stare generală infiltrată, Ht 34,

Hb 11 g/litru)".

Această ultimă

expertiză, nr. 1667 din 3 mai 2001 a I.M.L. Iași, a fost avizată la 20

septembrie 2001 de către Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul I.M.L.

"M.M." București care a arătat că nu poate face aprecieri

suplimentare și, deci, înlătură contradicțiile unora dintre concluzii, astfel

cum solicitase parchetul.

Față de probatoriile

administrate și concluziile medicilor specialiști în medicină legală,

Tribunalul a reținut că acuzarea inculpaților a avut la bază exclusiv situația

faptică susținută de partea vătămată, înlăturându-se apărările acestora

referitoare la tăierea accidentală a părții vătămate, în cadrul conflictului

inițial din sufrageria martorului M.C..

Or, conform art. 75

C. proc. pen. declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții

responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea

adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Fiind o acuzație în

materie penală, în cadrul procesului penal declanșat era necesar a se proba,

dincolo de orice îndoială, atât săvârșirea faptei de către cei doi inculpați,

cât și vinovăția acestora. În opinia primei instanțe, probele administrate în

cauză nu susțin o astfel de ipoteză și prin raportarea la dispozițiile

instanței de control judiciar care a dispus trimiterea cauzei la parchet pentru

completarea cercetărilor a reținut că organele de urmărire penală erau datoare

să clarifice toate aceste contradicții, nu să se limiteze la reaudierea

inculpatului C.L. și a unora dintre martori, emițând rechizitoriu la data de 5

martie 2009. În condițiile în care proba testimonială a fost apreciată

insuficientă la nivelul anilor 2003 - 2006, cu atât mai mult la 11 ani după

petrecerea faptelor, relatările martorilor apar ca fiind pline de echivoc. Mai

mult, actul de sesizare al instanței nu a lămurit nici unul din aspectele

controversate ale cauzei, procurorul limitându-se la a prezenta versiunea

părții vătămate asupra succesiunii evenimentelor, fără a analiza tezele

defensive ale inculpaților.

S-a reținut că

versiunea părții vătămate M.E.C. în sensul că inculpatul C.L. și inculpatul

M.C.C. i-ar fi aplicat câte o lovitură de cuțit și de ciob de sticlă în zona

gâtului nu sunt susținute nici de depozițiile martorilor prezenți la primul

incident care au arătat în ce condiții s-a produs vătămarea pății vătămate și

nici de concluziile certificatului medico-legal eliberat lui M.E.D.- de către

fostul Laborator Exterior de Medicină Legală sub nr. 3063 din 11 decembrie 1998

în care se constată că a prezentat "plagă cu traseu neregulat, cu margini

infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură;

plaga are o direcție oblică, de sus în jos, și de la stânga la dreapta,

paralelă cu ramul orizontal al mandibulei posterior (...).

S-a reținut că nici

celelalte rapoarte medicale nu susțin varianta părții vătămate, fiind relevate

de către Tribunal expertiza I.M.L. Iași nr. 265/OF din 21 iunie 2000 (depusă la

27 iunie 2000) în care se susține că în momentul agresiunii victima și

agresorii se aflau cel mai posibil față în față, fapt confirmat și de

consemnările din C.M.L. nr. 2986 din 3 decembrie 1998, în condițiile în care

partea vătămată susține că se afla în spatele acestuia ținându-l de păr; plaga

prezentată de partea vătămată avea un traseu neregulat, cu margini infractuoase

de 13 cm lungime; or, prin natura sa, plaga tăiată prezintă margini perfect

regulate, liniare, fără lipsă de substanță, marginile neregulate, anfractuoase

fiind specifice plăgilor contuze sau/zdrobite; plaga prezentată de partea

vătămată avea o direcție oblică, de sus în jos; or, diferențele de statură

dintre inculpat și partea vătămată (inculpatul fiind mai scund decât partea

vătămată), poziția descrisă de partea vătămată (în timp ce ea îl ținea pe

inculpat de la spate, de păr) nu pot justifica o rană descendentă (de sus în

jos), așa cum se susține în actul medical menționat.

