ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5835/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, desființarea Raportului de evaluare nr. x/04.08.2016 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 235/F-Cont din 29 noiembrie 2016, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că interpretarea și aplicarea greșită a legii o reprezintă faptul că instanța de fond confundă dreptul de acces la informațiile publice și noțiunea de informații publice, cu datele personale.

Dreptul de acces la informații publice este un drept al persoanei fizice, pe care și-l exercită în raport de instituțiile publice, acestea fiind definite de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 ca fiind orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

Datele personale, diferite de informațiile publice, reprezintă, potrivii aceluiași act normativ, orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

La nivel european, Consiliul Europei a adoptat în anul 1981 Convenția 1081 pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, care a cristalizat reguli privitoare la calitatea datelor, securitatea prelucrărilor, prelucrarea datelor sensibile, securitatea prelucrărilor, precum și drepturile persoanei vizate de prelucrarea datelor.

CJUE a interpretat noțiunea de date cu caracter personal, așa cum este definită în art. 2 lit. a) din Directiva 95/46/CE în mai multe cauze stabilind că: numele unei persoane, numărul de telefon, informațiile cu privire la condițiile de muncă sau activitățile recreative, adresa, perioadele de lucru zilnice, accidente suferite, sumele plătite la diferite organisme, veniturile obținute din muncă sau din capital și patrimoniul persoanei fizice, datele biometrice, adresa IP, datele de trafic sau localizare, data nașterii, cetățenia, sexul, etnic, religia și limba vorbită reprezintă, fără a se limita la acestea, date cu caracter personal.

În ceea ce privește articolul 10 din Directiva menționată, acesta prevede că operatorul furnizează persoanei de la care colectează date care o privesc informațiile menționate la literele (a)-(c) ale acestui articol, cu excepția cazului în care această persoană este deja informată cu privire la datele respective.

În consecință, cerința prelucrării corecte a datelor personale prevăzută la articolul 6 din Directiva 95/46 obligă o autoritate a administrației publice să informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autorități a administrației publice în vederea prelucrării de către aceasta din urmă în calitate de destinatar al datelor menționate.

În opinia recurentului, este evident că, în cauză, că intimata a primit date cu caracter personal, ale sale, cât și ale soție, fără să fi fost informați despre transmiterea acestora, ceea ce conduce la nulitatea absolută a tututor demersurilor Agenției, inclusiv, a Raportului. În acest este și Hotărârea CJUE Bara și alții vs. CNAS și ANAF (C-201/14), referitoare la transferul datelor caracter personal între instituții.

Litigiul principal stabilit de către CJUE a constat în aceea că reclamanții sunt persoane care obțin venituri din activități independente. ANAF a transmis CNAS datele privind veniturile lor declarate. Pe baza acestor date, CNAS a, solicitat plata restanțelor contribuțiilor la sistemul de asigurări de sănătate.

Recurentul mai precizează că în ceea ce privește facturile emise în cauză acestea au fost stornate, drept pentru care, la data judecății nu mai existau, deci nu puteau să mai producă efecte juridice. Totodată, sumele încasate de B. în baza lor au fost restituite către Comuna Ștefănești, neexistând, astfel, vreun prejudiciu în patrimoniul acesteia din urmă.

În măsura în care Comuna Ștefanești nu a fost reprezentată la încheierea pretinselor contracte de către reclamant, în calitate de Primar - reprezentant legal - acestea sunt lovite de nulitate absolută, consecința fiind că nu pot produce niciun efect juridic.

Pe de alt parte, facturile asupra cărora s-a discutat cu inspectorul A.N.I. au fost întocmite la cererea unor persoane care nu au avut și nu au nici acum calitatea de reprezentant legal al Comunei Ștefanești, în condițiile Legii nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea recursului sunt redate și invocate texte de lege incidente pricinii precum și practică judiciară a instanțelor naționale și CJUE.

Intimata Agenția Națională de Integritate formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În fața instanței de recurs, reclamantul a invocat excepția prescripției dreptului de angajare a răspunderii raportat la dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 54/2019, cu consecința desființării Raportului de evaluare nr. x/04.08.2015 pentru motivul împlinirii termenului de -prescripție a răspunderii pentru faptele invocate.

Recurentul a susținut că excepția prescripției dreptului de angajare a răspunderii este o excepție de ordine publică și poate fi invocată în orice stadiu al procesului, iar dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 sunt aplicabile în speță, fiind ipoteza unei facta pendentia.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2019 prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru angajarea răspunderii a intervenit în cursul soluționării litigiului având ca obiect desființarea în întregime a Raportului de evaluare nr. x/04.08.2015. Așadar, modificarea legislativă a intervenit înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive în prezentul litigiu, respectiv înainte de epuizarea căii de atac a recursului, motiv pentru care recurentul solicită admiterea excepției.

În prealabil, Înalta Curte constată că excepția prescripției dreptului pentru angajarea răspunderii invocată, în recurs, nu reprezintă un motiv de ordine publică astfel cum susține recurentul, și, prin urmare, nu poate fi avută în vedere.

