ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1981/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iunie 2016, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București, ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/26.05.2016, întocmit de către inspectorul de integritate.

Prin Sentința nr. 251 din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea completată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, prin recurs s-a criticat:

- încălcarea dreptului la apărare;

- nerespectarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal;

- emiterea actului contestat cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 176/2010;

- inexistența conflictului de interese, conform normelor de drept material incidente în cauză.

Totodată, prin notele scrise s-a solicitat să se ia act de "achitarea publică a Agenției Naționale de Integritate la recurs" raportat la prescripția dreptului material la acțiune aspect negat de intimată conform celor menționate în practicaua prezentă.

II. Analiza cererii de recurs

Referitor la încălcarea dreptului la apărare s-a invocat nepunerea la dispoziție a dosarului administrativ finalizat cu raportul contestat.

Aspectele au fost concretizate prin necomunicarea corespondenței cu Primăria Orașului Râmnicu Vâlcea, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, precum și sesizarea înregistrată sub nr. x/09.02.2016.

În realitate conținutul acestor înscrisuri nu a fost contestat de către reclamant și, vizând date publice despre acesta (ONRL declarație de avere și interese accesarea lor nu impunea restricții.

Față de conținutul normativ al Directivei nr. 95/46/CE, a Parlamentului European și a Consiliului, Legea nr. 176/2010, conține prevederi exprese în acest sens - informările persoanei evaluate cu privire la instrumentarea datelor cu caracter personal fiind obligatorii pentru legalitatea raportului de evaluare - fiind în acord cu legislația europeană, iar. în al doilea rând, subliniem faptul că aplicabilitatea directă a normei unionale nu suportă incidență. în plan vertical, atât timp cât în legislația națională există normă expresă care să reglementeze respective situație.

Pe de altă parte, raționamentul nu este viabil aplicării deciziei CJUE, din cauza Bara prin procedeul mutatis mutandis, analogia negăsindu-și aplicabilitate, având în vedere faptul că nu se poate asimila un act i administrativ emis de o autoritate publică centrală (cum s-a întâmplat în cauza Bara) și un act normativ cu caracter special, emis de puterea legislativă, cum este cazul în prezenta speță.

Transmiterea de date și de informații de la instituțiile sau autoritățile statului sau de la alte persoane drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conținutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, ceea ce este reglementat prin protocoale fiind doar procedurile pe care această transmitere o implică.

Situația este diferită față de cea expusă Curții Europene de către Cauza Bara și alții, care supuneau atenției o serie de norme cuprinse doar în unele protocoale încheiate între două autorități publice centrale.

Mai mult, reclamantul a fost invitat să prezinte un punct de vedere asupra aspectelor de incompatibilitate lucru pe care de altfel l-a și realizat .

Referitor la nerespectarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal, prin aceea că fără consimțământul recurentului i s-au preluat datele solicitate de la diverse instituții (Primărie, AJFPS, ONRC), cu trimitere la Directiva 95/46/CE, evident la afacerea C-201/14, Bara și alții este de precizat că legislația națională în speță Legea nr. 176/2010, prevede la art. 20 modalitatea de evaluare, cu trimitere la art. 13 din aceeași lege.

Actele au fost date cu caracter public, pentru care nu este prevăzută în nicio normă acordul prealabil al persoanei cercetate.

De altfel, aceste date circulă între instituții publice, nu private, pentru a fi dată vreo suspiciune de oferire a acestora către terțe, sau într-o modalitate neprocedurală.

Cât privește o eventuală nulitate prin solicitarea datelor de interes public, recurentul nu a prezentat care ar fi prejudiciul adus.

Mai mult, față de conținutul normativ al Directivei nr. 95/46/CE, a Parlamentului European și a Consiliului, Legea nr. 176/2010, conține prevederi exprese în acest sens - informările persoanei evaluate cu privire la instrumentarea datelor cu caracter personal fiind obligatorii pentru legalitatea raportului de evaluare - fiind în acord cu legislația europeană, iar, în al doilea rând, aplicabilitatea directă a normei unionale nu suportă incidență, în plan vertical, atât timp cât în legislația națională există normă expresă care să reglementeze respectiva situație.