De asemenea, chiar

partea vătămată și martorii cauzei susțin contrar celor atestate de medicul

legist, efortul suplimentar depus de partea vătămată (prin alergare), urmat

chiar de transportul până la spital (din cartierul Dacia până la Spitalul Sf.

Spiridon) neconducând la consecințe fatale, astfel cum se opinează de către

specialist.

În argumentarea

soluției, Tribunalul a reținut și concluziile expertizei medico-legale din 27

martie 2001 care nu sunt de certitudine, ci de probabilitate, în sensul că

leziunile traumatice prezentate de M.D. au putut fi produse prin loviri active

cu corp tăietor - înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea

cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă.

Întemeiat pe aceste

aprecieri, tribunalul a înlăturat concluziile medico-legale ale expertizei din

18 aprilie 2000 conform cărora mecanismul de cădere în regiunea submandibulară

într-un ciob de sticlă este puțin probabil deoarece, regiunea vizată este o

zonă protejată a corpului, iar pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la

cădere, prin reflexie de postură, leziunile având atât morfologic cât și

localizarea, caracteristici ale unei lovituri active, cu instrumente

amintite".

S-a reținut că,

argumentația lipsei leziunilor de apărare la cădere, este greșită întrucât se

poate justifica prin împrejurările factuale - părțile au căzut în cadrul luptei

corp la corp, neavând reflex de apărare. De nicăieri nu rezultă că partea

vătămată ar fi căzut în vitrină ori în cioburile acesteia de sus în jos, ci doar

a fost proiectată accidental în aceasta. Or, acest fapt este atestat de

majoritatea martorilor prezenți la petrecere, în sufrageria martorului M.C.

(V.I., V.F., G.A.C., M.C., F.S.F., C.V., B.G., S.B., C.R.G.l., C.C.N., C.R.. De

altfel, ipoteza spargerii vitrinei și lovirii accidentale atât a inculpatului

C.L., cât și a părții vătămate este susținută și de concluziile expertizei

medico-legale din 27 martie 2001, anterior arătate, cât și de certificatul

medico-legal eliberat inculpatului C.L. nr. 2986 din 3 decembrie 1998 conform

căruia acesta a prezentat în dosul mâinii drepte o excoriație liniară, cu

crustă, iar pe metacarpianul II mână dreapta plaga contuză, acoperită cu crustă

hematică.

S-a reținut că

martorii C.R., C.R.G., C.C.N. și C.V. care fie au participat, fie au perceput

direct incidentul din apropierea etajului 1 au declarat, constant, că

inculpații nu au agresat cu cuțitul sau cu ciobul de sticlă partea vătămată sau

cel puțin ei nu au văzut acest lucru, indicând că la momentul episodului de pe

palierul etajului 1, ambii inculpați erau dezarmați.

Toate aceste

elemente, coroborate, relevă că susținerile acuzării privitoare la dinamica

producerii leziunilor prezentate de partea vătămată, respectiv de către cei doi

inculpați, nu pot fi primite întrucât se bazează mai mult pe prezumții decât pe

probe certe și cu un grad mare de probabilitate. În lipsa coroborării

declarației părții vătămate cu alte mijloace de probă concludente și certe,

prima instanța a acordat prevalentă principiului "in dubio pro reo",

atâta vreme cât acuzarea nu a lămurit, pe baza de dovezi, toate împrejurările

cauzei.

În condițiile în care

atestările actelor medico-legale nu se coroborează cu declarația părții

vătămate, iar aceasta din urmă nu corespunde cu cele atestate de martori (de

exemplu partea vătămată susține că l-a prins de păr pe inculpat, întrucât

acesta îl agresa pe fratele său; M.C., atestă că la acel moment intrase în casă

pentru a lua bâta de baseball), probatoriul a fost apreciat ca fiind

insuficient pentru a se dispune condamnarea inculpaților.