Pe fondul cauzei, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin raportul de evaluare din 04.08.2016, înregistrat sub nr. x/04.08.2016, au fost constatate elemente în sensul existenței unui conflict de interese în care s-a aflat recurentul, dat fiind că, în perioada deținerii mandatului de primar al comunei Ștefănești, județul Vâlcea (2012-2016), a semnat documente care au stat la baza efectuării plății în sumă totală de 6.630 RON către B., societate în cadrul căreia soția recurentului are calitate de membru cooperator și administrator.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a confundat dreptul de acces la informațiile publice și noțiunea de informații publice, cu datele personale, Înalta Curte constată că art. 7 din Directiva nr. 95/46 a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, stipulează că:

"Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă:

(a) persoana vizată și-a dat consimțământul neechivoc sau (b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor este parte sau în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înainte de încheierea contractului sau (c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului sau (d) prelucrarea este necesară în scopul protejării interesului vital al persoanei vizate sau (e) prelucrarea este necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt comunicate datele sau (f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecție în temeiul articolului 1 alin. (1)".

De asemenea, prevederile art. 5 din Legea nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal stabilesc condițiile de legitimitate privind prelucrarea datelor și anume:

(2) Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:

a) când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la care persoana vizată este parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract;

b) când prelucrarea este necesară în vederea protejării vieții, integrității fizice sau sănătății persoanei vizate ori a unei alte persoane amenințate;

c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului;

d) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt dezvăluite datele;

e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate;

f) când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii;

g) când prelucrarea este făcută exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau științifică, iar datele rămân anonime pe toată durata prelucrării.

Înalta Curte constată că în cauza de față, procedura stabilită de Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare a fost îndeplinită față de recurent, fiind înștiințat de către inspectorul de integritate atât cu privire la declanșarea procedurii de evaluare cât și cu privire la identificarea elementelor ce au dus la reținerea situației de conflict de interese.

Astfel, față de recurent, Agenția Națională de Integritate a respectat, în emiterea raportului de evaluare, toată procedura legal impusă, fiind respectate prevederile privitoare la utilizarea informațiilor cu caracter nepublic ale persoanei evaluate.

Transmiterea de date și de informații de la instituțiile sau autoritățile statului sau de la alte persoane de drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conținutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, ceea ce este reglementat prin protocoale fiind doar procedura pe care această transmitere o implică.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-au reținut ca fiind nefondate susținerile recurentului privitoare la încălcarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal de către inspectorul de integritate, precum și la incidența aplicabilității directe a dreptului unional în detrimentul dreptului național.

În raport de scopul și activitatea desfășurată de intimata-pârâtă, în mod cert prelucrarea este necesară, altfel nu și-ar putea îndeplini atribuțiile prevăzute de lege.

Spre deosebire de cadrul factual și legal constatat de CJUE în afacerea Bara (C-201/14) (în acest sens sunt relevante pct. 35-38 din Hotărârea pronunțată în afacerea Bara), în prezenta cauză intimata are în temeiul art. 15 din Legea nr. 176/2006 o bază legală de a obține orice date cu caracter personal care sunt necesare soluționării dosarului de evaluare, iar, în mod corelativ, orice instituție, autoritate publică sau persoană fizică ori juridică are obligația de a comunica asemenea date.

Prin urmare, Înalta Curte constată că transmiterea informațiilor în prezenta cauză a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 10 din Directiva 95/46.

Câtă vreme art. 10-11 din Directiva 95/46 nu au fost încălcate, nu se mai pune problema necesității existenței unei derogări de la drepturile și obligațiile stabilite prin aceste norme unionale, în conformitate cu art. 13 din același act juridic al Uniunii.

Din această perspectivă, contrar criticilor formulate de reclamant, Înalta Curte constată că în speță nu este incidentă cauza Bara.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere dispozițiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, respectiv:

- art. 70:

"prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exerciță o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative";

- art. 71:

"principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public";

- art. 76:

"(1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I".

Conform art. 75 din Legea nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare:

"Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;"

Coroborând textele art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 care conturează conflictul de interese privind aleșii locali, rezultă că pentru existența conflictului de interese este suficientă existența unui interes personal, definit prin posibilitatea de a anticipa că o decizie a autorității publice din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru alesul local sau pentru soț, soție, rude, afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament.

Recurentul, în perioada deținerii și exercitării mandatului de primar (2012-2016), a semnat ordine de plată emise de comuna Stefănești, în calitate de plătitor, către B. în calitate de beneficiar unde C. (soția recurentului) deține calitatea de administrator și de membru cooperator.

Art. 76 din Legea nr. 161/2003 interzice primarului emiterea de acte administrative ori dispoziții, în exercitarea funcției, în măsura în care acestea sunt de natură să producă un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.

Apărările recurentului, în sensul că primarul nu este conducătorul unei primării sunt nefondate, având în vedere tocmai calitatea primarului de ordonator de credite, în virtutea acestei calități, acesta ar fi trebuit să aibă cunoștință despre achizițiile efectuate de către primărie.

Totodată, nu pot fi primite apărările recurentului cu privire la stornarea acelor facturi întrucât aceste facturi s-au stornat la câțiva ani de la plata lor și doar după ce recurentul a fost informat de către inspectorul de integritate despre încălcarea regimului juridic privind incompatibilitățile și conflictele de interese.

Un alt aspect invocat de către recurent este faptul că nu ar fi îndeplinite condițiile existenței conflictului de interese ca urmare a restituirii sumelor de către B. și a faptului că sumele achitate anterior restituirii, nu au intrat în patrimonial soției lui.

Pentru existența conflictului de interese nu valoarea profitului este relevant fiind suficient doar dovedirea existenței conflictului de interese. Legiuitorul a înțeles să reglementeze o anumită conduită aleșilor locali pentru a preîntâmpina orice suspiciune privitoare la lipsa de imparțialitate și integritate în exercitarea atribuțiilor ce îi revin.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată că excepția prescripției, invocată în recurs, nu este un motiv de ordine publică.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 235/F-CONT din 29.11.2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.