La fel apare ca fiind nepotrivit raționamentul aplicării deciziei CJUE din Cauza Bara prin procedeul mutatis mutandis, analogia negăsindu-și aplicabilitate, având în vedere faptul că nu se poate asimila un act administrativ emis de o autoritate publică centrală cum s-a întâmplat în Cauza Bara și un act normativ cu caracter special, emis de puterea legislativă, cum este cazul în prezenta speță.

Cât privește ipoteza emiterii actului contestat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, ce se referă la posibilitatea redistribuirii lucrărilor inspectorilor de integritate, existența unor lucrări de cercetare a stării de conflict de interese în sarcina recurentului a făcut ca în momentul înregistrării unei sesizări și pentru incompatibilitate, conexarea să fie o soluție permisă normativ cu atât mai mult cu cât cele două aspecte, respectiv de conflict de interese și incompatibilitate se întrepătrund, fiind supuse cercetării aceleiași instituții în speță, Agenția Națională de Integritate.

De asemenea, nu s-a făcut dovada prejudicierii prin operațiunea de conexare.

Referitor la inexistența conflictului de interese, critica se raportează la faptul că recurentul doar a deținut însă nu a exercitat funcții în societățile în care era acționar unic, este de subliniat faptul că regimul incompatibilităților este expres prevăzut de normele în vigoare, legea interzicând cumulul de calități necondiționat de întocmirea altor acte juridice.

Pentru a fi incidentă norma legală specifică, este suficient să se producă un cumul de funcții sau de calități care să fie dintre cele prevăzute expres de lege.

De asemenea, simpla deținere a acestor două funcții sau calități este suficientă pentru a se trage o stare de incompatibilitate, nefiind necesară îndeplinirea altor condiții sau cumularea cu alte situații specifice, cum ar fi exercitarea atribuțiilor aferente acelei funcții sau calități.

Instituția juridică a incompatibilităților are în vedere deținerea cumulativă a unor funcții sau incompatibilități, nefiind în discuție dacă recurentul a luat vreo decizie față de societatea pe care o deține, această situație fiind specifică conflictului de interese.

De aceea, susținerile recurentului rămân nemotivate, apărarea acestuia bazându-se doar pe aspectul că societățile nu au desfășurat activitate.

Acolo unde legiuitorul a vrut să menționeze expres cu privire la starea de incompatibilitate generată de exercitarea unor funcții/calități, acesta a menționat în cuprinsul textului acest aspect.

De altfel, recurentul-reclamant A., nu neagă deținerea calității de administrator la societățile comerciale, simultan cu deținerea calității de viceprimar ci explică faptul că, acestea nu au desfășurat activitate, deci, nu devine aplicabil textul legal al art. 87 alin. (1) lit. d).

În ceea ce privește invocarea prescripției dreptului material la acțiune, precum și legat și de pretinsa achitare a intimatei este evident că starea de incompatibilitate a recurentului nu a luat sfârșit la data sesizării, 21.06.2012, ci aceasta era valabilă și la momentul întocmirii raportului de evaluare respectiv 26.05.2016, nedovedindu-se prin niciun mijloc de probă ieșirea sau acte prin care s-ar fi încercat ieșirea din starea de incompatibilitate.

De altfel, nici calitățile dublate de acționar unic și administrator al recurentului nu pot constitui, veritabile apărări, acest lucru fiind atât cunoscut de parte încă de la înființarea societăților comerciale cât și ca incompatibilitate legată strict de funcția publică.

În aceste condiții, în raport de criticile aduse, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A., împotriva Sentinței nr. 251 din 15 decembrie 2016, a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2019.

GGC - OB