Instanța a reținut că

însăși rațiunea prezumției de nevinovăție este de a proteja persoana împotriva

unor alegații nefondate, iar în caz de dubiu acesta îi profită tot persoanei

reclamate, în reglementarea răspunderii penale acordându-se prevalentă

dreptului persoanei de a nu suferi o condamnare în lipsa unor probe suficiente

a vinovăției sale, față de dreptul persoanei vătămate de a obține condamnarea

persoanei pe care o acuză de încălcarea drepturilor sale. Este de esența răspunderii

penale acordarea beneficiului dubiului, inculpatului și nu părții vătămate,

deoarece conform art. 5 ind. 2 C. proc. pen. orice persoană este considerată

nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală

definitivă. Potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul beneficiază de

prezumția de nevinovăției și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

În consecință,

constatând că în baza probatoriul administrat nu a fost înlăturată prezumția de

nevinovăție ce funcționează de drept în favoarea inculpaților, reținând însă,

că s-a probat vătămarea integrității corporale și sănătății părții vătămate,

ceea ce pe plan juridico-penal reprezintă o modificare a realității anterioare,

modificare ce nu provine însă din faptele inculpaților, astfel cum s-a arătat,

instanța de fond a dispus achitarea inculpaților C.L. și M.C.C. în baza 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de "tentativa la omor calificat", prevăzută de art. 20

raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. (cu aplicarea art. 37 lit. b) numai

în ceea ce-l privește pe inculpatul M.C.C.) întrucât fapta nu a fost săvârșită

de inculpați.

În ceea ce privește

prescripția răspunderii penale, invocată de apărătorul inculpatului C.L.

instanța a reținut că potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de

prescripție este de 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită

pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 15 ani. Potrivit

art. 123 C. pen. cursul termenului prescripției prevăzut în art. 122 C. pen. se

întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie

comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

Având în vedere că în

prezenta cauză, cursul prescripției a fost întrerupt succesiv (prin prezentarea

materialului de urmărire penală, citarea inculpaților, comunicare) în cauză

sunt incidente prevederile art. 124 C. pen. conform cărora prescripția înlătură

răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de

prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate. În consecință,

nefiind îndeplinite condițiile prescripției speciale, instanța a constatat că

nu se poate da eficiența dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. g) C. proc. pen.,

soluția de achitare fiind, totodată, favorabilă inculpaților.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, față de dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., având

în vedere temeiul achitării pronunțate, prima instanță a reținut că nu poate fi

antrenată răspunderea civilă a inculpaților, întrucât nu s-a făcut dovada

vreunui fapt cauzator de prejudicii săvârșit de aceștia, motiv pentru care

acțiunile civile formulate de partea civilă M.E.D. și Spitalul Clinic de

Urgență Sf. Spiridon au fost respinse.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea

civilă M.E.D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a criticat soluția sub

aspectul greșitei achitări a inculpaților M.C.C. și C.L. pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174,

art. 175 lit. i) C. pen., deși coroborarea probatoriul administrat în cauză

rezultă vinovăția celor doi în comiterea faptei și, pe cale de consecință,

greșita respingerea a acțiunilor părților civile pe motiv că nu s-a putut

dovedi dincolo de orice îndoială, săvârșirea faptei și vinovăția celor doi

inculpați.

În susținerea

criticilor formulate, Parchetul a invocat declarațiile martorilor M.E., T.M.,

M.C.F., a părții vătămate M.E.D., mențiunile din procesul-verbal de cercetare a

locului faptei, concluziile actelor medicale și raportului de expertiză

medico-legală traumatologică, avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală

din cadrul INML "M.M.", declarațiile martorilor C.V., C.M., V.I.,

V.M.F., care coroborate dovedesc vinovăția celor doi inculpați la comiterea

infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Partea civilă M.E.D.

nu și-a motivat cale de atac declarată.

Prin Decizia nr. 4217

din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursurile

formulate de parchet și partea civilă M.E.D., a trimis cauza spre rejudecare la

instanța de apel, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 395

9

pct. 10 C. proc. pen., motivat de faptul că instanța de control judiciar nu a

analizat criticile formulate de parchet, iar apărătorul ales al părții civile

nu i-a acordat cuvântul în dezbaterea apelului deși nu cunoștea motivele de

apel invocate de această parte.

În rejudecare, după

casare, Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 105 din 26 mai 2011 a

respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Iași și partea civilă M.E.D. împotriva Sentinței penale nr. 670 din 13 noiembrie

2009 a Tribunalului Iași.

A fost obligată

partea civilă la plata sumei de 450 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 300 RON onorariu avocat oficiu s-a stabilit a fi avansată din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că prima instanță, pe baza analizei probelor

administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod

nemijlocit în faza cercetării judecătorești, a constatat, în mod corect, că

elementele de fapt probate sunt insuficiente pentru a constitui temeiuri ale

unei condamnări, și lipsa unor probe de natură a confirma susținerile părții

vătămate creează dubii în reținerea situației de fapt cu care a fost sesizată

prin rechizitoriu, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpaților, în

virtutea principiilor fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului penal,

cu consecința pronunțării unei soluții de achitare.

În cauză s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la

aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realității obiective, prin

prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate,

conducând la formarea convingerii instanței de fond asupra inexistenței

vinovăției inculpaților M.C.C. și C.L. în săvârșirea infracțiunii pentru care

au fost trimiși în judecată.

De asemenea, instanța

de fond a examinat cauza și în raport cu dispozițiile art. 75 C. proc. pen. ce

constituie un principiu al sistemului probator potrivit căruia declarațiile

părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea

adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În cauză, declarația

dată de partea vătămată M.E.D. pe care s-a sprijinit acuzarea este singulară în

contextul probelor administrate ce nu au furnizat alte elemente de ordin

probator care să o susțină, astfel că în mod corect în procesul de evaluare nu

a fost reținută de prima instanță.

Analiza susținerilor

făcute de partea vătămată în contextul probator al cauzei conduce la concluzia

primei instanțe că elementele probatorii relevate de expertiza medico-legală a

I.M.L. Iași din 21 iunie 2000 sub aspectul poziției părților în momentul

conflictului, de certificatul medico-legal întocmit la data de 3 decembrie 1998

privind caracteristicile plăgii prezentate de partea vătămată și de concluziile

medicului specialist H.C. în sensul imposibilității deplasării victimei în

condițiile în care în urma agresiunii a prezentat o secțiune a venei faciale stângi,

precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi, nu confirmă varianta

situației de fapt prezentată de partea vătămată, dimpotrivă o contrazic.

Leziunile produse

părții vătămate au fost atestate și prin expertiza medico-legală din 27 martie

2011 ce a opinat că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au putut

fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înțepător, fără a exclude lovirea

cu ciob de sticlă sau fragmente de sticlă rezultate dintr-o vitrină spartă,

varianta spargerii vitrinei și lovirii accidentale a inculpatului C.L. și a

părții vătămate fiind susținută și de concluziile certificatului medico-legal

nr. 2986 din 3 decembrie 1998 și de declarațiile martorilor V.I., V.F., G.A.C.,

M.C., F.S.-F., C.V., B.G., S.B., C.R.G., C.C.N., C.R. - persoane prezente la

petrecere în sufrageria martorului M.C..

Concluzionând, față

de întreg materialul probator administrat și elementele evidențiate în urma

analizării acestuia, instanța de control judiciar a apreciat că în mod

justificat prima instanță a reținut că prin conținutul său ansamblul probator

existent în cauză, nu are un caracter cert și decisiv în înlăturarea prezumției

de nevinovăție consacrată de lege în favoarea inculpaților.

Având în vedere că la

pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze hotărârea pe

bază de probe sigure și certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un

astfel de caracter, ci conțin informații îndoielnice tocmai cu privire la

vinovăția inculpaților, Curtea a reținut nu își poate forma o convingere care

să se constituie într-o certitudine, astfel că se impune a se da eficiență

regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea

inculpatului" (in dubio pro reo).

Ca atare, câtă vreme

nu s-au stabilit cu certitudine temeiurile răspunderii penale, angajarea

acesteia nu poate avea loc, soluția de achitare a inculpaților M.C.C. și C.L.

dispusă de prima instanță fiind legală și temeinică și în raport de modul de

soluționare a laturii penale, acțiunile civile promovate de partea vătămată M.E.D.

și de Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași în cadrul procesului penal

fiind respinse în mod corect.

Pentru considerentele

expuse anterior, Curtea a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet

și partea civilă M.D.E..

Soluția instanței de

apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași care

a criticat sentința și decizia atacată sub aspectul nelegalității și

netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

și 18 C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public în motivele

scrise și susținute oral în fața instanței a criticat hotărârile sub aspectul

greșitei achitări a celor doi inculpați în condițiile în care probatoriul

administrat dovedește că fapta există și a fost comisă de către cei doi inculpați.

În susținerea

vinovăției inculpaților, au fost invocate de către parchet concluziile

experților de medicină legală privind producerea leziunilor suferite de partea

vătămată care puteau fi produse accidental de fragmente de sticlă provenite

prin spargerea unei vitrine dar și în mod activ prin lovire cu un obiect

tăietor înțepător, concluzii care trebuie coroborate cu declarațiile martorilor

M.F.C., T. (C.) M., M.E., parțial cu declarațiile inculpatului C.L. și M.C.C.,

care confirmă declarațiile părții vătămate în sensul vinovăției inculpaților.

Totodată, a fost

criticată soluția instanței de fond și sub aspectul temeiul juridic greșit în

baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului C.L., art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la 10 lit. c) C. proc. pen., în condițiile în care s-a reținut că acesta a

produs, accidental, o leziune părții vătămate ce i-a pus în primejdie viața,

astfel că, în raport de situația de fapt reținută se impunea reținerea ca temei

al achitării pentru acest inculpat a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunii, latura subiectivă - intenția).

Verificând cauza atât

sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385

9

pct. 17

2

și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte, apreciază că hotărârile atacate sunt

nelegale și netemeinice, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Iași ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit

dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului organul de

urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub

toate aspectele, pe bază de probe.

Soluționarea în fond

a unei cauze penale implică pronunțarea asupra existenței sau inexistenței

faptei, a săvârșirii acesteia de către inculpat, caracterului penal al faptei

dedus judecății și a răspunderii penale a inculpatului.

Față de dispozițiile

art. 345 C. proc. pen., instanța pronunță o soluție de condamnare dacă constată

că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat

sau o soluție de achitare, prin care inculpatul este declarat nevinovat, dacă

constată existența uneia dintre situațiile prev. de art. 10 lit. a) - c) C. proc.

pen.

În ambele situații,

soluțiile trebuie să se întemeieze pe probele administrate în cauză, iar în

situația în care instanța de control judiciar, constată că cercetarea

judecătorească nu este completă și sunt anumite incertitudini cu privire la

situația de fapt, trebuie să o completeze, potrivit dispozițiilor art. 4 și

art. 287 C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 200, art. 202 și art. 62

C. proc. pen.

Din interpretarea

textelor de lege enunțate rezultă obligația instanței de a reține motivat care

dintre probe exprimă adevărul și să le înlăture, tot motivat, pe cele care nu

îndeplinesc această condiție. Soluția pronunțată trebuie să se întemeieze pe

întreg materialul probator administrat în cauză și nu doar pe cel administrat

nemijlocit în ședință publică ori pe interpretarea trunchiată sau preferențială

a unora dintre declarații, după cum nu pot fi ignorate nici probele

administrate imediat după comiterea faptei.

Raportat la

infracțiunea de tentativă la omor calificat reținută în cauză se constată că

probele administrate până la acest moment procesual nu justifică soluția de

achitare pronunțată de prima instanță și menținută de instanța de control

judiciar.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost lămurite

aspecte esențiale pentru aflarea adevărului. Astfel cum au reținut cele două

instanțe, există dubii cu privire la împrejurările lovirii victimei de către

inculpații în raport de concluziile rapoartelor medico-legală efectuate în

cauză, ultima expertiză avizată de Comisia superioară, derularea evenimentelor

după primul conflict dintre partea vătămată M.D.E. și inculpații C.L. și

M.C.C., în sensul că potrivit declarațiilor martorilor prezenți la incident,

partea vătămată nu ar fi fost lovită de către cei doi inculpați pe holul

blocului, deși aveau asupra lor un cuțit și un ciob de sticlă ci s-ar fi

accidentat în momentul spargerii vitrinei în locuința martorului M.

Din situația de fapt

reținută de cele instanțe rezultă că, în seara zilei de 28 - 29 noiembrie 2008

inculpații C.L. și M.C.C. au participat la o petrecere organizată de martorul

M.C., la care se aflau mai multe persoane printre care și partea vătămată

M.D.E. În jurul orelor 2

00

- 3

00

, pe fondul consumului de

alcool între participanți a izbucnit un conflict, determinat de atitudinea

părții vătămate care a făcut avansuri sexuale prietenei unuia dintre

sărbătoriți, context în care a avut loc, inițial, o altercație fizică între

partea vătămată și inculpatul C., după care conflictul a degenerat intervenind

și alte persoane pentru a-i despărți pe cei doi și care la rândul lor s-au

lovit reciproc. În împrejurările date, M.D.E. și inculpatul C. s-au lovit

reciproc, s-au împins și au spart o vitrină, după care conflictul dintre cei

doi, la care s-a alăturat și inculpatul M.C.C., a continuat pe holul blocului.

Declarațiile

martorilor care au participat direct la incident sunt contradictorii atât cu

privire la derularea evenimentelor la locuința lui M.C. cât și cele de pe holul

blocului, fuga inculpaților după partea vătămată în jurul blocului, revenirea

părții vătămate la etajul 1 al imobilului și continuarea conflictului cu

inculpații, lovirea victimei de către cei doi inculpați înarmați cu un cuțit și

o sticlă spartă și nu sunt susținute nici de concluziile certificatului

medico-legal al părții vătămate, precizările medicului legist H.C. din cadrul

INML Iași și raportul de expertiză medico-legală traumatologică al IML Iași

avizat de Comisia Superioară din cadrul INML M.M. București.

Susținerile

martorilor care au participat sau perceput direct incidentul sunt contrazise

atât de declarațiile părții vătămate M.D.E., ale martorilor C.V., T.(C.) M.,

M.E., V.I., V.M.F. cât și de declarația inculpatului C., care în apărare a

precizat că partea vătămată după ce s-a rănit în vitrina din locuința

martorului M., a parcurs o distanță destul de mare și într-un ritm alert,

fugind printre blocuri și pe scările blocului până la etajul I și înapoi, până

la locul unde a fost găsită de familie și transportată la spital.

Deși, instanța de

apel a apreciat că declarațiile părții vătămate M.D.E. date în fața organelor

de urmărire penală nu se coroborează cu declarațiile martorilor participanți

direct la incident (V.I., V.F., S.B., M.C., F.S.F., C.V., B.G., G.A.C., C.R.,

C.C.N., C.R.) și aprecierea medicului legist consemnată în procesul-verbal din

data de 26 decembrie 1999, nu a lămurit această împrejurare făcând o apreciere

trunchiată a depozițiilor victimei, fără a efectua vreun demers judiciar în

vederea prezentării acesteia pentru audiere (citarea părții vătămate nu s-a

realizat cu mențiunea "prezența obligatorie în vederea audierii"), în

condițiile în care o audiere a părții vătămate a fost realizată doar la organul

de urmărire penală iar precizările acesteia pe situația de fapt erau esențiale

pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și înlăturarea unor elemente

contradictorii.

Apărările celor doi

inculpați, în sensul că partea vătămată s-ar fi accidentat în vitrina spartă în

timpul incidentului avut cu inculpatul C. și care s-a petrecut în locuința

martorului M.C., reținute de către instanța de apel ca variantă credibilă a

derulării evenimentelor pe situația de fapt, susținută.

În opinia instanței

de control judiciar de concluziile certificatului medico-legal nr. 2986 din 3 decembrie

1998 și declarațiile martorilor prezenți la incident, nu are o justificare în

probatoriul administrat în cauză, în condițiile în care partea vătămată M.D. E.

prezenta la momentul internării "... plagă tăiată o